prima saptamana

A trecut prima saptamana de lucru. Cu emotii, frustrari, temeri, zambete, oameni, pacienti, maini stranse si respect.

Lucrez intr-un serviciu de adictologie si oamenii sunt...oameni acolo. Ii vezi dezbracati de sperante, cu temeri, cu sperante, cu privirea goala sau dimpotriva plina de speranta care se ridica sper tine.

Tu esti DOCTORUL.

Dar ce te faci cand tu nu stii ce ar trebui sa stii? Cand nu stii medicamentele, nu stii cum sa folosesti programul pe calculator in care trebuie sa lucrezi pentru fiecare pacient in parte.

Dar e frumos dimineata sa intri in spital si toata lumea sa te salute cu:"Bonjour, madame docteur!".

Aici toata lumea e politicoasa, nimeni nu tipa, totul are o ordine spre deosebire de acasa.

Camera mea e ok dar in continuare nu am internet ceea ce ma incurca foarte mult. Fiindca nu am carti cu mine si tb sa invat de undeva si....argh...

Cat timp stau la spital timpul zboara.

Apoi ajung in camera, invat cat invat si...mi se face dor.

Stiu ca asta trebuie sa fac...cel putin primele 6 luni, sa stau aici si sa invat cat mai multe...dar izolarea e grea, e ca o cusca...ziua vorbesc cu pacientii, cu doctorii, cu asistentele, cu oricine.

Dar seara resimt dorul pana in maduva, e ca un pumnal care nu se opreste, intra si iese, intra si iese. Si nu ma lasa pana nu adorm.

I`m stuck in a moment and I can`t get out of it.

Oricum, sper din suflet sa rezolv pb legata de card saptamana viitoare si sa imi pot rezolva ceva cu netul.

Dar per ansamblu lucurile merg bine. Macar invat in fiecare zi ceva nou. Si imi place. E frumos sa ai pacienti dar si mai frumos sa ii poti face bine.

Imi este tare dor de El...dar o sa vina...nu mai e mult.

Pana una alta ma ocup cat pot eu de bine de pacienti.

Si e frig aici, adica nu e frig dar bate vantul tot timpul, foarte tare.