soins palliatifs

photo from "we heart it"

Mai pe romaneste ingrijire terminala. Adica ceva ce eu nu as putea face niciodata.

Pe scurt, de cand a plecat seful in vacanta este un haos total. Am cazuri parca mult mai complicate decat inainte si sunt lasata cam de capul meu. Ceea ce e formator dar uneori mi-ar prinde bine un sfat. Colega mea e in concediu si e mai greu.

Am o pacienta X de 50 de ani cu leiomiosarcom uterin mestastazat ( cancer care si-a intins radacinile in tot organismul). Cand a venit la mine pe sectie pentru punctie pleurala am fost optimista. Da, facem, dregem o sa fie bine. Pana cand i-au scazut plachetele la 20.000. Orice interventie e imposibila, riscul hemoragiei, fiind mult prea mare. Am transfuzat-o, se agata de mine in fiecare dimineata..."dar o sa respir mai bine,nu? doar nu o sa dureze asta toata viata!!!" Iar mie imi vine sa urlu, cu lacrimile in ochi, cu nodul in gat, fiindca stiu ca nu pot face NIMIC. Numai sa o "acompaniez", adica sa ii dau morfina si sa astept sa moara. Probabil ca asta e frustrarea cea mai mare a unui medic, pentru mine e sigur. Sa stai acolo, sa vezi cum se stinge. Doar nu a gresit cu nimic mai mult decat alti oameni. E doar un om printre altii. Doar ca unul care probabil nu va mai atinge anul nou.

Si in fiecare dimineata ma duc sa o vad, cu gheara in inima dar cu un zambet incurajator pe buze. "De maine incepem masajul de drenaj limfatic." Imi zambeste si imi multumeste. Eu imi bag picioarele in ea de viata si imi vine sa dau cu ce apuc in zid. Ies zambind din camera. Ma duc la baie si plang. Dupa 3 minute o iau de la capat. Maine ma asteapta din nou mana de om plesuv cu speranta in ochi. Iar eu sunt moartea care zambeste, oricum nu poate face nimic altceva.

"Eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi."

Emil Cioran în Pe culmile disperării

"Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor."

Emil Cioran în Pe culmile disperării

"Sunt lacrimi care sfredelesc pământul şi răsar ca aştrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?"

Emil Cioran în Pe culmile disperării

"And the hardest part
Was letting go, not taking part
Was the hardest part

And the strangest thing
Was waiting for that bell to ring
It was the strangest start

I could feel it go down
Bittersweet, I could taste in my mouth
Silver lining the cloud
Oh and I
I wish that I could work it out

And the hardest part
Was letting go, not taking part
You really broke my heart

And I tried to sing
But I couldn't think of anything
And that was the hardest part

I could feel it go down
You left the sweetest taste in my mouth
You're a silver lining the clouds
Oh and I
Oh and I
I wonder what it's all about
I wonder what it's all about

Everything I know is wrong
Everything I do, it's just comes undone
And everything is torn apart

Oh and it's the hardest part
That's the hardest part
Yeah that's the hardest part
That's the hardest part."

Coldplay "the hardest part"