"Dac-as fi pentru o zi presedinte as lasa Romania amanet, fara cuvinte. Dac-as fi pentru o zi presedinte v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde..." sau asa ceva. E o melodie veche de la Parazitii. Care imi suna obsesiv in ureche din momentul in care am inceput sa fiu mai aproape de problemele financiare ale romanilor. Bine,stiam ca tara e in deep shit. Dar pana acum mica mea lume nu era afectata extensiv. Direct era deja, prin El. Acum este prinsa in monstrul asta pe moarte familia mea, El, familia lui. Monstrul se zvarcoleste, scoate fum si foc pe nari, da din aripile de dragon, incearca sa se ridice dar nu reuseste, se zbate si dogoarea rasuflarii lui arde totul in jur. Si e un camp de flacari, plin de oameni in flacari care alearga deznadajduiti in toate directiile, incercand sa isi salveze familiile, sa se salveze. Dar putini reusesc. Majoritatea ard de vii, se sting incet, dar tacuti, nu mai au voce sa stige, nu mai au lacrimi sa verse. Poate parea un pic melodramatic. Dar monstrul asta pe moarte este Romania. Si in ea mor cei dragi noua. Se sting usor, nu se mai zbat, nu mai au aripi, nu mai au putere, resemnarea-i tara lor.
Mi-e tare greu sa fiu aici. Acum.
Dar scopul imi este mai clar.
Mi-am intrebat parintii cum au reusit sa se descurce pana acum, cand eram la facultate si imi plateau chiria, cheltuielile, imi dadeau si bani de buzunar. Totul parea bine. Mi-au explicat resemnati:"S-au marit taxele. Salariul e acelasi. Benzina s-a facut 5,5 lei/l. Si ce e mai rau nu e situatia materiala ci felul in care se poarta cu noi patronii. Dispretul, lipsa de respect venite din partea unro oameni cu 8 clase si un pic dar smecheri, descurcareti, care te rezolva."
Asta mi-a amintit de articolul Alinei, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, despre Omul Macaroana. Nu l-am gasit pe internet. O sa il transcriu in concediu, cand plec la Brasov.
Scurt/2 oamenii sufera, tara moare, tinerii pleaca.
Hotii, incultii, curvele, bisnitarii infloresc.
Vorba cantecului:"Doamne, ocroteste-i pe romani!".
Eu am ales sa plec. Mi-e greu, mi-e dor, nu imi gasesc locul, am frustrari. Toata lumea ma felicita pentru ca am reusit sa plec. In curand sper ca o sa vina si El. Atunci o sa fie, in sfarsit, bine si liniste, asa cum a fost cat timp a venit in vacanta. Apoi o sa ii ajutam si pe ai nostrii. O sa ii luam cu noi.
De ce nu am ramas sa lupt? Pentru ce? Contra cui?
Romania pe care eu o iubesc se stinge demult.
Tristete infinita. As fi vrut sa fie altfel.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu