PH
1 stagiu
2 mémoire-uri
Nunta
Inceputul unei Carti
"tell me something girl
aren't you tired trying to fill the void?"
"I bow down to pray
I try to make the worse seem better
lord, show me the way to
Cut trough all this worn out leather"
(Lady Gaga, "Million Reasons")
California dreaming in Brasov
Intr-o zi o sa ma fac eu mare si o sa o tai de aici
O sa plec cat mai departe
O sa locuiesc in Franta...Brasovul sufletului meu
Oare ce au devenit colegii mei de facultate?
Sharky, Psyko, Anda, Andreea, Puiu&Cata, Radu&Robert, Alexandra, Iulia, Cristina, Ana
Puiu cu Mickey Mouse-ul pe urechi, batand ritmul cu femurul pe tabla de examen
Au fost niste ani minunati!
Bucuresti, iarba, Bonobo, o veche casa aristocratica, cu ferestre uriase si arbori mareti
"They agree that the see is the best place to live...
...So they live for the day 'cause tomorrow they may not be able to walk in the sky...
...Music is the healer, no matter who you are!..."
(Bonobo, "Walk in the sky")
"- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?"
- Doctor. Doctor in Franta."
Imi traiesc visul din copilarie dar visul se transforma mereu.
"- Ce vrei sa fii cand o sa fii mare?
- Michele Obama."
Visul se transforma, oamenii la fel, continua miscare, perpetum mobile.
Aveam un perpetum mobile cand eram adolescenta.
Ca orice lucru tanjit si obtinuit, m-am plictisit repede...
Se afișează postările cu eticheta brasov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta brasov. Afișați toate postările
sâmbătă, 9 februarie 2019
luni, 6 februarie 2017
Nabadaiosul drum spre casa
A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
luni, 2 septembrie 2013
Salvati Rosia Montana!
Bun. Eu cred ca trebuie salvata. Si cred ca salvarea vine de la noi, romanii.
Dar nu despre asta o sa vorbesc ci despre oamenii frumosi care lupta pentru asta.
Ei sunt prietenii mei si se lupta pentru o idee, pentru un principiu, se lupta pentru Romania, pentru tara noastra asa cum o vrem : curata, dreapta, nesupusa. Prea mult am fost curva tuturor de-a lungul istoriei. Si oricat de ciuda imi e pe tara asta si pe oamenii ei nu am cum sa nu ii iubesc.
Asa ca sunt mandra, mandra tare.
Bravo Alex, Mada, Cata, Memo, Andreea, Cristi, Didi, Cristina, Dani, Tudor, Puiu, Ana Maria si tuturor celor care au participat!
Este pentru prima oara cand vad atata organizare si determinare din partea tinerilor!
Este pentru prima oara cand am plans ca nu sunt acolo. De nervi, de durere, de neputina. Poate ca nu ar schimba nimic daca ar mai fi inca un suflet in marea de suflete din bucuresti, cluj, brasov, baia mare care isi cere libertatea si sansa furata de hotii care ne guverneaza dar eu as fi tare fericita. Asa ca peste 2 saptamani o sa iau trenul si o sa merg si eu la Paris/Bucuresti sa protestez!
Se spune mereu ca schimbarea porneste de la noi.
Se spune si ca nu se face primavara cu o singura floare.
Iar Dalai Lama zicea ca daca nu crezi ca singur poti schimba ceva, uita-te la un tantar : nici nu-l vezi dar nu poti dormii cu el in aceeasi camera!
Asa ca eu cred ca de data asta o sa reusim! Pentru prima data un eveniment de acest gen a ajuns pe paginile marilor ziare ale lumii!
Euronews : link
Canada : link
Trebuie sa reusim, e zbaterea finala. Va fi o victorie mica pentru unii dar imensa pentru libertatea noastra ca si popor. Asa ca , va rog frumos, daca sunteti in Romania si cititi asta, mergeti la protest! Mergeti pentru voi, pentru copiii vostrii, pentru tara voastra si pentru...mine!
Pozele nu imi apartin, le-am preluat de pe facebook :
" nu e de-ajuns sa traiesti ca sa existi
mai trebuie sa fii tu insuti si sa risti
tot ce-ar putea sa te ridice peste medie
sa fii acea minoritate care crede
ca nu e prea tarziu pentru o revocare
desi traim in propriul creier inchisoare
e timpul sa gasim o cale de iesire
e primul nostru pas spre regasire
increderea noastra e puternic in voi
desi ati fost tarati prin noroi
cu siguranta v-a mai ramas
curajul sa faceti acest prim pas
lasati la oparte masca ce-o purtati
veniti langa noi ca sa aratati
ca sunteti gata sa declarati razboi
minciunii prostiei puterii gunoi...
... de ce istoria nu te-a invatat
dc ce necazurile nu te-au ajutat
sa intelegi ca nu-ti mai poti permite
sa pierzi in loc sa mergi inainte
pentru ce-au visat
pentru ce-au luptat
pentru ce-au murit cand voi ati incalcat
tot ce-ati promisatatea juraminte...
sangele lor urla din mormïnte."
Dar nu despre asta o sa vorbesc ci despre oamenii frumosi care lupta pentru asta.
Ei sunt prietenii mei si se lupta pentru o idee, pentru un principiu, se lupta pentru Romania, pentru tara noastra asa cum o vrem : curata, dreapta, nesupusa. Prea mult am fost curva tuturor de-a lungul istoriei. Si oricat de ciuda imi e pe tara asta si pe oamenii ei nu am cum sa nu ii iubesc.
Asa ca sunt mandra, mandra tare.
Bravo Alex, Mada, Cata, Memo, Andreea, Cristi, Didi, Cristina, Dani, Tudor, Puiu, Ana Maria si tuturor celor care au participat!
Este pentru prima oara cand vad atata organizare si determinare din partea tinerilor!
Este pentru prima oara cand am plans ca nu sunt acolo. De nervi, de durere, de neputina. Poate ca nu ar schimba nimic daca ar mai fi inca un suflet in marea de suflete din bucuresti, cluj, brasov, baia mare care isi cere libertatea si sansa furata de hotii care ne guverneaza dar eu as fi tare fericita. Asa ca peste 2 saptamani o sa iau trenul si o sa merg si eu la Paris/Bucuresti sa protestez!
Se spune mereu ca schimbarea porneste de la noi.
Se spune si ca nu se face primavara cu o singura floare.
Iar Dalai Lama zicea ca daca nu crezi ca singur poti schimba ceva, uita-te la un tantar : nici nu-l vezi dar nu poti dormii cu el in aceeasi camera!
Asa ca eu cred ca de data asta o sa reusim! Pentru prima data un eveniment de acest gen a ajuns pe paginile marilor ziare ale lumii!
Euronews : link
Canada : link
Trebuie sa reusim, e zbaterea finala. Va fi o victorie mica pentru unii dar imensa pentru libertatea noastra ca si popor. Asa ca , va rog frumos, daca sunteti in Romania si cititi asta, mergeti la protest! Mergeti pentru voi, pentru copiii vostrii, pentru tara voastra si pentru...mine!
Pozele nu imi apartin, le-am preluat de pe facebook :
" nu e de-ajuns sa traiesti ca sa existi
mai trebuie sa fii tu insuti si sa risti
tot ce-ar putea sa te ridice peste medie
sa fii acea minoritate care crede
ca nu e prea tarziu pentru o revocare
desi traim in propriul creier inchisoare
e timpul sa gasim o cale de iesire
e primul nostru pas spre regasire
increderea noastra e puternic in voi
desi ati fost tarati prin noroi
cu siguranta v-a mai ramas
curajul sa faceti acest prim pas
lasati la oparte masca ce-o purtati
veniti langa noi ca sa aratati
ca sunteti gata sa declarati razboi
minciunii prostiei puterii gunoi...
... de ce istoria nu te-a invatat
dc ce necazurile nu te-au ajutat
sa intelegi ca nu-ti mai poti permite
sa pierzi in loc sa mergi inainte
pentru ce-au visat
pentru ce-au luptat
pentru ce-au murit cand voi ati incalcat
tot ce-ati promisatatea juraminte...
sangele lor urla din mormïnte."
duminică, 18 august 2013
Sunday brunch
Masinile alearga pe strada fara de sfarsit. Rotile aluneca lin pe asfaltul gri, ud. Ploua incet si ploaia ma linisteste. E racoare, timp prielnic pentru munca. Dar si pentru visare. Visez mult, cu ochii larg deschisi la oameni, calatorii, lucruri ce vor venii. Si asta e genial : ca desi visez stiu ca totul e posibil. Ca nimic nu e sigur dar ca totul e posibil.
Telefonul poate suna in orice clipa ca sa ma smulga din cocoonul camerei si sa ma trimita la spital. Sunt de astreint. Asta inseamna ca dublez rezidentul de garda si ca daca este vreun bloc operator sunt chemata la spital pentru a asigura continuitatea la urgente pediatrice chirurgicale. I like it. A lot! Quite strange for someone who doesn't especially like children. Imi place adrenalina, sentimentul de utilitate, imi place la nebunie sa fac suturi, sa reduc fracturi, sa fac gipsuri, sa pun tractiuni la Zenith, sa fac diagnostice chirurgicale. Asta este unul dintre drumurile care m-a gasit si nu pot decat sa ma bucur.
Dar ieri si azi a fost asa, chill.
Cu alta ocazie o sa va povestesc despre couchsurfing. Este un proiect absolut minunat la care particip de vreo 7 ani. Prin intermediul caruia am cunoscut oameni frumosi. Oameni pe care i-am gazduit, care m-au gazduit, sau oameni cu care am baut un pahar, am jucat jocuri de societate, am cantat, am slacuit lineul. O sa va povestesc si despre tipul pe care l-al adoptat, impreuna cu fulga, colega mea de apartament. Cum ea mi-a zis la opra trei dimineata, in camera mea, ca :" You meet the weirdest people, ever!". Asta in conditiile in care ea este o persoana ciudata :) Si cum, uneori, merit un wall head pentru ca o palm face is just not enough!
Ma gandesc la planul viitor and I don't want to jinx it!
Ieri am facut un brunch acasa, cu celine, mathilde si fulga. Pancakes sweet and salty. We just chatted like girls do. And laughed the afternoon away! Am baut cidru si am povestit cate-n luna si-n stele in timp ce lebedele alunecau majestuoase pe apele canalului din spatele balconului. Apoi ne-am uitat la 2 filme. Eu si Celine. Mathilde si Fulga au adormit instantaneu ( au fost de garda Vineri, exista o explicatie). Ma uitam la fetele astea 2 cum dormeam asa duse, si la celine care radea langa mine. Si imi sunt dragi. Pentru ca au incercat sa imi incropeasca o familie departe de acasa. Si au reusit. Acum am cel putin 2 case. O sa le duc curand in Romania, sa imi descopere tara si oamenii.
Iar azi am iesit la un brunch in oras, fix langa catedrala. Cred ca v-am mai povestit eu deja despre "Bistrot et chocolat" care este situat langa Catedrala Notre Dame de Strasbourg . Si care face niste minunatii culinare! Ca sa nu mai vorbesc de cacaoa lor cu gust de portocale, despre diferitele tipuri de ceaiuri si ciocolate bio :)
Este foarte special locul asta si nu doar prin locatie. Apoi ni s-a alaturat si Médérik si cum ieri a fost ziua lui, l-am dus la un winstub unde l-am indopat la cererea lui speciala cu flammekueche aka tarte flambée una dintre specialitatile excelente ale Alsaciei. Unul dintre cele mai bune locuri pentru a manca tarte flambée fara sa iti lasi acolo jumatate din buget este Au Brasseur. Iar berile lor artizanale sunt pas mal ( si asta vine de la o persoana care nu apreciaza berea).
So, daca sunteti in trecere prin Strasbourg nu uitati sa dati o tura pe catedrala notre dame de strasbourg, pe la bistrot et chocolat, pe la au brasseur si, categoric, la Amorino pentru the best gelato in town! Strasbourgul este un oras foarte frumos si practic, o sa revin cu mai multe descrieri si hinturi, candva. Imi dau seama ca traiesc in Strasbourg de un jumate si ca nu stiu cand m-am indragostit de orasul asta atipic si frumos!
A trecut o salvare pe langa casa. Cainele vecinului a inceput sa urle iar. Il sperie groaznic salvarile, de fiecare data urla 5 minute dupa trecerea unei salvari. Este un caine foarte comic : mic, negru, indesat, grasun, trecut bine de prima tinerete, cu o coada scurta si mereu ridicata, care nu stie sa mearga ca toti cainii ci sare! Iar catelul asta sagalnic locuieste intr-o veche casa alsaciana, impreuna cu stapanii lui ( un cuplu de alsacieni destul de varsta a 3a sau seniori asa cum sunt numiti atat de frumos aici). Da, stau langa o casa alsaciana cu un caine minunat si cu flori la ferestre.
O sa ma intorc si eu la oile mele negre. Pe curand!
Telefonul poate suna in orice clipa ca sa ma smulga din cocoonul camerei si sa ma trimita la spital. Sunt de astreint. Asta inseamna ca dublez rezidentul de garda si ca daca este vreun bloc operator sunt chemata la spital pentru a asigura continuitatea la urgente pediatrice chirurgicale. I like it. A lot! Quite strange for someone who doesn't especially like children. Imi place adrenalina, sentimentul de utilitate, imi place la nebunie sa fac suturi, sa reduc fracturi, sa fac gipsuri, sa pun tractiuni la Zenith, sa fac diagnostice chirurgicale. Asta este unul dintre drumurile care m-a gasit si nu pot decat sa ma bucur.
Dar ieri si azi a fost asa, chill.
Cu alta ocazie o sa va povestesc despre couchsurfing. Este un proiect absolut minunat la care particip de vreo 7 ani. Prin intermediul caruia am cunoscut oameni frumosi. Oameni pe care i-am gazduit, care m-au gazduit, sau oameni cu care am baut un pahar, am jucat jocuri de societate, am cantat, am slacuit lineul. O sa va povestesc si despre tipul pe care l-al adoptat, impreuna cu fulga, colega mea de apartament. Cum ea mi-a zis la opra trei dimineata, in camera mea, ca :" You meet the weirdest people, ever!". Asta in conditiile in care ea este o persoana ciudata :) Si cum, uneori, merit un wall head pentru ca o palm face is just not enough!
Ma gandesc la planul viitor and I don't want to jinx it!
Ieri am facut un brunch acasa, cu celine, mathilde si fulga. Pancakes sweet and salty. We just chatted like girls do. And laughed the afternoon away! Am baut cidru si am povestit cate-n luna si-n stele in timp ce lebedele alunecau majestuoase pe apele canalului din spatele balconului. Apoi ne-am uitat la 2 filme. Eu si Celine. Mathilde si Fulga au adormit instantaneu ( au fost de garda Vineri, exista o explicatie). Ma uitam la fetele astea 2 cum dormeam asa duse, si la celine care radea langa mine. Si imi sunt dragi. Pentru ca au incercat sa imi incropeasca o familie departe de acasa. Si au reusit. Acum am cel putin 2 case. O sa le duc curand in Romania, sa imi descopere tara si oamenii.
Iar azi am iesit la un brunch in oras, fix langa catedrala. Cred ca v-am mai povestit eu deja despre "Bistrot et chocolat" care este situat langa Catedrala Notre Dame de Strasbourg . Si care face niste minunatii culinare! Ca sa nu mai vorbesc de cacaoa lor cu gust de portocale, despre diferitele tipuri de ceaiuri si ciocolate bio :)
Este foarte special locul asta si nu doar prin locatie. Apoi ni s-a alaturat si Médérik si cum ieri a fost ziua lui, l-am dus la un winstub unde l-am indopat la cererea lui speciala cu flammekueche aka tarte flambée una dintre specialitatile excelente ale Alsaciei. Unul dintre cele mai bune locuri pentru a manca tarte flambée fara sa iti lasi acolo jumatate din buget este Au Brasseur. Iar berile lor artizanale sunt pas mal ( si asta vine de la o persoana care nu apreciaza berea).
So, daca sunteti in trecere prin Strasbourg nu uitati sa dati o tura pe catedrala notre dame de strasbourg, pe la bistrot et chocolat, pe la au brasseur si, categoric, la Amorino pentru the best gelato in town! Strasbourgul este un oras foarte frumos si practic, o sa revin cu mai multe descrieri si hinturi, candva. Imi dau seama ca traiesc in Strasbourg de un jumate si ca nu stiu cand m-am indragostit de orasul asta atipic si frumos!
A trecut o salvare pe langa casa. Cainele vecinului a inceput sa urle iar. Il sperie groaznic salvarile, de fiecare data urla 5 minute dupa trecerea unei salvari. Este un caine foarte comic : mic, negru, indesat, grasun, trecut bine de prima tinerete, cu o coada scurta si mereu ridicata, care nu stie sa mearga ca toti cainii ci sare! Iar catelul asta sagalnic locuieste intr-o veche casa alsaciana, impreuna cu stapanii lui ( un cuplu de alsacieni destul de varsta a 3a sau seniori asa cum sunt numiti atat de frumos aici). Da, stau langa o casa alsaciana cu un caine minunat si cu flori la ferestre.
O sa ma intorc si eu la oile mele negre. Pe curand!
joi, 20 iunie 2013
meanwhile
while I was here, with my patients...which I love!...in Brasov was this :
united we stand, divided we fall but my heart no habla ingles!
united we stand, divided we fall but my heart no habla ingles!
marți, 2 aprilie 2013
furtuna
" nu stiu de ce .. dar cand am dat share la poza asta .. m-am gandit la tine :)" by Jointuletz
eu ce am vazut? lumina, culoare, speranta....speranta firava ramane-n cutie, cand relele toate spre noi se reped...
interesanta asocierea mea cu poza asta.
dar daca asta este perceptia chiar si a unui singur om despre mine, eu sunt cea mai fericita, inseamna ca nu am trait degeaba pana acum. ca am reusit sa inspir sentimente frumoase si speranta!
voi ce vedeti cand va uitati la poza asta? te intreb pe tine soare...
poza nu imi apartine, sursa poza
eu ce am vazut? lumina, culoare, speranta....speranta firava ramane-n cutie, cand relele toate spre noi se reped...
interesanta asocierea mea cu poza asta.
dar daca asta este perceptia chiar si a unui singur om despre mine, eu sunt cea mai fericita, inseamna ca nu am trait degeaba pana acum. ca am reusit sa inspir sentimente frumoase si speranta!
voi ce vedeti cand va uitati la poza asta? te intreb pe tine soare...
poza nu imi apartine, sursa poza
vineri, 7 decembrie 2012
in my secret life
in my secret life I was to guns 'n' fucking roses concert and it was pure awesomeness.
in my secret life am reinceput sa ascult clasica muzica, din cand in cand, cand imi permit luxul acesta timpul si starea de spirit. imi amintesc crystal clear de prima mea caseta, cumparata din banii pusi deoparte. am cumparat-o cand ma intorceam de la meditatiile de chimie. profa statea in Schei si ca sa ma intorc acasa trebuia sa iau 6/34 din Livada Postei. asa ca treceam in fiecare saptamana pe langa libraria St. O. Iosif cea mai mare si mai dotata librarie din Brasov, la vremea respectiva. Eram clasa a 9a. Venind la un profil de bio-chimie fara sa stii o boaba de chimie nu a fost o idee pentru care m-am felicitat. Si asa au inceput meditatiile, influentate mai mult de casa profei, de originea ei nobila, de drumul saptamanal care imi permitea o escapada in centru, prin librarii, de parcul de la Saguna, in fine, in ultimul rand de chimie.
Asa ca am intrat in Steo si tin minte si acum ca standul unde se vindeau casete era in fata. De la intrare, mergeai drept inainte printre sirurile de carti si apoi ajungeai in fata standului magic! Imi aduc aminte si buimaceala : ce sa aleg? Mozart, Bach, Ceaikovski, Vivaldi, Beethoven, Enescu, Porumbescu...Ce mai! Magazin de bunatati.
Am plecat prin zapada proaspat cernuta pe asfaltul meu drag, ducand in buzunarul de la piept, de langa inima, Anotimpurile lui Vivaldi. And that's a secret I'll never tell!
Nu regret nici astazi alegera facuta. Apoi au urmat altii.
Si nu o sa uit niciodata cum au descoperit parintii mei muzica clasica, prin mine. Nu cred ca este muzica lor de suflet, nu au fost construiti sa rezoneze asa dar tot i-a cuprins fiorul maretiei acestei creatii.
Profa de chimie imi zicea mereu ca "oamenii simplii" nu inteleg multe lucruri. Si ca nici nu este un fapt cugetat si bun sa ii expui la lucruri prea savante. Dupa 27 de ani de viata, ii dau dreptate, pe alocuri. Eu cred ca "oamenii simplii" sunt capabili uneori de mai multa simtire decat oamenii cu arabescuri interioare. Nu cred ca asta ii face nici mai buni, nici mai rai. Oameni suntem cu totii, dar atat de diferiti!
Mereu am visat sa merg la Balul de la Viena! Atata cultura si stralucire, intr-un singur edificiu!
miercuri, 1 august 2012
Ganduri de frunze
papapapapaaaaaa poker face!
how my days they spin me 'round
and how today it sets me down
alongside you.
Noi de ce nu putem face asta? Si mai intreaba lumea de ce pleci...plec pt ca mi s-a luat sa decida altii pt mine, sa votez pt nimic, pt ca vreau sa schimb ceva!
I've been a long, long way off
Then just like that it was over.
Miroase a toamna colorata cu frunze uscate, ploi si soare colorat in viu si cald!
Daca ai stii cat imi lipsesti toamna de Brasov, niciodata o toamna nu a imbracat mai frumos un oras, ca pe orasul de la poalele Tampei. Cat de organic, visceral pot iubi orasul asta! Il port mereu in mine si ma gandesc constant la el. Acasa e...la Brasov! In curand ma voi intoarce pe strazile tale, ma voi plimba nestingherita pe stradutele inguste din Schei, pe la Sinagoga, prin centru, pe sub Tampa. Voi lua o noua gura de Brasov si voi pleca mai departe, apoi. Mereu pe drum, mereu tot mai departe, mereu inaintand spre scopul final, pe mari necunoscute, pe aripi de furtuna : cucerirea lumii. De multe ori m-am gandit cat de binecuvantata am fost sa ma nasc unde m-am nascut. Sa traiesc tot ce am trait. Daca ma cauti stii ca ma vei afla la turnul Alb, cu o carte in mana, scrutandu-mi regatul in lumina calda a sfarsitului de zi. Cu padurea multicolora in fata, voi avea soarele in suflet si zambetul pe buze. Viitorul ni-l facem! Brasovul meu drag, ma intorc, asteapta-ma cu bratele deschise, daca ai stii cat imi lipsesti...probably the best city in the world.
Si nici macar nu e vb ca nu imi plac clujul sau strasbourgul. Le iubesc, sunt orase minunate si ele dar...prima iubire nu se uita niciodata :) si Brasovul e BV! Cate amintiri in Cluj, cate inceputuri in Strasbourg si pe langa strasbourg. Orasele care mi-au scos in drum oameni minunati, diferiti, de la care am invatat ce sa fac/nu fac in viata. Astazi sunt recunoascatoare, ca in fiecare zi a vietii mele, pentru tot ce am si pentru toate piedicile pe care le-am trecut. I grew stronger!
Soon I'll be on the road again! Buy a ticket, take a ride, non refoundable! Always somewhere, miss you where I'll be, I'll be back to love you again...
vineri, 17 iunie 2011
duminică, 16 ianuarie 2011
Daca-as fi presedinte tot as face ceva...
"Dac-as fi pentru o zi presedinte as lasa Romania amanet, fara cuvinte. Dac-as fi pentru o zi presedinte v-as amaneta pe toti si nu m-ati prinde..." sau asa ceva. E o melodie veche de la Parazitii. Care imi suna obsesiv in ureche din momentul in care am inceput sa fiu mai aproape de problemele financiare ale romanilor. Bine,stiam ca tara e in deep shit. Dar pana acum mica mea lume nu era afectata extensiv. Direct era deja, prin El. Acum este prinsa in monstrul asta pe moarte familia mea, El, familia lui. Monstrul se zvarcoleste, scoate fum si foc pe nari, da din aripile de dragon, incearca sa se ridice dar nu reuseste, se zbate si dogoarea rasuflarii lui arde totul in jur. Si e un camp de flacari, plin de oameni in flacari care alearga deznadajduiti in toate directiile, incercand sa isi salveze familiile, sa se salveze. Dar putini reusesc. Majoritatea ard de vii, se sting incet, dar tacuti, nu mai au voce sa stige, nu mai au lacrimi sa verse. Poate parea un pic melodramatic. Dar monstrul asta pe moarte este Romania. Si in ea mor cei dragi noua. Se sting usor, nu se mai zbat, nu mai au aripi, nu mai au putere, resemnarea-i tara lor.
Mi-e tare greu sa fiu aici. Acum.
Dar scopul imi este mai clar.
Mi-am intrebat parintii cum au reusit sa se descurce pana acum, cand eram la facultate si imi plateau chiria, cheltuielile, imi dadeau si bani de buzunar. Totul parea bine. Mi-au explicat resemnati:"S-au marit taxele. Salariul e acelasi. Benzina s-a facut 5,5 lei/l. Si ce e mai rau nu e situatia materiala ci felul in care se poarta cu noi patronii. Dispretul, lipsa de respect venite din partea unro oameni cu 8 clase si un pic dar smecheri, descurcareti, care te rezolva."
Asta mi-a amintit de articolul Alinei, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, despre Omul Macaroana. Nu l-am gasit pe internet. O sa il transcriu in concediu, cand plec la Brasov.
Scurt/2 oamenii sufera, tara moare, tinerii pleaca.
Hotii, incultii, curvele, bisnitarii infloresc.
Vorba cantecului:"Doamne, ocroteste-i pe romani!".
Eu am ales sa plec. Mi-e greu, mi-e dor, nu imi gasesc locul, am frustrari. Toata lumea ma felicita pentru ca am reusit sa plec. In curand sper ca o sa vina si El. Atunci o sa fie, in sfarsit, bine si liniste, asa cum a fost cat timp a venit in vacanta. Apoi o sa ii ajutam si pe ai nostrii. O sa ii luam cu noi.
De ce nu am ramas sa lupt? Pentru ce? Contra cui?
Romania pe care eu o iubesc se stinge demult.
Tristete infinita. As fi vrut sa fie altfel.
Mi-e tare greu sa fiu aici. Acum.
Dar scopul imi este mai clar.
Mi-am intrebat parintii cum au reusit sa se descurce pana acum, cand eram la facultate si imi plateau chiria, cheltuielile, imi dadeau si bani de buzunar. Totul parea bine. Mi-au explicat resemnati:"S-au marit taxele. Salariul e acelasi. Benzina s-a facut 5,5 lei/l. Si ce e mai rau nu e situatia materiala ci felul in care se poarta cu noi patronii. Dispretul, lipsa de respect venite din partea unro oameni cu 8 clase si un pic dar smecheri, descurcareti, care te rezolva."
Asta mi-a amintit de articolul Alinei, Dumnezeu sa o odihneasca in pace, despre Omul Macaroana. Nu l-am gasit pe internet. O sa il transcriu in concediu, cand plec la Brasov.
Scurt/2 oamenii sufera, tara moare, tinerii pleaca.
Hotii, incultii, curvele, bisnitarii infloresc.
Vorba cantecului:"Doamne, ocroteste-i pe romani!".
Eu am ales sa plec. Mi-e greu, mi-e dor, nu imi gasesc locul, am frustrari. Toata lumea ma felicita pentru ca am reusit sa plec. In curand sper ca o sa vina si El. Atunci o sa fie, in sfarsit, bine si liniste, asa cum a fost cat timp a venit in vacanta. Apoi o sa ii ajutam si pe ai nostrii. O sa ii luam cu noi.
De ce nu am ramas sa lupt? Pentru ce? Contra cui?
Romania pe care eu o iubesc se stinge demult.
Tristete infinita. As fi vrut sa fie altfel.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)