din monstrii si oameni

"... Some days I can't even dress myself
     It's killing me to see you this way


     Soon it will all be over, and buried with our past
     We used to play outside when we were young
     And full of life and full of love

    Some days I feel like I'm wrong when I am right
    Your mind is playing tricks on you my dear

    You're gone, gone, gone away
    I watched you disappear
    All that's left is a ghost of you
    Now we're torn, torn, torn apart
    There's nothing we can do
    Just let me go, we'll meet again soon
    Now wait, wait, wait for me
    Please hang around
    I'll see you when I fall asleep..."

Iar monstrii de sub patul meu nu ma lasa, imi tulbura somnul lin, ma iau in ghearele lor si ma joaca, asemenea unei marionete. Alouette, alouette... Au toate culorile intunericului si nici macar nu cred ca sunt rai monstrii astia, sunt doar tristi. Exista vampiri energetici. Inainte nu credeam asta, acum cred. Explicatia este trista si nu merita expusa aici. Bref, monstrii astia eu cred ca nu asteapta decat un motiv ca sa fie fericiti dupa care isi vor lasa in urma adaposturile intunecoase si vor iesii in lumina. Eu asa cred. 



Da, sunt o visatoare incurabila si am nevoie de speranta asa cum am nevoie de oxigen. Ma hranesc zi de zi din zambete, maini maiestre si pricepute care pun diagnostice la minut, sperante si culori.
Problema este ca suntem in mijlocul iernii, este fri, frig, ploua in loc sa ninga si parca totul este pe dos. Au disparut culorile, zambetele oamenilor, de speranta nu mai zic. Zace ingropata la six feet under. Iar mainile maiestre imi ating sufletul dar nu mai ajung ca sa ma aduca la suprafata.



"... And it hurts too much to see you
And how you left yourself behind
You know I wouldn't want to be you
Now there's a hell I can't describe..."

Asa ca dorm prost si deseori insuficient pt ca nu reusesc sa adorm inainte de miizeul noptii. Dimineata, mananc pe fuga, la pranz mananc pe fuga seara la fel. Viata de medic. Era zicala aia cum ca : " Nu fa ce face preotul, fa ce zice el!". Cam asa si cu doctorii. Miscare 0. Stress pana in plafon. Astept primavara. Am devenit cinica. Acum am inteles si am acceptat ca nu poti sa ai nota 10 pe toate planurile. Am invatat ca uneori mai trebuie sa si pierzi. Si ca daca un lucru e stricat si nu mai merge, uneori nu merita reparat. Poate ca nu era facut sa mearga inca de la inceput. Si nu e vina nimanui ca tot ce arde cu flacara se mistuie tot atat de repede...



Recent am vorbit cu Ursii, prietenii mei din Cehia, m-au invitat la ei. Daca as putea, as zbura si in momentul asta. Dar nu se poate. Asa ca raman cu speranta ca ii voi revedea candva si ca ma voi umple din nou cu energie pozitiva din fantana lor nesecata.

Cum inteleg acum mai bine ca niciodata ce vroia sa zica profa de chimie din liceu cu "oamenii simpli".
Si ce bine inteleg acum ca uneori you have to let it go. If it's broken it was never meant to be.



"... I was the one who gave you everything
The one who took the fall
You were the one who would do anything
The one who can't recall..."
Calduri mari, mon chér!