La inceput nu simti nimic dar ai o presimtire. Ceva care te zgandare in piept. O neliniste, ca un pui care se zbate intr-o colivie. Nu reusesti sa identifici sentimentul si ii dai mai departe.
Serviciu, pandemie, pacienti, beletristica, proiecte profesionale, plante, flori, sport, proiecte, seriale si muzica. Multa muzica. Because "music is the healer, no matter who you are", God bless Bonobo.
Apoi germineaza un gand, se naste o teama. Un "dar daca". Si reiei totul in cap pentru ca ai momentele tale de anxietate si ai nevoie de planuri. De lucruri solide, de certitudini. Ca atunci cand faci scufundari. Trebuie sa ai un echipament de incredere si apoi te scufunzi fara probleme. Daca ai o butelie de oxigen care are scurgeri nu te scufunzi pentru ca nu esti suicidal. Well, this is how it should be in everyday life as well. You earn trust. Nu te cufunzi cu o butelie de oxigen care pierde oxigen pentru ca risti sa nu mai iesi la suprafata.
Asta este teoria. In practica sunt 1000 de sentimente, ganduri, circumstante care interfereaza. Because you don't want to be a quitter, you don't wanna be the loser (although everybody loves a loser) and because everybody wants to love and be loved (the ones who say otherwise are just lying to themselves, trust me, I've been there as well).
Dar apoi iti dai seama ca nu mai este o neliniste ci un sentiment bine instaurat. O durere surda in piept. Si atunci stii : ceva nu este in regula. Alarm, alarm, alarm! Ai fost déjà in locul asta, iti este familiar, il cunosti ca pe propria ta palma. Stii ca esti la o rascruce. Poate chiar la un punct de non return. Trebuie sa iti inghiti unele cuvinte, sentimente, sa le reformulezi. Ai vrea sa te bagi in pat cu Uaf si sa il strangi tare in brate. Ca la fiecare moment de cumpana. Sau ai vrea macar ca cineva sa iti sopteasca ca totul va fi bine. Dar nu auzi soapta asta.
Si nu reusesti sa te faci inteles. Si poate nu e din vina ta. Furia intra in scena. Si ai chef sa urlii ca un lup, sa alergi pana cazi lat, sa te avanti in furtuna. Pentru ca apoi linistea sa curga-n tine.
duminică, 10 mai 2020
Fisura. The crack.
Etichete:
"le songe du docteur"
,
be yourself
,
believe in me
,
celelalte cuvinte
,
chasing cars
,
Daisy
,
detachment
,
eu rad cand imi vine sa plang
,
fisura
,
mecanica inimii
,
the crack
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu