La inceput nu simti nimic dar ai o presimtire. Ceva care te zgandare in piept. O neliniste, ca un pui care se zbate intr-o colivie. Nu reusesti sa identifici sentimentul si ii dai mai departe.
Serviciu, pandemie, pacienti, beletristica, proiecte profesionale, plante, flori, sport, proiecte, seriale si muzica. Multa muzica. Because "music is the healer, no matter who you are", God bless Bonobo.
Apoi germineaza un gand, se naste o teama. Un "dar daca". Si reiei totul in cap pentru ca ai momentele tale de anxietate si ai nevoie de planuri. De lucruri solide, de certitudini. Ca atunci cand faci scufundari. Trebuie sa ai un echipament de incredere si apoi te scufunzi fara probleme. Daca ai o butelie de oxigen care are scurgeri nu te scufunzi pentru ca nu esti suicidal. Well, this is how it should be in everyday life as well. You earn trust. Nu te cufunzi cu o butelie de oxigen care pierde oxigen pentru ca risti sa nu mai iesi la suprafata.
Asta este teoria. In practica sunt 1000 de sentimente, ganduri, circumstante care interfereaza. Because you don't want to be a quitter, you don't wanna be the loser (although everybody loves a loser) and because everybody wants to love and be loved (the ones who say otherwise are just lying to themselves, trust me, I've been there as well).
Dar apoi iti dai seama ca nu mai este o neliniste ci un sentiment bine instaurat. O durere surda in piept. Si atunci stii : ceva nu este in regula. Alarm, alarm, alarm! Ai fost déjà in locul asta, iti este familiar, il cunosti ca pe propria ta palma. Stii ca esti la o rascruce. Poate chiar la un punct de non return. Trebuie sa iti inghiti unele cuvinte, sentimente, sa le reformulezi. Ai vrea sa te bagi in pat cu Uaf si sa il strangi tare in brate. Ca la fiecare moment de cumpana. Sau ai vrea macar ca cineva sa iti sopteasca ca totul va fi bine. Dar nu auzi soapta asta.
Si nu reusesti sa te faci inteles. Si poate nu e din vina ta. Furia intra in scena. Si ai chef sa urlii ca un lup, sa alergi pana cazi lat, sa te avanti in furtuna. Pentru ca apoi linistea sa curga-n tine.
Se afișează postările cu eticheta "le songe du docteur". Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta "le songe du docteur". Afișați toate postările
duminică, 10 mai 2020
duminică, 10 februarie 2019
exercitiu de imaginatie
daca atunci cand eram mica vroiam sa fiu doctor
si apoi vroiam sa ma fac amabasador
si apoi m-am gandit ca limbile straine imi vor fi utile la ceva in viata
si cititul meu drag, reading my life away
si mersul pe jos, de pe alexandru vlahuta pana "pe livada" mi-a facut ordine in cap si in suflet
si daca iubirile mele m-au invatat un miliard de lucruri
si daca plecarile mele m-au facut mai puternica
si daca am trait 1000 de vieti si de morti prin calatoriile mele
si daca sentimentele le-am aruncat in Marea Caribelor
si daca am fost impreuna sa vedem Piratii din Caraibe
si ne-am dansat iubirea, durerea, sperantele si deziluziile...
asta inseamna ca in 2 ani voi vorbi germana
asta insemana ca voi avea un nou pasaport
asta inseamna ca toamna asta eu voi fi noi
si noi vom fi casatoriti si curand vom fi 3
si vom scrie si citi alte milioane de carti impreuna
si zambetul nostru va straluci de 1000 de ori mai puternic
si ne vom dansa viata in piruete si fluturari de vant si de par majestuoase
si Ikebana
as vrea ca fiecare om din viata mea sa stie cat de mult a insemnat pentru mine si ce impact puternic a avut pentru traiectoria mea
as vrea sa vad visul romanesc si sa-i spun cat il urasc, in continuare
se pare ca incepe o noua era
Amin!
PS : cat as vrea ca Alina si Viorica sa ma vada acum! Sper ca sunteti mandre de mine, de acolo de sus! Up ^^ never look back!
si apoi vroiam sa ma fac amabasador
si apoi m-am gandit ca limbile straine imi vor fi utile la ceva in viata
si cititul meu drag, reading my life away
si mersul pe jos, de pe alexandru vlahuta pana "pe livada" mi-a facut ordine in cap si in suflet
si daca iubirile mele m-au invatat un miliard de lucruri
si daca plecarile mele m-au facut mai puternica
si daca am trait 1000 de vieti si de morti prin calatoriile mele
si daca sentimentele le-am aruncat in Marea Caribelor
si daca am fost impreuna sa vedem Piratii din Caraibe
si ne-am dansat iubirea, durerea, sperantele si deziluziile...
asta inseamna ca in 2 ani voi vorbi germana
asta insemana ca voi avea un nou pasaport
asta inseamna ca toamna asta eu voi fi noi
si noi vom fi casatoriti si curand vom fi 3
si vom scrie si citi alte milioane de carti impreuna
si zambetul nostru va straluci de 1000 de ori mai puternic
si ne vom dansa viata in piruete si fluturari de vant si de par majestuoase
si Ikebana
as vrea ca fiecare om din viata mea sa stie cat de mult a insemnat pentru mine si ce impact puternic a avut pentru traiectoria mea
as vrea sa vad visul romanesc si sa-i spun cat il urasc, in continuare
se pare ca incepe o noua era
Amin!
PS : cat as vrea ca Alina si Viorica sa ma vada acum! Sper ca sunteti mandre de mine, de acolo de sus! Up ^^ never look back!
vineri, 21 septembrie 2018
Toamna 2018
"A venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva :
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
luni, 6 februarie 2017
Nabadaiosul drum spre casa
A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
duminică, 20 noiembrie 2016
reality check!
Tocmai m-am intors din vacanta in Noua Caledonie. 3 saptamani de vacanta, soare, mare, nisip alb, palmieri, vetsul salbatic caledonian, rodeo, Insula Pinilor, snorkeling, botez de plonjare, piete colorate, inotat cu testoase si "dolce far niente".
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
 |
| Plaja de la Anse Vata/Anse Vata beach |
marți, 11 octombrie 2016
Rough on the edges
I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.
I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted.
Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life.
Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this).
I've said "fuck you all" and left.
I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.
I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.
'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence.
 |
| Vietnam 2015 |
 |
| Montpellier, France, Mai 2016 |
 |
| Montpellier, Mai 2016 |
 |
| Far, Montpellier 2016 |
duminică, 28 august 2016
fata visatoare si catedrala Notre Dame de Strasbourg 1
care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
luni, 25 ianuarie 2016
Addictology.2.'till I collapse
My first pregnant women on dope.
Tuesday 9 AM
Alo, Madalina, this is M... (the midwife) you have to go to HTP. There's a pregnant woman with a severe heroine withdrawal syndrome. 5 months. no follow up. Social status:disaster(no home, sex industry)..
Well, I'm in prison this morning so I cannot just leave like this. Then we have the ob-gyn staff. 3 consults and then I'll go.
No, you have to go now.
No, it will wait 'till 6 PM.
Tuesday 9.30 AM
Good morning, Madalina, here's L...(the psychiatrist) there's a woman at HTP. You have to go and see her ASAP.
F... you, I won't do what you tell me! As I've said, I'll be there at 6 PM, AFTER I finish my shift in prison and AFTER my consultations.
Tuesday 10.00 AM
Hello, Madalina, N.....on the line(chief nurse)
I've said 6 PM!!!
OK, could you at least give the ob-gyn some explanations on the phone.
NO, I cannot give directions without seeing the patient. What's wrong with you people!?!!!
Tuesday morning 10.30 AM
Hello Dr R this is the ob-gyn intern. May I ask you some questions??
What's the pb people, I'm working in prison, I have to see patients, how can I do this is everyone keeps calling me non stop??§!§§§
OK, do this and this and this...
Does she at least wants a substitution treatment?
Yes.
Okay I'll be there as soon as I can.
6 PM
I've met the patient.
I've went to see her every morning and evening before and after work.
12h working days.
After 4 months a healthy, beautiful, bundle of joy was burn.
Mme H respected our "deal" made in that hospital room at 7.00 PM.
I'll trust her and respect her as a patient and a human being. I'll help her find a home and have access to decent health care.
In exchange regular medical check ups, no drugs and no working on the streets. We shook hands and then I knew that we both have no returning.
No one believed in us. We've had to make it! Against all odds and misconceptions.
Because we were outcasts and we knew how much means an open heart and a smile.
She did it! She was shining with her baby in her arms.
And that day I've felt in love with my 3rd job: pregnancy and drugs!
Tuesday 9 AM
Alo, Madalina, this is M... (the midwife) you have to go to HTP. There's a pregnant woman with a severe heroine withdrawal syndrome. 5 months. no follow up. Social status:disaster(no home, sex industry)..
Well, I'm in prison this morning so I cannot just leave like this. Then we have the ob-gyn staff. 3 consults and then I'll go.
No, you have to go now.
No, it will wait 'till 6 PM.
Tuesday 9.30 AM
Good morning, Madalina, here's L...(the psychiatrist) there's a woman at HTP. You have to go and see her ASAP.
F... you, I won't do what you tell me! As I've said, I'll be there at 6 PM, AFTER I finish my shift in prison and AFTER my consultations.
Tuesday 10.00 AM
Hello, Madalina, N.....on the line(chief nurse)
I've said 6 PM!!!
OK, could you at least give the ob-gyn some explanations on the phone.
NO, I cannot give directions without seeing the patient. What's wrong with you people!?!!!
Tuesday morning 10.30 AM
Hello Dr R this is the ob-gyn intern. May I ask you some questions??
What's the pb people, I'm working in prison, I have to see patients, how can I do this is everyone keeps calling me non stop??§!§§§
OK, do this and this and this...
Does she at least wants a substitution treatment?
Yes.
Okay I'll be there as soon as I can.
6 PM
I've met the patient.
I've went to see her every morning and evening before and after work.
12h working days.
After 4 months a healthy, beautiful, bundle of joy was burn.
Mme H respected our "deal" made in that hospital room at 7.00 PM.
I'll trust her and respect her as a patient and a human being. I'll help her find a home and have access to decent health care.
In exchange regular medical check ups, no drugs and no working on the streets. We shook hands and then I knew that we both have no returning.
No one believed in us. We've had to make it! Against all odds and misconceptions.
Because we were outcasts and we knew how much means an open heart and a smile.
She did it! She was shining with her baby in her arms.
And that day I've felt in love with my 3rd job: pregnancy and drugs!
duminică, 6 decembrie 2015
my patients 1
" Choose life. Choose a job.
Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television,
Choose washing machines, cars, compact disc players, and electrical tin
openers. Choose good health, low cholesterol and dental insurance.
Choose fixed- interest mortgage repayments. Choose a starter home.
Choose your friends. Choose leisure wear and matching luggage. Choose a
three piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose
DIY and wondering who you are on a Sunday morning. Choose sitting on
that couch watching mind-numbing sprit- crushing game shows, stuffing
fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it
all, pishing you last in a miserable home, nothing more than an
embarrassment to the selfish, fucked-up brats you have spawned to
replace yourself. Choose your future. Choose life... But why would I
want to do a thing like that?
I chose not to choose life: I chose something else. And the reasons? There are no reasons. Who need reasons when you've got heroin?"
Trainspotting. Classic.
I chose not to choose life: I chose something else. And the reasons? There are no reasons. Who need reasons when you've got heroin?"
Trainspotting. Classic.
duminică, 29 noiembrie 2015
Morphine
Sur la Morphine
" C'est n'est pas "un état d'anxiété", c'est une morte lente qui s'empare du morphinomane pour peu qu'on le prive de sa morphine une heure ou deux. L'air lui fait défaut, il ne peut pas l'avalere...pas une cellule de son corps qui ne soit pas en manque... de quoi? Impossible à définir ou à expliquer. Bref, l'homme n'est plus. Il est déconnecté. Ce qui se meut, ce qui s'angoisse, ce qui souffre, c'est un cadavre. Il n'aspire et ni ne pense à rien d'autre qu'à la morphine.
La morphine!
Mourir de soif est un mort paradisiaque, bienheureuse, comparée à la soif de morphine. C'est ainsi, sans doute, qu'un enterré vivant s'efforce d'attraper les dérisoires dernières bulles d'air de son cercueil et se lacère la poitrine avec les ongles. C'est ainsi qu'un hérétique gémit et se débat sur le bûcher lorsque les premières flames lui léchent les pieds... La mort, une mort à sec, à petit feu ..."
Mikhail Bulgakov, "MORPHINE"
Pentru ca Bulgakov este in topul meu 10.
Pentru ca addictia nu este o probleme de vointa.
Pentru ca addictia te face sa zbori, te ajuta sa traiesti dar te si ingroapa de viu.
Pentru ca oamenii astia sunt oameni speciali.
Pentru ca au nevoie sa fie intelesi, sprijiniti si vazuti.
Pentru ca oamenii astia sunt tot ceea ce este ascuns in noi!
Din punct de vedere muzical cred ca this deep amazing voice sounds a lot like morphine. Mark Sandman died in 1999, infarct.
" C'est n'est pas "un état d'anxiété", c'est une morte lente qui s'empare du morphinomane pour peu qu'on le prive de sa morphine une heure ou deux. L'air lui fait défaut, il ne peut pas l'avalere...pas une cellule de son corps qui ne soit pas en manque... de quoi? Impossible à définir ou à expliquer. Bref, l'homme n'est plus. Il est déconnecté. Ce qui se meut, ce qui s'angoisse, ce qui souffre, c'est un cadavre. Il n'aspire et ni ne pense à rien d'autre qu'à la morphine.
La morphine!
Mourir de soif est un mort paradisiaque, bienheureuse, comparée à la soif de morphine. C'est ainsi, sans doute, qu'un enterré vivant s'efforce d'attraper les dérisoires dernières bulles d'air de son cercueil et se lacère la poitrine avec les ongles. C'est ainsi qu'un hérétique gémit et se débat sur le bûcher lorsque les premières flames lui léchent les pieds... La mort, une mort à sec, à petit feu ..."
Mikhail Bulgakov, "MORPHINE"
Pentru ca Bulgakov este in topul meu 10.
Pentru ca addictia nu este o probleme de vointa.
Pentru ca addictia te face sa zbori, te ajuta sa traiesti dar te si ingroapa de viu.
Pentru ca oamenii astia sunt oameni speciali.
Pentru ca au nevoie sa fie intelesi, sprijiniti si vazuti.
Pentru ca oamenii astia sunt tot ceea ce este ascuns in noi!
Din punct de vedere muzical cred ca this deep amazing voice sounds a lot like morphine. Mark Sandman died in 1999, infarct.
marți, 17 februarie 2015
reflexion
Story of my life ...
" ... - It wouldn't be bad but I don't like being stuck in one place. I want to be free to go wherever I like and think about whatever I want. I want to live free.
- But this is not very easy.
- You're right, it's not easy. But I am determined. I want to be free..."
"Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage" by HARUKI MURAKAMI
" ... - It wouldn't be bad but I don't like being stuck in one place. I want to be free to go wherever I like and think about whatever I want. I want to live free.
- But this is not very easy.
- You're right, it's not easy. But I am determined. I want to be free..."
"Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage" by HARUKI MURAKAMI
duminică, 11 ianuarie 2015
Sunday love
" No more chances.2 strikes. That's what she gets. Russians don't play baseball." OISTNB
Maybe that after all in my Romanian souls it is a Russian part also.
I do business, I don't deal, I don't settle.
If I want something I will get it. With hard work and straight playing. I am afraid that honesty is not "on the wave" since ... forever. So I guess that I'm kind of screwed. But I'll never lose hope. I truly believe that in this world there is a country which is mine, according to my soul and my life principles.
I know that wonderland is something that you create not something that you stumble upon but sometimes it's fucking difficult.
https://soundcloud.com/sonsofrico
" Two speeds in my yard : walk and shuffle!" OISTNB
Maybe that after all in my Romanian souls it is a Russian part also.
I do business, I don't deal, I don't settle.
If I want something I will get it. With hard work and straight playing. I am afraid that honesty is not "on the wave" since ... forever. So I guess that I'm kind of screwed. But I'll never lose hope. I truly believe that in this world there is a country which is mine, according to my soul and my life principles.
I know that wonderland is something that you create not something that you stumble upon but sometimes it's fucking difficult.
https://soundcloud.com/sonsofrico
" Two speeds in my yard : walk and shuffle!" OISTNB
marți, 8 iulie 2014
prison break 1
It's all about love, about not judging, about being equal to yourself and to others.
It's all about anger, despair, (broken) trust, scattered dreams, broken families, lonely people.
It's all about rude people, punks, immigrants, outsiders, dreamers, pranksters, firestarters.
It's all about getting out of your comfort zone, about trust, about giving another chance when everyone turned their backs.
It's about learning how to get attached every fucking time, about giving a penny, about (maybe) saving a life.
I am a doctor and I use words like "fuck", "shit", "awesome", "dick head" and other very non catholic/orthodox (depends where you're standing) expressions every day.
I am a "prison doctor". I have fun every day with my guards, with my patients, with my colegues because we love our job.
I am who I choose to be day by day.
My favorite joke is answering to the question : "Where are you, Mada?" "I'm just getting out of jail".
I like to party, I love my job but above all I love my patients. I would do whatever it takes to help them. I am not delusional, I am not Jesus, they cannot be saved but they can be helped. And they need help.
Most of the people don't get it. Why did I choose to work there with the "scumbags" of our society?
Well, for several reasons, one of them would be that I don't think that I am better than they are?
Are you better than them? No, I don't think so. You cheat, you lie, you're greedy, you're arrogant, you're working for money, you're lazy, you're a little bitch in your everyday life, you're racist, you're envious. No one is perfect!
What would you do in their situation? Maybe the same!
Do you know how it's like to lose everything? You don't! They do!
" All this talk about equality, the only thing people really have in common is that they are all going to die!". (Bob Dylan)
So I come as I am in front of them. They try to impress, to seduce, to make me scared ... in the end they are trying to get some emotions from me.
Now is it good to show emotions to your patients? Maybe, maybe not.
Addiction is a disease. Addiction is bad and rotten and vicious and...almost impossible to get ride of. It's normal to reject it if you don't try to understand it.
"Doctor, you will not leave like the other doctors right, after 1 year!"
"Well, I still have a long road ahead of me, I don't know if this is my final destination :)"
"At least you're honest."
"Always."
It's impossible to explain the joy of every morning when I have to go to my work = prison is my happy place.
I also work in a private practice. It's not the same. I am stiff, I wear my smile and my pretty clothes, I am polite and professional with my Colgate smile. The difference is that in prison break I am free to express myself! At the practice my patient is my client = master. And I hate it, ooooh how I hate it!
It's like having a split personality : switching again and again and again.
It's my choice. It might not be the good one. I could be wrong, I could be right but I stepped out of my comfort zone a long time ago and I became happy.
I think is important to speak about it because it concerns all of us. Putting people in prison is not a solution. It just makes things worse (imagine a person "without person" and a criminal/rapist/drug dealer in the same cell for some months). Look at the "savages" living on their islands/in their forests : justice for all without extreme measures or with measures socially accepted by all the members of their community. And then look at us : "Uuuu, criminal, he was in jail!". Yes, he was because he has stolen food from the supermarket. How much our politicians are "taking" day by day?
So, yes, I choose my patients. I'll be there when they wanna go!
You don't know their stories so stop judging and GET HUMAN!
I try to understand my patients trough music :) So I will leave you with my top 11 tracks :
1) Ozzy, junkie
2) RHCP, Don't forget me "... I'm the rainbow in your jail cell..."
3) Gogol Bordello, Alcohol
4) Eric Clapton, Cocaine
5) Pink Floyd, Have a cigar
6) The velvet underground, Heroine
7) Black Sabbath, Sweet Leaf
8) Guns n' roses, Mr Brownstone
9) The rolling stones, Sister Morphine
10) John Lennon, Cold turkey
11) Cypress Hill, Hits from the bong
*
Pictures taken this year in Berlin, in March! I fucking love this city! Freedom of speech!
sâmbătă, 5 iulie 2014
Luxembourg
Luxembourg is warm, happy, beautiful, coloured and chilled. I really, really loved it. People are smiling, are helping and they seem to be very happy.
Luxembourg is a state of mind, it's a statement. A statement that hard work, good manners and smiles can work.
Luxembourg is peace. Street singers. Art. Cosy restaurants.
Luxembourg is coloured umbrellas and an awesome happy friend. Luxembourg is a smile!
They don't know how to fix a strawberry Mojito but they sure have some fine chocolate (hot chocolate + brownie @ "Chocolate house" just in front of the Palace = heaven).
It was a perfect mini holidays, laughing 'till the end :)
I mean you loose some and you get some in exchange. The boy I liked ... it just didn't happen but on my way back to Strasbourg I met a lovely 58 years old jewish lady with Parkinson disease. The essential is not this, the essential is that this woman has a gift and despite her disease she has been blessed by life with 2 wonderful kids and lots of travels. One researcher and one midwife. The researcher is living in Japan, he's married with a Japanese lady and they have a 5 years old son. The great great mother of the Lady is alive and kicking it. I'm going to Japan next year with a friend. The husband of the midwife is a cardiologist with whom I work a lot but whom I've never met in flash and bones. The midwife is pregnant and I am invited to the circumcision ceremony of her son. Shalom I say and mazeltov!
She said that there are no hazardous encounters in life and I believe she's write so Mazeltov!
On the other side they don't really have hippies/alternative people or maybe they were very well hidden...they were kind of stiff.
This is Luxembourgs song and Luxembourgs photos :
I really, really liked their idea with the colored umbrellas. Apparently there is the same in Portugal so I'll go see by myself with my friends. So, next trip : Portugal! Oleeeeeeeee!
duminică, 1 iunie 2014
declaratie
astazi este 1 iunie si este ziua mea, a ta, a lui, a ei, a noastra.
pentru ca suntem si ramanem mereu copii.
I will never shut down my inner child.
vremea trece, cadourile se schimba, de la dulciuri la lenjerie de la Darjeeling.
de la un cico la champagne.
de la o plimbare pe jos la o plimbare in decapotabila.
de la o iesire la concert la o ... iesire la concert.
nu cred ca exista sentiment mai minunat si mai eliberator pe lumea asta decat sa ... traiesti.
dar sa traiesti asa din plin, fara frica, sa te expui, sa te decarcasezi si sa spui : "Sa vina ce o veni, eu sunt pregatita! Daca e bine, e grozav, daca e mai putin bine, e experienta!".
Mi-a luat mult timp sa accept si sa inteleg si sa aplic spusele astea. Astazi pot!
Asa ca din toamna ma apuc de cursuri de dans iar vara viitoare o sa invat sa ma dau cu parapanta!
Libertate frate, poate supraspecialitate si viata de noapte!
Visele mele se implinesc cat bat din palme sau cat clipesc!
Daca nu mai scriu atat de des inseamna ca sunt acolo si traiesc frumos!
Pace si va multumesc pentru tot.
Cu mare drag,
Dr. Madalina
.jpg)
pentru ca suntem si ramanem mereu copii.
I will never shut down my inner child.
vremea trece, cadourile se schimba, de la dulciuri la lenjerie de la Darjeeling.
de la un cico la champagne.
de la o plimbare pe jos la o plimbare in decapotabila.
de la o iesire la concert la o ... iesire la concert.
nu cred ca exista sentiment mai minunat si mai eliberator pe lumea asta decat sa ... traiesti.
dar sa traiesti asa din plin, fara frica, sa te expui, sa te decarcasezi si sa spui : "Sa vina ce o veni, eu sunt pregatita! Daca e bine, e grozav, daca e mai putin bine, e experienta!".
Mi-a luat mult timp sa accept si sa inteleg si sa aplic spusele astea. Astazi pot!
Asa ca din toamna ma apuc de cursuri de dans iar vara viitoare o sa invat sa ma dau cu parapanta!
Libertate frate, poate supraspecialitate si viata de noapte!
Visele mele se implinesc cat bat din palme sau cat clipesc!
Daca nu mai scriu atat de des inseamna ca sunt acolo si traiesc frumos!
Pace si va multumesc pentru tot.
Cu mare drag,
Dr. Madalina
marți, 15 aprilie 2014
love yesterday and tomorrow
Am fost pana la capatul lumii si inapoi.
Am iubit si am urat cu aceeasi intensitate.
M-am zbatut de ceasul mortii si apoi am stat linistita, privind muntii.
Mi-am dat duhul si apoi l-am reluat in stapanire.
Am zburat in cerul azuriu printre norii de plus ca apoi sa la scufund in strafundurile Gaiei, printre pesti, acolo unde linistea este stapana.
Mi-am plans fiecare pierdere si am invatat sa ma despart de oameni si de posesiuni materiale.
Acum stiu sa accept ce a fost, ce este si ce va veni.
Pentru ca eu sunt...Omul nou !
Because I will for ever rolle like a stone
Am iubit si am urat cu aceeasi intensitate.
M-am zbatut de ceasul mortii si apoi am stat linistita, privind muntii.
Mi-am dat duhul si apoi l-am reluat in stapanire.
Am zburat in cerul azuriu printre norii de plus ca apoi sa la scufund in strafundurile Gaiei, printre pesti, acolo unde linistea este stapana.
Mi-am plans fiecare pierdere si am invatat sa ma despart de oameni si de posesiuni materiale.
Acum stiu sa accept ce a fost, ce este si ce va veni.
Pentru ca eu sunt...Omul nou !
Because I will for ever rolle like a stone
luni, 14 aprilie 2014
hate today
no love for tomorrow :) ah MM how I've missed you!
on dit en avril ne te decouvre pas d'un fil!
but all the pretty pretty ones will leave you low and blow your mind!
how the fuck did I get involved in this in the first place?
on dit en avril ne te decouvre pas d'un fil!
but all the pretty pretty ones will leave you low and blow your mind!
how the fuck did I get involved in this in the first place?
joi, 27 martie 2014
happy
I just love this song. It's difficult not to share a smile when you're listening to it. If I am at home I instantly start dancing. It comes naturally. Clap along if you feel like happiness is the truth.
Face asteptarea mai dulce. Pentru ca uneori asteptarea este...lunga. So I just go in my world of fantasies...
Curios cum o seara poate schimba totul. O intalnire cu un irakian muzician, cu vreo 40 de ani mai in varsta decat mine dar cu un suflet de copil! Om frumos si vesel, cu maini magice. Om colorat, om daruit. O m care daruieste si imparte fara regrete. Om care traieste ca si cum maine nu exista. Om care traieste numai si numai in prezent. Cate putem sa invatam de la cei din jurul nostru, este minunat!
Ne facem rau cand criticam. I thought that you were nice but you were otherwise...
Ne facem rau cand ne agatam de lucruri materiale, cand ne agatam de oameni. Daca cineva decide sa iasa din viata ta inseamna ca nu a trebuit sa fie acolo de la bun inceput. Daca ai invatat ceva din pasajul lui/ei esti norocos. Daca ai reusit sa faci sa tresara ceva in inima celuilalt chiar si pentru cateva minute/zile...e bine; esti bine.
Ochii care nu se vad se uita, din fericire, uneori. Noroc ca Dumnezeu a lasat uitarea pe acest Pamant.
Oare este adevarat ca vezi in jurul tau ceea ce vrei sa vezi? Ca ceea ce esti tu in interior se reflecta in jurul tau? Pentru ca atunci e bine...vad oameni fericiti si dornici sa invete, sa se dezvolte, vad copii in corpuri de adult, vad soare, cer albastru, copaci infloriti, piete de duminica, biciclete...cam asa.
El a fost in Franta dar eu eram la Berlin. Ne-am ratat la cateva zile distanta. Nu a fost sa fie nici de data asta. Dar e OK. Suntem OK after all this years we both healed. And we both grow up in the persons that we've wanted to be, and strangely we did not grow apart. I wish you luck, sun, smiles and love sailor!
Deci e Primavara :)
Meanwhile in Berlin :
Face asteptarea mai dulce. Pentru ca uneori asteptarea este...lunga. So I just go in my world of fantasies...
Curios cum o seara poate schimba totul. O intalnire cu un irakian muzician, cu vreo 40 de ani mai in varsta decat mine dar cu un suflet de copil! Om frumos si vesel, cu maini magice. Om colorat, om daruit. O m care daruieste si imparte fara regrete. Om care traieste ca si cum maine nu exista. Om care traieste numai si numai in prezent. Cate putem sa invatam de la cei din jurul nostru, este minunat!
Ne facem rau cand criticam. I thought that you were nice but you were otherwise...
Ne facem rau cand ne agatam de lucruri materiale, cand ne agatam de oameni. Daca cineva decide sa iasa din viata ta inseamna ca nu a trebuit sa fie acolo de la bun inceput. Daca ai invatat ceva din pasajul lui/ei esti norocos. Daca ai reusit sa faci sa tresara ceva in inima celuilalt chiar si pentru cateva minute/zile...e bine; esti bine.
Ochii care nu se vad se uita, din fericire, uneori. Noroc ca Dumnezeu a lasat uitarea pe acest Pamant.
Oare este adevarat ca vezi in jurul tau ceea ce vrei sa vezi? Ca ceea ce esti tu in interior se reflecta in jurul tau? Pentru ca atunci e bine...vad oameni fericiti si dornici sa invete, sa se dezvolte, vad copii in corpuri de adult, vad soare, cer albastru, copaci infloriti, piete de duminica, biciclete...cam asa.
El a fost in Franta dar eu eram la Berlin. Ne-am ratat la cateva zile distanta. Nu a fost sa fie nici de data asta. Dar e OK. Suntem OK after all this years we both healed. And we both grow up in the persons that we've wanted to be, and strangely we did not grow apart. I wish you luck, sun, smiles and love sailor!
Deci e Primavara :)
Meanwhile in Berlin :
miercuri, 26 februarie 2014
vineri, 21 februarie 2014
Cosmarul
Aseara am visat ca eram posedata de un demon. Eram constienta de asta si incercam din rasputeri sa ma opun. Dar pe de alta parte era si un sentiment de fatalitate acolo. Eram in apartamentul de la Brasov, in bucatarie si i-am zis ca daca nu pleaca din viata mea voi sari pe geam. Demonul a ras indelung, tare, coarnele si barba tresaltandu-i la fiecare rafala de ras. Ca si cum mi-ar fi spus : "Unde vrei sa fugi copila proasta? Nu poti fugii de tine insuti!". Da, cred ca era demonul meu. In lumina ultimelor evenimente seems to make sense. Dar m-am trezit foarte intoarsa pe dos. M-am trezit cu un sentiment de infinita tristete si parca de invingere. Mi-am dat seama ca de proprii nostri demoni nu prea avem cum sa scapam, sau ca cel putin nu este deloc evident. Poate ca intr-o zi voi reusi sa trec de "totul sau nimic".
Apoi m-am urcat in masina si ploua. Cerul era tare gri. M-am dus la Dr. K sa preiau cheile de la cabinet si ca sa mai vad o data cum functioneaza toata partea de informatica. Iar in timp ce el imi explica faptul ca : "Acestea sunt storurile venetiene, trebuie sa le ridici cu delicatete!" ;) ma uitam la cerul gri. Dar gri, gri! Ca apoi sa imi zica asa ca o sa imi lase stagiarul pentru cateva zile...super, nu e de ajuns ca sunt un pic stresata dar acum o sa am si stagiarul pe cap! Si nu e vb ca nu imi place sa explic, imi place enorm dar poate ca nu chiar in prima saptamana de stagiu...en fin.
Apoi m-am urcat in masina si ploua. Cerul era tare gri. M-am dus la Dr. K sa preiau cheile de la cabinet si ca sa mai vad o data cum functioneaza toata partea de informatica. Iar in timp ce el imi explica faptul ca : "Acestea sunt storurile venetiene, trebuie sa le ridici cu delicatete!" ;) ma uitam la cerul gri. Dar gri, gri! Ca apoi sa imi zica asa ca o sa imi lase stagiarul pentru cateva zile...super, nu e de ajuns ca sunt un pic stresata dar acum o sa am si stagiarul pe cap! Si nu e vb ca nu imi place sa explic, imi place enorm dar poate ca nu chiar in prima saptamana de stagiu...en fin.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)