Si prin alegere. Nu mi-a pus nimeni cutitul la gat ca sa plec. Exagerez intentionat. Ideea este ca de buna voie si nesilita de nimeni am ales sa plec. sa plec din tara care ma obliga sa apelez inca la ajutorul financiar al parintilor mei ca si tanar rezident. Am ales sa plec din tara unde nu puteam face specializarea dorita ( Addictologie), fara sa fac rezidentiatul de psihiatrie, pentru ca aceasta specialitate era inexistenta.
Odata mi-a spus, foarte frumos, o colega ( desi nu cred ca era un compliment dar eu l-am luat ca atare) : " Mada, tu nu ai radacini!" Mi s-a parut foarte frumos si adevarat.
Mereu m-am considerat un cetatean al lumii si am iubit sa calatoresc, sa descopar, sa aprofundez, sa ma integrez in lumi diferite. Am calatorit pana acum in : Sudan, Egipt, Taiwan, Hong Kong, Brazilia, Martinica, Insulele Grenadine si Europa destul de mult. Anul viitor voi vizita Japonia si Portugalia. Visul meu este sa aprofundez America de sud, Asia de Sud Est si America ( sa fac drumul 66 este un vis vechi). Drumul este casa mea. Nu am enumerat tarile astea ca sa ma laud. Am facut-o cu scopul de a spune ca m-am adaptat peste tot. Cert, sa mananci serpi, sa dormi in desert, sa inoti cu testoasele, sa vezi " turme de delfini", sa traiesti in saracie crunta, sa mergi in favelas, sa fii tratat ca un "alb bogat", ca o "gazela", ca "un european sters ca toti ceilalti" sunt mii de fete ale aceleiasi experiente. Dar eu am ales sa rad mereu, sa incerc si mai mult sa fit in si sa ajung in inima lucrurilor. In multe tari mi-a fost greu din cauza conditiilor climaterice, in altele din cauza oamenilor. Am ajuns sa inteleg ca daca 2 oameni vor sa se inteleaga o vor face chiar daca nu vorbesc aceeasi limba. Oamenii sunt buni si rai peste tot. Straight sau gay. De dreapta sau de stanga. Albi, negri, galbeni. Dar este la fel peste tot. Oameni suntem. De ce atata discriminare? De ce atatea idei preconcepute?
NU NE NASTEM RASISTI, RASISMUL SE INVATA!
Am ajuns in Franta. Aici locuiesc de aproape 3 ani. Mi-a fost greu, am vrut sa ma intorc acasa, am vrut sa abandonez. Oamenii erau scarbosi, rasisti, rai. Familia mea, prietenii mei sunt in Romania. Ce caut eu aici??? Am gandit asa vreo 3 luni. Adormeam plangand si ma trezeam la fel. Mergeam la spital cu un nod in stomac.
Apoi m-am trezit intr-o dimineata si mi-am privit chipul in oglinda. Cearcane, colturile gurii lasate in jos, o privire haituita. Si am gandit : " Gata, Mada, pana aici! E drumul tau pentru cel putin 3 ani. Ai ales, asumi! Lasi smiorcaiala de o parte si faci totul sa te integrezi!". It wasn't easy! Drumul a fost lung si spinos. Dar dupa 2 ani jumate am prieteni buni francezi, o super viata sociala si 2 oferte de munca foarte avantajoase. Imi ajut parintii, calatoresc, ma intretin singura si fac cea am visat sa fac.
My point is : e mereu mult mai usor sa invinovatesti pe altcineva pentru ce ti se intampla. Dupa cum zicea Jung : " Indiferent cat de absurd ar parea, oamenii ar face orice pentru a evita sa stea fata in fata cu propriul lor suflet."
Momentul in care ne asumam raspunderea pentru faptele noastre este iluminator.
Dai si primesti.
" ...With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arrive..."
Asa ca in loc sa ne urlam ura hai sa ne urlam dragostea! Sa nu ne mai plangem de cat suntem de oropsiti in alte tari. Este alegerea noastra! Sa ne vedem de viata noastra si sa facem fiecare cat mai bine ceea ce avem de facut zilnic. Sa nu ne mai uitam in gradina vecinului.
O sa raman toata viata in Franta? Nu cred.
O sa ma intorc in Romania? Nu cred.
Mai sunt atatea lumi de explorat, vreau sa lucrez in Elvetia, in Australia, sa gust alte lumi, sa invat, sa traiesc mereu in alte ritmuri si culori.
PACE!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu