care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
Se afișează postările cu eticheta rezidentiat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rezidentiat. Afișați toate postările
duminică, 28 august 2016
luni, 10 februarie 2014
mercy
Scrisoarea unui doctor chirurg roman, plecat in franta, catre prietenul sau anatomo-patolog, ramas in romania :
"*Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţemedicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula «n-a avut zile".
După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cu rujul. În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau doctorul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie. Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur.
Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. Sîntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la « itu Maiorescu". Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la "Spiru Haret" o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau prostata în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica. Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania. Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea.
Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?*
"*Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţemedicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula «n-a avut zile".
După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cu rujul. În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau doctorul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie. Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur.
Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. Sîntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la « itu Maiorescu". Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la "Spiru Haret" o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau prostata în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica. Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania. Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea.
Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?*
Pentru ca asta e realitatea in care traim. Pentru ca desi familia si prietenii imi sun "acasa" eu nu m-as intoarce intr-un sistem putred. Nu ca sistemul francez ar fi magnific dar macar scaparile sunt mai mici si mai ascunse. Mai exista o urma de jena.
joi, 25 iulie 2013
Doctor emigrant
Si prin alegere. Nu mi-a pus nimeni cutitul la gat ca sa plec. Exagerez intentionat. Ideea este ca de buna voie si nesilita de nimeni am ales sa plec. sa plec din tara care ma obliga sa apelez inca la ajutorul financiar al parintilor mei ca si tanar rezident. Am ales sa plec din tara unde nu puteam face specializarea dorita ( Addictologie), fara sa fac rezidentiatul de psihiatrie, pentru ca aceasta specialitate era inexistenta.
Odata mi-a spus, foarte frumos, o colega ( desi nu cred ca era un compliment dar eu l-am luat ca atare) : " Mada, tu nu ai radacini!" Mi s-a parut foarte frumos si adevarat.
Mereu m-am considerat un cetatean al lumii si am iubit sa calatoresc, sa descopar, sa aprofundez, sa ma integrez in lumi diferite. Am calatorit pana acum in : Sudan, Egipt, Taiwan, Hong Kong, Brazilia, Martinica, Insulele Grenadine si Europa destul de mult. Anul viitor voi vizita Japonia si Portugalia. Visul meu este sa aprofundez America de sud, Asia de Sud Est si America ( sa fac drumul 66 este un vis vechi). Drumul este casa mea. Nu am enumerat tarile astea ca sa ma laud. Am facut-o cu scopul de a spune ca m-am adaptat peste tot. Cert, sa mananci serpi, sa dormi in desert, sa inoti cu testoasele, sa vezi " turme de delfini", sa traiesti in saracie crunta, sa mergi in favelas, sa fii tratat ca un "alb bogat", ca o "gazela", ca "un european sters ca toti ceilalti" sunt mii de fete ale aceleiasi experiente. Dar eu am ales sa rad mereu, sa incerc si mai mult sa fit in si sa ajung in inima lucrurilor. In multe tari mi-a fost greu din cauza conditiilor climaterice, in altele din cauza oamenilor. Am ajuns sa inteleg ca daca 2 oameni vor sa se inteleaga o vor face chiar daca nu vorbesc aceeasi limba. Oamenii sunt buni si rai peste tot. Straight sau gay. De dreapta sau de stanga. Albi, negri, galbeni. Dar este la fel peste tot. Oameni suntem. De ce atata discriminare? De ce atatea idei preconcepute?
NU NE NASTEM RASISTI, RASISMUL SE INVATA!
Am ajuns in Franta. Aici locuiesc de aproape 3 ani. Mi-a fost greu, am vrut sa ma intorc acasa, am vrut sa abandonez. Oamenii erau scarbosi, rasisti, rai. Familia mea, prietenii mei sunt in Romania. Ce caut eu aici??? Am gandit asa vreo 3 luni. Adormeam plangand si ma trezeam la fel. Mergeam la spital cu un nod in stomac.
Apoi m-am trezit intr-o dimineata si mi-am privit chipul in oglinda. Cearcane, colturile gurii lasate in jos, o privire haituita. Si am gandit : " Gata, Mada, pana aici! E drumul tau pentru cel putin 3 ani. Ai ales, asumi! Lasi smiorcaiala de o parte si faci totul sa te integrezi!". It wasn't easy! Drumul a fost lung si spinos. Dar dupa 2 ani jumate am prieteni buni francezi, o super viata sociala si 2 oferte de munca foarte avantajoase. Imi ajut parintii, calatoresc, ma intretin singura si fac cea am visat sa fac.
My point is : e mereu mult mai usor sa invinovatesti pe altcineva pentru ce ti se intampla. Dupa cum zicea Jung : " Indiferent cat de absurd ar parea, oamenii ar face orice pentru a evita sa stea fata in fata cu propriul lor suflet."
Momentul in care ne asumam raspunderea pentru faptele noastre este iluminator.
Dai si primesti.
" ...With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arrive..."
Asa ca in loc sa ne urlam ura hai sa ne urlam dragostea! Sa nu ne mai plangem de cat suntem de oropsiti in alte tari. Este alegerea noastra! Sa ne vedem de viata noastra si sa facem fiecare cat mai bine ceea ce avem de facut zilnic. Sa nu ne mai uitam in gradina vecinului.
O sa raman toata viata in Franta? Nu cred.
O sa ma intorc in Romania? Nu cred.
Mai sunt atatea lumi de explorat, vreau sa lucrez in Elvetia, in Australia, sa gust alte lumi, sa invat, sa traiesc mereu in alte ritmuri si culori.
PACE!
duminică, 17 martie 2013
Sunt ABSOLVENTA!
Nimic in lume nu ma opreste sa urlu tare : „ Sunt ABSOLVENTTTTTTTT!!!” :)))
Pozele vor spune ceea ce eu nu pot: fericire absoluta!!!
Asta era acum 2 ani jumate. Intre timp s-au schimbat unele lucruri.
Iubirea dureaza 3 ani. Printul nu a fost printul meu. Meseria e bratara de aur dar este si catus in acelasi timp.
Nu este atat de usor sa faci ceea ce vrei cu adevarat sa faci. Uneori trebuie sa iti amani visele pentru zile mai insorite.
Oamenii se impart in 2 categorii : buni si neintelesi. Nu cred ca exista oameni cu adevarat rai. Fiecare avem un motor care ne face sa avanasam indiferent de conditii. Iar unii oameni reactioneaza mai urat si mai greoi decat altii in situatii de criza. Criza este un termen imposibil de, definit pentru ca este atat de subiectiv. Just heart no brain in there.
Uneori poti fii un om prea bun. Uneori altii nu te merita. Than you just have to walk away and avoid those persons. Just walk away! I don't know why I'm writing in English, I thing it's a defense mechanism against French. And if you cannot walk away you are doomed.
Nu ne putem alege familia dar ne putem alege prietenii. Ne putem inconjura de oameni frumosi, buni, blanzi, veseli, pozitivi.
Life is always about choices! The choices you make are defining you. So choose freely but wisely because if you blow it up, you will be the only one to blame.
De vreo 2 saptamani mi-am reinceput activitatea de couch surfing. CS has never been cooler :)
Va doresc o duminica minunata si insorita.
PS : la Strasbourg ploua si este frig dar va veni soarele si pe strada mea!
miercuri, 13 martie 2013
Doctor Rasina Madalina
Iadul a luat sfarsit. Ceea ce parea de netrecut a trecut. Si nu a trecut oricum, ci a trecut cu bine. A trecut cu nota finala 9,48 dupa cele 3 probe: scris, practic si prezentarea tezei de licenta.
Cea mai mare mandrie mi-a fost produsa de un 10 mare si gras si cu steluta obtinut la prezentare. Eu sunt foarte emotiva cand trebuie sa vorbesc in fata unei audiente mai mari de 30 de oameni. Desi, culmea, imi place la nebunie sa vorbesc :P Dar ieri am reusit sa imi depasesc cumva emotiile, sa ma tarasc de pe scaun in fata amfiteatrului, sa nu lesin in timpul prezentarii, sa stau dreapta, sa nu imi tremure vocea, sa fiu sigura pe mine. Si colegii mei si dna Profesor universitar de Psihiatrie a zis ca e o lucrare excelenta si de actualitate si foarte bine prezentata...si colegii mi-au zis ca am vorbit ca o profa care explicase asta de nenumarate ori desi eu repetasem numai de vreo 3 ori acasa cu El :)...am radiat toata ziua de ieri in ciuda racelii ursuze care m-a acaparat. Sistemul meu imunitar e la pamant dupa o luna de chinuri, de invatat non stop...de dormit 5-6 ore pe noapte, de mancat pe apucate si de iesit pana la coltul blocului dupa apa minerala si inapoi.Sunt mandra de mine si,in sfarsit,am inteles...
Dupa 6 ani de facultate am inteles de ce uneori puteam sa vorbesc in fata tuturor fara emotie si de ce in fata unor profesori ma faceam mica,mica, vocea imi tremura, sa nu mai zic de mine care tremuram ca o frunza si ma pierdeam desi eram pregatita.
Dupa ce ieri am primit felicitarile de la un Profesor Universitar de Psihiatrie pentru care eu am un respect enorm mi s-a aprin beculetul! (stiu,dom`le,stiu,s-a aprins cam greu beculetul asta dar mai bine mai tarziu decat niciodata!) nu voi putea sa fiu niciodata sigura pe mine daca prezint ceva ce nu imi place.
Asa ca m-am hotarat. O sa lupt pana in panzele albe ca sa reusesc sa iau Psihiatria la rezidentiat. Fac medicina de familie un an si spoi imi dau iar examenul de Rezidentiat.
UPDATE : dupa 2 ani jumate de rezidentiat de Medicina Generala in Franta : nu mi-am urmat visul, nu am mai dat inca o data rezidentiatul. Si rau am facut. Dupa 2 ani jumate de muncit pe branci, mancat si dormit pe apucate, am dat peste un nebun ( dr. de familie, francez, de la tara), care si-a zis : bah, asta e proasta rau + ca si-a facut studiile si in Romania, eu nu ii validez stagiul. Degeaba am facut recurs, am vb, am explicat sa nu sunt nula, ca nu sunt un pericol pentru pacienti, ca nu sunt tampita...nu a contat, ba chiar comisia care ar fi trebuit sa ma sprijine mi-a spus in fata :
" Trebuie sa iti iasa din cap faptul ca esti nula ( asta dupa ce am auzit acest lucru timp de 2 luni de la coordonatorul meu de stagiu), toti 3 medicii de familie sunt de acord asupra unor aspecte : esti foarte muncitoare, ai o capacitate de concentrare enorma, esti bine crescuta, inteligenta, ai o personalitate foarte agreabila DAR ai avut un parcurs universitar "particular""...
eu, perplexa : " ce intelegeti prin parcurs universitar "particular""?
ei : "ati facut universitatea in Romania, nu?"
mda, 5 ani in romania, 1 an in franta, examenul de rezidentiat l-am dat la paris impreuna cu ceilalti studenti francezi...
ei : " credem ca sunt unele goluri care mai trebuie, poate, acoperite.."
aham...deci, ca sa punem punctul pe i : "esti perfecta dar esti Romanca."
Bon. Totul e minunat! Asa ca acum ca s-a terminat cu luna de miere : trebuie sa ma reapuc de invatat.
Sa imi reamintesc ceea ce imi zicea ionut : "invata de 10 ca sa iei un 7" sau un 5 daca esti romanca, if I might add.
Asa ca sa ne fie invatatura de minte : all we are is dust in the wind!
Cea mai mare mandrie mi-a fost produsa de un 10 mare si gras si cu steluta obtinut la prezentare. Eu sunt foarte emotiva cand trebuie sa vorbesc in fata unei audiente mai mari de 30 de oameni. Desi, culmea, imi place la nebunie sa vorbesc :P Dar ieri am reusit sa imi depasesc cumva emotiile, sa ma tarasc de pe scaun in fata amfiteatrului, sa nu lesin in timpul prezentarii, sa stau dreapta, sa nu imi tremure vocea, sa fiu sigura pe mine. Si colegii mei si dna Profesor universitar de Psihiatrie a zis ca e o lucrare excelenta si de actualitate si foarte bine prezentata...si colegii mi-au zis ca am vorbit ca o profa care explicase asta de nenumarate ori desi eu repetasem numai de vreo 3 ori acasa cu El :)...am radiat toata ziua de ieri in ciuda racelii ursuze care m-a acaparat. Sistemul meu imunitar e la pamant dupa o luna de chinuri, de invatat non stop...de dormit 5-6 ore pe noapte, de mancat pe apucate si de iesit pana la coltul blocului dupa apa minerala si inapoi.Sunt mandra de mine si,in sfarsit,am inteles...
Dupa 6 ani de facultate am inteles de ce uneori puteam sa vorbesc in fata tuturor fara emotie si de ce in fata unor profesori ma faceam mica,mica, vocea imi tremura, sa nu mai zic de mine care tremuram ca o frunza si ma pierdeam desi eram pregatita.
Dupa ce ieri am primit felicitarile de la un Profesor Universitar de Psihiatrie pentru care eu am un respect enorm mi s-a aprin beculetul! (stiu,dom`le,stiu,s-a aprins cam greu beculetul asta dar mai bine mai tarziu decat niciodata!) nu voi putea sa fiu niciodata sigura pe mine daca prezint ceva ce nu imi place.
Asa ca m-am hotarat. O sa lupt pana in panzele albe ca sa reusesc sa iau Psihiatria la rezidentiat. Fac medicina de familie un an si spoi imi dau iar examenul de Rezidentiat.
UPDATE : dupa 2 ani jumate de rezidentiat de Medicina Generala in Franta : nu mi-am urmat visul, nu am mai dat inca o data rezidentiatul. Si rau am facut. Dupa 2 ani jumate de muncit pe branci, mancat si dormit pe apucate, am dat peste un nebun ( dr. de familie, francez, de la tara), care si-a zis : bah, asta e proasta rau + ca si-a facut studiile si in Romania, eu nu ii validez stagiul. Degeaba am facut recurs, am vb, am explicat sa nu sunt nula, ca nu sunt un pericol pentru pacienti, ca nu sunt tampita...nu a contat, ba chiar comisia care ar fi trebuit sa ma sprijine mi-a spus in fata :
" Trebuie sa iti iasa din cap faptul ca esti nula ( asta dupa ce am auzit acest lucru timp de 2 luni de la coordonatorul meu de stagiu), toti 3 medicii de familie sunt de acord asupra unor aspecte : esti foarte muncitoare, ai o capacitate de concentrare enorma, esti bine crescuta, inteligenta, ai o personalitate foarte agreabila DAR ai avut un parcurs universitar "particular""...
eu, perplexa : " ce intelegeti prin parcurs universitar "particular""?
ei : "ati facut universitatea in Romania, nu?"
mda, 5 ani in romania, 1 an in franta, examenul de rezidentiat l-am dat la paris impreuna cu ceilalti studenti francezi...
ei : " credem ca sunt unele goluri care mai trebuie, poate, acoperite.."
aham...deci, ca sa punem punctul pe i : "esti perfecta dar esti Romanca."
Bon. Totul e minunat! Asa ca acum ca s-a terminat cu luna de miere : trebuie sa ma reapuc de invatat.
Sa imi reamintesc ceea ce imi zicea ionut : "invata de 10 ca sa iei un 7" sau un 5 daca esti romanca, if I might add.
Asa ca sa ne fie invatatura de minte : all we are is dust in the wind!
duminică, 10 martie 2013
the golden hour
Cat de multe lucruri poti face intr-o ora?
Nu foarte multe...sa citesti, sa te plimbi, sa faci sport, sa iesi la o cafea, sa stai in trafic, sa pui benzina, sa faci cumparaturi...sa razi, sa te certi, sa incerci sa intelegi, sa (te) ierti...sau enorm de multe. Sunt sigura ca ati experimentat sentimentul de dilatare a timpului. So many ideas/minut...
In medicina o ora poate schimba viata unui om that's why we call it the golden hour!
Asa ca daca vreodata viata mea o sa fie in mainile unui rezident, vreau sa am o lista pe care sa o rememorez, cu cele mai marete ganduri ale mele. Si voi avea incredere in el asa cum pacientii mei au avut si au incredere in mine.
Asa cum eu am invatat sa go with the flow, it takes years of practice, not knowing when you'll be able to sleep/eat/drink/pee. It's difficult like hell because for 24 golden hours your life doesn't belong to you anymore. You are your patients God. And if anything goes wrong, you're the only responsible.
Suturi, gips, rasini, politraumatizati, abuzati ( fizic sau psihic), apendicite, torsiuni testiculare, invaginatii, traume craniene, politraumatizati...toti sunt in mainile tale. Trebuie sa prioritizezi! Sa inveti sa explici calm, chiar daca pacientul/apartinatorii urla/plang/nu pot ( vor) sa inteleaga. Uneori nu poti face nimic. And then you have to let go!
Nu o sa uit niciodata primul meu anunt de cancer. La o femeie tanara. Nu era cinstit, nu vedeam rostul, nu vedeam de ce eu? De ce ea? Am intrat in camera, i-am explicat, apoi am vazut cum efectiv se micsora, sub ochii mei, in pat. As fi vrut sa fiu tare, ca o stanca. Instead of that I started crying while explaining the treatment options. And then the miracle happened : femeia s-a ridicat din pat, a venit la mine si m-a luat in brate. Mi-a spus ca e ok, ca o sa ma obisnuiesc cu timpul sa dau astfel de vesti, ca asta e destinul ei si ca eu trebuie sa fiu tare pentru ca o sa mai dau vesti din astea. 7 zile mai tarziu eram de garda si am visat 2 ochi care ma priveau ca si cum ma rugau sa ii las sa plece. 2 ore mai tarziu am primit un apel : era la urgente, in coma. Am incercat sa o transfer pe oncologie, pe reanimare, fara succes. 5 ore mai tarziu murea in serviciul meu. Si atunci am inteles ochii : eu nu eram pregatita sa ii dau drumul. But she was never mine. I got attached. It was human, but I am a doctor. So do you do that? Or not. So I learned to let go. To care but without influencing the decisions of my patients.
Eu am ales de multa vreme sa ma implic in viata pacientilor mei daca este dorinta lor. De aceea sunt mult mai inclinata spre partea de psihoterapie decat de medicina. Ma intereseaza pacientul ca si intreg. Dar mai ales mintea, pentru ca de acolo pleaca totul!
Ce fel de doctor este ala care urmeaza niste recomandari si atat? Nu este un doctor, este un robotel fricos! Experienta personala nu ii mai foloseste la nimic, caci ii este prea frica sa iasa din "legea scrisa". Dar ce te faci cand legea scrisa se schimba tot la 2-3 ani? Cine mai e Dumnezeul tau? Si ce folos ca ii tratezi hipertensiunea, diabetul sau astmul daca omul e deprimat? Si daca nu are chef decat sa moara? Why not speak with him? It's so easy. Words always win, even tough we loose.
Sometimes we're angry, tired, we don't have an "easy" job. Being close to your patients it's not easy. It's a choice. Well, I choose life, smile, words. I choose psychiatry over somatic medicine. I choose drug addicts and "crazy people". Because somehow they have a glow! Because that's where I belong! I wanna know that I did something in this life a part from prescribing medicines. I wanna be a part of my patients life and I want to lift him up!
Nu foarte multe...sa citesti, sa te plimbi, sa faci sport, sa iesi la o cafea, sa stai in trafic, sa pui benzina, sa faci cumparaturi...sa razi, sa te certi, sa incerci sa intelegi, sa (te) ierti...sau enorm de multe. Sunt sigura ca ati experimentat sentimentul de dilatare a timpului. So many ideas/minut...
In medicina o ora poate schimba viata unui om that's why we call it the golden hour!
Asa ca daca vreodata viata mea o sa fie in mainile unui rezident, vreau sa am o lista pe care sa o rememorez, cu cele mai marete ganduri ale mele. Si voi avea incredere in el asa cum pacientii mei au avut si au incredere in mine.
Asa cum eu am invatat sa go with the flow, it takes years of practice, not knowing when you'll be able to sleep/eat/drink/pee. It's difficult like hell because for 24 golden hours your life doesn't belong to you anymore. You are your patients God. And if anything goes wrong, you're the only responsible.
Suturi, gips, rasini, politraumatizati, abuzati ( fizic sau psihic), apendicite, torsiuni testiculare, invaginatii, traume craniene, politraumatizati...toti sunt in mainile tale. Trebuie sa prioritizezi! Sa inveti sa explici calm, chiar daca pacientul/apartinatorii urla/plang/nu pot ( vor) sa inteleaga. Uneori nu poti face nimic. And then you have to let go!
Nu o sa uit niciodata primul meu anunt de cancer. La o femeie tanara. Nu era cinstit, nu vedeam rostul, nu vedeam de ce eu? De ce ea? Am intrat in camera, i-am explicat, apoi am vazut cum efectiv se micsora, sub ochii mei, in pat. As fi vrut sa fiu tare, ca o stanca. Instead of that I started crying while explaining the treatment options. And then the miracle happened : femeia s-a ridicat din pat, a venit la mine si m-a luat in brate. Mi-a spus ca e ok, ca o sa ma obisnuiesc cu timpul sa dau astfel de vesti, ca asta e destinul ei si ca eu trebuie sa fiu tare pentru ca o sa mai dau vesti din astea. 7 zile mai tarziu eram de garda si am visat 2 ochi care ma priveau ca si cum ma rugau sa ii las sa plece. 2 ore mai tarziu am primit un apel : era la urgente, in coma. Am incercat sa o transfer pe oncologie, pe reanimare, fara succes. 5 ore mai tarziu murea in serviciul meu. Si atunci am inteles ochii : eu nu eram pregatita sa ii dau drumul. But she was never mine. I got attached. It was human, but I am a doctor. So do you do that? Or not. So I learned to let go. To care but without influencing the decisions of my patients.
Eu am ales de multa vreme sa ma implic in viata pacientilor mei daca este dorinta lor. De aceea sunt mult mai inclinata spre partea de psihoterapie decat de medicina. Ma intereseaza pacientul ca si intreg. Dar mai ales mintea, pentru ca de acolo pleaca totul!
Ce fel de doctor este ala care urmeaza niste recomandari si atat? Nu este un doctor, este un robotel fricos! Experienta personala nu ii mai foloseste la nimic, caci ii este prea frica sa iasa din "legea scrisa". Dar ce te faci cand legea scrisa se schimba tot la 2-3 ani? Cine mai e Dumnezeul tau? Si ce folos ca ii tratezi hipertensiunea, diabetul sau astmul daca omul e deprimat? Si daca nu are chef decat sa moara? Why not speak with him? It's so easy. Words always win, even tough we loose.
Sometimes we're angry, tired, we don't have an "easy" job. Being close to your patients it's not easy. It's a choice. Well, I choose life, smile, words. I choose psychiatry over somatic medicine. I choose drug addicts and "crazy people". Because somehow they have a glow! Because that's where I belong! I wanna know that I did something in this life a part from prescribing medicines. I wanna be a part of my patients life and I want to lift him up!
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)