A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
Se afișează postările cu eticheta franta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta franta. Afișați toate postările
luni, 6 februarie 2017
duminică, 28 august 2016
fata visatoare si catedrala Notre Dame de Strasbourg 1
care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
luni, 28 martie 2016
saint nazare. un vis intr-un port.
Din ciclul: "If travelling was free, you'd never see me again!".
Balanta decizionala. Slalom emotional. Spune-i cum vrei tu dar alege. Pick a boo say hello.
La sfarsitul unei lungi sesiuni de formare de 4 zile am iesit "hs" adica sfarsita. Aproape ca nu mai puteam sa deschid gura. O sfarseala psihologica si fizica nefireasca dupa o formare care ar fi trebuit sa imi dea numeroase piste pentru a imi diversifica/imbogati practica profesionala cotidiana. Ei bine, nu. M-am trezit in mijlocul unei hoarde de moase complexate de statutul lor. Cu niste formatori "intepeniti in sistem", dupa cum ar spune "Mia Madre". Un spatiu care se doreste deschis dialogului dar unde nu exista un spatiu de discutii reale. Oricum, cred ca in Franta nu am nici o sansa de a avea o formare mai buna decat formarea de "Terapii cognitivo-comportamentale si dependente" de la Chambery(avand ca formatori o pshiatra si un psiholog din Geneva), calitate elvetiana.
Tarandu-ma eu(la propriu, devenisem mega ursuza, grumpy cat level) de la o zi la alta de curs(7 ore de curs timp de 4 zile consecutive), ca de nu mai am nici eu 18 gloante, imi zice una dintre formatoare:
"- Si ce ati vizitat pana acum in Nantes?
- Mmm. una alta: baruri, restauri, castelul ducilor de Bretagne, le lieu curieu(locul curios), catedrala, galeriile...en fin una alta.
- Daca stati si in week-end va sugerez sa mergeti la Ocean. 20 de minute cu trenul: Nantes-Saintes Nazaire, este minunat!
- Mhm. Va multumesc frumos de sugestie, sa aveti o seara placuta.."(politeturile de rigoare).
De prisos sa spun ca a2a zi la 9.20 dimineata eram in gara, cu biletul cumparat. Destinatia: OCEANUL ATLANTIC sau mai precis zis cu Golful Biscay? Eram cu zambetul in inima pentru ca ultima mea vizita in Tarile Loarei(Pays de la Loire) dateaza din protoistorie(de acum 8 ani, cand am fost studenta Erasmus timp de un an in Angers). Si,desi, imi amintesc cu precizie ca a fost o experienta umana nu prea reusita cu localnicii("angevini" din cale afara de burghezi si antipatici) mi-am facut buni prieteni expati.
Post experienta Erasmus mi-am promis ca nu o sa mai pun picioarele in Franta pentru nimic in lume. 2 ani mai tarziu ma instalam la Strasbourg si imi incepeam rezidentiatul. No regrets.
Ador Franta ca obiectiv turistic si eram nerabdatoare sa redescopar Oceanul.
Am debarcat in gara Saint Nazaire si uite ce am vizitat eu(in ordine aleatorie fiindca m-am pierdut de nenumarate ori:):
- Dolmenul
- Portul
- Submarinul ESPADON
- Escal-ATLANTIC
- Jardin des plantes
- faleza
- cartierul construit pe vremea cand Saint Nazaire era o statiune balneara, pe la sfarsitul secolului 19
- si Carrefour-ul pentru ca muream de foame dupa 5 ore de mers(pe un perete era scris:"300 de ani de sclavie si tot ce am obtinut este un CDD!", contract de munca de durata determinata. afirmatia este trista dar adevarata).
Submarinul Espadon mi-a placut la nebunie! Este primul submarin francez care a ajuns la Polul Nord in 1964. In 25 de ani de serviciu, submarinul fabricat in 1958 a facut de 17 ori inconjorul pamantului. In timpul zilei submarinul folosea lumina galbena iar in timpul noptii lumina rosie pentru a pastra ritmul nictemeral al echipajului. Ascultarea sonarului a fost un moment foarte intens, deosebirea sunetelui facut de un banc de pesti, de un alt submarin nuclear sau de un iceberg este fascinanta. Escadronul este,la propriu, o bucata de istorie care merita vizitata daca aveti drum pe la Saint Nazaire. Pe o nota amuzanta nu trebuie sa fii nici claustrofob si nici obez ca sa lucrezi intr-un submarin...
De la dolmen nu ma asteptam la nimic dar am fost placut surprinsa
(poate pentru ca nu am termen de comparatie?).
Pozele nu sunt inca descarcate de pe aparatul de fotografiat dar sper sa revin in curand si cu pozele.
Daca doriti detalii despre Espadon: http://www.saint-nazaire-tourisme.com/page/2/7
Balanta decizionala. Slalom emotional. Spune-i cum vrei tu dar alege. Pick a boo say hello.
La sfarsitul unei lungi sesiuni de formare de 4 zile am iesit "hs" adica sfarsita. Aproape ca nu mai puteam sa deschid gura. O sfarseala psihologica si fizica nefireasca dupa o formare care ar fi trebuit sa imi dea numeroase piste pentru a imi diversifica/imbogati practica profesionala cotidiana. Ei bine, nu. M-am trezit in mijlocul unei hoarde de moase complexate de statutul lor. Cu niste formatori "intepeniti in sistem", dupa cum ar spune "Mia Madre". Un spatiu care se doreste deschis dialogului dar unde nu exista un spatiu de discutii reale. Oricum, cred ca in Franta nu am nici o sansa de a avea o formare mai buna decat formarea de "Terapii cognitivo-comportamentale si dependente" de la Chambery(avand ca formatori o pshiatra si un psiholog din Geneva), calitate elvetiana.
Tarandu-ma eu(la propriu, devenisem mega ursuza, grumpy cat level) de la o zi la alta de curs(7 ore de curs timp de 4 zile consecutive), ca de nu mai am nici eu 18 gloante, imi zice una dintre formatoare:
"- Si ce ati vizitat pana acum in Nantes?
- Mmm. una alta: baruri, restauri, castelul ducilor de Bretagne, le lieu curieu(locul curios), catedrala, galeriile...en fin una alta.
- Daca stati si in week-end va sugerez sa mergeti la Ocean. 20 de minute cu trenul: Nantes-Saintes Nazaire, este minunat!
- Mhm. Va multumesc frumos de sugestie, sa aveti o seara placuta.."(politeturile de rigoare).
De prisos sa spun ca a2a zi la 9.20 dimineata eram in gara, cu biletul cumparat. Destinatia: OCEANUL ATLANTIC sau mai precis zis cu Golful Biscay? Eram cu zambetul in inima pentru ca ultima mea vizita in Tarile Loarei(Pays de la Loire) dateaza din protoistorie(de acum 8 ani, cand am fost studenta Erasmus timp de un an in Angers). Si,desi, imi amintesc cu precizie ca a fost o experienta umana nu prea reusita cu localnicii("angevini" din cale afara de burghezi si antipatici) mi-am facut buni prieteni expati.
Post experienta Erasmus mi-am promis ca nu o sa mai pun picioarele in Franta pentru nimic in lume. 2 ani mai tarziu ma instalam la Strasbourg si imi incepeam rezidentiatul. No regrets.
Ador Franta ca obiectiv turistic si eram nerabdatoare sa redescopar Oceanul.
Am debarcat in gara Saint Nazaire si uite ce am vizitat eu(in ordine aleatorie fiindca m-am pierdut de nenumarate ori:):
- Dolmenul
- Portul
- Submarinul ESPADON
- Escal-ATLANTIC
- Jardin des plantes
- faleza
- cartierul construit pe vremea cand Saint Nazaire era o statiune balneara, pe la sfarsitul secolului 19
- si Carrefour-ul pentru ca muream de foame dupa 5 ore de mers(pe un perete era scris:"300 de ani de sclavie si tot ce am obtinut este un CDD!", contract de munca de durata determinata. afirmatia este trista dar adevarata).
Submarinul Espadon mi-a placut la nebunie! Este primul submarin francez care a ajuns la Polul Nord in 1964. In 25 de ani de serviciu, submarinul fabricat in 1958 a facut de 17 ori inconjorul pamantului. In timpul zilei submarinul folosea lumina galbena iar in timpul noptii lumina rosie pentru a pastra ritmul nictemeral al echipajului. Ascultarea sonarului a fost un moment foarte intens, deosebirea sunetelui facut de un banc de pesti, de un alt submarin nuclear sau de un iceberg este fascinanta. Escadronul este,la propriu, o bucata de istorie care merita vizitata daca aveti drum pe la Saint Nazaire. Pe o nota amuzanta nu trebuie sa fii nici claustrofob si nici obez ca sa lucrezi intr-un submarin...
De la dolmen nu ma asteptam la nimic dar am fost placut surprinsa
(poate pentru ca nu am termen de comparatie?).
Pozele nu sunt inca descarcate de pe aparatul de fotografiat dar sper sa revin in curand si cu pozele.
Daca doriti detalii despre Espadon: http://www.saint-nazaire-tourisme.com/page/2/7
duminică, 27 decembrie 2015
de Craciun 2015
Craciun fericit!
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
duminică, 6 aprilie 2014
unicorns
F : "People like me are special. I think I'm special!"
Moi : "Yeees, you arrrre! "
F : "And rare!"
Moi : "Very! :))"
F : "Like unicorns"
Moi : " °_0 :)))))))))))))"
Did I say I love my flatmates? When you get this WTF just happened feeling day by day!
Moi : "Yeees, you arrrre! "
F : "And rare!"
Moi : "Very! :))"
F : "Like unicorns"
Moi : " °_0 :)))))))))))))"
Did I say I love my flatmates? When you get this WTF just happened feeling day by day!
luni, 17 februarie 2014
sometimes you can make it on your own
When you're trying your best and you don't succeed : lights will guide you home as Coldplay would say.
When troubles fade like lemon drops way above the cihmney stops that's where you'll find me...come on, find me...
So if you like me let me know as Coldplay would also say.
But it turns out just the same! Hold on what did you say that for? Hold on what do you take me for?
Even if sometimes trouble is your middle name there is a silver lining at the end of the road. The sun will rise and shine even if you're in a dark corner of your mind. And you feel lost and sick and tires...the sun will come out...he must come out! And when the sun comes out it will be on my side!
Patience solves the troubles souls. Patience heals and patience gives you the freedom of choice.
My professional questions seem to come to an end. My personal life is back on her bumpy road, the usual, but at least I am alive also from this point of view. No time to waste.
It's fucking awesome to have friends who supports you in time of troubles but in the end...sale el sol.
Today we went out for a walk (me and my 2 flat mates) and it was sunny and it was awesome and I forgot everything for some hours.
So I will leave you with some pictures from sunny Strasbourg in February :
Friend si ghiocei!
La petite France
La petite France
La petite France
Together
When troubles fade like lemon drops way above the cihmney stops that's where you'll find me...come on, find me...
So if you like me let me know as Coldplay would also say.
But it turns out just the same! Hold on what did you say that for? Hold on what do you take me for?
Even if sometimes trouble is your middle name there is a silver lining at the end of the road. The sun will rise and shine even if you're in a dark corner of your mind. And you feel lost and sick and tires...the sun will come out...he must come out! And when the sun comes out it will be on my side!
Patience solves the troubles souls. Patience heals and patience gives you the freedom of choice.
My professional questions seem to come to an end. My personal life is back on her bumpy road, the usual, but at least I am alive also from this point of view. No time to waste.
It's fucking awesome to have friends who supports you in time of troubles but in the end...sale el sol.
Today we went out for a walk (me and my 2 flat mates) and it was sunny and it was awesome and I forgot everything for some hours.
So I will leave you with some pictures from sunny Strasbourg in February :
Friend si ghiocei!
Friend
No more paparazzies!
Stras
Locked in
La petite France
La petite France
La petite France
La petite France
La petite France
Together
luni, 10 februarie 2014
mercy
Scrisoarea unui doctor chirurg roman, plecat in franta, catre prietenul sau anatomo-patolog, ramas in romania :
"*Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţemedicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula «n-a avut zile".
După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cu rujul. În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau doctorul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie. Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur.
Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. Sîntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la « itu Maiorescu". Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la "Spiru Haret" o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau prostata în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica. Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania. Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea.
Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?*
"*Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţemedicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula «n-a avut zile".
După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cu rujul. În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau doctorul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie. Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur.
Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. Sîntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la « itu Maiorescu". Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la "Spiru Haret" o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau prostata în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica. Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania. Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea.
Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?*
Pentru ca asta e realitatea in care traim. Pentru ca desi familia si prietenii imi sun "acasa" eu nu m-as intoarce intr-un sistem putred. Nu ca sistemul francez ar fi magnific dar macar scaparile sunt mai mici si mai ascunse. Mai exista o urma de jena.
duminică, 2 februarie 2014
jardin d'hiver sau "cabana"
Stau cu o cafea calda in fata. Cafea cu aroma de alune de padure. In timp ce sorb fiecare picatura ma uit la cei doi tipi care dorm pe canapeaua mea. Care va sa zica sunt in the pack. That's what they told me yesterday. Si eu, totusi, nu inteleg cum naiba ma bag mereu in rahaturi din astea? Cum nu pot eu sa fiu "the one" for one man but part of the pack. Because I am such a good player, ain't I? Si nu stiu si nu imi sta in fire sa "ma dau la un tip". Nu pot. Si daca imi place de mor. Daca nu face el pasul I shall be forever not his. Poate ca sunt traditionalista dar sangele apa nu se face. Asa ca ma aleg mereu cu o parte din gasca pe canapea dar cu inima plina de amintiri frumoase, un zambet pe buze si acum un loc de cazare la Londra.
Oricum demult nu ma mai intreb "cum ar fi fost daca". Traiesc in prezent.
Iar prezentul este aceasta iarna blanda, cu soare, cu orhideea pe cale sa infloreasca, cu my casa plina, cu prieteni buni si ras nebun. Plimbare prin ger dar cu soare si un cer albastru azuriu. Si, totusi, caut o fata, caut pe cineva dar se pare ca nu am puterea sa il recunosc. Speranta este ca poate el ma va recunoaste.
E cald si placut. E soare. In curand o sa plecam spre centru, o sa bem o cafea cu lapte, o sa mancam un croissant si apoi o sa urcam in catedrala. De pe platforma o sa vedem tot Strasbourgul. Si o sa ne simtim binecuvantati pentru ca locuim aici. Apoi o sa coboram razand, evitand capcana porumbeilor si o sa mergem la muzeu.
I like my days here. It just gets better and better. Chillax. Respira si fii constient de asta, bucura-te de gradina ta de iarna, din interior. Unde sunt multe flori de gheata, cafea geniala si oameni minunati la un garden party! Si fonDU, cougars and the wolf of london aka wolfy!
Oricum demult nu ma mai intreb "cum ar fi fost daca". Traiesc in prezent.
Iar prezentul este aceasta iarna blanda, cu soare, cu orhideea pe cale sa infloreasca, cu my casa plina, cu prieteni buni si ras nebun. Plimbare prin ger dar cu soare si un cer albastru azuriu. Si, totusi, caut o fata, caut pe cineva dar se pare ca nu am puterea sa il recunosc. Speranta este ca poate el ma va recunoaste.
E cald si placut. E soare. In curand o sa plecam spre centru, o sa bem o cafea cu lapte, o sa mancam un croissant si apoi o sa urcam in catedrala. De pe platforma o sa vedem tot Strasbourgul. Si o sa ne simtim binecuvantati pentru ca locuim aici. Apoi o sa coboram razand, evitand capcana porumbeilor si o sa mergem la muzeu.
I like my days here. It just gets better and better. Chillax. Respira si fii constient de asta, bucura-te de gradina ta de iarna, din interior. Unde sunt multe flori de gheata, cafea geniala si oameni minunati la un garden party! Si fonDU, cougars and the wolf of london aka wolfy!
duminică, 8 decembrie 2013
Medicina generala sau viata ca o prada
"Mais Madalina, ca c'est comme un monument! Ca se visite!"
Era vorba despre o pacienta de 115 ani!!!
The truth is that I am lost! Completely lost! After 9 years I thought that I will finally get to do what I always dreamed to do : Addictology, but in the end things aren't working on exactly as I planned. But I have hope. Because I know that things happen for a reason and I know that someday the pieces of the puzzle will fall down in their right places. Because people aren't able to imagine what a war Med School is, it's impossible for a non-doctor to know. We are suffering a psychological torture during many years. We learn to run before we walk! You have to be though, you have to sometimes walk on bodies in order to get what is yours. For instance nobody imagines how we are treated like a sub-human-race during a lot of our surgical or medical stages. You don't have a name, you're "it", "number zero". You don't sleep, you eat when you can and what you can, you do sometimes everything except medicine. And it's hard as hell to hear from the one who should be your teachers, your role-models : "You're stupid/useless/a disgrace for the medical world, you'll never be a good Dr. In fact, you'll never be a Dr. 'cause you'll never pass my exam!". It happened to my mates, it happened to all of us; medical students. And not just once. Many people will trough in your face the classical phrase : "Don't complain, it's you who have decided to choose this path!". True, but no one can prepare you for what follows. And the internship it's long and we are still underrated, we are not looked as physicians/doctors, we're just "the real doctors mignons". We are trained to work as slaves, fetch food and coffee, and if possible think but always present your idea as your bosses idea. Gratifying isn't it? You learned 6 years to be the "doctors pet". Life in plastic is fantastic. And don't get me start of some patients! (just some, luckily not lots of them). It goes something like THIS.
So you learn what and how you can. And try to get the best out of it!
After 9 years I still don't know what I'll do, exactly. I know what I want to do but I am still not sure how I will get it. And a very old dream rises again : Medicina fara frontiere!
DON'T TURN YOUR BACK ON ME, I WON'T BE IGNORED!!!
But one thing is cristal clear : what lucky were we to grow up with this amazing music. When rock was still rock! And music was not shit and not porn! Take everything from the inside and trough it all away, 'cause I swear for the last time, I won't trust myself again with you. I WON'T WASTE MYSELF ON YOU!
Anger is good sometimes, it can clear your mind and your guts. And babies, drooling and laughing babies, this also helps, they can take you to a happier place. And dogs, dogs always work!
I know the album "Hybrid theory" by heart, the best LP album.
I also know "Korn", "Life is peachy" and "Follow the leader" by Korn, by heart. That was music.
And it appears clear to me now that I was never born to do medecine for the rich and ungrateful. I have a mission to help the weak ones. You know that I know that I am no Messia but I will do my best to help the one in need. 'cause I know that a friend in need is a friend in deed. Once I took the HIPPOCRATE OATH and I do not intend to break it. Not for you my rich, fat, ungrateful piece of garbage. Although in the end your ignorance is bliss. People are dying of starvation and you complain that you have to pay 2 euros for a fucking pommade??? When you never worked your entire life, you were just "pretty" besides you're successful husband? As I said ignorance is bliss but I will not be part of your game! And you loose a very good doctor, just so you know!
So humanitarian medicine and addictology here I come!!!
In Martinica cu o doamna comercianta localnica. May the colors be back!!!
Era vorba despre o pacienta de 115 ani!!!
The truth is that I am lost! Completely lost! After 9 years I thought that I will finally get to do what I always dreamed to do : Addictology, but in the end things aren't working on exactly as I planned. But I have hope. Because I know that things happen for a reason and I know that someday the pieces of the puzzle will fall down in their right places. Because people aren't able to imagine what a war Med School is, it's impossible for a non-doctor to know. We are suffering a psychological torture during many years. We learn to run before we walk! You have to be though, you have to sometimes walk on bodies in order to get what is yours. For instance nobody imagines how we are treated like a sub-human-race during a lot of our surgical or medical stages. You don't have a name, you're "it", "number zero". You don't sleep, you eat when you can and what you can, you do sometimes everything except medicine. And it's hard as hell to hear from the one who should be your teachers, your role-models : "You're stupid/useless/a disgrace for the medical world, you'll never be a good Dr. In fact, you'll never be a Dr. 'cause you'll never pass my exam!". It happened to my mates, it happened to all of us; medical students. And not just once. Many people will trough in your face the classical phrase : "Don't complain, it's you who have decided to choose this path!". True, but no one can prepare you for what follows. And the internship it's long and we are still underrated, we are not looked as physicians/doctors, we're just "the real doctors mignons". We are trained to work as slaves, fetch food and coffee, and if possible think but always present your idea as your bosses idea. Gratifying isn't it? You learned 6 years to be the "doctors pet". Life in plastic is fantastic. And don't get me start of some patients! (just some, luckily not lots of them). It goes something like THIS.
So you learn what and how you can. And try to get the best out of it!
After 9 years I still don't know what I'll do, exactly. I know what I want to do but I am still not sure how I will get it. And a very old dream rises again : Medicina fara frontiere!
DON'T TURN YOUR BACK ON ME, I WON'T BE IGNORED!!!
But one thing is cristal clear : what lucky were we to grow up with this amazing music. When rock was still rock! And music was not shit and not porn! Take everything from the inside and trough it all away, 'cause I swear for the last time, I won't trust myself again with you. I WON'T WASTE MYSELF ON YOU!
Anger is good sometimes, it can clear your mind and your guts. And babies, drooling and laughing babies, this also helps, they can take you to a happier place. And dogs, dogs always work!
I know the album "Hybrid theory" by heart, the best LP album.
I also know "Korn", "Life is peachy" and "Follow the leader" by Korn, by heart. That was music.
And it appears clear to me now that I was never born to do medecine for the rich and ungrateful. I have a mission to help the weak ones. You know that I know that I am no Messia but I will do my best to help the one in need. 'cause I know that a friend in need is a friend in deed. Once I took the HIPPOCRATE OATH and I do not intend to break it. Not for you my rich, fat, ungrateful piece of garbage. Although in the end your ignorance is bliss. People are dying of starvation and you complain that you have to pay 2 euros for a fucking pommade??? When you never worked your entire life, you were just "pretty" besides you're successful husband? As I said ignorance is bliss but I will not be part of your game! And you loose a very good doctor, just so you know!
So humanitarian medicine and addictology here I come!!!
In Martinica cu o doamna comercianta localnica. May the colors be back!!!
duminică, 6 octombrie 2013
balciul desertaciunilor sau Sunt student la Medicina!
Acesta este un post pentru viitorii si actualii studenti la Medicina. Si pentru cei care sunt interesati de Medicina sau de parcursul unui doctor.
Este un post personal care nu vrea sa opreasca Pamantul din miscare si nici the brownian motion.
De cand am stiut ca vreau sa ma fac medic? De pe la 9 ani, cred. De ce? I have no fucking idea. Mi se parea incredibil de tare sa fii super erou in halat alb, sa poti zice ca salvezi oameni sa...sa make the world move. Cu timpul aveam sa invat ca the world doesn't revolve around me. Ca de fapt nu se invarte in jurul nici unui om. Si ca nu controlam decat o mica parte din proces dar ca putem ajuta in multe moduri un om in suferinta.
Am avut dubii? Da! Mi-am dorit mult sa devin ambasador dar cum cunosteam prea bine sistemul de PRC stiam ca nu nici o sansa. Mi-am zis ca, oricum, limbile straine le pot invata indiferent de meseria practicata, in timpul liber. Cu timpul, aveam sa invat ca nu prea exista timp liber in medicina.
Asa ca m-am pus pe invatat biologie si chimie pe paine, cu meditatii, cu icnete, cu scrasnet de dinti, cu neuroni arsi, cu lacrimi, cu speranta, cu zambetul pe buze. Si cu o mare deziluzie in dragoste, in paralel. Cum mie mi-a placut asa sa o cam ard aiurea in liceu, nu am rupt norma in clasa a12a (gandindu-ma restrospectiv e o treaba oarecum dubioasa pentru ca desi o ardeam mereu aiurea cu rockerii am avut mereu note foarte bune, pentru ca invatatul ramanea prioritatea mea). Drept urmare am intrat la Facultatea de Medicina din Cluj, la cu taxa. Ceea ce pentru mine era inacceptabil. M-am dat cu fundul de pamant dar ce era sa fac? Nu aveam ce sa fac! I had no plan B (as usual). Asa ca primul an l-am facut la cu taxa, apoi am dat iar admiterea, am intrat a3a si am trecut la fara taxa.
Imi amintesc si acum garsoniera in care am stat inainte de examen, cat era de mica, de dezordonata, de ...oribila pur si simplu. Mi s-a facut frica si m-am gandit pentru prima oara ca eu nu o sa pot sa locuiesc in asemenea conditii! Din fericire, parintii mei au facut eforturi supraomenesti si de-a lungul celor 5 ani petrecuti in Cluj am stat mereu intr-un apartament mai mult decat decent (de fapt, am schimbat numai 2 apartamente : primii 3 ani in Zorilor, un an in Franta, ultimii 2 ani in Gheorgheni).
Dar sa va povestesc un pic despre anul 1. Ca sa il rezum epic (rezumare care nu imi apartine) :
"First day of med school : I feel like a sir! After the first exam : I am such an embarrassment to human kind! I put shame into my elders!"
De departe, cel mai mult m-au terorizat,de departe, informatica medicala si biofizica. Prima pentru ca am fost mereu un dezastru la tot ce inseamna calculatoare, a2a pentru ca am avut un prof nebun.
Anatomia a fost muuulta dar nu mai grea decat embriologia sau biochimia.
Imi aduc aminte ca dupa primul laborator de anatomie, in care ni s-a spus ca avem de invatat 5 carti pentru examen si 30 de pagini pentru a2a zi am cazut pe spate! Am sunat acasa si am zis ca vreau sa ma intorc pentru ca nu o sa trec nici un examen si pentru ca eu nu vreau sa imi petrec intreaga viata cu nasul in carti. Ai mei mi-au zis sa raman ca oricum era platita chiria pe 3 luni si ca daca chiar imi pic toate examenele, m-oi intoarce acasa ca sa ma fac...bucatar. Well, m-a cam motivat chestia asta. Am terminat anul 1 cu singurele restante din toata facultatea : informatica medicala si biofizica.
That says a lot about my computer skills dar na asta e unul dintre motivele pentru care am dat la medicina : nu aveam nici un mare talent.
Am mancat, invatat, motait langa cadavre. Am facut disectii, am studiat capete de oameni, inimi, plamani, ficati, rinichi chiar si penisuri. Tot! The human body : what a perfect machine! Am iubit anatomia si embriologia! My 2 fav subjects! Ma rog in afara de partea cu oasele, I just hated bones! Eram incapabila sa le orientez in pozitie anatomica. A walking disaster. Poate ca daca m-as fi uitat atunci la Bones as fi avut ceav de castigat!
Imi aduc aminte si acum cartile pe care a trebuit sa le invatam pentru examenul de anatomie :
1. Victor Papilian vol. 1 (Aparatul locomotor) si vol. 2 (Splanhnologia)
2. Ion Albu "Anatomie clinica/topografica"
3. Ion Albu "Inima si nervi cranieni"
4. Ion Albu "Angiologie si nervi spinali"
5. Nadia Schmit "Embriologie generala si speciala"
6. Atlasul SOBOTA
Asta fiind numai o materie. Cand stau si ma uit inapoi la teancurile de carti invatate! nu stiu cum am rezistat, cum am reusit. Cred ca asta inseamna ca asta a fost drumul meu, ca am ales bine, ca am ales cu inima.
Am avut noroc si de colegi mai mult decat minunati! Toti, pana la ultimul! Am fost o grupa unita si frumoasa. Si desteapta. Numai ca nici unul dintre noi nu prea a fost devreme acasa :)) Cu exceptia lui Psyko si a Iuliei. O sa imi amintesc mereu cu placere de Mire, Cris, Cristina, Alexandra, Anda, Andreea, Ana, Iulia 1 si Iulia 2 Puiu, Cata, Radu si Robert. Eram tineri, frumosi, plini de viata si MEDICINISTI!
Imi aduc aminte de primul LP (lucrare practica) de anatomie cu Dna Dr. Crivi Carmen. Luni, 8 dimineata, impartirea pe grupe si pe asistenti de grupa. Muntean Catalin, Puiu Andrei, Puscas Cristina, Puscas Radu (nu, nu sunt frati :) Put Alexandra, Robert Racjcsani (nici in ziua de azi nu stiu cum i se scrie corect numele de familie, numai Mire stie, caci il punea mereu prezent la cursuri :)) Radan Anda, Radianov Cristina, Rasina Madalina, Rinzis Mirela, Iulia Roman, Iulia Ruxandra. Asistent de grupa : Dna Dr Crivi. Toti eram emotionati, cu exceptia lui Puiu care avea ditamai castile pe urechi si asculta System of a Down sau Queens of Stoneage nu imi mai amintesc exact. Am stat in formatia asta primii 3 ani, la bine si la rau, la racoarea frigorifica de la anatomie, in jurul cadavrului NOSTRU, la insuportabila caldura de la biocel sau histologie. A fost tare frumoasa facultatea. Eu cel mai mult m-am apropiat de Mire aka Sharky si de Psyko aka Cristina pe care ii vad de fiecare data cand merg la Cluj, cu religiozitate. Dar toti mi-au fost dragi si ne-am ajutat reciproc, fara exceptie, am fost o grupa unita!
Si ce s-a ales de capul nostru :
1. Muntean Catalin, Franta, Urgente si Reanimare
2. Puiu Andrei Romania, Cluj, Radiologie si Imagistica
3. Puscas Cristina, Germania
4. Put Alexandra, Germania, gastro-enterolog
5. Puscas Radu, Cluj, Chirurgie Buco-maxilo-faciala
6. Robert R. Cluj Medicina Generala
7. Radan Anda, Germania, Obstetrica si Ginecologie
8. Radianov Cristina, Cluj, Medicina Interna
9. Rasina Madalina, Franta, Addictologie
10. Rinzis Mirela, Cluj, Reumatologie
11. Roman Iulia, Cluj, Dermatologie
12. Ruxandra Iulia, UK, Obstetrica si Ginecologie
Deci din 12 : 1 in UK, 2 in Franta, 3 in Germania, restul in CLUJ! :) I'd say we did just fine!
Imi amintesc de tot, cu luciditate :
* de noptile pierdute cu sharky si kowalski si iemu (care este acum rezidenta pe Chirurgie Generala la Cluj, bravooo Iemuuuu! parca acum mi te prezenta Oama la un concert OCS in Irish Pub si imi ziceai ca vrei sa dai la medicina si sa te faci chirurg!) in Janis, mersul a2a zi direct la cursul de Pedi (znorrrrrrrr!) cu stampila pe mana la care Psyko,dormind inca, : "voi nu sunteti normale!"
* sesiunile care durau si 6 saptamani in care tot ce faceai era sa inveti, mananci, bei cafea, faci dus si sa inveti, inveti, inveti!
* asteptarile ca sa intram la examene si , Doamne, multe examene am mai dat! in stress
* asteptarea rezultatelor, cu rugaciuni : "Doamne, daca il iau si pe asta, promit ca data viitoare invat din timp!" (Domnul e bun iar noi porci, niciodata nu am invatat "din timp", at least I never did :)
* bucuria, rasul, sarbatoritul, tristetea "Lasa ma ca il iei data viitoare, a avut ceva cu tine, e clar! Uite, invatam impreuna daca vrei!"
* ceaiurile de la Tea Flowers, Mozart, Quo Quadis, mancarea de la cantina.
* orele de sport din primii 2 ani in care dormeam sistematic
* genetica si imunologia din care nu am inteles mare branza
* igiena, sanatatea publica, medicina muncii si epidemiologia care ne-au plictisit la culme
* stagiul de psihiatrie la care Psyko se ascundea dupa usa sau dupa mine :))
* lucrarea de diploma, licenta
* tot!
* de anul 3 cand am fost Erasmus in Franta, la Angers and I did absolutely verything except medicine which was cool at the moment but quite tragic afterwards.
Nu cred ca as putea spune ca au fost cei mai frumosi ani din viata mea pentru ca si liceul a fost grozav iar rezidentiatul in Franta mi-a deschis noi perspective si am cunoscut multi oameni frumosi! Dar, cu siguranta, au fost 6 ani luminosi care m-au format ca Dr. si ca Om.
Anul 3 a fost super interesant cu semiologia, mersul la pacienti, primul contact cu pacientii dar si cu boala, cu degradarea fizica, cu moartea, cu neputinta. Saracia din spitalele noastre, medicii nostrii extraordinari, care fac minuni cu mijloacele pe care (nu) le au. Facatorii de minuni.
Atunci mi-am dat seama ca sunt mai apropiata de minte decat de corp. Am vrut sa fiu chirurg cardiac initial. Apoi, din varii motive personale, am vrut sa fiu addictolog. Si sunt pe drumul cel bun. E un drum lung pentru ca the more you know, the more questions you have!
Faza e ca nu exista : "daca nu esti bun la matematica, fa medicina!", nu e chiar asa. Ca sa fii doctor trebuie sa fii intai om, and this is the hardest par. Cere si ti se va da! Dai si primesti!
Este un post personal care nu vrea sa opreasca Pamantul din miscare si nici the brownian motion.
De cand am stiut ca vreau sa ma fac medic? De pe la 9 ani, cred. De ce? I have no fucking idea. Mi se parea incredibil de tare sa fii super erou in halat alb, sa poti zice ca salvezi oameni sa...sa make the world move. Cu timpul aveam sa invat ca the world doesn't revolve around me. Ca de fapt nu se invarte in jurul nici unui om. Si ca nu controlam decat o mica parte din proces dar ca putem ajuta in multe moduri un om in suferinta.
Am avut dubii? Da! Mi-am dorit mult sa devin ambasador dar cum cunosteam prea bine sistemul de PRC stiam ca nu nici o sansa. Mi-am zis ca, oricum, limbile straine le pot invata indiferent de meseria practicata, in timpul liber. Cu timpul, aveam sa invat ca nu prea exista timp liber in medicina.
Asa ca m-am pus pe invatat biologie si chimie pe paine, cu meditatii, cu icnete, cu scrasnet de dinti, cu neuroni arsi, cu lacrimi, cu speranta, cu zambetul pe buze. Si cu o mare deziluzie in dragoste, in paralel. Cum mie mi-a placut asa sa o cam ard aiurea in liceu, nu am rupt norma in clasa a12a (gandindu-ma restrospectiv e o treaba oarecum dubioasa pentru ca desi o ardeam mereu aiurea cu rockerii am avut mereu note foarte bune, pentru ca invatatul ramanea prioritatea mea). Drept urmare am intrat la Facultatea de Medicina din Cluj, la cu taxa. Ceea ce pentru mine era inacceptabil. M-am dat cu fundul de pamant dar ce era sa fac? Nu aveam ce sa fac! I had no plan B (as usual). Asa ca primul an l-am facut la cu taxa, apoi am dat iar admiterea, am intrat a3a si am trecut la fara taxa.
Imi amintesc si acum garsoniera in care am stat inainte de examen, cat era de mica, de dezordonata, de ...oribila pur si simplu. Mi s-a facut frica si m-am gandit pentru prima oara ca eu nu o sa pot sa locuiesc in asemenea conditii! Din fericire, parintii mei au facut eforturi supraomenesti si de-a lungul celor 5 ani petrecuti in Cluj am stat mereu intr-un apartament mai mult decat decent (de fapt, am schimbat numai 2 apartamente : primii 3 ani in Zorilor, un an in Franta, ultimii 2 ani in Gheorgheni).
Dar sa va povestesc un pic despre anul 1. Ca sa il rezum epic (rezumare care nu imi apartine) :
"First day of med school : I feel like a sir! After the first exam : I am such an embarrassment to human kind! I put shame into my elders!"
De departe, cel mai mult m-au terorizat,de departe, informatica medicala si biofizica. Prima pentru ca am fost mereu un dezastru la tot ce inseamna calculatoare, a2a pentru ca am avut un prof nebun.
Anatomia a fost muuulta dar nu mai grea decat embriologia sau biochimia.
Imi aduc aminte ca dupa primul laborator de anatomie, in care ni s-a spus ca avem de invatat 5 carti pentru examen si 30 de pagini pentru a2a zi am cazut pe spate! Am sunat acasa si am zis ca vreau sa ma intorc pentru ca nu o sa trec nici un examen si pentru ca eu nu vreau sa imi petrec intreaga viata cu nasul in carti. Ai mei mi-au zis sa raman ca oricum era platita chiria pe 3 luni si ca daca chiar imi pic toate examenele, m-oi intoarce acasa ca sa ma fac...bucatar. Well, m-a cam motivat chestia asta. Am terminat anul 1 cu singurele restante din toata facultatea : informatica medicala si biofizica.
That says a lot about my computer skills dar na asta e unul dintre motivele pentru care am dat la medicina : nu aveam nici un mare talent.
Am mancat, invatat, motait langa cadavre. Am facut disectii, am studiat capete de oameni, inimi, plamani, ficati, rinichi chiar si penisuri. Tot! The human body : what a perfect machine! Am iubit anatomia si embriologia! My 2 fav subjects! Ma rog in afara de partea cu oasele, I just hated bones! Eram incapabila sa le orientez in pozitie anatomica. A walking disaster. Poate ca daca m-as fi uitat atunci la Bones as fi avut ceav de castigat!
Imi aduc aminte si acum cartile pe care a trebuit sa le invatam pentru examenul de anatomie :
1. Victor Papilian vol. 1 (Aparatul locomotor) si vol. 2 (Splanhnologia)
2. Ion Albu "Anatomie clinica/topografica"
3. Ion Albu "Inima si nervi cranieni"
4. Ion Albu "Angiologie si nervi spinali"
5. Nadia Schmit "Embriologie generala si speciala"
6. Atlasul SOBOTA
Asta fiind numai o materie. Cand stau si ma uit inapoi la teancurile de carti invatate! nu stiu cum am rezistat, cum am reusit. Cred ca asta inseamna ca asta a fost drumul meu, ca am ales bine, ca am ales cu inima.
Am avut noroc si de colegi mai mult decat minunati! Toti, pana la ultimul! Am fost o grupa unita si frumoasa. Si desteapta. Numai ca nici unul dintre noi nu prea a fost devreme acasa :)) Cu exceptia lui Psyko si a Iuliei. O sa imi amintesc mereu cu placere de Mire, Cris, Cristina, Alexandra, Anda, Andreea, Ana, Iulia 1 si Iulia 2 Puiu, Cata, Radu si Robert. Eram tineri, frumosi, plini de viata si MEDICINISTI!
Imi aduc aminte de primul LP (lucrare practica) de anatomie cu Dna Dr. Crivi Carmen. Luni, 8 dimineata, impartirea pe grupe si pe asistenti de grupa. Muntean Catalin, Puiu Andrei, Puscas Cristina, Puscas Radu (nu, nu sunt frati :) Put Alexandra, Robert Racjcsani (nici in ziua de azi nu stiu cum i se scrie corect numele de familie, numai Mire stie, caci il punea mereu prezent la cursuri :)) Radan Anda, Radianov Cristina, Rasina Madalina, Rinzis Mirela, Iulia Roman, Iulia Ruxandra. Asistent de grupa : Dna Dr Crivi. Toti eram emotionati, cu exceptia lui Puiu care avea ditamai castile pe urechi si asculta System of a Down sau Queens of Stoneage nu imi mai amintesc exact. Am stat in formatia asta primii 3 ani, la bine si la rau, la racoarea frigorifica de la anatomie, in jurul cadavrului NOSTRU, la insuportabila caldura de la biocel sau histologie. A fost tare frumoasa facultatea. Eu cel mai mult m-am apropiat de Mire aka Sharky si de Psyko aka Cristina pe care ii vad de fiecare data cand merg la Cluj, cu religiozitate. Dar toti mi-au fost dragi si ne-am ajutat reciproc, fara exceptie, am fost o grupa unita!
Si ce s-a ales de capul nostru :
1. Muntean Catalin, Franta, Urgente si Reanimare
2. Puiu Andrei Romania, Cluj, Radiologie si Imagistica
3. Puscas Cristina, Germania
4. Put Alexandra, Germania, gastro-enterolog
5. Puscas Radu, Cluj, Chirurgie Buco-maxilo-faciala
6. Robert R. Cluj Medicina Generala
7. Radan Anda, Germania, Obstetrica si Ginecologie
8. Radianov Cristina, Cluj, Medicina Interna
9. Rasina Madalina, Franta, Addictologie
10. Rinzis Mirela, Cluj, Reumatologie
11. Roman Iulia, Cluj, Dermatologie
12. Ruxandra Iulia, UK, Obstetrica si Ginecologie
Deci din 12 : 1 in UK, 2 in Franta, 3 in Germania, restul in CLUJ! :) I'd say we did just fine!
Imi amintesc de tot, cu luciditate :
* de noptile pierdute cu sharky si kowalski si iemu (care este acum rezidenta pe Chirurgie Generala la Cluj, bravooo Iemuuuu! parca acum mi te prezenta Oama la un concert OCS in Irish Pub si imi ziceai ca vrei sa dai la medicina si sa te faci chirurg!) in Janis, mersul a2a zi direct la cursul de Pedi (znorrrrrrrr!) cu stampila pe mana la care Psyko,dormind inca, : "voi nu sunteti normale!"
* sesiunile care durau si 6 saptamani in care tot ce faceai era sa inveti, mananci, bei cafea, faci dus si sa inveti, inveti, inveti!
* asteptarile ca sa intram la examene si , Doamne, multe examene am mai dat! in stress
* asteptarea rezultatelor, cu rugaciuni : "Doamne, daca il iau si pe asta, promit ca data viitoare invat din timp!" (Domnul e bun iar noi porci, niciodata nu am invatat "din timp", at least I never did :)
* bucuria, rasul, sarbatoritul, tristetea "Lasa ma ca il iei data viitoare, a avut ceva cu tine, e clar! Uite, invatam impreuna daca vrei!"
* ceaiurile de la Tea Flowers, Mozart, Quo Quadis, mancarea de la cantina.
* orele de sport din primii 2 ani in care dormeam sistematic
* genetica si imunologia din care nu am inteles mare branza
* igiena, sanatatea publica, medicina muncii si epidemiologia care ne-au plictisit la culme
* stagiul de psihiatrie la care Psyko se ascundea dupa usa sau dupa mine :))
* lucrarea de diploma, licenta
* tot!
* de anul 3 cand am fost Erasmus in Franta, la Angers and I did absolutely verything except medicine which was cool at the moment but quite tragic afterwards.
Nu cred ca as putea spune ca au fost cei mai frumosi ani din viata mea pentru ca si liceul a fost grozav iar rezidentiatul in Franta mi-a deschis noi perspective si am cunoscut multi oameni frumosi! Dar, cu siguranta, au fost 6 ani luminosi care m-au format ca Dr. si ca Om.
Anul 3 a fost super interesant cu semiologia, mersul la pacienti, primul contact cu pacientii dar si cu boala, cu degradarea fizica, cu moartea, cu neputinta. Saracia din spitalele noastre, medicii nostrii extraordinari, care fac minuni cu mijloacele pe care (nu) le au. Facatorii de minuni.
Atunci mi-am dat seama ca sunt mai apropiata de minte decat de corp. Am vrut sa fiu chirurg cardiac initial. Apoi, din varii motive personale, am vrut sa fiu addictolog. Si sunt pe drumul cel bun. E un drum lung pentru ca the more you know, the more questions you have!
Faza e ca nu exista : "daca nu esti bun la matematica, fa medicina!", nu e chiar asa. Ca sa fii doctor trebuie sa fii intai om, and this is the hardest par. Cere si ti se va da! Dai si primesti!
Cu Sharky!
Cu Psyko si cu Sharky! muhahaha!
Be curious, be active, learn, search, travel, love, trust, do!
sâmbătă, 28 septembrie 2013
TIR 28
" A doctor puts on his white coat to save lives, to fight death but
once he takes it off he's vulnerable, just like anybody else. Human.
We're all gonna die. We don't get to say much on how or when BUT we do get to decide on how we're gonna live. So do it, decide!
Is this the live you wanna live?
Is this the person you wanna love?
Is this the best you can be?
Can you be stronger, kinder, more compassionate?
Decide. Breathe in, breathe out and decide. The waiting could kill you.
You make a decision and than the world has to turn. The consequences unfall out of your hands.
There is only one thing that seems to be clear in those moments, while you wait, whatever you chose will be wrong..." G.A.
But make a choice and never regret it! 'cause the thing you once did was the thing that you wanted the most at that moment! So just live and let die!
Azi eram blocata in trafic intre 2 tiruri. Ma claxoneaza tirul din dreapta, ma uit in sus, un nene mustacios numai zambet iesit pe jumatate pe geamul TIRului imi facea cu mana in disperare, zambind. Avea numar de Romania, imi vazuse numarul de Brasov! Faith restored in humanity, it saved the day! Mi-a venit sa ma dau jos din masina, in mijlocul coloanei, sa il imbratisez! Dar in loc de asta am facut si eu entuziasta cu mana si i-am zambit frumos. Apoi am accelerat si l-am lasat in urma. Reach out and touch faith!
We're all gonna die. We don't get to say much on how or when BUT we do get to decide on how we're gonna live. So do it, decide!
Is this the live you wanna live?
Is this the person you wanna love?
Is this the best you can be?
Can you be stronger, kinder, more compassionate?
Decide. Breathe in, breathe out and decide. The waiting could kill you.
You make a decision and than the world has to turn. The consequences unfall out of your hands.
There is only one thing that seems to be clear in those moments, while you wait, whatever you chose will be wrong..." G.A.
But make a choice and never regret it! 'cause the thing you once did was the thing that you wanted the most at that moment! So just live and let die!
Azi eram blocata in trafic intre 2 tiruri. Ma claxoneaza tirul din dreapta, ma uit in sus, un nene mustacios numai zambet iesit pe jumatate pe geamul TIRului imi facea cu mana in disperare, zambind. Avea numar de Romania, imi vazuse numarul de Brasov! Faith restored in humanity, it saved the day! Mi-a venit sa ma dau jos din masina, in mijlocul coloanei, sa il imbratisez! Dar in loc de asta am facut si eu entuziasta cu mana si i-am zambit frumos. Apoi am accelerat si l-am lasat in urma. Reach out and touch faith!
joi, 25 iulie 2013
Doctor emigrant
Si prin alegere. Nu mi-a pus nimeni cutitul la gat ca sa plec. Exagerez intentionat. Ideea este ca de buna voie si nesilita de nimeni am ales sa plec. sa plec din tara care ma obliga sa apelez inca la ajutorul financiar al parintilor mei ca si tanar rezident. Am ales sa plec din tara unde nu puteam face specializarea dorita ( Addictologie), fara sa fac rezidentiatul de psihiatrie, pentru ca aceasta specialitate era inexistenta.
Odata mi-a spus, foarte frumos, o colega ( desi nu cred ca era un compliment dar eu l-am luat ca atare) : " Mada, tu nu ai radacini!" Mi s-a parut foarte frumos si adevarat.
Mereu m-am considerat un cetatean al lumii si am iubit sa calatoresc, sa descopar, sa aprofundez, sa ma integrez in lumi diferite. Am calatorit pana acum in : Sudan, Egipt, Taiwan, Hong Kong, Brazilia, Martinica, Insulele Grenadine si Europa destul de mult. Anul viitor voi vizita Japonia si Portugalia. Visul meu este sa aprofundez America de sud, Asia de Sud Est si America ( sa fac drumul 66 este un vis vechi). Drumul este casa mea. Nu am enumerat tarile astea ca sa ma laud. Am facut-o cu scopul de a spune ca m-am adaptat peste tot. Cert, sa mananci serpi, sa dormi in desert, sa inoti cu testoasele, sa vezi " turme de delfini", sa traiesti in saracie crunta, sa mergi in favelas, sa fii tratat ca un "alb bogat", ca o "gazela", ca "un european sters ca toti ceilalti" sunt mii de fete ale aceleiasi experiente. Dar eu am ales sa rad mereu, sa incerc si mai mult sa fit in si sa ajung in inima lucrurilor. In multe tari mi-a fost greu din cauza conditiilor climaterice, in altele din cauza oamenilor. Am ajuns sa inteleg ca daca 2 oameni vor sa se inteleaga o vor face chiar daca nu vorbesc aceeasi limba. Oamenii sunt buni si rai peste tot. Straight sau gay. De dreapta sau de stanga. Albi, negri, galbeni. Dar este la fel peste tot. Oameni suntem. De ce atata discriminare? De ce atatea idei preconcepute?
NU NE NASTEM RASISTI, RASISMUL SE INVATA!
Am ajuns in Franta. Aici locuiesc de aproape 3 ani. Mi-a fost greu, am vrut sa ma intorc acasa, am vrut sa abandonez. Oamenii erau scarbosi, rasisti, rai. Familia mea, prietenii mei sunt in Romania. Ce caut eu aici??? Am gandit asa vreo 3 luni. Adormeam plangand si ma trezeam la fel. Mergeam la spital cu un nod in stomac.
Apoi m-am trezit intr-o dimineata si mi-am privit chipul in oglinda. Cearcane, colturile gurii lasate in jos, o privire haituita. Si am gandit : " Gata, Mada, pana aici! E drumul tau pentru cel putin 3 ani. Ai ales, asumi! Lasi smiorcaiala de o parte si faci totul sa te integrezi!". It wasn't easy! Drumul a fost lung si spinos. Dar dupa 2 ani jumate am prieteni buni francezi, o super viata sociala si 2 oferte de munca foarte avantajoase. Imi ajut parintii, calatoresc, ma intretin singura si fac cea am visat sa fac.
My point is : e mereu mult mai usor sa invinovatesti pe altcineva pentru ce ti se intampla. Dupa cum zicea Jung : " Indiferent cat de absurd ar parea, oamenii ar face orice pentru a evita sa stea fata in fata cu propriul lor suflet."
Momentul in care ne asumam raspunderea pentru faptele noastre este iluminator.
Dai si primesti.
" ...With the moonlight to guide you
Feel the joy of being alive
The day that you stop running
Is the day that you arrive..."
Asa ca in loc sa ne urlam ura hai sa ne urlam dragostea! Sa nu ne mai plangem de cat suntem de oropsiti in alte tari. Este alegerea noastra! Sa ne vedem de viata noastra si sa facem fiecare cat mai bine ceea ce avem de facut zilnic. Sa nu ne mai uitam in gradina vecinului.
O sa raman toata viata in Franta? Nu cred.
O sa ma intorc in Romania? Nu cred.
Mai sunt atatea lumi de explorat, vreau sa lucrez in Elvetia, in Australia, sa gust alte lumi, sa invat, sa traiesc mereu in alte ritmuri si culori.
PACE!
duminică, 2 iunie 2013
Sunday bloody Sunday
duminica, atunci cand nu fac asta :
fac asta :
si stii care e faza tare? ca imi plac amandoua. imi plac de mor!
fac asta :
si stii care e faza tare? ca imi plac amandoua. imi plac de mor!
This is when you say to yourself : it's not bad at all! I made it! Or at least I am on the right track ( if such thing exists).
People come and people go and now I embrace that! I am always open to new encounters, new travel friends. But the hardest part was letting go, not taking part!
joi, 7 martie 2013
zero
Am ajuns aproape la finalul celor 3 ani de internat. Final zbuciumat, cu suisuri si coborasuri, ca o EKG.
Ou il y a de la gêne il n'y a pas du plaisir.
Am de predat 1 raport de stagiu, 2 mémoire-uri si, poate, o teza plus 2 examene ( 1 practic si unul grila).
Uneori trebuie sa te lupti pt drepturile tale. Chiar daca drumul e lung si spinos. Si poate ar fi mai usor sa o lasi balta decat sa lupti. To be a coward is never an option! At least, that's how I've been thought.
Penultimul meu stagiu este cel de medicina de familie ( ceea ce este teoretic specialitatea mea). 6 luni, cate 2 luni la un practician. 2 ok. N° 3 = zero.
Sa ne concentram asupra lui 0 :
- artagos, suspicios ( adica nu esti de acord CU MINE?), fricos ( trebuie neaparat sa urmarim INTOTDEAUNA recomandarile, daca nu o sa ne trezim sigur cu un proces de malpraxis), xenofob ( ce ai spus? mai spui o data? nu inteleg ce spui!), pradator ( nu stii nimic/asta trebuia sa stii deja/nu pot sa te invat toata medicina...)
- un foarte bun doctor ca si cunostinte
- inteligenta emotionala 0 ( eu nu sunt aici ca iti rezolv tie problemele de cuplu!, the fuck...ce am zis eu si ce a inteles el)
- obsesivo-compulsiv : nu ai intrebari? nu ai intrebari? nu ai intrebari? ARGHHHHHHHHHH NU AM INTREBARI!
- un om langa care, in mod normal, nu mi-as fi petrecut mai mult de 10 minute.
Dar ce te faci cand trebuie sa petreci cu 0 2 luni din viata ta? Luni, marti, joi, vineri de la 8.30 la 17.30?
Numai cu el face 2 face, day by day by day...niciodata un minut nu mi s-a parut mai lung. La ora 9 fara un sfert ma uitam deja disperata la ceas!!!
Incerci sa te mulezi pe zero. Sa treci peste faptul ca te trezesti dimineata la 6 ca sa iei trenul o ora, ca seara ajungi franta la 8 acasa. Ca acasa nu te asteapta chiar Raiul. Ca ar trebui sa mai faci si alte treburi casnice. Sa asculti reprosuri sau sa nu asculti nimic. Sa te duci singura la somn pentru ca te culci prea repede, ca gainile. Dar tu ar trebui sa ignori toate astea si sa citesti recomandarile. Ar trebui sa nu mai faci garzi de sambata la urgente, numai ca nu zero o sa iti plateasca facturile. Pentru ca zero nu se gandeste ca pe tine nu te asteapta acasa hainele calcate, gunoiul dus, casa curata, mancarea calda, un sot si 2 copii. Ca poate tu nu ai familia aici sau ca ceea ce credeai tu ca va fi familia ta se destrama sub ochii tai. Si ca doare ca naiba. Depresia, tacerea, lacrimile, ar trebui sa inghiti totul si sa citesti recomandari. Pentru ca asta eviata ta. Medicina.
Am incercat si am esuat mizerabil. Pentru ca :
1) viata mea nu este Medicina, cel putin nu cea somatica
2) nu imi pot separa viata profesionala de cea privata
3) nu vorbesc limba maniacilor
4) I have balls and I shall not eat your crap!
Asa ca daca prima luna a fost o agonie continua din care am iesit convinsa ca si eu sunt un zero, ca nu stiu nimic din ceea ce tine de medicina celelalte 2 au fost de vis. Cu 2 doctori completi care au stiut sa ma aprecieze si sa ma faca sa evoluez. Atat de diferiti, dar atat de umani. Bon. Dupa cele 2 luni de miere m-am intors la zero. Ceilalti 2 mi-au zis : taci si inghite, nu spune nimic, asteapta sa treaca, e doar o luna.
Ei bine, a fost cea mai lunga luna din viata mea. A fost groaznic. In ultimele 3 saptamani cred ca nu am vb 20 de minute. Am plans de mai multe ori : de neputinta, de nervi, de frica.
Timp de 2 luni am avut insomnii, senzatii de greata si dureri de spate atroce. Un fel de somatizare a nefericirii mele sufletesti. A fost doliu. Dar asteaptam sa treaca.
Iar cand mi-a zis la sfarsit ca nu imi valideaza stagiul, am crezut ca lesin...din acealeasi motive : furie, neputinta...asta dupa ce incercasem sa ii explic lui zero ca in viata lucrurile nu sunt numai albe si negre. In fine, nu am avut cu cine.
Asa ca am facut, sfatuita de ceilalti 2 Dr., singurul lucru pe care il puteam face : o reclamatie la responsabilul de stagii. Miercurea viitoare am intalnire cu el si cu un Profesor, sper sa fie bine. O sa repet pentru a mia oara prin ce am trecut timp de 2 luni. Si sper sa se rezolve, sa nu trebuiasca sa repet cele 2 luni. In orice caz, le pot face in alta parte. Dar de ce sa le fac din cauza unui zero?
Nu de alta dar am obtinut postul mult visat de assistante généraliste en addictologie si nu as vrea sa il pierd dintr-o prostie. Ar trebui sa incep din Noiembrie.
Ca de fiecare data, o sa imi sustin cauza. Am emotii dar sper sa fie bine!
Dar de ce oare ceilalti au ales sa taca? Sa se lase calcati in picioare? Cred ca au fost atat de fericiti ca nu o sa il mai vada niciodata incat nu au mai zis nimic. But this is wrong! So wrong! Cati o sa mai terorizeze?
Asa ca deocamadata stau si astept, stau si privesc cum de sus totul e mai bine.
Colegii mei au fost ingroziti, socati de reactia mea, normala, if I might add.
Again, sunt oaia neagra :p trebuia, lili, de 3 ani nu am mai fost :p
" Well my goodness gracious let me tell you the news
My head's been wet with the midnight dew
I've been down on bended knee talkin' to the man from Galilee
He spoke to me in the voice so sweet
I thought I heard the shuffle of the angel's feet
He called my name and my heart stood still
When he said, "John go do My will!"
Go tell that long tongue liar
Go and tell that midnight rider
Tell the rambler,
The gambler,
The back biter
Tell 'em that God's gonna cut 'em down
Tell 'em that God's gonna cut 'em down
You can run on for a long time
Run on for a long time
Sooner or later God'll cut you down
Well you may throw your rock and hide your hand
Workin' in the dark against your fellow man
But as sure as God made black and white
What's done in the dark will be brought to the light..."
Cel mai rau este faptul ca m-a denigrat in fata celorlalti Dr., carora le-a spus ca sunt nula si ca sunt un pericol pentru pacienti! Moi! Care fac garzi singura la urgente pediatrice chirurgicale de 1 an. Care nu am avut niciodata probleme cu sefii mei sau cu personalul.
Eu nu pot sa inghit gogoasa. O sa i-o scuip in fata in cel mai legal mod cu putinta.
Asa sa imi ajute Dumnezeu!
Macar sa nu mai ia alti interni.
vineri, 4 ianuarie 2013
iris, iris steaua mea
și nu vreau ochii să-i închid
cu lacrimi obrazul tău ating,
să nu uit o clipă din iubirea ta...
ore-n șir să te privesc
când adormi,
eu mă trezesc
și nu vreau ochii să-i închid
iar depărtarea s-o cuprind
nici în somnul meu nu vreau ca să te uit...
un cer senin aș vrea să fim,
fără nori va fi mereu!
iubirea ta e grea
și ne va sufoca
iubirea mea-i un dar
și nu e în zadar
o,da, e magic
VINO CU MINE ACUM
PRIN ANII CARE VIN
VINO CU MINE ȘI LASĂ
CERUL CA DESTIN
Iris e Iris nu sunt foaarte multe de zis, este formatia mea de suflet si atat.
Daca zici adolescenta zici Iris.
Daca zici prietenie zici Iris.
Daca zici emigrare zici Iris.
Daca zici durere sau iubire zici Iris.
Iar facultate inseamna tot Iris.
Iris, Iris steaua mea!
Iar victorie inseamna de asemenea Iris.
Are un gust dulce-acrisor Franta. De cele mai multe ori este mai mult amar decat dulce sa nu fii in tara ta dar uneori este for the best. We all do choises. The most important is to stick to 'em if we believe that it is the real deal, not the funny rapped faked presents gave away by crazy clowns.
We are the only ones that know what's best for us : not the neighbour, not our parents, not our bf/gf, not our friends. Us just us. We need to find our path by ourselves. To discover our innerself. And only when we will be stripped by all our layers we'll be true to us and to others.
Shine away crazy star, crazy diamand!
cu lacrimi obrazul tău ating,
să nu uit o clipă din iubirea ta...
ore-n șir să te privesc
când adormi,
eu mă trezesc
și nu vreau ochii să-i închid
iar depărtarea s-o cuprind
nici în somnul meu nu vreau ca să te uit...
un cer senin aș vrea să fim,
fără nori va fi mereu!
iubirea ta e grea
și ne va sufoca
iubirea mea-i un dar
și nu e în zadar
o,da, e magic
VINO CU MINE ACUM
PRIN ANII CARE VIN
VINO CU MINE ȘI LASĂ
CERUL CA DESTIN
Iris e Iris nu sunt foaarte multe de zis, este formatia mea de suflet si atat.
Daca zici adolescenta zici Iris.
Daca zici prietenie zici Iris.
Daca zici emigrare zici Iris.
Daca zici durere sau iubire zici Iris.
Iar facultate inseamna tot Iris.
Iris, Iris steaua mea!
Iar victorie inseamna de asemenea Iris.
Are un gust dulce-acrisor Franta. De cele mai multe ori este mai mult amar decat dulce sa nu fii in tara ta dar uneori este for the best. We all do choises. The most important is to stick to 'em if we believe that it is the real deal, not the funny rapped faked presents gave away by crazy clowns.
We are the only ones that know what's best for us : not the neighbour, not our parents, not our bf/gf, not our friends. Us just us. We need to find our path by ourselves. To discover our innerself. And only when we will be stripped by all our layers we'll be true to us and to others.
Shine away crazy star, crazy diamand!
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)