beautiful people si calul din Marlboro

Lucrurile se aranjeaza. Toate trec si toate intra pe fagasul predestinat. Cand imi zicea Mama : "Toate trec, asa e viata plina de necazuri si, cateodata, mai suntem si fericiti!" nu o credeam. Eram ca si copilul din "Calul din Marlboro" de la Vama Veche...m-astepta strada mea din Franta si calul Troian...





Cand ascultam melodia asta eram in liceu si nu aveam griji. Viata era frumoasa, plina de evenimente "importante", de trenuri spre sighisoara, spre mare, de rockeri, blugi taiati, bratari, cercei in nas, concerte si scoala. Prietenia era totul si nu trada. Era cruda, sincera si bubbly! Era ca o sticla de champagne care nu se mai termina.









Apoi am crescut. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau. "Au trecut ani, au trecut ani si viata s-a schimbat...".
Am invatat ca uneori unele lucruri sunt mai bine sa ramana nerostite iar altele nu.
Ca atunci cand ai o problema nu te ajuta decat Dumnezeu. Oricat de melodramatic ar parea, asa este!

Sticla de champagne parea ca e rasuflata dar nu era chiar asa. Chiar daca karma, zenu' si feng shuiu nu erau chiar ok.





Apoi mi-am amintit ca de fapt eu cred ca in oameni. Si cand dai fara sa astepti nimic in schimb primesti inapoi inzecit. Si asa a fost.
Sunt de 3 ani in Franta si am cunoscut oameni minunati.
Am cunoscut si oameni inraiti. A fost amara de tot experienta. Dar sunt inconjurata de atatia oameni speciali incat cei amari se pierd repede. Sunt ca o voce stinsa de laringita. E trist sa fii un om care se cere uitat cat mai repede.
Si, ca sa nu uit, scriu aici, ca sa imi amintesc peste ani : va multumesc Celine, Dominique, Mathilde, Gilles, Dao, Marine, Mederic, Stéphanie, Fanny, Sylvie, Olivia, Corinne, Daniélle, Nora, Dr. Strittmatter, Dr. Michel, Dr. Köll, Dr. Kauffmann, Dr. Hofmann, Dr. Schneider, Dr. Meghit pentru ca m-ati slefuit, m-ati acceptat cum sunt si ati incercat sa ma faceti sa evoluez. Sunt cum sunt datorita voua. Chiar daca nu cunoasteti limba romana. Va multumesc din suflet! Pentru tot!

Iar pe cei "de acasa" nu ii mentionez pentru ca ei fac parte din mine.
Sunt in inima, in ochii, in sangele meu.

Iar Alina de acolo de sus, dintre stele, sper ca esti mandra de mine, de traiectoria mea. Ma gandesc mereu la tine si te port in inima. Am incetat de mult sa "ma mai smiorcai" (multumesc, Dr. Köll : "Je ne veux pas pleurnicher maintenant pour ça! Ca passera!"). Suntem suma actiunilor noastre. Dam si primim.

* note to self :
Aseara m-am intors acasa pe la 23.30 si l-am gasit pe Mederic pe canapeaua noastra, trist tot, la care F. cu un aer doct : "S-a despartit de iubita lui!". Ah bon! Atunci mobilizare de urgenta contra inimilor albastre, les coeurs brisés : filmul 500 days of summer, sticla de vin rosu de zile negre, ciocolata, popcorn si batiste! La ora 1.30 Mederic sforaia pe canapeaua noastra. Celine nu era inca acasa. L-am invelit si am mers la culcare. This is home! *





Am avut 3 zile de vacanta si am dat o fuga pana la Paris, din 2 motive :
1) concertul Travis.
2) expozitia temporara de la muzeul Guimet despre civilizatia cambodgiana si templul Angkor.

Dar despre concertul Travis si muzeele din Paris latter on!
I feel blessed. Si uneori imi e frica sa imi urlu bucuria asa ca am invatat sa o tin inchisa in mine, ca o comoara pretioasa si sa ii dau drumul sa zboare numai la rastimpuri, numai oamenilor alesi.