A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
Se afișează postările cu eticheta calator in timp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calator in timp. Afișați toate postările
luni, 6 februarie 2017
miercuri, 12 octombrie 2016
Mega concertul Aerosmith 18 iunie 2010 Bucuresti
Aerosmith este una dintre sufletele mele de suflet pe care la ascult cu placere inca din generala. Vocea rugoasa a lui Steve Tyler m-a vrajit si m-a dus pe aripile vantului de nenumarate ori. Am dansat pe "Crazy" si pe "Girls of summer" de cate ori am avut ocazia sa o ascult, am plans pe "I don't wanna miss a thing", am sarit pe "Love in an elevator", am strigat din toti plamanii pe "Pink", "Walk this way" si "Dude it looks like a lady". Sunt ferm convinsa ca "Jaded" este una dintre melodiile vietii mele si imi place sa cred ca "I'm livin' on the edge".
"Dream on" mi-a insotit fiecare examen impreuna cu "Livin' on a prayer" de la Bon Jovi.
Ce mai, mi-am trait implinirile, esecurile, iubirile, despartirile, calatoriile spre centrul pamantului mereu insotita de Aerosmith.
Asa ca nu am putut rata ocazia de a-i vedea in concert la Bucuresti. Am avut sansa de a gasi un loc fix in fata scenei si de a ma bucura de o adevarata desfasurare de forte à la Aerosmith.
Asa o energie zdrobitoare, asa un glamour si miscari de scena putine banduri am. Si line up-ul a fost perfect. Ce conta ca era inainte de examene? Eu m-am dus. Si m-am si intors cu o margareta in par si cu un zambet larg cat casa poporului. Este unul dintre concertele care imi vor ramane pe veci in inima pentru ca este un grup care te castiga, pe care il admiri pentru creativitatea si constanta in ciuda lungii lor cariere (si a trecutului incarcat de addictii-la alcool,medicamente si alte droguri- impartit inconstant cu chitaristul Joe Perry), pentru rezolvarea conflictelor in intern si pentru nebunia lor vestimentara. Steven Tyler face parte din grupul Aerosmith de 46 ani si este supranumit "The demon of screamin'" si "The toxic twins" (alaturi de Joe Perry) este atat de usor sa vibrezi pe "Dream on" si "Jaded" si nu vad cum ai putea ramande indiferent la "Cryin" sau la "Janie's got a gun". Cum sa nu fii trist la sfarsitul unei relatii pe "I don't wanna miss a thing" sau pe "Hole in my soul". Eu am fost impacata pe "Nobodys fault" si vrajita pe "Rag doll".
It's a feeling. I love them!
" Dream on, dream on, dream until your dreams come true!"
duminică, 27 decembrie 2015
de Craciun 2015
Craciun fericit!
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
duminică, 5 iulie 2015
canicula.1q84
Ca sa inteleg adevaratul sens al cuvantului canicula m-am mutat eu in Franta?
NU!
Ca ma topesc ca o inghetata pe canapea, sa transpir iesind de la dus, sa fac alergie, la propriu, m-am mutat eu in Strasbourg?
NU!
Si atunci va intreb eu pe voi WTF??!! 41° toata ziua, 35° grade noaptea! How am I suppose to sleep? How am I suppose to function working all day long without air conditioning? Nu v-ati fi asteptat la asta de la un spital din Franta,nu? Ei bine realitatea este cruda si inflexibila : nu este aer conditionat, avem doar ventilatoare care recircula doar aerul cald (deci, eficienta zero) si lucram cu halatele din bumbac peste hainele de strada. DAR avem dus la munca! Este, dom'le, ca trag cu urechea si cu ochiul toti colegii de sex masculin (cu exceptia celor gay si poate a celui transexual?!) nu mai conteaza. Oricum in momentul in care iesi de la dus esti acoperit de transpiratie, so why bother? (cred ca pe varianta asta functioneaza pacientii mei care isi imagineaza ca, fiind uzi in permanenta nu mai am au nevoie de dus ca doar si ala tot cu apa sa face, macar transpiratia e moka).
In afara de canicula asta infecta am si vesti bune.
De la inceputul lui mai am inceput sa lucrez si la spital, pe addictologie. Finally I am payed for doing the specialty that I was trained to do. And I'm loving it in all her complexity, addictology is the QUEEN! When I am not doing this I am at prison break. Everything advances as planned. Soon I will conquer the world!
Meanwhile I am saving money for buying a car (asta dupa ce mi-am dat seama ca ma pot descurca perfect si fara voiture, mai putin cand sunt de astreint si sunt totusi de astreint o saptamana/5). Deci, desi nu imi face nici o placere deosebita sa fiu eco unfriendly by buying a new car it seems that I don't have a choice.
In august plec in V A C A N T A. Atat de bine ilustrat e cuvantul asta de hit-ul Madonnei :
Plec D O U A SAPTAMANI I N T R E G I in Vietnam! My feet are itchy already! I haven't been on a trip since Mai, S(LOVE)ENIA si Venice (blearch, o sa scriu poate vreodata un post despre cum mi-a displacut profund Venetia si despre cum SLOVENIA KICKS ASS).
Asta daca nu o sa ma descompun pana atunci, din cauza caldurii.
Intr-o zi ma intorceam de la Prison Break, cu tramvaiul, si eram foarte concentrata in unul de cursurile de addicto : cred ca era cel despre complicatiile hepatice ale exogenozei cronice. Si cum aveam castile in urechi, eram concentrata in lumea mea in mod :"vizualizare 3d a cirozei hepatice". La un moment dat mi s-a parut ca barbatul asezat pe scaunul din fata mea incearca sa comunice cu mine asa ca imi scot castile din urechi si intreb, politicos, "pardon?". La care omul ma intreaba daca asta este meseria mea, sa ingrijesc "aceste" persoane. I-am raspuns obosita si mandra ca : "Oui." La care acel necunoscut mi-a zis admirativ si cu ochii plini de bunatate : "C'est ca l'humanité!".
Si atunci m-am gandit cu bucurie ca o umanista idealista pasionata de literatura si-a gasit manusa perfecta in adictologie. No regrets.
O sa revin in curand, sper, cu o postare despre Slovenia si Venetia. Si poate despre Portugalia (I am deeply in love with this country and with her people).
So see you latter alligator!
NU!
Ca ma topesc ca o inghetata pe canapea, sa transpir iesind de la dus, sa fac alergie, la propriu, m-am mutat eu in Strasbourg?
NU!
Si atunci va intreb eu pe voi WTF??!! 41° toata ziua, 35° grade noaptea! How am I suppose to sleep? How am I suppose to function working all day long without air conditioning? Nu v-ati fi asteptat la asta de la un spital din Franta,nu? Ei bine realitatea este cruda si inflexibila : nu este aer conditionat, avem doar ventilatoare care recircula doar aerul cald (deci, eficienta zero) si lucram cu halatele din bumbac peste hainele de strada. DAR avem dus la munca! Este, dom'le, ca trag cu urechea si cu ochiul toti colegii de sex masculin (cu exceptia celor gay si poate a celui transexual?!) nu mai conteaza. Oricum in momentul in care iesi de la dus esti acoperit de transpiratie, so why bother? (cred ca pe varianta asta functioneaza pacientii mei care isi imagineaza ca, fiind uzi in permanenta nu mai am au nevoie de dus ca doar si ala tot cu apa sa face, macar transpiratia e moka).
In afara de canicula asta infecta am si vesti bune.
De la inceputul lui mai am inceput sa lucrez si la spital, pe addictologie. Finally I am payed for doing the specialty that I was trained to do. And I'm loving it in all her complexity, addictology is the QUEEN! When I am not doing this I am at prison break. Everything advances as planned. Soon I will conquer the world!
Meanwhile I am saving money for buying a car (asta dupa ce mi-am dat seama ca ma pot descurca perfect si fara voiture, mai putin cand sunt de astreint si sunt totusi de astreint o saptamana/5). Deci, desi nu imi face nici o placere deosebita sa fiu eco unfriendly by buying a new car it seems that I don't have a choice.
In august plec in V A C A N T A. Atat de bine ilustrat e cuvantul asta de hit-ul Madonnei :
Plec D O U A SAPTAMANI I N T R E G I in Vietnam! My feet are itchy already! I haven't been on a trip since Mai, S(LOVE)ENIA si Venice (blearch, o sa scriu poate vreodata un post despre cum mi-a displacut profund Venetia si despre cum SLOVENIA KICKS ASS).
Asta daca nu o sa ma descompun pana atunci, din cauza caldurii.
Intr-o zi ma intorceam de la Prison Break, cu tramvaiul, si eram foarte concentrata in unul de cursurile de addicto : cred ca era cel despre complicatiile hepatice ale exogenozei cronice. Si cum aveam castile in urechi, eram concentrata in lumea mea in mod :"vizualizare 3d a cirozei hepatice". La un moment dat mi s-a parut ca barbatul asezat pe scaunul din fata mea incearca sa comunice cu mine asa ca imi scot castile din urechi si intreb, politicos, "pardon?". La care omul ma intreaba daca asta este meseria mea, sa ingrijesc "aceste" persoane. I-am raspuns obosita si mandra ca : "Oui." La care acel necunoscut mi-a zis admirativ si cu ochii plini de bunatate : "C'est ca l'humanité!".
Si atunci m-am gandit cu bucurie ca o umanista idealista pasionata de literatura si-a gasit manusa perfecta in adictologie. No regrets.
O sa revin in curand, sper, cu o postare despre Slovenia si Venetia. Si poate despre Portugalia (I am deeply in love with this country and with her people).
So see you latter alligator!
duminică, 6 iulie 2014
le hasard
1. 21 years old, female, south africa, 2nd time in prison break.
"Dr. I have to ask you something :)!"
" Yes :) ?"
"Do you know God?"
"Well I didn't meet him yet but I heared about him."
"Do you have a religious belief?"
"Uhm, I am ortodox but I ... I don't know, I believe in a higher force."
"But do you go to church?"
"... not really"
"I am an evanghelist and I have a gift, I have to tell you something...I have to spread the word."
"Ok, you can tell me."
"God have spoken to me, the world will end."
" :) of course, it's also written in the bible :)"
"Yes, but it will end soon and I have this gift, I have to spread the word."
"Aren't you afraid that people will believe you're crazy?! if you say you talk to God?"
"No, I have a mission."
"Yes, we all do miss, but you seem to have a difficult task to complete."
She was standing in front of me, beautiful, smart, free, a true believer. I envied her for one moment. It seems difficult to envy someone who's in jail right? But the thing is that she is ... free. :) And, no, I don't think she's crazy.
2. 45 years old male, north africa, 45th time in prison break.
"Hello Dr. ca va?" ( I always find very funny this question)
"Yes, ca va and you?"
"Well, great, I'm going out in 2 months! :)"
"That's great news!! :) Do you have plans for outside?"
"Yes, go outside and get a job and then get my family back!"
"Hm, you know that it won't be easy."
"Yes, it will, because with your help Dr. I will stop smoking weed, I used to smoke 15 joints/day, now I'm at 3/day but I cannot stop by myself and it ruins my life (starts to cry)."
"Well I will ask you some question, you will be honest, and we will succeed!"
It turned out that he had a social phobia and a paranoia and that weed was his auto-medication.
I've started a treatment and I'm confident.
Where there's a will there's a way. And he wants to quit, and I'm there to support him.
:) I love my job! So many interesting people every day!
sâmbătă, 5 iulie 2014
Luxembourg
Luxembourg is warm, happy, beautiful, coloured and chilled. I really, really loved it. People are smiling, are helping and they seem to be very happy.
Luxembourg is a state of mind, it's a statement. A statement that hard work, good manners and smiles can work.
Luxembourg is peace. Street singers. Art. Cosy restaurants.
Luxembourg is coloured umbrellas and an awesome happy friend. Luxembourg is a smile!
They don't know how to fix a strawberry Mojito but they sure have some fine chocolate (hot chocolate + brownie @ "Chocolate house" just in front of the Palace = heaven).
It was a perfect mini holidays, laughing 'till the end :)
I mean you loose some and you get some in exchange. The boy I liked ... it just didn't happen but on my way back to Strasbourg I met a lovely 58 years old jewish lady with Parkinson disease. The essential is not this, the essential is that this woman has a gift and despite her disease she has been blessed by life with 2 wonderful kids and lots of travels. One researcher and one midwife. The researcher is living in Japan, he's married with a Japanese lady and they have a 5 years old son. The great great mother of the Lady is alive and kicking it. I'm going to Japan next year with a friend. The husband of the midwife is a cardiologist with whom I work a lot but whom I've never met in flash and bones. The midwife is pregnant and I am invited to the circumcision ceremony of her son. Shalom I say and mazeltov!
She said that there are no hazardous encounters in life and I believe she's write so Mazeltov!
On the other side they don't really have hippies/alternative people or maybe they were very well hidden...they were kind of stiff.
This is Luxembourgs song and Luxembourgs photos :
I really, really liked their idea with the colored umbrellas. Apparently there is the same in Portugal so I'll go see by myself with my friends. So, next trip : Portugal! Oleeeeeeeee!
sâmbătă, 1 martie 2014
how long does it takes...
... for you to see inside of me?
"... Arată-te
Dezbracă-te
Şi arata-mi
Unde am greşit
O mană atinsă
Ramasă aprinsă
Chiar dacă ţine
Acum un cuţit..."
"... Arată-te
Dezbracă-te
Şi arata-mi
Unde am greşit
O mană atinsă
Ramasă aprinsă
Chiar dacă ţine
Acum un cuţit..."
miercuri, 26 februarie 2014
duminică, 26 ianuarie 2014
tablou in sepia 1
Dimineata. Ora 6.45 AM. AM inseamna ante meridian. Toate meridianele pe care le invatam la geografie in clasa a 7 a cu doamna diriginta.
Da-te jos din pat. Ia-ti din dulapul de langa puloverul pentru ca este frig in camera.
Pune-ti papucii cu Garfield in picioare, intai dreptul apoi stangul. Intotdeauna dreptul inainte.
Cativa pasi, apoi deschizi usa camerei si aprinzi lumina de pe hol, mergi in bucatarie, orbecai, dai drumul la cafetiera, tragi sus storurile dar lumina nu intra prea multa. E iarna si inca e noapte iar cerul pare acoperit de nori. Dar ca o promisiune te uiti la orhideea care sta sa infloreasca cu cei 5 pui ai ei. Pui roz. Stiai ca orhideele cresc mai repede daca asculta Vivaldi? Sans blague, pe bune, e dovedit stiintific. Ca o promisiune. O dulce promisiune de mai bine, de "dupa colt te asteapta mai mult".
WC sau OFFICE, sala de baie. Imi prind automat parul cu clama prinsa de tubul de discuri demachiante din stange chiuvetei. Intotdeauna acolo, un reper de incredere. Deschid robinetul, reglez temperatura : mai cald pentru dinti si rece pentru fata, ca sa fiu sigura ca ma trezesc. Deschid tubul de pasta de dinti, aranjat in paharul mov, impreuna cu celelalte doua periute care dorm inca. Pun pasta pe periuta si incep sa curat timp de 5 minute ca si cum viata mea ar depinde de asta. Apoi apa de gura, spalat pe fata cu sapunul exfoliant. Machiat : anticearcan, fard auriu, tus negru, rimel negru, pudra compacta, blush. Pieptanat parul. "Esti frumoasa. Te iubesc si te accept asa cum esti."
Cafeaua cu aroma de alune de padure este gata, o torn in ceasca verde cu cei 2 catei primita cadou de la prietenii mei dragi din Praga. Anul asta trebuie sa ajung la ei. Sunt 5 ani de cand nu am fost in vizita iar intre timp ei au facut 3 copii. Imi lipsesc ursii mei dragi (asta e supranumele lor) si Praga.
Sorb incet cafeaua si mananc 2 mandarine. Nu servesc niciodata micul dejun. Doar sunt doctor. Noi nu murim!
Ma intorc in camera, ma imbrac pe intuneric si inainte de a imi pune cizmele cu toc (neaparat) verific daca am tot pe mine (dres, rochie, pulover, pantofi, esarfa, palton, manusi si caciula in geanta). Apoi ma dau intai cu strugurel Nalbastru INCHIS (ala deschis nu e bun de nimic) si cu glos roz pal (dar cu sclipici discret, da exista si asa ceva).
Cobor cele 4 randuri de scari pana in garajul subteran si fac slalom pana la MONA (masina mea). Bip bip cu telecomanda automata si MONA isi deschide usile si se lumineaza. Incerc si reusesc sa reglez radioul si ora exacta care au fost dereglate la ultima descarcare a bateriei.
Pornesc motorul, marche arriére, deschid cu telecomanda usa garajului si ies (din 2 manevre mereu pentru ca spatiul este stramt).
Ies in strada. Felinarele imi lumineaza drumul dar nu si mintea care alearga in 1000 de locuri, fara preget. Palcuri de copaci se preumbla pe langa mine, la fel ca si carduri de pasari. Totul are o culoare uniforma. Sepia.
Bun, aici fac prima la dreapta, apoi tot inainte si a 3 a la stanga, parca asa era pe google maps. Am si GPS but I know better. Cacat. Era a 2a la stanga. Eh, macar nu am luat-o la stanga. Ies pe artera principala si fac prima la dreapta, sunt pe strada buna, rulez nu prea repede dar nici destul de incet pana la capat si imi ratez destinatia asa ca trebuie sa fac demie tout la primul semafor.
Gata, am ajuns la destinatie. Parchez pe dreapta, opresc motorul si ma uit la ceas. Am ajuns cu 10 minute mai repede. Nu e grav, o sa stau in masina inca 5 si apoi plec.
Trec 5 minute si ma dau jos, citesc anuntul de pe poarta alba proaspat vopsita : CONSEIL DEPARTEMENTAL DE L'ORDRE DES MEDECINS DU BAS-RHIN.
Am trac, ma pregatesc sa intru pe scena. Am venit ca sa imi iau licenta de inlocuire. Ca sa pot face inlocuiri ca si medic generalist. Intru si ies in 20 de minute.
Ma urc in masina, pornesc motorul, aprind farurile, dau drumul la radio si zbor cu inima in ochii spre casa. Totul e SEPIA.
Dar oare cum va fi totul peste 2 zile cand voi merge la al2lea interviu pentru locul de munca mult ravnit?
Acasa ma asteapta florile mele impreuna cu C si F. Cum a fost? Bine, cum sa fie. Am luat licenta!
Si cum esti? MMM : HAPPY.
Da-te jos din pat. Ia-ti din dulapul de langa puloverul pentru ca este frig in camera.
Pune-ti papucii cu Garfield in picioare, intai dreptul apoi stangul. Intotdeauna dreptul inainte.
Cativa pasi, apoi deschizi usa camerei si aprinzi lumina de pe hol, mergi in bucatarie, orbecai, dai drumul la cafetiera, tragi sus storurile dar lumina nu intra prea multa. E iarna si inca e noapte iar cerul pare acoperit de nori. Dar ca o promisiune te uiti la orhideea care sta sa infloreasca cu cei 5 pui ai ei. Pui roz. Stiai ca orhideele cresc mai repede daca asculta Vivaldi? Sans blague, pe bune, e dovedit stiintific. Ca o promisiune. O dulce promisiune de mai bine, de "dupa colt te asteapta mai mult".
WC sau OFFICE, sala de baie. Imi prind automat parul cu clama prinsa de tubul de discuri demachiante din stange chiuvetei. Intotdeauna acolo, un reper de incredere. Deschid robinetul, reglez temperatura : mai cald pentru dinti si rece pentru fata, ca sa fiu sigura ca ma trezesc. Deschid tubul de pasta de dinti, aranjat in paharul mov, impreuna cu celelalte doua periute care dorm inca. Pun pasta pe periuta si incep sa curat timp de 5 minute ca si cum viata mea ar depinde de asta. Apoi apa de gura, spalat pe fata cu sapunul exfoliant. Machiat : anticearcan, fard auriu, tus negru, rimel negru, pudra compacta, blush. Pieptanat parul. "Esti frumoasa. Te iubesc si te accept asa cum esti."
Cafeaua cu aroma de alune de padure este gata, o torn in ceasca verde cu cei 2 catei primita cadou de la prietenii mei dragi din Praga. Anul asta trebuie sa ajung la ei. Sunt 5 ani de cand nu am fost in vizita iar intre timp ei au facut 3 copii. Imi lipsesc ursii mei dragi (asta e supranumele lor) si Praga.
Sorb incet cafeaua si mananc 2 mandarine. Nu servesc niciodata micul dejun. Doar sunt doctor. Noi nu murim!
Ma intorc in camera, ma imbrac pe intuneric si inainte de a imi pune cizmele cu toc (neaparat) verific daca am tot pe mine (dres, rochie, pulover, pantofi, esarfa, palton, manusi si caciula in geanta). Apoi ma dau intai cu strugurel Nalbastru INCHIS (ala deschis nu e bun de nimic) si cu glos roz pal (dar cu sclipici discret, da exista si asa ceva).
Cobor cele 4 randuri de scari pana in garajul subteran si fac slalom pana la MONA (masina mea). Bip bip cu telecomanda automata si MONA isi deschide usile si se lumineaza. Incerc si reusesc sa reglez radioul si ora exacta care au fost dereglate la ultima descarcare a bateriei.
Pornesc motorul, marche arriére, deschid cu telecomanda usa garajului si ies (din 2 manevre mereu pentru ca spatiul este stramt).
Ies in strada. Felinarele imi lumineaza drumul dar nu si mintea care alearga in 1000 de locuri, fara preget. Palcuri de copaci se preumbla pe langa mine, la fel ca si carduri de pasari. Totul are o culoare uniforma. Sepia.
Bun, aici fac prima la dreapta, apoi tot inainte si a 3 a la stanga, parca asa era pe google maps. Am si GPS but I know better. Cacat. Era a 2a la stanga. Eh, macar nu am luat-o la stanga. Ies pe artera principala si fac prima la dreapta, sunt pe strada buna, rulez nu prea repede dar nici destul de incet pana la capat si imi ratez destinatia asa ca trebuie sa fac demie tout la primul semafor.
Gata, am ajuns la destinatie. Parchez pe dreapta, opresc motorul si ma uit la ceas. Am ajuns cu 10 minute mai repede. Nu e grav, o sa stau in masina inca 5 si apoi plec.
Trec 5 minute si ma dau jos, citesc anuntul de pe poarta alba proaspat vopsita : CONSEIL DEPARTEMENTAL DE L'ORDRE DES MEDECINS DU BAS-RHIN.
Am trac, ma pregatesc sa intru pe scena. Am venit ca sa imi iau licenta de inlocuire. Ca sa pot face inlocuiri ca si medic generalist. Intru si ies in 20 de minute.
Ma urc in masina, pornesc motorul, aprind farurile, dau drumul la radio si zbor cu inima in ochii spre casa. Totul e SEPIA.
Dar oare cum va fi totul peste 2 zile cand voi merge la al2lea interviu pentru locul de munca mult ravnit?
Acasa ma asteapta florile mele impreuna cu C si F. Cum a fost? Bine, cum sa fie. Am luat licenta!
Si cum esti? MMM : HAPPY.
miercuri, 22 ianuarie 2014
butterfly effect
sau visul :
visam ceva absolut normal, dar imposibil de rememorat si apoi brusc m-am trezit.
m-am dus in bucatarie sa imi fac un ceai. acolo am dat peste F si C care discutau.
brusc am vazut ca in podea era un fel de gura de canalizare in care se misca ceva. hmm, e ciudat ca avem o gura de canalizare in bucatarie!
Dumnezeule, sper ca nu este un sobolan (nu de alta dar dupa ultimul vis cu un sobolan bad things happened).
de fapt, nu era un sobolan, era o pisica gri, tigrata. ok, nu imi plac pisicile, shu, go away, am incercat sa o fac sa plece inapoi in canalizare. pisica a disparut asa cum a venit. ca sa apar inapoi dupa 2 minute cu un cadou minunat : 2 fluturi albastrii minunati! vii! pisica mi-a adus 2 fluturi albastrii vii! si a repetat actiunea de cel putin 2 ori! am vazut cum miscau timid din aripi, gratios! cred ca am si tinut 2 in palma. apoi mi-am dat seama ca visez. ca e un vis in vis. si am deschis, cu greu, ochii. mi-a fost greu sa las fluturii mei albastrii minunati in vis!
nu am avut de multe ori "vise in vise" dar intotdeauna au prevazut ceva cu totul deosebit!
a twist of faith! si asa sa ne ajute Dumnezeu pentru ca asteptarea e tare lunga si apasatoare.
as Coldplay says : "nobody said it would be easy, no one ever said it will be this hard!".
cat de bine este sa te trezesti dintr-un vis frumos, aproape ca uitasem cum e. compenseaza vremea intunecata de afara.
"recunosc ca n-am puterea sa te recunosc..."
visam ceva absolut normal, dar imposibil de rememorat si apoi brusc m-am trezit.
m-am dus in bucatarie sa imi fac un ceai. acolo am dat peste F si C care discutau.
brusc am vazut ca in podea era un fel de gura de canalizare in care se misca ceva. hmm, e ciudat ca avem o gura de canalizare in bucatarie!
Dumnezeule, sper ca nu este un sobolan (nu de alta dar dupa ultimul vis cu un sobolan bad things happened).
de fapt, nu era un sobolan, era o pisica gri, tigrata. ok, nu imi plac pisicile, shu, go away, am incercat sa o fac sa plece inapoi in canalizare. pisica a disparut asa cum a venit. ca sa apar inapoi dupa 2 minute cu un cadou minunat : 2 fluturi albastrii minunati! vii! pisica mi-a adus 2 fluturi albastrii vii! si a repetat actiunea de cel putin 2 ori! am vazut cum miscau timid din aripi, gratios! cred ca am si tinut 2 in palma. apoi mi-am dat seama ca visez. ca e un vis in vis. si am deschis, cu greu, ochii. mi-a fost greu sa las fluturii mei albastrii minunati in vis!
nu am avut de multe ori "vise in vise" dar intotdeauna au prevazut ceva cu totul deosebit!
a twist of faith! si asa sa ne ajute Dumnezeu pentru ca asteptarea e tare lunga si apasatoare.
as Coldplay says : "nobody said it would be easy, no one ever said it will be this hard!".
cat de bine este sa te trezesti dintr-un vis frumos, aproape ca uitasem cum e. compenseaza vremea intunecata de afara.
"recunosc ca n-am puterea sa te recunosc..."
duminică, 19 ianuarie 2014
you could be happy
... I hope you are!
... I'll never know!
Ce fir invizibil face trecerea de la vis la realitate?
Ce culoare are firul meu?
Verde, fireste! Ce reprezinta culoarea verde? Este culoarea compasiunii, a inimii.
In 28 de ani cred ca este cuvantul care m-a invaluit si m-a dezvaluit cel mai complet : compasiune.
Daca eu cred sau nu in Reiki este secundar. Nu trebuie sa vorbim despre asta, despre puterea medicinei alternative.
Ce am facut eu pana acum ca sa trec de la vis la realitate? Am sperat, am crezut ca se poate. M-am luptat cu mainile deschise, m-am agatat, am sangerat, am inaintat! Nu m-am lasat nicicum doborata. Am luptat pana la ultima suflare. Am renuntat la oameni, la lucruri, la locuri. Am castigat altii si altele! Dar nimeni nu vede lupta. Desi, daca ar vrea, ar putea sa o vada. Ce sta in spatele rasului, a superficialitatii, a calatoriilor, a banilor, a glamour-ului? Munca asidua, sange, o vointa de fier, turbarea de a crede in vise pana la capat. Nu este timp de intrebari prea multe atunci cand lupti. Si nici de pauze. Nu te uiti inapoi, mergi inainte.
Am aflat in cei 6 ani de facultate + 3 de rezidentiat ca Dumnezeu iti da dar nu-ti baga-n traista. De fapt, am inteles ce inseamna proverbul asta stramosesc, la fel ca si "Ajuta-te singur".
Era o intindere de apa mare si calma. Iar eu stateam langa. Aruncam cu pietricele in apa si ma uitam la cercurile concentrice, asteptand micul zgomot de cadere al pietrei pe fundul apei. Iubesc apa asa cum iubesc si muntele. Cand eram mica ziceam ca eu vreau "doar" sa fiu doctor si sa am o casa la mare si una la munte si un caine mare. Cred ca cea mai fezabila este partea cu Dr. si cainele. Restul sunt work in progress.
Ma uit la poza inramata in cadrul de lemn maron inchis. E o fata mandra tare, cu un zambet cat fata, imbracata in costum popular. Stii ce e frumos? Ca ii vezi in ochii visele si dorinta de a vedea TOTUL! Da, fata sunt eu, acum 6 ani, la primul congres din afara tarii, unde am si castigat sectiunea de postere (eram anul 2 de medicina). Embriologia mi-a adus premiul! Si perseverenta de a sta la o temperatura de 30° cu sacoul pe mine, teapana, cu geanta rosie in mana si Maicuta la gat. Asta in timp ce "concurentii" sorbeau sucuri sau erau la piscina. Am stiut ca voi castiga, am sperat cu nebunie, ca si jucatorii de noroc. Iar cand mi-au strigat numele, am urcat pe scena in fusta mea lunga, neagra, cu corsetul visiniu, pantofii mei "de zile bune" si am baiguit cateva cuvinte in engleza dar mai ales am ras si am zambit lumii, unii ar spune audientei dar eu nu am zambit salii, am zambit viitorului, lumii intregi! Poate ca multi nu inteleg si nu au inteles nici atunci. Dar ala a fost momentul meu de glorie, inceputul meu, lumea a fost a mea! Am baut champagne, am ras si am dansat. Iar in drum spre casa, am strans cu disperare la piept diploma si medalia pe care le duceam acasa. Ca sa nu uit niciodata, ca sa nu ma uit! De-abia asteptam sa ajung acasa si sa le spun alor mei!
Langa este poza din Egipt si urmeaza cea din Franta, de la Nice. Cateodata imi este dor de inocenta acelor vremuri, de credinta neconditionata in bine. Desi, mereu binele ma va conduce, increderea in oameni si dorinta de a vedea lumea si de a imi tarnsforma visele in realitate.
It's Saturday, I'll go out and find another you.
Never, ever give up!
... I'll never know!
Ce fir invizibil face trecerea de la vis la realitate?
Ce culoare are firul meu?
Verde, fireste! Ce reprezinta culoarea verde? Este culoarea compasiunii, a inimii.
In 28 de ani cred ca este cuvantul care m-a invaluit si m-a dezvaluit cel mai complet : compasiune.
Daca eu cred sau nu in Reiki este secundar. Nu trebuie sa vorbim despre asta, despre puterea medicinei alternative.
Ce am facut eu pana acum ca sa trec de la vis la realitate? Am sperat, am crezut ca se poate. M-am luptat cu mainile deschise, m-am agatat, am sangerat, am inaintat! Nu m-am lasat nicicum doborata. Am luptat pana la ultima suflare. Am renuntat la oameni, la lucruri, la locuri. Am castigat altii si altele! Dar nimeni nu vede lupta. Desi, daca ar vrea, ar putea sa o vada. Ce sta in spatele rasului, a superficialitatii, a calatoriilor, a banilor, a glamour-ului? Munca asidua, sange, o vointa de fier, turbarea de a crede in vise pana la capat. Nu este timp de intrebari prea multe atunci cand lupti. Si nici de pauze. Nu te uiti inapoi, mergi inainte.
Am aflat in cei 6 ani de facultate + 3 de rezidentiat ca Dumnezeu iti da dar nu-ti baga-n traista. De fapt, am inteles ce inseamna proverbul asta stramosesc, la fel ca si "Ajuta-te singur".
Era o intindere de apa mare si calma. Iar eu stateam langa. Aruncam cu pietricele in apa si ma uitam la cercurile concentrice, asteptand micul zgomot de cadere al pietrei pe fundul apei. Iubesc apa asa cum iubesc si muntele. Cand eram mica ziceam ca eu vreau "doar" sa fiu doctor si sa am o casa la mare si una la munte si un caine mare. Cred ca cea mai fezabila este partea cu Dr. si cainele. Restul sunt work in progress.
Ma uit la poza inramata in cadrul de lemn maron inchis. E o fata mandra tare, cu un zambet cat fata, imbracata in costum popular. Stii ce e frumos? Ca ii vezi in ochii visele si dorinta de a vedea TOTUL! Da, fata sunt eu, acum 6 ani, la primul congres din afara tarii, unde am si castigat sectiunea de postere (eram anul 2 de medicina). Embriologia mi-a adus premiul! Si perseverenta de a sta la o temperatura de 30° cu sacoul pe mine, teapana, cu geanta rosie in mana si Maicuta la gat. Asta in timp ce "concurentii" sorbeau sucuri sau erau la piscina. Am stiut ca voi castiga, am sperat cu nebunie, ca si jucatorii de noroc. Iar cand mi-au strigat numele, am urcat pe scena in fusta mea lunga, neagra, cu corsetul visiniu, pantofii mei "de zile bune" si am baiguit cateva cuvinte in engleza dar mai ales am ras si am zambit lumii, unii ar spune audientei dar eu nu am zambit salii, am zambit viitorului, lumii intregi! Poate ca multi nu inteleg si nu au inteles nici atunci. Dar ala a fost momentul meu de glorie, inceputul meu, lumea a fost a mea! Am baut champagne, am ras si am dansat. Iar in drum spre casa, am strans cu disperare la piept diploma si medalia pe care le duceam acasa. Ca sa nu uit niciodata, ca sa nu ma uit! De-abia asteptam sa ajung acasa si sa le spun alor mei!
Langa este poza din Egipt si urmeaza cea din Franta, de la Nice. Cateodata imi este dor de inocenta acelor vremuri, de credinta neconditionata in bine. Desi, mereu binele ma va conduce, increderea in oameni si dorinta de a vedea lumea si de a imi tarnsforma visele in realitate.
It's Saturday, I'll go out and find another you.
Never, ever give up!
luni, 9 decembrie 2013
Stefan Caltia. Depression.
Despre Stefan Caltia nu stim multe si e pacat pentru ca e brasovean, de-al nostru. Asa ca daca vreti sa aflati o mica parte din viata unui mare artist puteti citi articolul acesta.
About depression we don't speak a lot. We don't really understand it, it's difficult to try to understand what you've never experienced. And then is the popular misbelief that says that only the weak persons are depressed. This is bullshit, depression doesn't mean you're weak. You just have to learn to use better your coping skills. You need to speak about it and sometimes speaking is the most difficult part. You can speak with a loved one, with a professional (and here I include psychiatrists, psychologists, priests, art therapists, nurses and so on). Depression costs people their self-esteem, their family, their friends, their career and their health. It is amazing how a simple fact like exercising or walking 20 minutes every day can keep the depression away. Of course, bindge eating for example it's so much easier than exercising! And I know what I am talking about. It's really hard to break the habit and sometimes you just can't see how you can break it, when even going out of bed, not staying in your pijamas all day long seems impossible. You slip away from life, from people, from light, from yourself.
This is a video made by the world health organisation, trying to explain in simple and powerful images the depression. I think that they did a wonderful job.
I think that depression gives me a headache because I force myself to understand it. Because maybe someday I experienced it and I hated it so much. It is not easy to treat depressive patients but I strive to improve everyday. The most difficult part is to establish a confidence relationship between you and your patient. But if you succeed you're half way there. Step by step, inch by inch, TCC or not you'll make it. Hand in hand.
About depression we don't speak a lot. We don't really understand it, it's difficult to try to understand what you've never experienced. And then is the popular misbelief that says that only the weak persons are depressed. This is bullshit, depression doesn't mean you're weak. You just have to learn to use better your coping skills. You need to speak about it and sometimes speaking is the most difficult part. You can speak with a loved one, with a professional (and here I include psychiatrists, psychologists, priests, art therapists, nurses and so on). Depression costs people their self-esteem, their family, their friends, their career and their health. It is amazing how a simple fact like exercising or walking 20 minutes every day can keep the depression away. Of course, bindge eating for example it's so much easier than exercising! And I know what I am talking about. It's really hard to break the habit and sometimes you just can't see how you can break it, when even going out of bed, not staying in your pijamas all day long seems impossible. You slip away from life, from people, from light, from yourself.
This is a video made by the world health organisation, trying to explain in simple and powerful images the depression. I think that they did a wonderful job.
I think that depression gives me a headache because I force myself to understand it. Because maybe someday I experienced it and I hated it so much. It is not easy to treat depressive patients but I strive to improve everyday. The most difficult part is to establish a confidence relationship between you and your patient. But if you succeed you're half way there. Step by step, inch by inch, TCC or not you'll make it. Hand in hand.
duminică, 8 decembrie 2013
Medicina generala sau viata ca o prada
"Mais Madalina, ca c'est comme un monument! Ca se visite!"
Era vorba despre o pacienta de 115 ani!!!
The truth is that I am lost! Completely lost! After 9 years I thought that I will finally get to do what I always dreamed to do : Addictology, but in the end things aren't working on exactly as I planned. But I have hope. Because I know that things happen for a reason and I know that someday the pieces of the puzzle will fall down in their right places. Because people aren't able to imagine what a war Med School is, it's impossible for a non-doctor to know. We are suffering a psychological torture during many years. We learn to run before we walk! You have to be though, you have to sometimes walk on bodies in order to get what is yours. For instance nobody imagines how we are treated like a sub-human-race during a lot of our surgical or medical stages. You don't have a name, you're "it", "number zero". You don't sleep, you eat when you can and what you can, you do sometimes everything except medicine. And it's hard as hell to hear from the one who should be your teachers, your role-models : "You're stupid/useless/a disgrace for the medical world, you'll never be a good Dr. In fact, you'll never be a Dr. 'cause you'll never pass my exam!". It happened to my mates, it happened to all of us; medical students. And not just once. Many people will trough in your face the classical phrase : "Don't complain, it's you who have decided to choose this path!". True, but no one can prepare you for what follows. And the internship it's long and we are still underrated, we are not looked as physicians/doctors, we're just "the real doctors mignons". We are trained to work as slaves, fetch food and coffee, and if possible think but always present your idea as your bosses idea. Gratifying isn't it? You learned 6 years to be the "doctors pet". Life in plastic is fantastic. And don't get me start of some patients! (just some, luckily not lots of them). It goes something like THIS.
So you learn what and how you can. And try to get the best out of it!
After 9 years I still don't know what I'll do, exactly. I know what I want to do but I am still not sure how I will get it. And a very old dream rises again : Medicina fara frontiere!
DON'T TURN YOUR BACK ON ME, I WON'T BE IGNORED!!!
But one thing is cristal clear : what lucky were we to grow up with this amazing music. When rock was still rock! And music was not shit and not porn! Take everything from the inside and trough it all away, 'cause I swear for the last time, I won't trust myself again with you. I WON'T WASTE MYSELF ON YOU!
Anger is good sometimes, it can clear your mind and your guts. And babies, drooling and laughing babies, this also helps, they can take you to a happier place. And dogs, dogs always work!
I know the album "Hybrid theory" by heart, the best LP album.
I also know "Korn", "Life is peachy" and "Follow the leader" by Korn, by heart. That was music.
And it appears clear to me now that I was never born to do medecine for the rich and ungrateful. I have a mission to help the weak ones. You know that I know that I am no Messia but I will do my best to help the one in need. 'cause I know that a friend in need is a friend in deed. Once I took the HIPPOCRATE OATH and I do not intend to break it. Not for you my rich, fat, ungrateful piece of garbage. Although in the end your ignorance is bliss. People are dying of starvation and you complain that you have to pay 2 euros for a fucking pommade??? When you never worked your entire life, you were just "pretty" besides you're successful husband? As I said ignorance is bliss but I will not be part of your game! And you loose a very good doctor, just so you know!
So humanitarian medicine and addictology here I come!!!
In Martinica cu o doamna comercianta localnica. May the colors be back!!!
Era vorba despre o pacienta de 115 ani!!!
The truth is that I am lost! Completely lost! After 9 years I thought that I will finally get to do what I always dreamed to do : Addictology, but in the end things aren't working on exactly as I planned. But I have hope. Because I know that things happen for a reason and I know that someday the pieces of the puzzle will fall down in their right places. Because people aren't able to imagine what a war Med School is, it's impossible for a non-doctor to know. We are suffering a psychological torture during many years. We learn to run before we walk! You have to be though, you have to sometimes walk on bodies in order to get what is yours. For instance nobody imagines how we are treated like a sub-human-race during a lot of our surgical or medical stages. You don't have a name, you're "it", "number zero". You don't sleep, you eat when you can and what you can, you do sometimes everything except medicine. And it's hard as hell to hear from the one who should be your teachers, your role-models : "You're stupid/useless/a disgrace for the medical world, you'll never be a good Dr. In fact, you'll never be a Dr. 'cause you'll never pass my exam!". It happened to my mates, it happened to all of us; medical students. And not just once. Many people will trough in your face the classical phrase : "Don't complain, it's you who have decided to choose this path!". True, but no one can prepare you for what follows. And the internship it's long and we are still underrated, we are not looked as physicians/doctors, we're just "the real doctors mignons". We are trained to work as slaves, fetch food and coffee, and if possible think but always present your idea as your bosses idea. Gratifying isn't it? You learned 6 years to be the "doctors pet". Life in plastic is fantastic. And don't get me start of some patients! (just some, luckily not lots of them). It goes something like THIS.
So you learn what and how you can. And try to get the best out of it!
After 9 years I still don't know what I'll do, exactly. I know what I want to do but I am still not sure how I will get it. And a very old dream rises again : Medicina fara frontiere!
DON'T TURN YOUR BACK ON ME, I WON'T BE IGNORED!!!
But one thing is cristal clear : what lucky were we to grow up with this amazing music. When rock was still rock! And music was not shit and not porn! Take everything from the inside and trough it all away, 'cause I swear for the last time, I won't trust myself again with you. I WON'T WASTE MYSELF ON YOU!
Anger is good sometimes, it can clear your mind and your guts. And babies, drooling and laughing babies, this also helps, they can take you to a happier place. And dogs, dogs always work!
I know the album "Hybrid theory" by heart, the best LP album.
I also know "Korn", "Life is peachy" and "Follow the leader" by Korn, by heart. That was music.
And it appears clear to me now that I was never born to do medecine for the rich and ungrateful. I have a mission to help the weak ones. You know that I know that I am no Messia but I will do my best to help the one in need. 'cause I know that a friend in need is a friend in deed. Once I took the HIPPOCRATE OATH and I do not intend to break it. Not for you my rich, fat, ungrateful piece of garbage. Although in the end your ignorance is bliss. People are dying of starvation and you complain that you have to pay 2 euros for a fucking pommade??? When you never worked your entire life, you were just "pretty" besides you're successful husband? As I said ignorance is bliss but I will not be part of your game! And you loose a very good doctor, just so you know!
So humanitarian medicine and addictology here I come!!!
In Martinica cu o doamna comercianta localnica. May the colors be back!!!
sâmbătă, 7 decembrie 2013
when in France
First commandment :
- trust I seek and I found in you!
Or 10 basics rules to survive in France (or the beginners guide to France) :
1) try to speak french even if you suck at it. learn the French ABC : Bonjour, s'il vous plaît, merci beaucoup, bon fin de journée/soirée, au revoir!
2) cross the street only when the light is RED
3) tip the waiter and treat it like shit. eye contact battle will always be there before taking your order and you must win it.
4) never ever try to get something done between 12h-14h (lunch break)
5) never ever yell at a person. this will just show them weakness and a huge lack of education (even if you are entitled to yell from the heart of your lungs!)
6) always smile and act polite even if you feel like stabbing someone
7) eat, eat, eat. there is nothing much that french people love and appreciate to do. after all it is a "gourmet" people
8) bring them peace offers like croissants (they're always a good start at a new working place)
9) you will not speak any other language or you will be banned
10) don't use sarcasm. they will never get it!
For further details I recommend reading :
Stephen Clarke. It's not Platon or Socrate but it gets you closer to the French way of seeing the world.
- trust I seek and I found in you!
Or 10 basics rules to survive in France (or the beginners guide to France) :
1) try to speak french even if you suck at it. learn the French ABC : Bonjour, s'il vous plaît, merci beaucoup, bon fin de journée/soirée, au revoir!
2) cross the street only when the light is RED
3) tip the waiter and treat it like shit. eye contact battle will always be there before taking your order and you must win it.
4) never ever try to get something done between 12h-14h (lunch break)
5) never ever yell at a person. this will just show them weakness and a huge lack of education (even if you are entitled to yell from the heart of your lungs!)
6) always smile and act polite even if you feel like stabbing someone
7) eat, eat, eat. there is nothing much that french people love and appreciate to do. after all it is a "gourmet" people
8) bring them peace offers like croissants (they're always a good start at a new working place)
9) you will not speak any other language or you will be banned
10) don't use sarcasm. they will never get it!
For further details I recommend reading :
Stephen Clarke. It's not Platon or Socrate but it gets you closer to the French way of seeing the world.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
Calatorie spre centrul Pamantului
I am not Jules Vernes but I still have some stories to tell.
Travelling stories because I love traveling. For me it's a way of life. After 3 years I get itchy feet and I have to move forward. And I have to do at least 1 BIG TRAVEL every year. Unfortunately the last year was poor in traveling events but I will catch up the next year and that's a promise. This year it was Martinica (island). Next year there will be Reunion (island), Portugal and Italy.
But in order to remember my dear stories 'cause "verba volant scripta manent" I have decided to make a part of my blog a travelling one. Like a road journal which I am to lazy to keep properly. So the aquarelle of the first countries I visited will be made of scratches.
I will tell you stories about :
1) Serbia
2) Egypt
3) Taiwan
4) France
5) Bresil
6) Belgium
7) The Netherlands
8) UK
9) Germany
10) Spain
11) Swiss
12) Martinica
13) Italy
14) Croatia
15) Czeck Republic
16) Hungary
And I have to keep on travelling because it's such an amazing experience! Somehow it teaches you what you never learn in school. It makes you aware of your power to change yourself and the world but it also teaches you about how small you are in the universe. And I will stop traveling only when my hearts stop because traveling is time with myself, it's my source of energy and mainly because it makes me like this :
Take me on a spin with the mad hatter @ Europa Park
Let's drink some wine in Strasbourg and sail the seas of concrete!
Music is my drug of choice and also people who laugh!
Familia e familie la Piraul Rece.
When in Paris Champs Elysées is a must!
And les Tuileries aussi...
My favourite place in Paris...le Pantheon : pendulul lui Foucault!!!
Christmas market in Colmar and friend gatering!
When in the Caraibean Sea : dive...
But all the good things come to an end!
Try not to dry out...
Make new friends...
So where do we go now???
To drink a Cosmopolitan, of course...
Bananaaaaaaaaaaas!!!
With fire works
Of course, that most of the time life is like this :
But who cares only about that part? :) Traveling is my drug of choice 'cause no one ends in addictology with no reason!
Travelling stories because I love traveling. For me it's a way of life. After 3 years I get itchy feet and I have to move forward. And I have to do at least 1 BIG TRAVEL every year. Unfortunately the last year was poor in traveling events but I will catch up the next year and that's a promise. This year it was Martinica (island). Next year there will be Reunion (island), Portugal and Italy.
But in order to remember my dear stories 'cause "verba volant scripta manent" I have decided to make a part of my blog a travelling one. Like a road journal which I am to lazy to keep properly. So the aquarelle of the first countries I visited will be made of scratches.
I will tell you stories about :
1) Serbia
2) Egypt
3) Taiwan
4) France
5) Bresil
6) Belgium
7) The Netherlands
8) UK
9) Germany
10) Spain
11) Swiss
12) Martinica
13) Italy
14) Croatia
15) Czeck Republic
16) Hungary
And I have to keep on travelling because it's such an amazing experience! Somehow it teaches you what you never learn in school. It makes you aware of your power to change yourself and the world but it also teaches you about how small you are in the universe. And I will stop traveling only when my hearts stop because traveling is time with myself, it's my source of energy and mainly because it makes me like this :
Take me on a spin with the mad hatter @ Europa Park
Let's drink some wine in Strasbourg and sail the seas of concrete!
Party with dear friends in Strasbourg some while ago.
Party in Mulhouse :)
Les arts scéniques at Selestat.
Music is my drug of choice and also people who laugh!
I'm always chasing dragons!
Familia e familie la Piraul Rece.
Vremea trece dar prietenii raman la Cluj :)
Brasov-ul meu drag si mama.
When in Paris Champs Elysées is a must!
And les Tuileries aussi...
My favourite place in Paris...le Pantheon : pendulul lui Foucault!!!
When in Montmartre laugh you heart out!
And dance with Pan in the Jardins de Luxembourg!
Christmas market in Colmar and friend gatering!
When in the Caraibean Sea : dive...
And drink some more until all gets blurry...
But all the good things come to an end!
Try not to dry out...
Make new friends...
And get to know the local culture....
And blend into the local colours...
So where do we go now???
To drink a Cosmopolitan, of course...
And eat some thai food...
Bananaaaaaaaaaaas!!!
And end it with a new adventure!
To start it over on top of the world...
With fire works
And crazy friends!!
Of course, that most of the time life is like this :
But who cares only about that part? :) Traveling is my drug of choice 'cause no one ends in addictology with no reason!
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)