A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
Se afișează postările cu eticheta aventuri urbane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aventuri urbane. Afișați toate postările
luni, 6 februarie 2017
marți, 17 februarie 2015
reflexion
Story of my life ...
" ... - It wouldn't be bad but I don't like being stuck in one place. I want to be free to go wherever I like and think about whatever I want. I want to live free.
- But this is not very easy.
- You're right, it's not easy. But I am determined. I want to be free..."
"Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage" by HARUKI MURAKAMI
" ... - It wouldn't be bad but I don't like being stuck in one place. I want to be free to go wherever I like and think about whatever I want. I want to live free.
- But this is not very easy.
- You're right, it's not easy. But I am determined. I want to be free..."
"Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage" by HARUKI MURAKAMI
duminică, 9 februarie 2014
inner secret smile
Viata de adult e complicata. Facturi, job, telefoane, responsabilitati. But it also comes along with a lot of cool stuff (no, not only those things you perv :)
Cand job-ul tau e sa ii ajuti pe altii sa fie mai buni, mai rabdatori, mai optimisti, de ce nu mai destepti e al dracu' de greu. De ce? Pentru ca poate tu nu esti master zen. Poate ca tu esti Panda-ul din Kung Fu Panda sau poate ca esti Garfield dar asta e secretul tau si forta ta, de fapt. Pentru ca tu crezi ca poti. Esti naiv, fara indoiala, dar tu crezi ma! Crezi din adancul sufletului tau ca poti schimba ceva! E simplu si greu in acelasi timp. Si cum esti naiv le zici tuturor : "Du-te ma, invartindu-te! Eu pot, eu vreau, eu O SA SCHIMB CEVA!".
Bref, ca sa ii ajuti pe altii intai trebuie sa te ajuti pe tine si sa te instruiesti. Right!
Asa ca o data pe luna imi iau rucsacul in spate si plec in alt oras, sa ma scolesc (yes, it never ends). Si acolo sunt oameni faini. Foarte faini. Invatam si crestem impreuna.
Eu fac couch surfing ca vreau asa sa cunosc orasul ala prin ochii locuitorilor, sa il vad simplu si frumos, amuzant si inteligent. Si asta ne aduce la urmatoare problema : y se duce in orasul x unde sta pe o canapea z intr-o casa PLINA de visatori cu aripi de libelula si vointa de fier. Se dau m sticle de alcool si se w grame de "vegetale". A da si in casa e si o pisica! Cum ajunge y a2a si a3a zi la curs? Foarte, da' foarte fericita si detasata :) Ma rog dar nu asta era morala. Morala era ca oamenii astia in devenire sunt ospitalieri, impart tot ceea ce (n)-au inca cu niste straini. Si stiti ce (n)-au ei? : speranta, voie buna, muzica buna, povesti minunate si induiosatoare, mult umor si multe licori bahice. A, da si paste (cred ca in tot anul nu am mancat atatea paste cat in astea 3 zile). Iar la sfarsit iti zici : "Ba, merci fain, cat de tare a putut sa fie!". Si cum am uitat ca viata e de fapt simpla si frumoasa. Ca o portie buna de ras cu muzica cu licori bahice si ceva fum prin aer te pot ajuta, in anumite momente de criza, if used with moderation! Si cum am din nou cu vreo 8 ani mai putin ca varsta si mai mult ca intelepciune. Cum visatorii imi zic : " AA da si data viitoare cand mai vii poti sa stai de fiecare data la noi! :)". Mamammmaa, cum sa nu ii iubesti? Dai si primesti! Fara sa astepti ceva inapoi. Binele si raul facute in viata sa intorc mereu. Si chiar daca nu am fost niciodata fana Eminem m-am trezit cantand cu ei (nici macar nu stiam ca stiu versurile, omul cat traieste invata...). Mi-a amintit de primul meu interviu de job, cand totul a iesit...pe dos!
Si ca sa ilustrez cum m-am intors eu in timp pentru 3 zile va las cu o poza :)
Sau cu alte cuvinte : "Cat mi-ai lipsit, Furtuna! Welcome back!".
Concluzia ar fi ca toti suntem oameni cu bune si cu rele dar important e sa incercam sa ne simplificam viata pe cat posibil. Si cand nu mai stii ce sa faci asculta un cantec, citeste ceva inspirational, zi o rugaciune, fa un exercitiu de respiratie sau suna un prieten! And the answers will come!
luni, 25 noiembrie 2013
Fluturele din min(t)e
E bine sa iti gasesti locul, sa fit in. Normalitatea nu exista ca un absolut. Exista grade si grade si eu cred ca normalul este limita de confort a fiecaruia. Si ma fandeam azi asa ca e bine, ca imi e bine. Si, God knows, ca probabil trec prin cea mai instabila perioada din viata mea. Practic, e ca si acum 3 ani cand mi-am luat trolerul si am venit sa fac rezidentiatul la Strasbourg. In decembrie il termin, 3 ani trec repede.
iDiots is a masterplan : just click here to watch it!
Ieri am primit un cadou de ziua mea : o cana, o cutie muzicala si o carte. Eram toti in jurul mesei and I felt at home : cu celine, fulga, andreea, cristi si bianca (bibi as she is 4 months old). Era cald, galagie, muzica, eram bine.
Azi m-am trezit, asa cum ar trebui sa ma trezesc in fiecare zi, cu dorinta sa fie cea mai tare zi! Sa ma autodepasesc si a fost o zi de care sunt multumita. Mi-am baut cafeaua cu un pic de lapte, m-am machiat (7 minute crono, the usual) iar in timp ce imi puneam manusile din piele neagra (care ma fac sa ma simt ca un bad ass rock star chiar si cand sunt la pamant) si mergeam spre masina un gand m-a atins gingas :
" Mada, stii tu ce zi e azi?"
"Da, azi e luni, luni 25 Noiembrie."
"Ok, si a ce iti miroase?"
" A iarna, a zapada"
"Super, fii pe faza".
Am stiut ca azi o sa se intample!
Dimineata am avut un val de consultatii! Dar impreuna cu Dr. K totul e mai usor si prind constant incredere in mine. E frumoasa si medicina generala, in felul ei. Ceea ce vreau sa zic este ca toata dimineata a fost un soare minunat! A fost o placere sa facem vizitele la domiciliu, chiar daca am ramas plantati in fata blocului unei doamne cu Alzheimer care nu a vrut nicicum sa ne deschida. Asa ca dna la etaj, noi la parter, ne mai lipsea chitara si scara, mai ales scara. Eram ca in Romeo si Julieta numai ca noua ne era frig! A fost destul de patetic.
Dar un soare, mon cher, ce soare! Asa ca am facut cateva mici cumparaturi, m-am intors acasa cu un zambet pe fata si cu mainile incalzite de la volanul cald :)
Dupa-masa am mancat acasa, cu colegele de apartament si apoi am plecat iar la lucru. Am vazut o gramada de copii! Am facut multe vaccinuri, it was distracting. Si la un moment, la ora 7 fara 20 nu mai era nici tipenie de om in sala de asteptare. Ceea ce este foarte nebisnuit, de obicei terminam la ora 8 seara! Si cand am iesit eu din cabinet la ora 7 fix ce sa vad : NINGEAAAAAAAAAAAAAAAA!!! Iar cum francezii habar nu au cum sa conduca iarna si cum e un pic de zapada pe strada totul este paralizat, nu au venit la doctor! Ningea oameni buni cu fulgi mari si grasi! Despre asta soptea fluturele! Zapada mea draga e aici!
In alta ordine de idei, a fost atat de nebun si ne-bun anul asta si acum astept vestile bune, care incep sa vina. Ce bine e cand familia e bine, vorba lui louie din "Viata cu Louie" : "Familia e familie". Asa ca o sa ma duc la ski in vacanta, in Poiana Brasov, tata imi ceruieste déjà skiurile. Si o sa vad prieteni dragi de care imi era tare, tare dor!
Iar pentru moment incerc sa fac asta :
Si din ce in ce mai des ma simt ca si Alice in Tara Minunilor :
.jpg)
Am descoperit si am inceput sa accept ca :
Si am ales sa :
Pentru ca :
Noapte buna, sub zapada de clestar!
Si va las cu ceva constructiv : filosofia explicata in forme geometrice! :) click AICI
iDiots is a masterplan : just click here to watch it!
Ieri am primit un cadou de ziua mea : o cana, o cutie muzicala si o carte. Eram toti in jurul mesei and I felt at home : cu celine, fulga, andreea, cristi si bianca (bibi as she is 4 months old). Era cald, galagie, muzica, eram bine.
Azi m-am trezit, asa cum ar trebui sa ma trezesc in fiecare zi, cu dorinta sa fie cea mai tare zi! Sa ma autodepasesc si a fost o zi de care sunt multumita. Mi-am baut cafeaua cu un pic de lapte, m-am machiat (7 minute crono, the usual) iar in timp ce imi puneam manusile din piele neagra (care ma fac sa ma simt ca un bad ass rock star chiar si cand sunt la pamant) si mergeam spre masina un gand m-a atins gingas :
" Mada, stii tu ce zi e azi?"
"Da, azi e luni, luni 25 Noiembrie."
"Ok, si a ce iti miroase?"
" A iarna, a zapada"
"Super, fii pe faza".
Am stiut ca azi o sa se intample!
Dimineata am avut un val de consultatii! Dar impreuna cu Dr. K totul e mai usor si prind constant incredere in mine. E frumoasa si medicina generala, in felul ei. Ceea ce vreau sa zic este ca toata dimineata a fost un soare minunat! A fost o placere sa facem vizitele la domiciliu, chiar daca am ramas plantati in fata blocului unei doamne cu Alzheimer care nu a vrut nicicum sa ne deschida. Asa ca dna la etaj, noi la parter, ne mai lipsea chitara si scara, mai ales scara. Eram ca in Romeo si Julieta numai ca noua ne era frig! A fost destul de patetic.
Dar un soare, mon cher, ce soare! Asa ca am facut cateva mici cumparaturi, m-am intors acasa cu un zambet pe fata si cu mainile incalzite de la volanul cald :)
Dupa-masa am mancat acasa, cu colegele de apartament si apoi am plecat iar la lucru. Am vazut o gramada de copii! Am facut multe vaccinuri, it was distracting. Si la un moment, la ora 7 fara 20 nu mai era nici tipenie de om in sala de asteptare. Ceea ce este foarte nebisnuit, de obicei terminam la ora 8 seara! Si cand am iesit eu din cabinet la ora 7 fix ce sa vad : NINGEAAAAAAAAAAAAAAAA!!! Iar cum francezii habar nu au cum sa conduca iarna si cum e un pic de zapada pe strada totul este paralizat, nu au venit la doctor! Ningea oameni buni cu fulgi mari si grasi! Despre asta soptea fluturele! Zapada mea draga e aici!
In alta ordine de idei, a fost atat de nebun si ne-bun anul asta si acum astept vestile bune, care incep sa vina. Ce bine e cand familia e bine, vorba lui louie din "Viata cu Louie" : "Familia e familie". Asa ca o sa ma duc la ski in vacanta, in Poiana Brasov, tata imi ceruieste déjà skiurile. Si o sa vad prieteni dragi de care imi era tare, tare dor!
Iar pentru moment incerc sa fac asta :
Si din ce in ce mai des ma simt ca si Alice in Tara Minunilor :
.jpg)
Am descoperit si am inceput sa accept ca :
Si am ales sa :
Pentru ca :
Noapte buna, sub zapada de clestar!
Si va las cu ceva constructiv : filosofia explicata in forme geometrice! :) click AICI
vineri, 8 noiembrie 2013
beautiful people si calul din Marlboro
Lucrurile se aranjeaza. Toate trec si toate intra pe fagasul predestinat. Cand imi zicea Mama : "Toate trec, asa e viata plina de necazuri si, cateodata, mai suntem si fericiti!" nu o credeam. Eram ca si copilul din "Calul din Marlboro" de la Vama Veche...m-astepta strada mea din Franta si calul Troian...
Cand ascultam melodia asta eram in liceu si nu aveam griji. Viata era frumoasa, plina de evenimente "importante", de trenuri spre sighisoara, spre mare, de rockeri, blugi taiati, bratari, cercei in nas, concerte si scoala. Prietenia era totul si nu trada. Era cruda, sincera si bubbly! Era ca o sticla de champagne care nu se mai termina.
Apoi am crescut. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau. "Au trecut ani, au trecut ani si viata s-a schimbat...".
Am invatat ca uneori unele lucruri sunt mai bine sa ramana nerostite iar altele nu.
Ca atunci cand ai o problema nu te ajuta decat Dumnezeu. Oricat de melodramatic ar parea, asa este!
Sticla de champagne parea ca e rasuflata dar nu era chiar asa. Chiar daca karma, zenu' si feng shuiu nu erau chiar ok.
Apoi mi-am amintit ca de fapt eu cred ca in oameni. Si cand dai fara sa astepti nimic in schimb primesti inapoi inzecit. Si asa a fost.
Sunt de 3 ani in Franta si am cunoscut oameni minunati.
Am cunoscut si oameni inraiti. A fost amara de tot experienta. Dar sunt inconjurata de atatia oameni speciali incat cei amari se pierd repede. Sunt ca o voce stinsa de laringita. E trist sa fii un om care se cere uitat cat mai repede.
Si, ca sa nu uit, scriu aici, ca sa imi amintesc peste ani : va multumesc Celine, Dominique, Mathilde, Gilles, Dao, Marine, Mederic, Stéphanie, Fanny, Sylvie, Olivia, Corinne, Daniélle, Nora, Dr. Strittmatter, Dr. Michel, Dr. Köll, Dr. Kauffmann, Dr. Hofmann, Dr. Schneider, Dr. Meghit pentru ca m-ati slefuit, m-ati acceptat cum sunt si ati incercat sa ma faceti sa evoluez. Sunt cum sunt datorita voua. Chiar daca nu cunoasteti limba romana. Va multumesc din suflet! Pentru tot!
Iar pe cei "de acasa" nu ii mentionez pentru ca ei fac parte din mine.
Sunt in inima, in ochii, in sangele meu.
Iar Alina de acolo de sus, dintre stele, sper ca esti mandra de mine, de traiectoria mea. Ma gandesc mereu la tine si te port in inima. Am incetat de mult sa "ma mai smiorcai" (multumesc, Dr. Köll : "Je ne veux pas pleurnicher maintenant pour ça! Ca passera!"). Suntem suma actiunilor noastre. Dam si primim.
* note to self :
Aseara m-am intors acasa pe la 23.30 si l-am gasit pe Mederic pe canapeaua noastra, trist tot, la care F. cu un aer doct : "S-a despartit de iubita lui!". Ah bon! Atunci mobilizare de urgenta contra inimilor albastre, les coeurs brisés : filmul 500 days of summer, sticla de vin rosu de zile negre, ciocolata, popcorn si batiste! La ora 1.30 Mederic sforaia pe canapeaua noastra. Celine nu era inca acasa. L-am invelit si am mers la culcare. This is home! *
Am avut 3 zile de vacanta si am dat o fuga pana la Paris, din 2 motive :
1) concertul Travis.
2) expozitia temporara de la muzeul Guimet despre civilizatia cambodgiana si templul Angkor.
Dar despre concertul Travis si muzeele din Paris latter on!
I feel blessed. Si uneori imi e frica sa imi urlu bucuria asa ca am invatat sa o tin inchisa in mine, ca o comoara pretioasa si sa ii dau drumul sa zboare numai la rastimpuri, numai oamenilor alesi.
Cand ascultam melodia asta eram in liceu si nu aveam griji. Viata era frumoasa, plina de evenimente "importante", de trenuri spre sighisoara, spre mare, de rockeri, blugi taiati, bratari, cercei in nas, concerte si scoala. Prietenia era totul si nu trada. Era cruda, sincera si bubbly! Era ca o sticla de champagne care nu se mai termina.
Apoi am crescut. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau. "Au trecut ani, au trecut ani si viata s-a schimbat...".
Am invatat ca uneori unele lucruri sunt mai bine sa ramana nerostite iar altele nu.
Ca atunci cand ai o problema nu te ajuta decat Dumnezeu. Oricat de melodramatic ar parea, asa este!
Sticla de champagne parea ca e rasuflata dar nu era chiar asa. Chiar daca karma, zenu' si feng shuiu nu erau chiar ok.
Apoi mi-am amintit ca de fapt eu cred ca in oameni. Si cand dai fara sa astepti nimic in schimb primesti inapoi inzecit. Si asa a fost.
Sunt de 3 ani in Franta si am cunoscut oameni minunati.
Am cunoscut si oameni inraiti. A fost amara de tot experienta. Dar sunt inconjurata de atatia oameni speciali incat cei amari se pierd repede. Sunt ca o voce stinsa de laringita. E trist sa fii un om care se cere uitat cat mai repede.
Si, ca sa nu uit, scriu aici, ca sa imi amintesc peste ani : va multumesc Celine, Dominique, Mathilde, Gilles, Dao, Marine, Mederic, Stéphanie, Fanny, Sylvie, Olivia, Corinne, Daniélle, Nora, Dr. Strittmatter, Dr. Michel, Dr. Köll, Dr. Kauffmann, Dr. Hofmann, Dr. Schneider, Dr. Meghit pentru ca m-ati slefuit, m-ati acceptat cum sunt si ati incercat sa ma faceti sa evoluez. Sunt cum sunt datorita voua. Chiar daca nu cunoasteti limba romana. Va multumesc din suflet! Pentru tot!
Iar pe cei "de acasa" nu ii mentionez pentru ca ei fac parte din mine.
Sunt in inima, in ochii, in sangele meu.
Iar Alina de acolo de sus, dintre stele, sper ca esti mandra de mine, de traiectoria mea. Ma gandesc mereu la tine si te port in inima. Am incetat de mult sa "ma mai smiorcai" (multumesc, Dr. Köll : "Je ne veux pas pleurnicher maintenant pour ça! Ca passera!"). Suntem suma actiunilor noastre. Dam si primim.
* note to self :
Aseara m-am intors acasa pe la 23.30 si l-am gasit pe Mederic pe canapeaua noastra, trist tot, la care F. cu un aer doct : "S-a despartit de iubita lui!". Ah bon! Atunci mobilizare de urgenta contra inimilor albastre, les coeurs brisés : filmul 500 days of summer, sticla de vin rosu de zile negre, ciocolata, popcorn si batiste! La ora 1.30 Mederic sforaia pe canapeaua noastra. Celine nu era inca acasa. L-am invelit si am mers la culcare. This is home! *
Am avut 3 zile de vacanta si am dat o fuga pana la Paris, din 2 motive :
1) concertul Travis.
2) expozitia temporara de la muzeul Guimet despre civilizatia cambodgiana si templul Angkor.
Dar despre concertul Travis si muzeele din Paris latter on!
I feel blessed. Si uneori imi e frica sa imi urlu bucuria asa ca am invatat sa o tin inchisa in mine, ca o comoara pretioasa si sa ii dau drumul sa zboare numai la rastimpuri, numai oamenilor alesi.
joi, 12 septembrie 2013
Asteptarea
Este cea mai urata parte din proces. Asteptarea. You are just lingering between life and death, between sorrow and joy, between black and white. And what do you do while life is passing you by?
Drink a good coffee and eat à maccaron or à chataigne.
that seems to be a good option and then work you ass off to DO THINGS DONE!
and meanwhile you realize that spring moved on...this was in Mai, on my street...
and then you realize that summer moved on also....
and that autumn is here. and all that's left is some sand in your shoes, the thought of freedom, the coffee and the ...lust for life!
Drink a good coffee and eat à maccaron or à chataigne.
that seems to be a good option and then work you ass off to DO THINGS DONE!
and then you realize that summer moved on also....
and that autumn is here. and all that's left is some sand in your shoes, the thought of freedom, the coffee and the ...lust for life!
So come with me baby, have a cigar!
retro light are on and sometimes, just sometimes, old friends can turn into something else, something borrowed, something new, every me and every you. Right, Placebo?
leather jacket, black t-shirt, cut jeans...autumn is here and so are the old habits who die hard, hard, hard...
vineri, 30 august 2013
Mansarda la Strasbourg cu vedere spre moarte
Cand eram la facultate, la Cluj, mergeam des la teatru. Cert, nu lipseam niciodata atunci cand venea Bucurestiul dar si Teatrul Maghiar din Cluj era minunat. Iar o data am vazut piesa asta, de neuitat, " Mansarda la Paris cu vedere spre moarte" de Matei Visiniec. Piesa asta a fost scrisa special pentru Nationalul Clujean. A fost atat de magica incat am fost de 3 ori. Pentru ca era despre Cioran, pentru ca nu stiam inainte ca Cioran a avut Alzheimer, pentru ca este o boala care ma ingrozeste enorm, pentru ca nu imi e frica de moarte dar imi e de procesul de imbatranire. Pentru ca vroiam mult imaginarul lui, lumea ascunsa a acestui om care a scris atat de lucid incat ai fii crezut ca e depresiv...el, fiind, de fapt, un optimist incurabil.
O lume imaginara cu girafe bizare, elefanti zburatori, saltimbaci costume, lumina, lumina, lumina. Nebuni veseli si optimisti suicidari. Danseaza, danseaza, danseaza.
Toata viata mea am visat sa locuiesc in Franta. I'm living my dream. This is my moment. This is it. La un moment dat am locuit intr-o mansarda. It made me feel special and terribly awake. Awake with my eyes wide closed. Apusul, rasaritul, organic, lumina, din cer in pamant si din pamant in cer.
Apoi se intampla ca aici and it's funny and infuriating. What is it with people that they need so much to screw up their own lives, their own happiness? What kind of demon we carry within us which keeps us up sleepless and unhappy? Suntem maestrii in a ne strica singuri viata, momentul, visele. Eu am facut un pact sa nu mai fac asta, sa incerc din rasputeri sa nu mai fac asta. And it's difficult like hell. Pentru ca suntem autodestructivi. Suntem plini de vicii. Dar si plini de noi. Suntem poluati si uneori mi se pare ca insanity it's the only way of coping. It's like the mad hatter from Alice in Wonderland is saying : " Don't worry, we're all mad in here!". Amin.
http://teatrale.nobody.ro/2012/09/04/mansarda-la-paris-cu-vedere-spre-moarte-de-matei-visniec/http://teatrale.nobody.ro/2012/09/04/mansarda-la-paris-cu-vedere-spre-moarte-de-matei-visni
Life doesn't get easier you just get better.
Daca vreti sa ascultati piesa la Teatrul Radiofonic, click aici. Merita! Ca sa ai si tu o mansarda la paris cu vedere spre moarte, pentru 88 de minute.
O lume imaginara cu girafe bizare, elefanti zburatori, saltimbaci costume, lumina, lumina, lumina. Nebuni veseli si optimisti suicidari. Danseaza, danseaza, danseaza.
Toata viata mea am visat sa locuiesc in Franta. I'm living my dream. This is my moment. This is it. La un moment dat am locuit intr-o mansarda. It made me feel special and terribly awake. Awake with my eyes wide closed. Apusul, rasaritul, organic, lumina, din cer in pamant si din pamant in cer.
Apoi se intampla ca aici and it's funny and infuriating. What is it with people that they need so much to screw up their own lives, their own happiness? What kind of demon we carry within us which keeps us up sleepless and unhappy? Suntem maestrii in a ne strica singuri viata, momentul, visele. Eu am facut un pact sa nu mai fac asta, sa incerc din rasputeri sa nu mai fac asta. And it's difficult like hell. Pentru ca suntem autodestructivi. Suntem plini de vicii. Dar si plini de noi. Suntem poluati si uneori mi se pare ca insanity it's the only way of coping. It's like the mad hatter from Alice in Wonderland is saying : " Don't worry, we're all mad in here!". Amin.
http://teatrale.nobody.ro/2012/09/04/mansarda-la-paris-cu-vedere-spre-moarte-de-matei-visniec/http://teatrale.nobody.ro/2012/09/04/mansarda-la-paris-cu-vedere-spre-moarte-de-matei-visni
Life doesn't get easier you just get better.
Daca vreti sa ascultati piesa la Teatrul Radiofonic, click aici. Merita! Ca sa ai si tu o mansarda la paris cu vedere spre moarte, pentru 88 de minute.
luni, 20 mai 2013
una calda,una rece
Zilele alea care incep super si se termina mai putin glamour on va dire.
Ziua aia care nu se mai termina, in care 24 de ore ti se par 24 de ani ( si nu in sensul bun al cuvantului).
Omul ala care te raneste doar pentru ca este enervat de catre altii si doar pentru ca tu esti singurul care lucreaza si pe care isi poate varsa nervii. Asta in conditiile in care tu muncesti pe branci, nu mai vezi capatul listei de asteptare, nu crezi ca mai poti supravietuii inca 5 minute fara sa te duci la toaleta ( desi iti spui asta de peste 2 ore), momentul in care stii ca daca nu te hidratezi imediat o sa lesini pentru ca de mancat nici nu poate fi vorba.
Omul ala care iti spune : " Imi bag p... in urgentele voastre,astept de 3 ore!!" Da, domnule drag, si eu de 12 ore muncesc fara pauza, fac tot ceea ce pot dar sunt singura pe 4 zone si sunt si eu OM.
Omul care nu intelege ca are si datorii nu numai drepturi.
Iti spui mereu ca daca astfel de oameni reusesc sa iti demonteze increderea in tine " your faith is rather fragile". And it is rather fragile because we all need recognition. Funny thing, huh. But this is the brutal truth : few are those who can live without recognition. And it's human, it's normal.
Asa ca la inceputul zilei totul incepe frumos cu o cafea buna, muzica si o vizita la coaforul favorit. Unde stii ca o sa fii pampered.
La salonul tau baroc si atat de chic!
La salonul care are peste drum o piata care gazduieste comercianti de antichitati in week-end.
La salonul unde se asculta numai muzica clasica, jazz si muzica braziliana, la volumul optim.
La salonul unde masajul podoabei tale capilare pare a fi leur essence d'être.
La salonul de unde iesi cu portofelul mai usor dar cu zambetul pe buze si parul impecabil!
Apoi mergi la spital, te grabesti sa ajungi la timp, entuziasmat de inca o garda.
Dar entuziasmul o sa dispara rapid pe masura ce hoardele de mici salbatici acompaniati de mari salbatici o sa iti asalteze teritoriul. Pe masura ce zonele iti sunt ocupate de ambulante cand tu astepti un elicopter. Cu toate astea pastrezi o urma de optimism pana cand inevitabilul se produce : un caz nou, grav, pentru care trebuie sa iti suni seful ( care este, bien sûr chez lui). Iar atunci omul ala care sta acasa si habar nu are prin ce iad treci tu, te calca in picioare pentru ca EL a avut o zi proasta! Da, EL. Nu tu, micul negru de pe plantatie care nu si-a pus fundul jos de 12 ore, care are o vezica de lupta si este deshidratat. Nope. Tu esti mic, prost, ineficient, si, evident, vinovat pentru toate relele lumii dar mai ales pentru ca lucrezi! Pentru ca esti omul nepotrivit la momentul nepotrivit. Bineinteles ca maria lui seful nu se va deplasa la spital ca sa vada copilul ci iti va explica tie, prin telefon, ce sa faci! Asa, cam ca aici.
Si apoi te gandesti asa ca ... "trop bon, trop con!".
Si cand te gandesti cum simti ca te pierzi, facand lucruri care nu te intereseaza dar care sunt un rau necesar.
Dupa garda asta am dormit 12 ore neintoarsa. Noroc ca m-a trezit F ca sa ma cheme la masa. Noroc ca F gateste pentru ca eu...nu.
Iti vine sa iti faci bagajele si sa pleci undeva departe si sa nu te mai uiti inapoi.
Ziua aia care nu se mai termina, in care 24 de ore ti se par 24 de ani ( si nu in sensul bun al cuvantului).
Omul ala care te raneste doar pentru ca este enervat de catre altii si doar pentru ca tu esti singurul care lucreaza si pe care isi poate varsa nervii. Asta in conditiile in care tu muncesti pe branci, nu mai vezi capatul listei de asteptare, nu crezi ca mai poti supravietuii inca 5 minute fara sa te duci la toaleta ( desi iti spui asta de peste 2 ore), momentul in care stii ca daca nu te hidratezi imediat o sa lesini pentru ca de mancat nici nu poate fi vorba.
Omul ala care iti spune : " Imi bag p... in urgentele voastre,astept de 3 ore!!" Da, domnule drag, si eu de 12 ore muncesc fara pauza, fac tot ceea ce pot dar sunt singura pe 4 zone si sunt si eu OM.
Omul care nu intelege ca are si datorii nu numai drepturi.
Iti spui mereu ca daca astfel de oameni reusesc sa iti demonteze increderea in tine " your faith is rather fragile". And it is rather fragile because we all need recognition. Funny thing, huh. But this is the brutal truth : few are those who can live without recognition. And it's human, it's normal.
Asa ca la inceputul zilei totul incepe frumos cu o cafea buna, muzica si o vizita la coaforul favorit. Unde stii ca o sa fii pampered.
La salonul tau baroc si atat de chic!
La salonul care are peste drum o piata care gazduieste comercianti de antichitati in week-end.
La salonul unde se asculta numai muzica clasica, jazz si muzica braziliana, la volumul optim.
La salonul unde masajul podoabei tale capilare pare a fi leur essence d'être.
La salonul de unde iesi cu portofelul mai usor dar cu zambetul pe buze si parul impecabil!
Apoi mergi la spital, te grabesti sa ajungi la timp, entuziasmat de inca o garda.
Dar entuziasmul o sa dispara rapid pe masura ce hoardele de mici salbatici acompaniati de mari salbatici o sa iti asalteze teritoriul. Pe masura ce zonele iti sunt ocupate de ambulante cand tu astepti un elicopter. Cu toate astea pastrezi o urma de optimism pana cand inevitabilul se produce : un caz nou, grav, pentru care trebuie sa iti suni seful ( care este, bien sûr chez lui). Iar atunci omul ala care sta acasa si habar nu are prin ce iad treci tu, te calca in picioare pentru ca EL a avut o zi proasta! Da, EL. Nu tu, micul negru de pe plantatie care nu si-a pus fundul jos de 12 ore, care are o vezica de lupta si este deshidratat. Nope. Tu esti mic, prost, ineficient, si, evident, vinovat pentru toate relele lumii dar mai ales pentru ca lucrezi! Pentru ca esti omul nepotrivit la momentul nepotrivit. Bineinteles ca maria lui seful nu se va deplasa la spital ca sa vada copilul ci iti va explica tie, prin telefon, ce sa faci! Asa, cam ca aici.
Si apoi te gandesti asa ca ... "trop bon, trop con!".
Si cand te gandesti cum simti ca te pierzi, facand lucruri care nu te intereseaza dar care sunt un rau necesar.
Dupa garda asta am dormit 12 ore neintoarsa. Noroc ca m-a trezit F ca sa ma cheme la masa. Noroc ca F gateste pentru ca eu...nu.
Iti vine sa iti faci bagajele si sa pleci undeva departe si sa nu te mai uiti inapoi.
joi, 6 decembrie 2012
shake it
shake it like a polaroid picture, even if it's freezing cold outside! and it's raining instead of snowing!!! arghhhhh
so :
and to finish the day in a Marie style :
Imaginea nu imi apartine, este luata de pe face book.
Si am gasit un site care mie imi place mult, ma relaxeaza, e ca un fresh de kiwi, e momentul meu de evadare din cotidian. Arata ca de fapt romanii sunt chic at heart and not only. De fapt, intre romance si frantuzoaice este o foarte mare discrepanta la capitolul aspect exterior. Desigur, este o diferenta culturala. Valorile sunt cu totul altele. Si, totusi, un pic de rimel, un pic de pudra si o urma de "rouge" nu a omorat pe nimeni. I'm just saying.
so :
and to finish the day in a Marie style :
Imaginea nu imi apartine, este luata de pe face book.
Si am gasit un site care mie imi place mult, ma relaxeaza, e ca un fresh de kiwi, e momentul meu de evadare din cotidian. Arata ca de fapt romanii sunt chic at heart and not only. De fapt, intre romance si frantuzoaice este o foarte mare discrepanta la capitolul aspect exterior. Desigur, este o diferenta culturala. Valorile sunt cu totul altele. Si, totusi, un pic de rimel, un pic de pudra si o urma de "rouge" nu a omorat pe nimeni. I'm just saying.
vineri, 26 octombrie 2012
bilantz
bilantzul blitz al celor 6 luni de stagiu in serviciul de urgente pediatrice chirurgicale :
- am invatat ca, copiii nu sunte niste oameni mari in miniatura, si trebuie tratati ca atare
- educatia face un copil
- sa fac enspe mii de suturi/ atele/ gipsuri
- am invatat chirurgie viscerala, diagnosticele de baza
- am invatat ca imi place la nebunie sa ii invat pe altii ceea ce stiu eu sa fac
- ca un om tanar este un om care are sufletul tanar
- ca oricat de greu ar parea intotdeauna se gaseste o cale de iesire
- ca pot trai fara sa dorm, fara sa mananc mai mult de o zi
Sincer, mi-a placut mult stagiul asta. Motiv pentru care o sa mai fac garzi, chiar daca eu am terminat stagiul.
Urmeaza medicul generalist pt 6 luni.
On verra :)
- am invatat ca, copiii nu sunte niste oameni mari in miniatura, si trebuie tratati ca atare
- educatia face un copil
- sa fac enspe mii de suturi/ atele/ gipsuri
- am invatat chirurgie viscerala, diagnosticele de baza
- am invatat ca imi place la nebunie sa ii invat pe altii ceea ce stiu eu sa fac
- ca un om tanar este un om care are sufletul tanar
- ca oricat de greu ar parea intotdeauna se gaseste o cale de iesire
- ca pot trai fara sa dorm, fara sa mananc mai mult de o zi
Sincer, mi-a placut mult stagiul asta. Motiv pentru care o sa mai fac garzi, chiar daca eu am terminat stagiul.
Urmeaza medicul generalist pt 6 luni.
duminică, 14 octombrie 2012
don't panic
We live in a beautiful world, yes we do, yes we do...
Where do we go? Nobody knows, I just have to say I'm on my way...
Uneori ai vrea sa te faci mic, mic si sa te bagi in buzunarul de la piept al oamenilor mari, sa vezi si tu pe unde calatoresc, ce lume cunosc ei, cu cine si cum stau la taclale, daca au ticuri enervante ca si restul muritorilor.
Avantajul job-ului meu? Sunt in contact permanent cu Mari Oameni, care ma inspira, care imi restabilesc increderea in umanitate si in lumina. Ei te scot din intuneric, iti lumineaza drumul si, daca ai ochii si mintea deschise, te pun pe traiectoria buna, ca sa nu mai iesi niciodata de pe orbita.
Dezavantajul job-ului meu? Mizeria umana vazuta zi de zi, invidie si faptul ca sunt in contact permanent cu oameni tampiti, prosti, idioti, necultivati, rai.
Bottom line : un idiot reuseste sa puna deseori in umbra un Om Mare doar pentru ca are gura mai mare si soricul mai gros.
My point : nici un job din lume nu te scuteste de micimea sufletului omenesc dar tine numai si numai de tine ca sa iesi in lumina. Iar lucrurile nu devin niciodata mai usoare, numai ca nopi devenim mai buni. Sa stii care iti sunt punctele slabe, sa le recunsoti si sa incerci sa le ameliorezi, asta te face un om mare. Nu aroganta!
O calatorie foarte lunga a inceput cu o plecare in lume, singura, doar cu trollerul meu.
Am fost descurajata si incurajata constant. Am ales sa ii ascult pe cei care ma incurajau. Gura lumii nu o sa o putem inchide niciodata. Iar deseori oamenii vad cu ochii rai rezultatele muncii noastre si asta numai pentru ca nu au fost martorii traseului anevoios pana la atingerea scopului mult dorit. Daca ar stii, nu ar mai judeca atat de mult, poate ca ar intelege...singuratatea alergatorului de cursa lunga.
Poate ca in viata nu le poti avea pe toate. Dar cum ajungi sa te multumesti cu ceea ce ai? Asta e partea cea mai grea, still working on it.
Sa ai curajul sa spui DA si NU. Sa stii ce trebuie sa alegi. Sa poti sa lasi tot ce ai drag in urma si sa pleci, sperand la un viitor mai bun, sperand sa ajungi un Om Mare!
Iar apoi sa nu uitam ca oricat de glamorous si happy ar fi aparentele, everybody hurts sometimes :
!!! Nici una dintre poze nu imi apartine, toate sunt preluate de pe FaceBook de pe Art Revolution!
duminică, 7 octombrie 2012
papapapaaaaaris!
My favourite place in Paris : le Panthéon, avec le pendule du Foucault!
I got some problems but they won't last...
And this is how we surf in Paris!
I wanna go somewhere, outside in the clean, fresh air...close your eyes!
And the Therion concert was brilliant!
joi, 28 iunie 2012
chihlimbar
te iubesc si imi e tare dor de tine!
daca vreodata am fost vreo piatra pretioasa, am fost chihlimbar. poate ca pentru ca isi are originea intr-o rasina...nu stiu. dar ceva indescriptibil ma leaga de piatra asta. o simt, o vad, ma insoteste mereu. in ea e destinul meu.
cat despre copac, precis am fost un tei. nu am nimic sa tin in gand. teiul meu. de la mare. mare departare de casa. cand inca eram o familie. si ai mei lucrau voiosi pe bani grei iar eu culegeam tei. tata il punea la uscat pe dulap. apoi il luam acasa, in borcane mari. si teiul ajungea de la saturn la brasov. era marea neagra-n borcan. mirosul de tei, il am mereu cu mine. teiul e puternic si optimist!
duminică, 21 noiembrie 2010
argila si cocaina sau delicatetea franceza
...dusa la extrem:D
ce imi place mie la tara asta este grija dusa pana la extrem pt orice.
bun,sa va dau un exemplu.
francezii se dau in vant dupa organizarea de "staffuri"aka intalniri pentru te miri ce care dureaza cat mai mult posibil si atat cat este necesar incat sa scurteze timpul de munca efectiv cu cel putin o ora.moment in care evenimentul este incununat de succes.mai ceva ca traian...in fine.
sa privim cum se desfasoara un astfel de eveniment tipic francez:D
1)incepe sa se adune lumea cam la 10 min dupa ce e prevazuta inceperea evenimentului.
2)fiecare participant pasiv sau activ,nevermind the status trece pe la sustinatorul prezentarii si ,in urmatoarea ordine exacta:
a) il pupa(francezii te pupa si daca te vad prima oara,e normal,nu te panica si nu te trage inapoi,in mod contrar,e ca si cum i-ai injura de mama:D...which is bad)
b)strangere de mana(nu am inteles niciodata de ce mai faci si asta daca deja l-ai pupat?!!)
c)multumire si recunostinta pana la moarte pentru sustinerea evenimentului fara de care Pamantul nu s-ar mai putea invarti)
3)asa se mai pierd inca vreo 20 de minute.
4)incepe prezentarea respectiva dupa ce sustinatorul se prezinta...cine e,de unde vine,ce prezint...daca intre timp mai apare un intarziat se mai prezinta o data si pentru ala.
5)in fine incepe prezentarea care nu dureaza niciodata o ora si care se lafaie cam 2 ore.
Moment in care eu ca si romanul obisnuit sa lucreze fierbe de nervi pe scaun, se gandeste ca mai are 5 pacienti de vazut, ca nu a facut inca iesirea si ca popanarul asta care vorbeste ar face bine sa se grabeasca,which obviously never happeness:)bun si atunci ma ridic eu nervoasa,ocolesc masa sa imi torn o ceasca de cafea...ce mama masii...macar atat...moment in care observ o pata maro care se extinde spre sustinatorul prezentarii si imi dau seama ca am luat o ceasca din plastic care avea o gaura-n fund sau era rupta-n c... dupa cum preferati...evident ca incerc sa nu bufnesc in ras isteric pt ca ma uit la fetele francezilor care se uita toti la mine,siderati...ok.ok.mai imi torn o ceasca si ma retrag in coltul meu....
intre timp poponarul continua...prezentarea era despre metodele de minimizare a riscurilor de transmitere a hepatitei b si c si virusului hiv la pacientii dependenti de droguri.
moment in care incepe sa ne prezinte kiturile sterile pe care ei le dau gratis consumatorilor de senzatii tari...si incepe omul nostru cu lucruri normale gen seringi,comprese sterile, dezinfectant,tavita si lingura de sniffuit/incalzit marfa,prezervative,lubrifiant...in fine tot tacamul...si eu ma gandeam:
"frateeeeee, faci misto de mine?"
si cireasa de pe tort a fost momentul in care tipul ne-a prezentat crema antiinflamatorie pentru nas...pentru a calma iritatia mucoasei nazale la cei care prizeaza coca...adica...OMG!!!...asta o sa fie ultima lor problema,iritatia nazala...what about gaurirea osului nazal??!!!
si ma gandesc pana unde impingem chestia asta de preventie/diminuare a riscurilor.
adica,nu e totusi un pic exagerat?
come on,dude,pot sa inteleg totul pana la unguentul pentru protectie nazala!!!
:))nu stiu daca v-am facut sau nu sa radeti cu postarea asta dar eu am trecut prin toate fazele in 3 ore: plictiseala,iritare,uimire,stupefactie,dezaprobare,amuzament,nervi...
si uite asta face omul cand nu are de lucru...imparte unguente celor care prizeaza dope...vest,vest,civilizatie,civilizatie...dar numai eu vad un pic de absurd in toata povestea asta?
si uite asa a pierdut Mada sfarsitul de dimineata...si a stat,bineinteles,seara pana la 8 ca sa recupereze cu pacientii.
:))it was still somehow funny!
ce imi place mie la tara asta este grija dusa pana la extrem pt orice.
bun,sa va dau un exemplu.
francezii se dau in vant dupa organizarea de "staffuri"aka intalniri pentru te miri ce care dureaza cat mai mult posibil si atat cat este necesar incat sa scurteze timpul de munca efectiv cu cel putin o ora.moment in care evenimentul este incununat de succes.mai ceva ca traian...in fine.
sa privim cum se desfasoara un astfel de eveniment tipic francez:D
1)incepe sa se adune lumea cam la 10 min dupa ce e prevazuta inceperea evenimentului.
2)fiecare participant pasiv sau activ,nevermind the status trece pe la sustinatorul prezentarii si ,in urmatoarea ordine exacta:
a) il pupa(francezii te pupa si daca te vad prima oara,e normal,nu te panica si nu te trage inapoi,in mod contrar,e ca si cum i-ai injura de mama:D...which is bad)
b)strangere de mana(nu am inteles niciodata de ce mai faci si asta daca deja l-ai pupat?!!)
c)multumire si recunostinta pana la moarte pentru sustinerea evenimentului fara de care Pamantul nu s-ar mai putea invarti)
3)asa se mai pierd inca vreo 20 de minute.
4)incepe prezentarea respectiva dupa ce sustinatorul se prezinta...cine e,de unde vine,ce prezint...daca intre timp mai apare un intarziat se mai prezinta o data si pentru ala.
5)in fine incepe prezentarea care nu dureaza niciodata o ora si care se lafaie cam 2 ore.
Moment in care eu ca si romanul obisnuit sa lucreze fierbe de nervi pe scaun, se gandeste ca mai are 5 pacienti de vazut, ca nu a facut inca iesirea si ca popanarul asta care vorbeste ar face bine sa se grabeasca,which obviously never happeness:)bun si atunci ma ridic eu nervoasa,ocolesc masa sa imi torn o ceasca de cafea...ce mama masii...macar atat...moment in care observ o pata maro care se extinde spre sustinatorul prezentarii si imi dau seama ca am luat o ceasca din plastic care avea o gaura-n fund sau era rupta-n c... dupa cum preferati...evident ca incerc sa nu bufnesc in ras isteric pt ca ma uit la fetele francezilor care se uita toti la mine,siderati...ok.ok.mai imi torn o ceasca si ma retrag in coltul meu....
intre timp poponarul continua...prezentarea era despre metodele de minimizare a riscurilor de transmitere a hepatitei b si c si virusului hiv la pacientii dependenti de droguri.
moment in care incepe sa ne prezinte kiturile sterile pe care ei le dau gratis consumatorilor de senzatii tari...si incepe omul nostru cu lucruri normale gen seringi,comprese sterile, dezinfectant,tavita si lingura de sniffuit/incalzit marfa,prezervative,lubrifiant...in fine tot tacamul...si eu ma gandeam:
"frateeeeee, faci misto de mine?"
si cireasa de pe tort a fost momentul in care tipul ne-a prezentat crema antiinflamatorie pentru nas...pentru a calma iritatia mucoasei nazale la cei care prizeaza coca...adica...OMG!!!...asta o sa fie ultima lor problema,iritatia nazala...what about gaurirea osului nazal??!!!
si ma gandesc pana unde impingem chestia asta de preventie/diminuare a riscurilor.
adica,nu e totusi un pic exagerat?
come on,dude,pot sa inteleg totul pana la unguentul pentru protectie nazala!!!
:))nu stiu daca v-am facut sau nu sa radeti cu postarea asta dar eu am trecut prin toate fazele in 3 ore: plictiseala,iritare,uimire,stupefactie,dezaprobare,amuzament,nervi...
si uite asta face omul cand nu are de lucru...imparte unguente celor care prizeaza dope...vest,vest,civilizatie,civilizatie...dar numai eu vad un pic de absurd in toata povestea asta?
si uite asa a pierdut Mada sfarsitul de dimineata...si a stat,bineinteles,seara pana la 8 ca sa recupereze cu pacientii.
:))it was still somehow funny!
sâmbătă, 1 mai 2010
CeFeReul:mai rapid decat pe jos(cateodata!!!)
Everybody knows the Romanian trains...never on time,dirty,smelly,old...in fine...super jegoase cred ca ar fi mai potrivit dar ce ma scoate pe mine din minti cu adevarat este viteza lor...si,oameni buni,merg atat de repede incat adesea ti se pare ca stau pe loc sistausistausistausi apoi te uiti pe geam si....SURPRIZA!!!...chiar sta pe loc trenul tau care are deka intarziere vreo 2 ore "din cauza lucrarilor"(lucrari care nu se termina nicodata,nu repara nimic DAR au o calitate suprema si inegalabila: Costa dom`le...de unde bani? din buzunarul tembelului de contribuabil care nu si-a cumparat inca masina din varii motive de ordin material sau etic: cel mai adesea lipsa "bistarilor",a "verzisorilor" dar mai gasesti si cate un ratacit din asta ...CUM II ZICE FRATE?...aaa da,BAH,ala...de-i incepe numele cu ECO si se termin in LOGIST...da...ecologist). si intraziesintarziesiintarzie. si pute de te trasneste ori a ... toaleta/ ori a str8 from the alley where the dogs have no names (adica nu ma spal ca-mi pute gura,nu ma spal ca-i rece apa...ca omoara si bacteriile "alea bune")/ ori mixul perfect din ciclul orice mix nu e bun/ a haine nespalate si imbibate bine cu transpiratie si asezonate cu ceapa verde/rosie/utsuroi/praz in functie de sezon si de regiunea tarii prin care ai (ne)norocul sa calatoresti. Asta ca sa trecem peste mizeria din vagoanele ce par a nu fi curatate nici macar dupa Pastele cailor...plus ca daca mai nimeresti in compartiment cu o satra de colorati cu puradei dupa ei/ ceata de cocalari.pitzipoance care asculta manele/hip hop/muzica de club cu volumul dat la maxim(probabil simt nevoia sa culturalizeze si muritorii de rand,afonii "dreaqu" care habar n-au ce e aia muzica dom`le ,asa o melodie sa te unga pe sistem,sa mearga bine pe sarampau...sau pur si simplu vor sa vada daca vor crapa ochelarii soarecelui de biblioteca ce are tupeul sa stea langa ei si sa ii sfideze,citind...auzi,dom`le...CITIND...pai ce om normal face asa ceva???!!!).
Mda cam asta este cfrul:un melanj de mizerie,mare intarziere,mirosuri intrepatrunse intr-o perfecta armonie ce pare a nu fi perturbata de secole. Dar care este foarte imperturbabila si foarte perturbanta in acelasi timp.
Si mie imi place sa cred ca sunt Eco...Logista dar tot mi-as cumpara masina daca as avea bani pentru drumurile lungi, pentru ca imi sta cfrul fix in gat deja!
Si m-am si gandit la un slogan perfect pentru CFR : "cfrul,te duce la destinatie mai repede decat adaca ai merge pe jos.CATEODATA!!!".
Mda cam asta este cfrul:un melanj de mizerie,mare intarziere,mirosuri intrepatrunse intr-o perfecta armonie ce pare a nu fi perturbata de secole. Dar care este foarte imperturbabila si foarte perturbanta in acelasi timp.
Si mie imi place sa cred ca sunt Eco...Logista dar tot mi-as cumpara masina daca as avea bani pentru drumurile lungi, pentru ca imi sta cfrul fix in gat deja!
Si m-am si gandit la un slogan perfect pentru CFR : "cfrul,te duce la destinatie mai repede decat adaca ai merge pe jos.CATEODATA!!!".
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)