tablou in sepia 2

Aseara m-am uitat pe google maps ca sa vad unde este inchisoarea. Stiam ca este aproape dar nu ma asteptam sa fie doar la 5 minute, cu masina.
Am studiat cartea tehnica a masinii ca sa imi dau seama cum sa imi reprogramez ceasul si radio-ul de pe bord. Sper sa reusesc maine. E asa ca un semn, nu? Daca iti incepi bine ziua o continui tot asa! Sper sa reusesc maine sa setez corect ora si radio-ul. Da, sunt superstitioasa, ca noi toti de altfel. Stim ca o zi care incepe prost nu se termina neaparat mai bine, pentru ca uneori chiar nu depinde numai de noi.

 Bun, deci ce zic maine? In primul rand trebuie sa nu uit sa stau dreapta, sa privesc in ochii, sa zambesc si sa vorbesc clar, in fraze concise. Nimanui nu ii place risipa de cuvinte. Eu, cel putin, nu o suport. Poti sa povestesti cu sens, asa cum poti bate campii fara gratie, in aceleasi 20-30 de minute. It's up to us. Apoi spun ca sunt foarte motivata (ca si restul candidatilor...), ca sunt foarte riguroasa si meticuloasa, ca am o infinita rabdare (cu pacientii doar dar asta nu o sa adaug), ca sunt umanista ("mesianica", nu-i asa cat bitch?), ca invat repede, ca am facut un an de adictologie si sunt pasionata de psihiatrie (ca fac un DU de TCC si dependente), ca am un program flexibil (si aici toate colegele cu copii pierd teren..., mda : viata ca o prada), ca vorbesc limbi straine, ca imi doresc enorm sa am ocazia sa evoluez intr-un mediu penitenciar (da, stiu, e cam sforaitor, dar e adevarat).

 Si ca sunt cam disperata pentru ca mi-am pus toate sperantele in job-ul asta si ca , the usual, nu am un plan B. Inchisoarea este unicul meu plan.

Oare ce e in mintea oamenilor care aleg candidatul perfect? Ce cauta? Toti avem cam acelasi cursus post-universitar (rezidentiatul). Daca ei cauta numai doctori cu experienta nu as fi tercut de primul interviu. Deci, am o sansa reala. It's up to me. Pot sa o aud pe F. cum doarme langa mine. Ma linisteste si nelinisteste in acelasi timp respiratia ei. Demult nu mai dorm cu storurile strase, imi place sa ma trezeasca lumina zorilor. E luna plina afara, vad cum se reflecta timid luna, vad stelele mele din fosfor cum stralucesc puternice, in intuneric, in constelatii imaginate de mine. Asa ca de ce sa ma aleaga pe mine?

Adevarul este ca, la naiba, nu stiu sa va zic exact de ce sa ma alegeti pe mine. Sunt doar un om cu defecte si calitati, la fel ca toti ceilalti. Dar simt si vreau atat de mult! Simt ca trebuie sa am job-ul asta, ca asta e menirea mea! So fucking pick me and you will not regret! I will be the best prison doctor that you ever had! No bullshit here!


Doamne ajuta-ma! E curios cum devenim (mai) credinciosi cand avem nevoie de ceva. E greu sa ai constant acelasi nivel de credinta. All in all suntem o specie cam nerecunoascatoare. Sau poate ca doar eu sunt asa, poate ca altii sunt mai echilibrati.


Ceasul, ceasul, ceasul! OMG! I freak out, e ziua J!
Cu ce ma imbrac? Rochie sau pantaloni? Hmmm, e inchisoare deci pantaloni sa fie! Tocurile, bluza neagra rock. Machiajul. Parfumul. Zbor pe scari sau mai degraba ma scurg, lichefiata, pana in garaj. Pornesc masina, incerc sa reglez ora si radio-ul. Victorie! Incepe bine, hai nu te entuziasma, zen. Ok, la capatul strazii stanga la semfor, apoi urmez tramvaiul, dreapta, alt semafor, a2a la stanga. Am ajuns!? Oau, 5 minute crono ci masina. Am 20 de minute de avans. Nu-i nimic, pana gasesc exact intrarea si ajung unde trebuie, numai bine. Stau cu mainile inmanusate inclestate pe volan si ma uit la zidul imens de langa parcare, cu multe valuri de sarma ghimpata in varf.


Trec de usa galbena, intreb 2 june daca pe acolo e drumul spre dna CADRU ( nu este o gluma, cadra este sefa infirmierelor si, lucru stiut de orice novice mai putin de mine in primul stagiu ca si rezidenta, sefa SPITALULUI indirect...who runs this world? CADRA! who runs this mother fucking world? CADRA! asta ar trebui sa ne invete in ultimul an de medicina nu alte bullshituri). Mi-au zis ca am gresit usa. Fuck erau 2 usi galbene. No si cum ieseam eu cu coada intre picioare imi zic ca daca as fi fumat acum as fi tras una. Dar eu nu fumez asa ca imping celalta usa galbena unde ma intampina 2 gorile la un vorbitor. Imi cer buletinul si telefoanele si apoi ma trimit printr-o poarta ca la aeroport (unde lasi geanta, te dezbraci, exact exact ca la aeroport numai ca destinatia e inchisoarea; da, nu foarte glamour stiu). Si incep nene sa inaintez, trecand de usi care se inchideau automat in spatele meu. Una, doua, trei...do I really wanna work here? Erau asa niste coridoare cu vopsea veche, scorojita, cu panze de paianjen pe tavan. It makes you wonder! Dar mai ales zgomotul usilor care se inchideau dupa mine, una cate una, ca si cum m-ar fi separat de restul lumii si ar fi demarcat intrarea in teritoriul "celor despre care nu vorbim".


Va urma!

tablou in sepia 1

Dimineata. Ora 6.45 AM. AM inseamna ante meridian. Toate meridianele pe care le invatam la geografie in clasa a 7 a cu doamna diriginta.

Da-te jos din pat. Ia-ti din dulapul de langa puloverul pentru ca este frig in camera.
Pune-ti papucii cu Garfield in picioare, intai dreptul apoi stangul. Intotdeauna dreptul inainte.
Cativa pasi, apoi deschizi usa camerei si aprinzi lumina de pe hol, mergi in bucatarie, orbecai, dai drumul la cafetiera, tragi sus storurile dar lumina nu intra prea multa. E iarna si inca e noapte iar cerul pare acoperit de nori. Dar ca o promisiune te uiti la orhideea care sta sa infloreasca cu cei 5 pui ai ei. Pui roz. Stiai ca orhideele cresc mai repede daca asculta Vivaldi? Sans blague, pe bune, e dovedit stiintific. Ca o promisiune. O dulce promisiune de mai bine, de "dupa colt te asteapta mai mult".

WC sau OFFICE, sala de baie. Imi prind automat parul cu clama prinsa de tubul de discuri demachiante din stange chiuvetei. Intotdeauna acolo, un reper de incredere. Deschid robinetul, reglez temperatura : mai cald pentru dinti si rece pentru fata, ca sa fiu sigura ca ma trezesc. Deschid tubul de pasta de dinti, aranjat in paharul mov, impreuna cu celelalte doua periute care dorm inca. Pun pasta pe periuta si incep sa curat timp de 5 minute ca si cum viata mea ar depinde de asta. Apoi apa de gura, spalat pe fata cu sapunul exfoliant. Machiat : anticearcan, fard auriu, tus negru, rimel negru, pudra compacta, blush. Pieptanat parul. "Esti frumoasa. Te iubesc si te accept asa cum esti."


Cafeaua cu aroma de alune de padure este gata, o torn in ceasca verde cu cei 2 catei primita cadou de la prietenii mei dragi din Praga. Anul asta trebuie sa ajung la ei. Sunt 5 ani de cand nu am fost in vizita iar intre timp ei au facut 3 copii. Imi lipsesc ursii mei dragi (asta e supranumele lor) si Praga.

Sorb incet cafeaua si mananc 2 mandarine. Nu servesc niciodata micul dejun. Doar sunt doctor. Noi nu murim!

Ma intorc in camera, ma imbrac pe intuneric si inainte de a imi pune cizmele cu toc (neaparat) verific daca am tot pe mine (dres, rochie, pulover, pantofi, esarfa, palton, manusi si caciula in geanta). Apoi ma dau intai cu strugurel Nalbastru INCHIS (ala deschis nu e bun de nimic) si cu glos roz pal (dar cu sclipici discret, da exista si asa ceva).

Cobor cele 4 randuri de scari pana in garajul subteran si fac slalom pana la MONA (masina mea). Bip bip cu telecomanda automata si MONA isi deschide usile si se lumineaza. Incerc si reusesc sa reglez radioul si ora exacta care au fost dereglate la ultima descarcare a bateriei.

Pornesc motorul, marche arriére, deschid cu telecomanda usa garajului si ies (din 2 manevre mereu pentru ca spatiul este stramt).

Ies in strada. Felinarele imi lumineaza drumul dar nu si mintea care alearga in 1000 de locuri, fara preget. Palcuri de copaci se preumbla pe langa mine, la fel ca si carduri de pasari. Totul are o culoare uniforma. Sepia.

Bun, aici fac prima la dreapta, apoi tot inainte si a 3 a la stanga, parca asa era pe google maps. Am si GPS but I know better. Cacat. Era a 2a la stanga. Eh, macar nu am luat-o la stanga. Ies pe artera principala si fac prima la dreapta, sunt pe strada buna, rulez nu prea repede dar nici destul de incet pana la capat si imi ratez destinatia asa ca trebuie sa fac demie tout la primul semafor.

Gata, am ajuns la destinatie. Parchez pe dreapta, opresc motorul si ma uit la ceas. Am ajuns cu 10 minute mai repede. Nu e grav, o sa stau in masina inca 5 si apoi plec.

Trec 5 minute si ma dau jos, citesc anuntul de pe poarta alba proaspat vopsita : CONSEIL DEPARTEMENTAL DE L'ORDRE DES MEDECINS DU BAS-RHIN.

Am trac, ma pregatesc sa intru pe scena. Am venit ca sa imi iau licenta de inlocuire. Ca sa pot face inlocuiri ca si medic generalist. Intru si ies in 20 de minute.

Ma urc in masina, pornesc motorul, aprind farurile, dau drumul la radio si zbor cu inima in ochii spre casa. Totul e SEPIA.


Dar oare cum va fi totul peste 2 zile cand voi merge la al2lea interviu pentru locul de munca mult ravnit?
Acasa ma asteapta florile mele impreuna cu C si F. Cum a fost? Bine, cum sa fie. Am luat licenta!
Si cum esti? MMM : HAPPY.