Rough on the edges

I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.

I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted. 

Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life. 

Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this). 

I've said "fuck you all" and left. 

I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.

I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.

'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence. 

Vietnam 2015

Montpellier, France, Mai 2016

Montpellier, Mai 2016

Far, Montpellier 2016

fata visatoare si catedrala Notre Dame de Strasbourg 1

care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!

Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.

A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".

Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".

Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.

soulfly

pentru ca...soulfly!
pentru ca...a trecut prea mult decand nu am mai ascultat.
pentru ca...incerc sa imi exteriorizez asa furia!
pentru ca...ce se intampla in Ucraina putea sa se intample in Romania.
pentru ca...de sambata incep inlocuirile.
pentru ca....incep sa ma stresez un pic.
pentru ca...nu vreau sa ma uit la patinaj artistic.

pentru ca...get the fuck out of my face!














De cand am inceput sa scriu postarea asta am inceput inlocuirile, am inceput sa lucrez la prison break, imi continui diploma universitara de TCC si dependente. Intre astea 3 incerc sa imi gasesc timp si pentru activitati non medicale dar este destul de greu. Sunt la o rascruce de vanturi si pentru ca I find it hard as fuck to let it go incep sa fac greseli. Greseli care sunt doar vina dezorganizarii mele. Acestea fiind zise, ma duc sa imi organizez agenda si sa imi fac ordine in ganduri. Am uriasa sansa de a fi singura in casa timp de 3 zile! La inceput am fost trista pentru ca o sa fiu singura de Paste. After that I realised that I am never alone and that my family and my friends are at just one phone call away.


Asa ca nu ramane decat sa ma organizez and off I go pentru urmatoarea saptamana de inlocuiri/remplacement @ the country side. As usual easy to say...


Singurul lucru care imi ramane de facut este sa repet : wild nature is my friend! wild nature is my friend! wild nature is my friend!

Nope, nu este Mary Poppins, este Dr. Madalina cu trusa de prim ajutor :)

Si dragul meu drag : Brancusi!

Cosmarul

Aseara am visat ca eram posedata de un demon. Eram constienta de asta si incercam din rasputeri sa ma opun. Dar pe de alta parte era si un sentiment de fatalitate acolo. Eram in apartamentul de la Brasov, in bucatarie si i-am zis ca daca nu pleaca din viata mea voi sari pe geam. Demonul a ras indelung, tare, coarnele si barba tresaltandu-i la fiecare rafala de ras. Ca si cum mi-ar fi spus : "Unde vrei sa fugi copila proasta? Nu poti fugii de tine insuti!". Da, cred ca era demonul meu. In lumina ultimelor evenimente seems to make sense. Dar m-am trezit foarte intoarsa pe dos. M-am trezit cu un sentiment de infinita tristete si parca de invingere. Mi-am dat seama ca de proprii nostri demoni nu prea avem cum sa scapam, sau ca cel putin nu este deloc evident. Poate ca intr-o zi voi reusi sa trec de "totul sau nimic".


Apoi m-am urcat in masina si ploua. Cerul era tare gri. M-am dus la Dr. K sa preiau cheile de la cabinet si ca sa mai vad o data cum functioneaza toata partea de informatica. Iar in timp ce el imi explica faptul ca : "Acestea sunt storurile venetiene, trebuie sa le ridici cu delicatete!" ;) ma uitam la cerul gri. Dar gri, gri! Ca apoi sa imi zica asa ca o sa imi lase stagiarul pentru cateva zile...super, nu e de ajuns ca sunt un pic stresata dar acum o sa am si stagiarul pe cap! Si nu e vb ca nu imi place sa explic, imi place enorm dar poate ca nu chiar in prima saptamana de stagiu...en fin.

mercy

Scrisoarea unui doctor chirurg roman, plecat in franta, catre prietenul sau anatomo-patolog, ramas in romania :

"*Dacă eşti norocos, bisturiul care îţi deschide abdomenul are la capăt un medic plătit de statul român cu 700 de euro. Chirurgul cu 30 de ani de experienţă, doctor în ştiinţemedicale, care şi-a petrecut ultimii 40 de ani dînd examene şi căruia mii de semeni îi datorează viaţa, primeşte lunar jumătate din cravata lui Gigi Becali. Mâna lui, care îţi cotrobăie prin torace, ar putea avea acel tremurat pe care ţi-l dă călătoria cu tramvaiul şi care e amintit, la parastasul bolnavului, cu formula «n-a avut zile".

După 20 de ani de gărzi, urgenţe şi studiu neîntrerupt, rezidentul va ajunge şi el medic specialist, plătit lunar cu un sfert din poşeta Robertei Anastase, dar pînă atunci se poate bizui doar pe cei 200 de euro de la stat, adică cu rujul. În fiecare an, România pierde mii de medici, fără ca pacientul de la Cotroceni sau doctorul din Palatul Victoria să poată trata în mod serios această hemoragie. Din 2007 şi pînă în februarie 2013, peste 23.000 de medici şi peste 15.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara, cu un vîrf de 16.500 în 2011, cînd preşedintele Băsescu le-a recomandat o carieră în Occident. Din cei cam 45.000 de medici rămaşi în ţară să se lupte cu biletul de metrou şi cu ratele la frigider, 4.670 au peste 60 de ani, 8.716 au între 50 şi 60 de ani, 10.718 au între 40 şi 50 de ani, iar restul se pregătesc să îmbătrânească în ţări unde medicul specialist îşi permite să conducă aceleaşi maşini ca Marian Vanghelie. Sunt 223 de medici la suta de mii de locuitori în România, cifră care ne salvează de ultimul loc în UE, dar nu şi de penultimul. Toate aceste simptome arată că cea mai răspîndită boală a românului ajuns la putere e durerea în cur.

Ca urmare, Guvernul Ponta a anunţat tăieri la bugetul Sănătăţii, aşa cum anunţi că unui ciung îi tai şi cealaltă mînă, fiindcă e şchiop şi nu te poate ajunge. Sîntem în plină filozofie a filmelor de comando. Misiunea FMI trebuie dusă la capăt, iar populaţia rănită poate fi abandonată în ghearele studenţilor medicinişti de la « itu Maiorescu". Fireşte, peste un deceniu, vor mai fi şi veterinarii de la "Spiru Haret" o opţiune, dar, în mare, tratamentul medical în România se anunţă un fel de 6 din 49, cu şanse ceva mai puţine. Oamenii bogaţi ai acestei ţări n-au însă a se teme. Medicii români îi aşteaptă la Viena, la Milano, la Londra, la Paris. Aşa cum au făcut-o şi pînă acum, preşedinţii, premierii, deputaţii, primarii şi senatorii îşi vor îngriji bila, şalele sau prostata în clinici unde o zi de spitalizare poate egala comisionul de la Hidroelectrica. Dacă ai furat cum se cuvine, ai acolo acces la cea mai înaltă ştiinţă medicală, cea care poate transforma un cadavru în politicianul reînviat şi lacom din care provine. Printr-un transplant secret, banii trec din buzunarul amărîtului care plăteşte taxe în punga hoţului care i-a zîmbit fals şi nemuritor din afişele de campanie. Viaţa are preţul ei. De fapt, Videanu nu conduce un Mercedes, ci se plimbă într-un transplant de ficat. Voiculescu nu locuieşte într-un palat, ci într-un tratament de leucemie pentru douăzeci de copii. Cît despre costumul scump al pesedistului Rizea, uitaţi-vă bine: individul umblă îmbrăcat într-un set complet de analize, la tarifele din Germania. Fără medici, în ţară vor rămîne doar pactul de coabitare şi moartea.

Întrebarea e: o mai crede Dumnezeul românilor în Înviere? Sau, îngrijorat şi el de exodul medicilor, s-o duce să se caute de sănătate la Paris?*

Pentru ca asta e realitatea in care traim. Pentru ca desi familia si prietenii imi sun "acasa" eu nu m-as intoarce intr-un sistem putred. Nu ca sistemul francez ar fi magnific dar macar scaparile sunt mai mici si mai ascunse. Mai exista o urma de jena. 

tablou in sepia 1

Dimineata. Ora 6.45 AM. AM inseamna ante meridian. Toate meridianele pe care le invatam la geografie in clasa a 7 a cu doamna diriginta.

Da-te jos din pat. Ia-ti din dulapul de langa puloverul pentru ca este frig in camera.
Pune-ti papucii cu Garfield in picioare, intai dreptul apoi stangul. Intotdeauna dreptul inainte.
Cativa pasi, apoi deschizi usa camerei si aprinzi lumina de pe hol, mergi in bucatarie, orbecai, dai drumul la cafetiera, tragi sus storurile dar lumina nu intra prea multa. E iarna si inca e noapte iar cerul pare acoperit de nori. Dar ca o promisiune te uiti la orhideea care sta sa infloreasca cu cei 5 pui ai ei. Pui roz. Stiai ca orhideele cresc mai repede daca asculta Vivaldi? Sans blague, pe bune, e dovedit stiintific. Ca o promisiune. O dulce promisiune de mai bine, de "dupa colt te asteapta mai mult".

WC sau OFFICE, sala de baie. Imi prind automat parul cu clama prinsa de tubul de discuri demachiante din stange chiuvetei. Intotdeauna acolo, un reper de incredere. Deschid robinetul, reglez temperatura : mai cald pentru dinti si rece pentru fata, ca sa fiu sigura ca ma trezesc. Deschid tubul de pasta de dinti, aranjat in paharul mov, impreuna cu celelalte doua periute care dorm inca. Pun pasta pe periuta si incep sa curat timp de 5 minute ca si cum viata mea ar depinde de asta. Apoi apa de gura, spalat pe fata cu sapunul exfoliant. Machiat : anticearcan, fard auriu, tus negru, rimel negru, pudra compacta, blush. Pieptanat parul. "Esti frumoasa. Te iubesc si te accept asa cum esti."


Cafeaua cu aroma de alune de padure este gata, o torn in ceasca verde cu cei 2 catei primita cadou de la prietenii mei dragi din Praga. Anul asta trebuie sa ajung la ei. Sunt 5 ani de cand nu am fost in vizita iar intre timp ei au facut 3 copii. Imi lipsesc ursii mei dragi (asta e supranumele lor) si Praga.

Sorb incet cafeaua si mananc 2 mandarine. Nu servesc niciodata micul dejun. Doar sunt doctor. Noi nu murim!

Ma intorc in camera, ma imbrac pe intuneric si inainte de a imi pune cizmele cu toc (neaparat) verific daca am tot pe mine (dres, rochie, pulover, pantofi, esarfa, palton, manusi si caciula in geanta). Apoi ma dau intai cu strugurel Nalbastru INCHIS (ala deschis nu e bun de nimic) si cu glos roz pal (dar cu sclipici discret, da exista si asa ceva).

Cobor cele 4 randuri de scari pana in garajul subteran si fac slalom pana la MONA (masina mea). Bip bip cu telecomanda automata si MONA isi deschide usile si se lumineaza. Incerc si reusesc sa reglez radioul si ora exacta care au fost dereglate la ultima descarcare a bateriei.

Pornesc motorul, marche arriére, deschid cu telecomanda usa garajului si ies (din 2 manevre mereu pentru ca spatiul este stramt).

Ies in strada. Felinarele imi lumineaza drumul dar nu si mintea care alearga in 1000 de locuri, fara preget. Palcuri de copaci se preumbla pe langa mine, la fel ca si carduri de pasari. Totul are o culoare uniforma. Sepia.

Bun, aici fac prima la dreapta, apoi tot inainte si a 3 a la stanga, parca asa era pe google maps. Am si GPS but I know better. Cacat. Era a 2a la stanga. Eh, macar nu am luat-o la stanga. Ies pe artera principala si fac prima la dreapta, sunt pe strada buna, rulez nu prea repede dar nici destul de incet pana la capat si imi ratez destinatia asa ca trebuie sa fac demie tout la primul semafor.

Gata, am ajuns la destinatie. Parchez pe dreapta, opresc motorul si ma uit la ceas. Am ajuns cu 10 minute mai repede. Nu e grav, o sa stau in masina inca 5 si apoi plec.

Trec 5 minute si ma dau jos, citesc anuntul de pe poarta alba proaspat vopsita : CONSEIL DEPARTEMENTAL DE L'ORDRE DES MEDECINS DU BAS-RHIN.

Am trac, ma pregatesc sa intru pe scena. Am venit ca sa imi iau licenta de inlocuire. Ca sa pot face inlocuiri ca si medic generalist. Intru si ies in 20 de minute.

Ma urc in masina, pornesc motorul, aprind farurile, dau drumul la radio si zbor cu inima in ochii spre casa. Totul e SEPIA.


Dar oare cum va fi totul peste 2 zile cand voi merge la al2lea interviu pentru locul de munca mult ravnit?
Acasa ma asteapta florile mele impreuna cu C si F. Cum a fost? Bine, cum sa fie. Am luat licenta!
Si cum esti? MMM : HAPPY.

Stefan Caltia. Depression.

Despre Stefan Caltia nu stim multe si e pacat pentru ca e brasovean, de-al nostru. Asa ca daca vreti sa aflati o mica parte din viata unui mare artist puteti citi articolul acesta.


About depression we don't speak a lot. We don't really understand it, it's difficult to try to understand what you've never experienced. And then is the popular misbelief that says that only the weak persons are depressed. This is bullshit, depression doesn't mean you're weak. You just have to learn to use better your coping skills. You need to speak about it and sometimes speaking is the most difficult part. You can speak with a loved one, with a professional (and here I include psychiatrists, psychologists, priests, art therapists, nurses and so on). Depression costs people their self-esteem, their family, their friends, their career and their health. It is amazing how a simple fact like exercising or walking 20 minutes every day can keep the depression away. Of course, bindge eating for example it's so much easier than exercising! And I know what I am talking about. It's really hard to break the habit and sometimes you just can't see how you can break it, when even going out of bed, not staying in your pijamas all day long seems impossible. You slip away from life, from people, from light, from yourself.


This is a video made by the world health organisation, trying to explain in simple and powerful images the depression. I think that they did a wonderful job.







I think that depression gives me a headache because I force myself to understand it. Because maybe someday I experienced it and I hated it so much. It is not easy to treat depressive patients but I strive to improve everyday. The most difficult part is to establish a confidence relationship between you and your patient. But if you succeed you're half way there. Step by step, inch by inch, TCC or not you'll make it. Hand in hand.

Medicina generala sau viata ca o prada

"Mais Madalina, ca c'est comme un monument! Ca se visite!"

Era vorba despre o pacienta de 115 ani!!!

The truth is that I am lost! Completely lost! After 9 years I thought that I will finally get to do what I always dreamed to do : Addictology, but in the end things aren't working on exactly as I planned. But I have hope. Because I know that things happen for a reason and I know that someday the pieces of the puzzle will fall down in their right places. Because people aren't able to imagine what a war Med School is, it's impossible for a non-doctor to know. We are suffering a psychological torture during many years. We learn to run before we walk! You have to be though, you have to sometimes walk on bodies in order to get what is yours. For instance nobody imagines how we are treated like a sub-human-race during a lot of our surgical or medical stages. You don't have a name, you're "it", "number zero". You don't sleep, you eat when you can and what you can, you do sometimes everything except medicine. And it's hard as hell to hear from the one who should be your teachers, your role-models : "You're stupid/useless/a disgrace for the medical world, you'll never be a good Dr. In fact, you'll never be a Dr. 'cause you'll never pass my exam!". It happened to my mates, it happened to all of us; medical students. And not just once. Many people will trough in your face the classical phrase : "Don't complain, it's you who have decided to choose this path!". True, but no one can prepare you for what follows. And the internship it's long and we are still underrated, we are not looked as physicians/doctors, we're just "the real doctors mignons". We are trained to work as slaves, fetch food and coffee, and if possible think but always present your idea as your bosses idea. Gratifying isn't it? You learned 6 years to be the "doctors pet". Life in plastic is fantastic. And don't get me start of some patients! (just some, luckily not lots of them). It goes something like THIS.

So you learn what and how you can. And try to get the best out of it!

After 9 years I still don't know what I'll do, exactly. I know what I want to do but I am still not sure how I will get it. And a very old dream rises again : Medicina fara frontiere!

























DON'T TURN YOUR BACK ON ME, I WON'T BE IGNORED!!!

But one thing is cristal clear : what lucky were we to grow up with this amazing music. When rock was still rock! And music was not shit and not porn! Take everything from the inside and trough it all away, 'cause I swear for the last time, I won't trust myself again with you. I WON'T WASTE MYSELF ON YOU!
Anger is good sometimes, it can clear your mind and your guts. And babies, drooling and laughing babies, this also helps, they can take you to a happier place. And dogs, dogs always work!







I know the album "Hybrid theory" by heart, the best LP album.
I also know "Korn", "Life is peachy" and "Follow the leader" by Korn, by heart. That was music.




















And it appears clear to me now that I was never born to do medecine for the rich and ungrateful. I have a mission to help the weak ones. You know that I know that I am no Messia but I will do my best to help the one in need. 'cause I know that a friend in need is a friend in deed. Once I took the HIPPOCRATE OATH and I do not intend to break it. Not for you my rich, fat, ungrateful piece of garbage. Although in the end your ignorance is bliss. People are dying of starvation and you complain that you have to pay 2 euros for a fucking pommade??? When you never worked your entire life, you were just "pretty" besides you're successful husband? As I said ignorance is bliss but I will not be part of your game! And you loose a very good doctor, just so you know!














So humanitarian medicine and addictology here I come!!!

In Martinica cu o doamna comercianta localnica. May the colors be back!!!

the dog days are over!

dupa 6 ani de facultate,
dupa 3 ani de rezidentiat,
un examen de licenta si o teza sustinute in Romania
un examen de admitere in rezidentiat in Franta
2 examene de sfarsit de rezidentiat si 2 mémoire-uri...ma apropi de sfarsitul rezidentiatului in Franta.
mai am 2 luni si am terminat rezidentiatul de Medicina Generala.
incepand cu anul viitor o sa fiu Doctor Specialist de Medicina Generala.



azi la ora 15h00 am dat, inca o data, TCS-ul, singurul examen picat in timpul rezidentiatului.
azi la ora 16h00 am aflat ca l-am trecut.

nu va pot explica fericirea nebuna care m-a invadat.
am sarit, am topait, am ras singura.
m-am intors pe jos acasa.

the dog days are over!
greul abia de acum incepe.
responsabilitatea este si va fi numai a mea pentru deciziile luate.
vietile pacientilor mei sunt doar in mainile mele.
I waited and prepared for this for so long that it seems unreal.

dezmagire mai crunta decat atunci cand am aflat ca am picat TCS-ul nu cred ca am mai avut din februarie, de cand nu mi-au fost validate 2 luni de medicina generala. anxietate. o frica reala ca, pentru prima oara, nu o sa reusesc sa termin ce am inceput.






am simitit nevoia sa fac ceva la care ma pricep bine : sa fug din fata greutatilor.
dar am ales sa le infrunt si a fost bine!
apoi mi-am adus aminte de Micul Print si mi-am dat seama ca desi multe mi-au mers nu bine in ultima vreme sunt si alte lucruri foarte importante care au mers in sensul bun al lucrurilor.

grijile noastre sunt intotdeauna atat de relative.
simplify, simplify and amplify your life!

In ziua in care am aflat ca am picat examenul de TCS am primit acest minunat cadou aniversar de la Anda (fosta mea colega de facultate de la Cluj, sora de suferinta in ale Medicinei, medic rezident de obstetrica-ginecologie in Germania, for the moment :)) and I felt blessed! 

Si voyage-ul la Paris a fost minunat, cu un concert Travis exceptional si cu vizitarea muzeelor Guimet, Quai Branly, Pompidou si a Centrului Brancusi :)

I am alive again! Si fix intr-o sapatamana, concertul Morcheeba! Pampampammmm.

Boa Sorte

Tengo saudade du Bresil!



Ohwo, We're almost there, ohooo living on a prayer!



In momentele alea in care clipa se dilata, vezi toti oamenii din sala, juriul, te ridici in liniste, mergi spre biroul unde troneaza laptopul! Alegi sa ramai in picioare, ai genunchii din gelatina si palmele umede. Iti faci curaj si incepi : "Bonjour à tous, je veux vous presenter mon mémoire de DES qui porte sur..." Atunci iti dai seama ca nu esti frantuzoaica, dar e ok, it grows on you. Si pe masura ce vorbesti, uitandu-te la ei, oamenii din sala, vezi cum devin interesati si prinzi aripi, ca in reclama cu Redbull. Gata, esti acolo, ai reusit sa le captezi atentia. Easy Franck!

E cea mai mare prezentare a mea, in franceza, de pana acum si sunt tare mandra de cum a iesit! They loved it. Am avut 2 probleme tehnice la editarea mémoire-ului dar a fost ok. I am at peace. Rezultatele in 2 saptamani. Iar maine, ultimele 2 examene.

Doamne ajuta!

Jungla de la fereastra.

Jungla de la balcon.

 Jungla din spatele casei. *A se observa cele 2 lebede din spate dreapta :)

Java

"Ploaie draga de septembrie. O cana hippie din care abureste un Russian Earl Grey. Racoarea mult asteptata. Laptopul. Cafeaua. Inima plina cu amintiri dragi. Cutia tomnatica orange-maro reconditionata, cu un copac de toamna pe capac. Inauntru : bijuteriile, suma bucuriilor si tristetilor mele. In seara asta o sa port chihlimbar, asortat la buzele si unghiile rosii aprins. Perlele o sa le lasam pentru alta ocazie, regretele nu ies la rampa in seara asta, numai bucuria iese! In seara asta ne bucuram cu si pentru tine : La multi ani frumosi, D. "


Astazi se implinesc aproape 3 ani de cand am cunoscut-o pe D.
Eram intr-o sala mare si rece, la alegerea stagiilor, in strasbourg. Nu cunosteam pe nimeni si imi era teama. Nu stiam cum o sa se intample, ce voi apuca sa mai aleg. Nu aveam o locuinta, nu mai aveam bani si inca faceam couchsurfing pentru a3a saptamana consecutiv. Apoi am auzit romana si am vazut-o pe dana. Nu mai aveam prea multe optiuni asa ca m-am decis sa optez pentru psihiatrie sau addictologie, ambele erau oricum la naiba in praznic, la mai mult de o ora de strasbourg. Dana a venit la mine si mi-a spus ca ea a facut stagiul de psy si ca i-a placut enorm. Dar sa aleg cu inima ca oricum Pfastatt e langa Mulhouse si ne putem vedea. Si ca daca addicto e visul meu sa aleg asta. Pentru prima oara in viata mea imi era frica, frica asa cu adevarat. Mai frica decat frica aia de nu am unde o sa dorm, nu am ce manca...era frica aia de WHAT IF I WOULD JUST FUCK UP MY ENTIRE FUTURE THIS DAY?! 

M-am uitat cu atentie la D : inalta, frumoasa, zambitoare, calma, calda. Well, ok.



Am ales addictologia and that day, that day changed my life! It has fucking changed my life and rocked my world!
Well, I guess that I also owe that to you my dear friend.

D vroia sa sa se faca psihiatru cand o sa fie mare! Si ghici ce? Acum e in Elvetia, psihiatru asistent. Si-a terminat rezidentiatul in franta si a plecat in elvetia. Si asta imi da putere. Trebuie doar sa crezi si sa incerci, incerci, incerci pana cand reusesti.

In astia 3 ani am avut parte de bucurii, de tristete, de realizari profesionale dar si de rateuri. Incerc sa iau totul ca o experienta si sa nu mai imi fac planuri. I try to be part of the wave. Or not. I make my way day by day, step by step.

Ce vreau eu sa spun este ca in viata trebuie sa muncesti enorm. Sa ai si noroc. Dar sa si muncesti. Nu pentru bani ci pentru tine, ca sa cresti mare! Munca, munca, munca, rome wasn't built in a day! Tin minte ca un El mi-a zis odata : "Atata te mai stresezi, oricum stii ca ai noroc, pana acum ai avut noroc!". Mi s-a parut atat de nedrept! Da, am avut si noroc. But I worked hard to be where I am. Am fost perseverenta si, da, am avut noroc sa dau peste oameni minunati care m-au invatat meserie. Da, meseria e bratara de aur!

Aseara a fost ziua ei. Ne-a invitata la Maison Kammerzell, cel mai vechi (1427) si de prestigiu resto din Stras ca doar acum suntem doctori :) Nu mai suntem niste tineri speriati, iesiti de pe bancile facultatii care se fastacesc in fata pacientului. We are young dar cu un pic de experienta, gata pentru MAI MULT, mereu tot MAI SUS!


Mille feuille



                        Moelleux au chocolat intense
                                                              

Asa ca am dat cadoul sarabatoritei, am mancat, am baut dupa care ne zice M...."Hai sa mergem si noi intr-un bar sa dansam!" Ahhh, stupoare, déjà era aproape miezul noptii, noi nu prea stam asa tarziu decat ca sa invatam sau daca suntem de garda :)) destul de rar " on fait la Java". Si atunci M a scos fraza magica si atotmotivationala : "Hai ma BOSOROGILOR!"..."AA...bosorogi? Cine, noi? Hai ma acum plecam!". 


              Eclosion citron verte-mûre                             


Si dusi am fost in "Les aviateurs". Acolo bodyguarzi la intrare, parfumuri fine, loc putin, francezi beti medium care nu dansau ( ca frantuzu' nu danseaza decat daca e beat mort et il veut mater une gonzesse :)) si spatiu asa cam cat intr-un vagon ca am si ras cand am ajuns in "fundul vagonului" because I was like : "this is it?". MJ era cu noi! Asa si ne-am pus noi pe dansat asa ca studentii romani ce suntem! Si ne-am dat dusi numai pe la 3 dimineata. Ceea ce vroiam eu de fapt sa spun este : "La multi ani, D! Sa ne traiesti multi ani fericiti si la cat mai multe articole psihiatrice publicate!".


                                     


Va las cu niste poze, marturii ale "dezmatului" tinerilor medici!

                                    

dance me 'till the end of time

Inainte de prima zi :
" Mai nu stiu ce naiba a fost in capul meu, cum sa aleg stagiul de urgente pediatrice chirurgicale? Rahat! Nici macar nu stiu cum sa fac suturi! What the fuck was I thinking??? May I start panicking now?".
Prima zi :
" Well, astia sunt externii tai, use them as you wish and this is your first patient. Madalina quelle est votre technique pour les sutures? Are you gonna do the triple bidimensional trispacial supercalifragislistic suture? Well , yes, I have my own technique : it's called learn while you do it!"
Prima garda :
" Cum adica NU AM SEFI IN SPITAL?? Cum adica sunt acasa??? Aaaa, sefu, ma scuzati ca va deranjez ... cand sunteti de astreint... dar am o rana foarte profunda si...ah cum se sutureaza de fapt? pe straturi si apoi faci puncte blair donati...da, sefu, sa traiti, ca eu fac din astea in fiecare zi! futut-ti @@@@####§! So I've searched on youtube and I did it!!"
" In 5 minute aterizeaza dragonul! Ce Doamne iarta-ma dragon...adica elicopterul! Trebuie sa mergem le Heliport sa recuperam pacientul! Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, pentru ca am mai facut asta de 1000 de ori!"

Am plans de extenuare, de neputinta, de recunoasterea limitelor, de ciuda, de nervi pentru ca au fost sefi care m-au facut din om neom. Pentru ca oamenii astia care sunt Profesori Universitari si ar trebuie sa te invete nu o fac. Din diverse motive. Dar se asteapta ca tu sa stii sa faci TOT. Ca doar ce aia masii, esti intern, grow the fuck up!

Ultima garda ( ieri) :
- m-am trezit, am facut baie, mi-am pregatit geanta ( crocsi , sosete, stetoscop, ecuson, stampila, cheile de la birou, cartela de la parcare, apa...), mi-am zis rugaciunea
- am vb cu ai mei
- am fost la cofetaria de langa si am cumparat prajituri pentru infirmiere
- am luat masina si am plecat
- am condus pana la spital cu radioul meu preferat ON radio regenbogen ( da, ascult un radio german pentru ca imi displace puternic muzica franceza)
- am ajuns, am coborat din masina, mi-am luat lucrurile, am incuiat
- am trecut cartela in fata usii, magie, s-a deschis
- am luat liftul pana la 6, am intrat la vetsiare, am luat o tinuta de bloc, m-am schimbat, mi-am aranjat lucrurile in baie si am coborat la 2
- am intrat la urgente, am pus prajiturile in frigider si apoi m-am apucat de treaba
- primul copil avea o plaga profunda intre degetele de la picioare! ( este incredibil de dificil de suturat pentru ca pielea este foarte fina si nu ai mult spatiu de manevra) si a continuat la fel de catastrofic ( plaga testiculara, muscatura de caine la nivelul fetei...)
- ne-am oprit la 3 dimineata cand am reusit sa mancam si sa bem un pahar de champagne! si sa mancam prajiturile
- mi-am luat la revedere, am multumit, le-am multumit
- cheers darlings!
- infirmierele, gipsoterapeutul, chirurgii, au venit
- a fost ok
- am plecat cu inima impacata, mi-am facut munca corect, pana la sfarsit.

Am invatat mult, am ras, am plans, am trait alaturi de ei, m-au adoptat. Unii au vazut competenta din mine, unii au crezut ca sunt varza...oh, well... in the end you just take the good stuff and you continue your road.
Si, Doamne, cate am invatat si cate ar mai fi fost de invatat ( sa fac gipsuri, sa suturez, sa reduc pronatii dureroase, sa interpretez radiografii, sa diagnostichez cazuri chirurgicale, sa extrag capuse, diverse obiecte din nas/urechi). Voila quelques photos.

Asta a fost stagiul de urgente pediatrice chirurgicale. And it was good but thanks God it has ended!

addictologie

addictologie...I'm craving for it...it's in my blood stream, it's in my DNA, it's everything
mama, deci cum a putut sa fie conferinta asta!
a desirat!

genial!



cocaina, atatea lucruri nedescoperite inca si un sevraj atat de complex!
love, live, love!

Sunday bloody Sunday

duminica, atunci cand nu fac asta :




fac asta :




si stii care e faza tare? ca imi plac amandoua. imi plac de mor!

This is when you say to yourself : it's not bad at all! I made it! Or at least I am on the right track ( if such thing exists).

People come and people go and now I embrace that! I am always open to new encounters, new travel friends. But the hardest part was letting go, not taking part!

despre medicii romani

In ultima vreme se tot vehiculeaza opinii despre medicii romani.
Peste noapte ne-am trezit faimosi!
Si ce credeti voi ca a stat la baza acestui tsunami de opinii?

Competentele noastre?                nu
Cei 21-25 de ani petrecuti intr-o formare formala urmati de "n" ani de formare informala? ( adica o viata de om) ?                                         nu.
Viata personala sacrificata de dragul pacientilor?                      ntz ntz
Noptile pierdute, uzura, banii putini, conditiile medievale de practicare a meseriei?          nope
Scandaluri sexuale? procese de malpraxis?  noooooooooo

OK, hai ca va zic eu : faptul ca medicii romani aleg sa emigreze, sa se expatrize pe alte meleaguri.
sa vindece si sa vegheze alti pacienti.


Adica, in viziunea unora, sa tradeze patria, dom'le!

Stiti bancul ala cu musca mascul si puiul sau? nuuu? hai ca vi-l zic eu :
Puiul de musca : " tati, tati, de ce noi mancam rahat toata ziua? uite celelalte zburatoare mananca si ele altceva, alimente mai apetisante. noi tot rahat, rahat, rahat! hai sa mancam si noi altceva, sa plecam!"
Tatal musca : " nu, fiule, nu putem face asta!"
Puiul de musca : " de ce tata?"
Tatal musca : " se numeste patriotism fiule!"

Eu sunt medic si sa va zic ceva : am o relatie de love-hate cu romanica.
O iubesc pentru ca e tara mea, e acasa, acolo sunt majoritatea oamenilor pe care ii iubesc, acolo imi sunt mortii si vii si amintirile si sperantele dar nu si viitorul.
O urasc pentru ca m-a facut sa plec, pentru ca s-a lasat batjocorita de hoti, pentru ca nu imi ofera mai mult, pentru ca vrea sa ma schimbe.

Eu cand eram mica am invatat multe lucruri de baza, gen : sa nu mint, sa nu fur, sa fiu punctuala, sa fiu corecta, sa am coloana vertebrala.
Dar am invatat si ca : "fara bani puti a prost!"

Numai peste multi ani aveam sa o inteleg pe ultima!

Apoi am invatat sa ma ajut pe mine ca sa ii pot ajuta pe cei din jurul meu. cum in romanica imi era clar ca nu o sa rezist financiar, ai mei, neputand sa ma mai "sustina" financiar am ales drumul Frantei. De ce? Poate din comoditate : stiam limba, studiasem deja un an acolo deci eram mai mult sau mai putin familiarizata cu sistemul, imi placea arhitectura lor, balconul forjat, florile, hainele, usorul snobism. et voila!

Dupa 3 ani vad altfel lucrurile dar situatia nu s-a schimbat fundamental.
Inca am o relatie de love-hate cu romanica si cu romanasii.
Am o noua relatie de love-hate cu franta si cu francezii.
Si sufletul meu locuieste in 2 lumi diametral opuse.

Am ajuns la concluzia ca oamenii sunt la fel peste tot, ca omul sfinteste locul.
Asa cum am ajuns insa si la concluzia ca banii conteaza.

I had a dream! Sa ma intorc in Romania si sa pun pe picioare o clinica de addictologie. Realist vorbind, cred ca am sanse spre minus infinit sa realizez asta. Pentru ca daca in Romanica ar fi bani pentru sanatate cred ca ar putea fi folositi mai cu folos pentru batrani si copii.

Asa ca : regret ca am plecat? Nu!
Regret ca am ales Franta? Nu!
O sa raman sa profesez in Franta dupa ce imi termin aici rezidentiatul? Poate pentru cativa ani dar in nici un caz pentru toata viata.
Unde o sa plec mai departe? Cel mai probabil Elvetia.
O sa cer cetatenia franceza anul viitor, cand voi putea? Da ( ca sa calatoresc fara viza in state si canada si statele africane :p

Iar celor care o sa imi bata capul cu : frate, ai depus un juramant! /  medicul trebuie sa traiasca cu apa si aer, nu are dreptul sa ia spaga pentru ca el si-a ales meseria asta deci trebuie sa se multumeasca cu 200 de euro pe luna ( trust me, nu iti zice nimeni la inceputul celor 6 ani lungi si stresanti de facultate ce salariu vei avea, altfel si-ar lua zborul majoritatea bobocilor spre zari mai calde si mai luminoase!) FUCK OFF!

Aici nu este vorba de chestii metafizice ci despre , par example, ce baga la matz cei 3 copii cand ajungi acasa! Zic ca din 200 de euro parizer si pateu. Asa ca uneori constiinta ca si dragostea trece prin stomac!

Nici nu stiti cat mi-as dori sa ma intorc in Brasov cu un loc de munca agreabil si un salariu decent, sa imi ajut concetatenii romani. Dar sa pot sa fac addictologie. Cum sansele ca asta sa se intample sunt, pentru moment, infime...dream on!



Si va las cu 3 articole interesante legate de acest subiect :
1) catavencii : aici
2) un coleg : aici
3) un profesor : aici

Toate sunt dureros de frumoase si reprezinta o foarte mica parte din lupta care se da in noi ( cei auto exilati) zilnic! Asa ca inainte sa aruncati cu vorbe grele in noi, puneti-va si de cealalta parte " a baricadei" si o sa vedeti ca the grass is not greener on the other side!

una calda,una rece

Zilele alea care incep super si se termina mai putin glamour on va dire.
Ziua aia care nu se mai termina, in care 24 de ore ti se par 24 de ani ( si nu in sensul bun al cuvantului).

Omul ala care te raneste doar pentru ca este enervat de catre altii si doar pentru ca tu esti singurul care lucreaza si pe care isi poate varsa nervii. Asta in conditiile in care tu muncesti pe branci, nu mai vezi capatul listei de asteptare, nu crezi ca mai poti supravietuii inca 5 minute fara sa te duci la toaleta ( desi iti spui asta de peste 2 ore), momentul in care stii ca daca nu te hidratezi imediat o sa lesini pentru ca de mancat nici nu poate fi vorba.
Omul ala care iti spune : " Imi bag p... in urgentele voastre,astept de 3 ore!!" Da, domnule drag, si eu de 12 ore muncesc fara pauza, fac tot ceea ce pot dar sunt singura pe 4 zone si sunt si eu OM.
Omul care nu intelege ca are si datorii nu numai drepturi.

Iti spui mereu ca daca astfel de oameni reusesc sa iti demonteze increderea in tine " your faith is rather fragile". And it is rather fragile because we all need recognition. Funny thing, huh. But this is the brutal truth : few are those who can live without recognition. And it's human, it's normal.

Asa ca la inceputul zilei totul incepe frumos cu o cafea buna, muzica si o vizita la coaforul favorit. Unde stii ca o sa fii pampered.
La salonul tau baroc si atat de chic!
La salonul care are peste drum o piata care gazduieste comercianti de antichitati in week-end.
La salonul unde se asculta numai muzica clasica, jazz si muzica braziliana, la volumul optim.
La salonul unde masajul podoabei tale capilare pare a fi leur essence d'être.
La salonul de unde iesi cu portofelul mai usor dar cu zambetul pe buze si parul impecabil!

Apoi mergi la spital, te grabesti sa ajungi la timp, entuziasmat de inca o garda.
Dar entuziasmul o sa dispara rapid pe masura ce hoardele de mici salbatici acompaniati de mari salbatici o sa iti asalteze teritoriul. Pe masura ce zonele iti sunt ocupate de ambulante cand tu astepti un elicopter. Cu toate astea pastrezi o urma de optimism pana cand inevitabilul se produce : un caz nou, grav, pentru care trebuie sa iti suni seful ( care este, bien sûr chez lui). Iar atunci omul ala care sta acasa si habar nu are prin ce iad treci tu, te calca in picioare pentru ca EL a avut o zi proasta! Da, EL. Nu tu, micul negru de pe plantatie care nu si-a pus fundul jos de 12 ore, care are o vezica de lupta si este deshidratat. Nope. Tu esti mic, prost, ineficient, si, evident, vinovat pentru toate relele lumii dar mai ales pentru ca lucrezi! Pentru ca esti omul nepotrivit la momentul nepotrivit. Bineinteles ca maria lui seful nu se va deplasa la spital ca sa vada copilul ci iti va explica tie, prin telefon, ce sa faci! Asa, cam ca aici.

Si apoi te gandesti asa ca ... "trop bon, trop con!".

Si cand te gandesti cum simti ca te pierzi, facand lucruri care nu te intereseaza dar care sunt un rau necesar.
Dupa garda asta am dormit 12 ore neintoarsa. Noroc ca m-a trezit F ca sa ma cheme la masa. Noroc ca F gateste pentru ca eu...nu.

Iti vine sa iti faci bagajele si sa pleci undeva departe si sa nu te mai uiti inapoi.

Doctor Rasina Madalina

Iadul a luat sfarsit. Ceea ce parea de netrecut a trecut. Si nu a trecut oricum, ci a trecut cu bine. A trecut cu nota finala 9,48 dupa cele 3 probe: scris, practic si prezentarea tezei de licenta.
Cea mai mare mandrie mi-a fost produsa de un 10 mare si gras si cu steluta obtinut la prezentare. Eu sunt foarte emotiva cand trebuie sa vorbesc in fata unei audiente mai mari de 30 de oameni. Desi, culmea, imi place la nebunie sa vorbesc :P Dar ieri am reusit sa imi depasesc cumva emotiile, sa ma tarasc de pe scaun in fata amfiteatrului, sa nu lesin in timpul prezentarii, sa stau dreapta, sa nu imi tremure vocea, sa fiu sigura pe mine. Si colegii mei si dna Profesor universitar de Psihiatrie a zis ca e o lucrare excelenta si de actualitate si foarte bine prezentata...si colegii mi-au zis ca am vorbit ca o profa care explicase asta de nenumarate ori desi eu repetasem numai de vreo 3 ori acasa cu El :)...am radiat toata ziua de ieri in ciuda racelii ursuze care m-a acaparat. Sistemul meu imunitar e la pamant dupa o luna de chinuri, de invatat non stop...de dormit 5-6 ore pe noapte, de mancat pe apucate si de iesit pana la coltul blocului dupa apa minerala si inapoi.Sunt mandra de mine si,in sfarsit,am inteles...

Dupa 6 ani de facultate am inteles de ce uneori puteam sa vorbesc in fata tuturor fara emotie si de ce in fata unor profesori ma faceam mica,mica, vocea imi tremura, sa nu mai zic de mine care tremuram ca o frunza si ma pierdeam desi eram pregatita.

Dupa ce ieri am primit felicitarile de la un Profesor Universitar de Psihiatrie pentru care eu am un respect enorm mi s-a aprin beculetul! (stiu,dom`le,stiu,s-a aprins cam greu beculetul asta dar mai bine mai tarziu decat niciodata!) nu voi putea sa fiu niciodata sigura pe mine daca prezint ceva ce nu imi place.
Asa ca m-am hotarat. O sa lupt pana in panzele albe ca sa reusesc sa iau Psihiatria la rezidentiat. Fac medicina de familie un an si spoi imi dau iar examenul de Rezidentiat.

UPDATE : dupa 2 ani jumate de rezidentiat de Medicina Generala in Franta : nu mi-am urmat visul, nu am mai dat inca o data rezidentiatul. Si rau am facut. Dupa 2 ani jumate de muncit pe branci, mancat si dormit pe apucate, am dat peste un nebun ( dr. de familie, francez, de la tara), care si-a zis : bah, asta e proasta rau + ca si-a facut studiile si in Romania, eu nu ii validez stagiul. Degeaba am facut recurs, am vb, am explicat sa nu sunt nula, ca nu sunt un pericol pentru pacienti, ca nu sunt tampita...nu a contat, ba chiar comisia care ar fi trebuit sa ma sprijine mi-a spus in fata :
 " Trebuie sa iti iasa din cap faptul ca esti nula ( asta dupa ce am auzit acest lucru timp de 2 luni de la coordonatorul meu de stagiu), toti 3 medicii de familie sunt de acord asupra unor aspecte : esti foarte muncitoare, ai o capacitate de concentrare enorma, esti bine crescuta, inteligenta, ai o personalitate foarte agreabila DAR ai avut un parcurs universitar "particular""...

eu, perplexa : " ce intelegeti prin parcurs universitar "particular""?

ei : "ati facut universitatea in Romania, nu?"

mda, 5 ani in romania, 1 an in franta, examenul de rezidentiat l-am dat la paris impreuna cu ceilalti studenti francezi...

ei : " credem ca sunt unele goluri care mai trebuie, poate, acoperite.."

aham...deci, ca sa punem punctul pe i : "esti perfecta dar esti Romanca."

Bon. Totul e minunat! Asa ca acum ca s-a terminat cu luna de miere : trebuie sa ma reapuc de invatat.
Sa imi reamintesc ceea ce imi zicea ionut : "invata de 10 ca sa iei un 7" sau un 5 daca esti romanca, if I might add.

Asa ca sa ne fie invatatura de minte : all we are is dust in the wind!

the golden hour

Cat de multe lucruri poti face intr-o ora?
 Nu foarte multe...sa citesti, sa te plimbi, sa faci sport, sa iesi la o cafea, sa stai in trafic, sa pui benzina, sa faci cumparaturi...sa razi, sa te certi, sa incerci sa intelegi, sa (te) ierti...sau enorm de multe. Sunt sigura ca ati experimentat sentimentul de dilatare a timpului. So many ideas/minut...

In medicina o ora poate schimba viata unui om that's why we call it the golden hour!

Asa ca daca vreodata viata mea o sa fie in mainile unui rezident, vreau sa am o lista pe care sa o rememorez, cu cele mai marete ganduri ale mele. Si voi avea incredere in el asa cum pacientii mei au avut si au incredere in mine.

Asa cum eu am invatat sa go with the flow, it takes years of practice, not knowing when you'll be able to sleep/eat/drink/pee. It's difficult like hell because for 24 golden hours your life doesn't belong to you anymore. You are your patients God. And if anything goes wrong, you're the only responsible.

Suturi, gips, rasini, politraumatizati, abuzati ( fizic sau psihic), apendicite, torsiuni testiculare, invaginatii, traume craniene, politraumatizati...toti sunt in mainile tale. Trebuie sa prioritizezi! Sa inveti sa explici calm, chiar daca pacientul/apartinatorii urla/plang/nu pot ( vor) sa inteleaga. Uneori nu poti face nimic. And then you have to let go!

Nu o sa uit niciodata primul meu anunt de cancer. La o femeie tanara. Nu era cinstit, nu vedeam rostul, nu vedeam de ce eu? De ce ea? Am intrat in camera, i-am explicat, apoi am vazut cum efectiv se micsora, sub ochii mei, in pat. As fi vrut sa fiu tare, ca o stanca. Instead of that I started crying while explaining the treatment options. And then the miracle happened : femeia s-a ridicat din pat, a venit la mine si m-a luat in brate. Mi-a spus ca e ok, ca o sa ma obisnuiesc cu timpul sa dau astfel de vesti, ca asta e destinul ei si ca eu trebuie sa fiu tare pentru ca o sa mai dau vesti din astea. 7  zile mai tarziu eram de garda si am visat 2 ochi care ma priveau ca si cum ma rugau sa ii las sa plece. 2 ore mai tarziu am primit un apel : era la urgente, in coma. Am incercat sa o transfer pe oncologie, pe reanimare, fara succes. 5 ore mai tarziu murea in serviciul meu. Si atunci am inteles ochii : eu nu eram pregatita sa ii dau drumul. But she was never mine. I got attached. It was human, but I am a doctor. So do you do that? Or not. So I learned to let go. To care but without influencing the decisions of my patients.



Eu am ales de multa vreme sa ma implic in viata pacientilor mei daca este dorinta lor. De aceea sunt mult mai inclinata spre partea de psihoterapie decat de medicina. Ma intereseaza pacientul ca si intreg. Dar mai ales mintea, pentru ca de acolo pleaca totul!



Ce fel de doctor este ala care urmeaza niste recomandari si atat? Nu este un doctor, este un robotel fricos! Experienta personala nu ii mai foloseste la nimic, caci ii este prea frica sa iasa din "legea scrisa". Dar ce te faci cand legea scrisa se schimba tot la 2-3 ani? Cine mai e Dumnezeul tau? Si ce folos ca ii tratezi hipertensiunea, diabetul sau astmul daca omul e deprimat? Si daca nu are chef decat sa moara? Why not speak with him? It's so easy. Words always win, even tough we loose.



Sometimes we're angry, tired, we don't have an "easy" job. Being close to your patients it's not easy. It's a choice. Well, I choose life, smile, words. I choose psychiatry over somatic medicine. I choose drug addicts and "crazy people". Because somehow they have a glow! Because that's where I belong! I wanna know that I did something in this life a part from prescribing medicines. I wanna be a part of my patients life and I want to lift him up!

zero

Am ajuns aproape la finalul celor 3 ani de internat. Final zbuciumat, cu suisuri si coborasuri, ca o EKG.
Ou il y a de la gêne il n'y a pas du plaisir.
Am de predat 1 raport de stagiu, 2 mémoire-uri si, poate, o teza plus 2 examene ( 1 practic si unul grila).

Uneori trebuie sa te lupti pt drepturile tale. Chiar daca drumul e lung si spinos. Si poate ar fi mai usor sa o lasi balta decat sa lupti. To be a coward is never an option! At least, that's how I've been thought.
Penultimul meu stagiu este cel de medicina de familie ( ceea ce este teoretic specialitatea mea). 6 luni, cate 2 luni la un practician. 2 ok. N° 3 = zero.

Sa ne concentram asupra lui 0 :
- artagos, suspicios ( adica nu esti de acord CU MINE?), fricos ( trebuie neaparat sa urmarim INTOTDEAUNA recomandarile, daca nu o sa ne trezim sigur cu un proces de malpraxis), xenofob ( ce ai spus? mai spui o data? nu inteleg ce spui!), pradator ( nu stii nimic/asta trebuia sa stii deja/nu pot sa te invat toata medicina...)
- un foarte bun doctor ca si cunostinte
- inteligenta emotionala 0 ( eu nu sunt aici ca iti rezolv tie problemele de cuplu!, the fuck...ce am zis eu si ce a inteles el)
- obsesivo-compulsiv : nu ai intrebari? nu ai intrebari? nu ai intrebari? ARGHHHHHHHHHH NU AM INTREBARI!
- un om langa care, in mod normal, nu mi-as fi petrecut mai mult de 10 minute.

Dar ce te faci cand trebuie sa petreci cu 0 2 luni din viata ta? Luni, marti, joi, vineri de la 8.30 la 17.30?
Numai cu el face 2 face, day by day by day...niciodata un minut nu mi s-a parut mai lung. La ora 9 fara un sfert ma uitam deja disperata la ceas!!!

Incerci sa te mulezi pe zero. Sa treci peste faptul ca te trezesti dimineata la 6 ca sa iei trenul o ora, ca seara ajungi franta la 8 acasa. Ca acasa nu te asteapta chiar Raiul. Ca ar trebui sa mai faci si alte treburi casnice. Sa asculti reprosuri sau sa nu asculti nimic. Sa te duci singura la somn pentru ca te culci prea repede, ca gainile. Dar tu ar trebui sa ignori toate astea si sa citesti recomandarile. Ar trebui sa nu mai faci garzi de sambata la urgente, numai ca nu zero o sa iti plateasca facturile. Pentru ca zero nu se gandeste ca pe tine nu te asteapta acasa hainele calcate, gunoiul dus, casa curata, mancarea calda, un sot si 2 copii. Ca poate tu nu ai familia aici sau ca ceea ce credeai tu ca va fi familia ta se destrama sub ochii tai. Si ca doare ca naiba. Depresia, tacerea, lacrimile, ar trebui sa inghiti totul si sa citesti recomandari. Pentru ca asta eviata ta. Medicina.

Am incercat si am esuat mizerabil. Pentru ca :
1) viata mea nu este Medicina, cel putin nu cea somatica
2) nu imi pot separa viata profesionala de cea privata
3) nu vorbesc limba maniacilor
4) I have balls and I shall not eat your crap!

Asa ca daca prima luna a fost o agonie continua din care am iesit convinsa ca si eu sunt un zero, ca nu stiu nimic din ceea ce tine de medicina celelalte 2 au fost de vis. Cu 2 doctori completi care au stiut sa ma aprecieze si sa ma faca sa evoluez. Atat de diferiti, dar atat de umani. Bon. Dupa cele 2 luni de miere m-am intors la zero. Ceilalti 2 mi-au zis : taci si inghite, nu spune nimic, asteapta sa treaca, e doar o luna.

Ei bine, a fost cea mai lunga luna din viata mea. A fost groaznic. In ultimele 3 saptamani cred ca nu am vb 20 de minute. Am plans de mai multe ori : de neputinta, de nervi, de frica.

Timp de 2 luni am avut insomnii, senzatii de greata si dureri de spate atroce. Un fel de somatizare a nefericirii mele sufletesti. A fost doliu. Dar asteaptam sa treaca.



Iar cand mi-a zis la sfarsit ca nu imi valideaza stagiul, am crezut ca lesin...din acealeasi motive : furie, neputinta...asta dupa ce incercasem sa ii explic lui zero ca in viata lucrurile nu sunt numai albe si negre. In fine, nu am avut cu cine.

Asa ca am facut, sfatuita de ceilalti 2 Dr., singurul lucru pe care il puteam face : o reclamatie la responsabilul de stagii. Miercurea viitoare am intalnire cu el si cu un Profesor, sper sa fie bine. O sa repet pentru a mia oara prin ce am trecut timp de 2 luni. Si sper sa se rezolve, sa nu trebuiasca sa repet cele 2 luni. In orice caz, le pot face in alta parte. Dar de ce sa le fac din cauza unui zero?

Nu de alta dar am obtinut postul mult visat de assistante généraliste en addictologie si nu as vrea sa il pierd dintr-o prostie. Ar trebui sa incep din Noiembrie.

Ca de fiecare data, o sa imi sustin cauza. Am emotii dar sper sa fie bine!

Dar de ce oare ceilalti au ales sa taca? Sa se lase calcati in picioare? Cred ca au fost atat de fericiti ca nu o sa il mai vada niciodata incat nu au mai zis nimic. But this is wrong! So wrong! Cati o sa mai terorizeze?

Asa ca deocamadata stau si astept, stau si privesc cum de sus totul e mai bine.

Colegii mei au fost ingroziti, socati de reactia mea, normala, if I might add.
Again, sunt oaia neagra :p trebuia, lili, de 3 ani nu am mai fost :p



" Well my goodness gracious let me tell you the news 
My head's been wet with the midnight dew 
I've been down on bended knee talkin' to the man from Galilee 
He spoke to me in the voice so sweet 
I thought I heard the shuffle of the angel's feet 
He called my name and my heart stood still 
When he said, "John go do My will!" 

Go tell that long tongue liar 
Go and tell that midnight rider 
Tell the rambler, 
The gambler, 
The back biter 
Tell 'em that God's gonna cut 'em down 
Tell 'em that God's gonna cut 'em down 

You can run on for a long time 
Run on for a long time  
Sooner or later God'll cut you down 

Well you may throw your rock and hide your hand 
Workin' in the dark against your fellow man 
But as sure as God made black and white 
What's done in the dark will be brought to the light..."


Cel mai rau este faptul ca m-a denigrat in fata celorlalti Dr., carora le-a spus ca sunt nula si ca sunt un pericol pentru pacienti! Moi! Care fac garzi singura la urgente pediatrice chirurgicale de 1 an. Care nu am avut niciodata probleme cu sefii mei sau cu personalul.

Eu nu pot sa inghit gogoasa. O sa i-o scuip in fata in cel mai legal mod cu putinta.
Asa sa imi ajute Dumnezeu!
Macar sa nu mai ia alti interni.