vitrine/la piata

cum o fi sa stai, sa numeri parai si sa nu ai nici un fel de griji?
cum o fi sa bei de 5000 de lei...
si cum ar fi daca-ntr-o buna zi nu ai mai fii tu?
si cum ar fi sa asculti AB4 la CT? intr-un bloc turn, pe plaja.

oare cum ar fi sa fii vanzator la piata sau intr-un magazin de LUX?
sau intr-o piata de LUX! ce este luxul?
no…"in your house I long to be, room by room patiently…"

La piata

Nu prea imi plac schimbarile, am micile mele obiceiuri si ma perturba schimbarea. Sunt ca o grumpy old lady. Schimbarea lucrurilor provoaca probabil o aprehensiune a esecului. Umana. Dar greu de acceptat pentru micii nevrozati ce suntem. J'aime mes petites habitudes!
Par exemple, de vreo 5 ani vizitez piata, sambata dimineata. La piata din Neudorf, Strasbourg.
Acest obicei i-l datorez Tinei. La fel ca si mancatul legumelor. La fel ca si acceptarea celorlalti si the striving for happiness but this will be detailed in another post.
Numai ca spre nefericirea noastra Tina a trebuit sa se mute la Paris, dupa ce a terminat PHdul. Numai acolo si-a gasit de lucru. Job-ul este uimitor. Parisul nu o pasioneaza, nici parizienii iar Strasbourgul ii lipseste enorm. Iar eu am ramasa fara un partener de facut piata.
Adica mi se pare de rahat. Piata este my happy place. My silent place. Locul unde imi pun gandurile in ordine. Mie imi place la piata, imi place mult, imi place de mor. Unii oameni chiar mor in piata. Ca domnul vanzator de la taraba cu produse din Italia, rapus de un infarct la locul de munca, in fata familiei lui.
Imi place mult si raionul de flori. Cu doamna florareasa care lucreaza impreuna cu fiul ei. Cateodata imi daruiesc flori. Are mereu zambetul pe buze, chiar si cand nu ii merge bine. De vreo doi ani nu mai lucreaza la piata. Nu stiu ce s-a intamplat. A disparut pur si simplu. As fi putut sa intreb ceilalti pietari ce s-a intamplat dar nu am indraznit. Mici nevrozati dupa culm ziceam. Rebeliunea nu este o calitate universala.

Doamna Harriet Tubman ar fi zis cam asa : "Am eliberat 1000 de sclavi. As fi putu sa eliberez inca 1000 daca ar fi stiut ca sunt sclavi."

Dar viata continua. Si viata continua. Si cu siguranta piata continua as the show must go on!
So I go on, as you go on...as we go on in circles...so here we go again.

"You don't know my mind, you don't know mi mind, dark necessities are part of my design!" RHCP

Rough on the edges

I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.

I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted. 

Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life. 

Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this). 

I've said "fuck you all" and left. 

I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.

I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.

'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence. 

Vietnam 2015

Montpellier, France, Mai 2016

Montpellier, Mai 2016

Far, Montpellier 2016

Duminica tihnita. Murakami. Soare.

si nu prea.

stau si ma uit la peretele alb din fata mea. pe el este un calendar cu mignoni. Unique, cu un minion imbracat intr-o haina de iarna, cu un bat care are atarnata la capat o bocceluta rosie cu puncte albe. Aceasta este imaginea lunii februarie 2016. Un mignon unic, pe cale sa plece. Asta imi aduce aminte de o replica din Madagascar(da, iubesc animatiile si de-abia astept sa vizionez Zootopia): "But I am unique!"(Marty, zebra), moment in care toate zebrele care beau apa din lac se intorc spre el si,cu acceasi expresie faciala, zic:"We're all unique!". Cam asa ma simt si eu, uneori.

Constienta de munca pe care o fac ma intreb constant care este limita dintre renuntare, resemnare, traire in prezent si multumire cu ceea ce am(si am destul de multe), aspiratie spre mai bine, mai mult, ambitie, lacomie si mediocritate. Cand cerem prea mult si cand ne multumim cu platitudini pentru ca "nu se poate mai mult"? Discutam despre asta cu Aurea, prietena mea din Mexic care actualmente isi continua PHD-ul in Amsterdam.
Adevarul este ca nu stiu ce sa cred. Constant invatata sa imi imping limitele mai departe si mai departe, cred ca ar trebui sa invat sa ma retrag cand ajung in momentul in care am dat ce am avut mai bun. Carcotasii ar putea spune ca se cheama renuntare, altii intelepciune.

Imi aduc aminte de ziua in care am renuntat la sah, in copilarie. Imi amintesc ca si cum ar fi astazi. Era o zi frumoasa de primavara, cu soare, cred ca aveam vreo 8 ani si le-am zis alor mei, hotarata:
"Eu nu mai vreau sa merg la sah!" 
"De ce, Mada?"
"Pentru ca nu imi place sa pierd. Si nu pot castiga mereu."
"ok. Dar stii, in viata, nu putem mereu sa castigam. Sigur nu mai vrei sa incerci, mami?"
"Sigur. Nu sunt pregatita sa pierd."

Problema este, dupa mine, faptul ca nu invatam niciodata sa pierdem. Cum naiba sa inveti sa pierzi? As zice ca acum accept cu gratie infrangerile si stiu sa ma retrag la timp dar inseamna oare asta ca am invatat sa pierd?! Sau ca m-am resemnat, ca am devenit un om plecat sub furtunile vietii si ca fetita care vroia totul a murit? Inseamna ca am murit? Ca now I settle for less than perfection?

Cum faci sa tragi o linie despartitoare nepartinitoare? Asa, ca sa iesi bine totusi, nu cu mandria sifonata.

El imi spunea ca asta e problema cu oamenii destepti, gandesc prea mult. Ca ar trebui sa traiasca mai mult momentul. Eu nu stiu daca ganditul te face neaparat un om (mai) destept. Ciuma timpurilor noastre este lipsa de gandire.

Si ma gandesc ca acum este momentul meu, momentul in care ma desprind cat mai lin posibil si plec. Pentru prima oara in viata mea, incerc sa nu creez valuri. Mi-am luat hotararea in liniste. A fost un drum sinuos, de luni si luni de zile si de nopti dar am convingerea ca am luat decizia buna.

Imi place tare mult cum scrie Haruki Murakami, mi se pare cusut pe inima cu fir de argint:
"Singur in crangul cimitirului, Sobolanul privea in gol prin parbriz. La cativa metrii in fata masinii, terenul se termina brusc, iar mai incolo se contopea cu intinderea intunecata a cerului, cu marea si cu strazile cufundate in noapte. Si-a
rezemat coatele de volan si privea nemiscat vazduhul. Tinea intre degete o tigara neaprinsa, trasand cu ea in aer desene coplicate si complet lipsite de semnificatie...

... Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am agsit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo treizeci de ani."

Haruki Murakami, "Pinball,1973"

Lumina asta calda care se revarsa in incapere imi da putere. Rocking chair-ul asta este tronul meu iar cartea-mi este sceptru. Am reusit unde altii au esuat. Am gresit unde altii au facut bine si am invatat. Chiar daca marai mereu cred ca m-am si maturizat, asa un pic.

Curios, poate, de data asta nu mai imi este absolut deloc frica de aspectul material al mutarii. De lasarea in urma a memoriilor, a lucrurilor materiale. Nu, de data asta voi pleca cu inima libera si cu aripile marg deschise. Ca un Phoenix. Pentru ca de data asta alegerea de a pleca mai departe imi apartine in totalitate. Nu plec din cauza banilor, a colegilor sau a conditiilor de lucru de toata jena din Romania. Nope. Plec pentru ca am nevoie de o pauza si asum asta pana in varful unghiilor. Asa ca acum incepe cautarea activa. Faza a2a. S-a terminat cu visarea serioasa. Am trecut la faza de actiune.

Bonzaiiiiiiiiiiiiiiiiii!

Marble mountains, Vietnam, August 2015.

Prison break 3. Death and all her friends.

We all know that this could happen.

It happened to my colleagues (nurses and doctors). They all have their graveyard. We all have it,as doctors.

But I remember precisely how it happened to me.

12.02 (I was thinking of going out eating something but still had some paper work to do). Phone rings. A nurse answers. She immediately screams in the medical unit : “We have a patient who hang himself! Fast, fast!”

12.04 We took the emergency backpack and we’ve started running on the empty hall ways. The doors from one sector to another one we’re opening so slow. We were running... The doors were slamming back after our passage. 1.2.3.4.5.6.7. doors and 2 floors.

12.10 He is in the “new comers” wing. Second floor. We split. Take the stair it will be quicker. I jump 2 stairs at a time. Second floor. Full of people. I couldn’t see their faces. I could just see the patient, lying down, not moving and the sheets hanging by the window bars.

12.15 A person was already doing the CPR. The patient was not moving, I didn’t have a pulse. He seemed ... We continue the CPR. We don’t want to loose him, we don’t want to call it, we cannot loose him, breathe God damn it. 1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.15.16.17.18.19.20.21.22.23.24.25.26.27.28.29.30 1.2. “all hands off the patient!” again and again and again! God if you can hear me, if you are there, please, don’t let him die! At some point I think I’ve realized I cannot do anything and that he was gone.

“ ... and the hardest part was letting go, not taking part ...” (Coldplay).

12.40 The ambulance arrives. They try to intubate him. They call it off.

I don’t remember doing the way back to the medical unit. I think I’ve cried but silently as the nurse student was in shock. When I’ve arrived to the medical unit everyone knew what happened after the look of my face. I got hugs and everyone kept on saying that we did everything possible. He would have done it any how sooner or latter. Somehow, it didn’t comfort me. How could it?

It was my patient. I did everything. He died, hung, in a prison cell, alone. Young, too young, had a family.

I felt weak. I felt Small, Guilty, Inefficient. He shouldn’t have been dead.

And then I realized he was not my first and he will not be my last. Because I’m a M.D. and sometimes you can simply not save them. It’s just that the whole system is wrong. I dislike prisons and any kind of structure who uses the abuse of power. Maybe this man didn’t belong in prison. When abuse it’s the only way of justice death and all of her friends come along.

And I am tired but I won’t give in (or at least I’ll try).

“ Cause sometimes you just feel tired, 

  Feel weak, and when you feel weak, you feel like you wanna just give up.

  But you gotta search within you, you gotta find that inner strength

  And just pull that shit out of you and get that motivation to not give up

  And not be a quitter, no matter how bad you wanna just fall flat on your face and collapse.

   Till the roof comes off, till the lights go out 

   Till my legs give out, can’t shut my mouth. 

   Till the smoke clears out. 

   Am I high? Perhaps I'ma rip this s*** till my bones collapse...

...I will not fall, I will stand tall.” (Eminem)

  

 So I hope that he’s in a better place. He would have done it sooner or latter prison or not prison. I have a bitter taste though. See you at a bitter end (Placebo).

And oh I do not fancy your life “dramas” as I know that worse is and always will be possible.

tablou in sepia 2

Aseara m-am uitat pe google maps ca sa vad unde este inchisoarea. Stiam ca este aproape dar nu ma asteptam sa fie doar la 5 minute, cu masina.
Am studiat cartea tehnica a masinii ca sa imi dau seama cum sa imi reprogramez ceasul si radio-ul de pe bord. Sper sa reusesc maine. E asa ca un semn, nu? Daca iti incepi bine ziua o continui tot asa! Sper sa reusesc maine sa setez corect ora si radio-ul. Da, sunt superstitioasa, ca noi toti de altfel. Stim ca o zi care incepe prost nu se termina neaparat mai bine, pentru ca uneori chiar nu depinde numai de noi.

 Bun, deci ce zic maine? In primul rand trebuie sa nu uit sa stau dreapta, sa privesc in ochii, sa zambesc si sa vorbesc clar, in fraze concise. Nimanui nu ii place risipa de cuvinte. Eu, cel putin, nu o suport. Poti sa povestesti cu sens, asa cum poti bate campii fara gratie, in aceleasi 20-30 de minute. It's up to us. Apoi spun ca sunt foarte motivata (ca si restul candidatilor...), ca sunt foarte riguroasa si meticuloasa, ca am o infinita rabdare (cu pacientii doar dar asta nu o sa adaug), ca sunt umanista ("mesianica", nu-i asa cat bitch?), ca invat repede, ca am facut un an de adictologie si sunt pasionata de psihiatrie (ca fac un DU de TCC si dependente), ca am un program flexibil (si aici toate colegele cu copii pierd teren..., mda : viata ca o prada), ca vorbesc limbi straine, ca imi doresc enorm sa am ocazia sa evoluez intr-un mediu penitenciar (da, stiu, e cam sforaitor, dar e adevarat).

 Si ca sunt cam disperata pentru ca mi-am pus toate sperantele in job-ul asta si ca , the usual, nu am un plan B. Inchisoarea este unicul meu plan.

Oare ce e in mintea oamenilor care aleg candidatul perfect? Ce cauta? Toti avem cam acelasi cursus post-universitar (rezidentiatul). Daca ei cauta numai doctori cu experienta nu as fi tercut de primul interviu. Deci, am o sansa reala. It's up to me. Pot sa o aud pe F. cum doarme langa mine. Ma linisteste si nelinisteste in acelasi timp respiratia ei. Demult nu mai dorm cu storurile strase, imi place sa ma trezeasca lumina zorilor. E luna plina afara, vad cum se reflecta timid luna, vad stelele mele din fosfor cum stralucesc puternice, in intuneric, in constelatii imaginate de mine. Asa ca de ce sa ma aleaga pe mine?

Adevarul este ca, la naiba, nu stiu sa va zic exact de ce sa ma alegeti pe mine. Sunt doar un om cu defecte si calitati, la fel ca toti ceilalti. Dar simt si vreau atat de mult! Simt ca trebuie sa am job-ul asta, ca asta e menirea mea! So fucking pick me and you will not regret! I will be the best prison doctor that you ever had! No bullshit here!


Doamne ajuta-ma! E curios cum devenim (mai) credinciosi cand avem nevoie de ceva. E greu sa ai constant acelasi nivel de credinta. All in all suntem o specie cam nerecunoascatoare. Sau poate ca doar eu sunt asa, poate ca altii sunt mai echilibrati.


Ceasul, ceasul, ceasul! OMG! I freak out, e ziua J!
Cu ce ma imbrac? Rochie sau pantaloni? Hmmm, e inchisoare deci pantaloni sa fie! Tocurile, bluza neagra rock. Machiajul. Parfumul. Zbor pe scari sau mai degraba ma scurg, lichefiata, pana in garaj. Pornesc masina, incerc sa reglez ora si radio-ul. Victorie! Incepe bine, hai nu te entuziasma, zen. Ok, la capatul strazii stanga la semfor, apoi urmez tramvaiul, dreapta, alt semafor, a2a la stanga. Am ajuns!? Oau, 5 minute crono ci masina. Am 20 de minute de avans. Nu-i nimic, pana gasesc exact intrarea si ajung unde trebuie, numai bine. Stau cu mainile inmanusate inclestate pe volan si ma uit la zidul imens de langa parcare, cu multe valuri de sarma ghimpata in varf.


Trec de usa galbena, intreb 2 june daca pe acolo e drumul spre dna CADRU ( nu este o gluma, cadra este sefa infirmierelor si, lucru stiut de orice novice mai putin de mine in primul stagiu ca si rezidenta, sefa SPITALULUI indirect...who runs this world? CADRA! who runs this mother fucking world? CADRA! asta ar trebui sa ne invete in ultimul an de medicina nu alte bullshituri). Mi-au zis ca am gresit usa. Fuck erau 2 usi galbene. No si cum ieseam eu cu coada intre picioare imi zic ca daca as fi fumat acum as fi tras una. Dar eu nu fumez asa ca imping celalta usa galbena unde ma intampina 2 gorile la un vorbitor. Imi cer buletinul si telefoanele si apoi ma trimit printr-o poarta ca la aeroport (unde lasi geanta, te dezbraci, exact exact ca la aeroport numai ca destinatia e inchisoarea; da, nu foarte glamour stiu). Si incep nene sa inaintez, trecand de usi care se inchideau automat in spatele meu. Una, doua, trei...do I really wanna work here? Erau asa niste coridoare cu vopsea veche, scorojita, cu panze de paianjen pe tavan. It makes you wonder! Dar mai ales zgomotul usilor care se inchideau dupa mine, una cate una, ca si cum m-ar fi separat de restul lumii si ar fi demarcat intrarea in teritoriul "celor despre care nu vorbim".


Va urma!

Fluturele din min(t)e

E bine sa iti gasesti locul, sa fit in. Normalitatea nu exista ca un absolut. Exista grade si grade si eu cred ca normalul este limita de confort a fiecaruia. Si ma fandeam azi asa ca e bine, ca imi e bine. Si, God knows, ca probabil trec prin cea mai instabila perioada din viata mea. Practic, e ca si acum 3 ani cand mi-am luat trolerul si am venit sa fac rezidentiatul la Strasbourg. In decembrie il termin, 3 ani trec repede.


iDiots is a masterplan : just click here to watch it!

Ieri am primit un cadou de ziua mea : o cana, o cutie muzicala si o carte. Eram toti in jurul mesei and I felt at home : cu celine, fulga, andreea, cristi si bianca (bibi as she is 4 months old). Era cald, galagie, muzica, eram bine.

Azi m-am trezit, asa cum ar trebui sa ma trezesc in fiecare zi, cu dorinta sa fie cea mai tare zi! Sa ma autodepasesc si a fost o zi de care sunt multumita. Mi-am baut cafeaua cu un pic de lapte, m-am machiat (7 minute crono, the usual) iar in timp ce imi puneam manusile din piele neagra (care ma fac sa ma simt ca un bad ass rock star chiar si cand sunt la pamant) si mergeam spre masina un gand m-a atins gingas :
" Mada, stii tu ce zi e azi?"
 "Da, azi e luni, luni 25 Noiembrie."
 "Ok, si a ce iti miroase?"
 " A iarna, a zapada"
 "Super, fii pe faza".

Am stiut ca azi o sa se intample!

Dimineata am avut un val de consultatii! Dar impreuna cu Dr. K totul e mai usor si prind constant incredere in mine. E frumoasa si medicina generala, in felul ei. Ceea ce vreau sa zic este ca toata dimineata a fost un soare minunat! A fost o placere sa facem vizitele la domiciliu, chiar daca am ramas plantati in fata blocului unei doamne cu Alzheimer care nu a vrut nicicum sa ne deschida. Asa ca dna la etaj, noi la parter, ne mai lipsea chitara si scara, mai ales scara. Eram ca in Romeo si Julieta numai ca noua ne era frig! A fost destul de patetic.

Dar un soare, mon cher, ce soare! Asa ca am facut cateva mici cumparaturi, m-am intors acasa cu un zambet pe fata si cu mainile incalzite de la volanul cald :)

Dupa-masa am mancat acasa, cu colegele de apartament si apoi am plecat iar la lucru. Am vazut o gramada de copii! Am facut multe vaccinuri, it was distracting. Si la un moment, la ora 7 fara 20 nu mai era nici tipenie  de om in sala de asteptare. Ceea ce este foarte nebisnuit, de obicei terminam la ora 8 seara! Si cand am iesit eu din cabinet la ora 7 fix ce sa vad : NINGEAAAAAAAAAAAAAAAA!!! Iar cum francezii habar nu au cum sa conduca iarna si cum e un pic de zapada pe strada totul este paralizat, nu au venit la doctor! Ningea oameni buni cu fulgi mari si grasi! Despre asta soptea fluturele! Zapada mea draga e aici!






In alta ordine de idei, a fost atat de nebun si ne-bun anul asta si acum astept vestile bune, care incep sa vina. Ce bine e cand familia e bine, vorba lui louie din "Viata cu Louie" : "Familia e familie". Asa ca o sa ma duc la ski in vacanta, in Poiana Brasov, tata imi ceruieste déjà skiurile. Si o sa vad prieteni dragi de care imi era tare, tare dor!

Iar pentru moment incerc sa fac asta :

Si din ce in ce mai des ma simt ca si Alice in Tara Minunilor :

Am descoperit si am inceput sa accept ca :

Si am ales sa :

Pentru ca :

Noapte buna, sub zapada de clestar!
















Si va las cu ceva constructiv :  filosofia explicata in forme geometrice! :) click AICI

la pomul laudat...

...nu te duce cu sacul. Asa era proverbul, nu? Imi aduc aminte ca in copilarie aveam o carte galbena, mare, frumoasa, cu proverbe. Si din proverb lipsea un cuvant iar tu aveai o plansa de pe care decupai imagini pe care trebuia sa le lipesti in spatiul gol. Imi amintesc de o pisica neagra cu alb pe burta, cu o figura vicleana, de un ou si de pui ("Toamna se numara bobocii.").



Intotdeauna am iubit toamna, inceputul scolii, imi aduc aminte si acum, cu precizie, de prima zi de scoala.
Dar nu despre asta vroiam sa povestesc. Ci despre incapacitatea mea de a imi masca emotiile. Este oribil. Stiti vorba aia : "E ca o carte deschisa!". Well, yes, that's me and it absolutely sucks. It sucks big time. Dar lucrez la asta, la anger management. Pentru ca am avut déjà probleme din cauza asta : un stagiu de 2 luni invalidat si numeroase remarci din partea oamenilor cu, care lucrez. Cu alte cuvinte inca nu am invatat sa ma adaptez prea bine, "sa ma descurc". Partea dureroasa este ca din punct de vedere ierarhic inca nu sunt in pozitia care sa imi permita asta. Ciudat este faptul ca I just don't give a fuck, it must be genetics. Sunt copia fidela a tatalui meu din punctul asta de vedere. If I don't like you I don't speak to you. If you don't like me talk to the hand. Si, totusi, imi pasa foarte mult de ceea ce cred ceilalti, mai ales la lucru. Trebuie sa fiu mai profesionista! It will be a true battle, it will be blood but I must succeed! Viitorul meu depinde,literalmente,de asta. Deci data viitoare cand o sa imi vina sa spun cuiva cat e de incompetent/dezagreabil o sa zambesc frumos si o sa imi repet cererea. Zen attitude, dupa cum ar zice secretarele mele. Al naibii Zenul asta ca mereu se ascunde cand ma vede! Dar lasa ca tot il prin eu si nu ii mai dau drumul.

28

1. terasa mare cu un rau in spatele blocului si nature, it's all over you!
2. prieteni dragi si muzica buna
3. carti, carti, carti
4. addictologie
5. haine, pantofi si inca o pereche de pantofi si esarfa aia superbaaaaaaa, parca o si vad!
6. familia e familie
7. baking
8. doing nothing, just sipping a cocktail and having a good chat with a special friend
9. presents, I still love them!
10. vremea de toamna cu un soare minunat si culori orange-maronii
11. dogs, someday...
12. postcards
13. walking through the park while sipping a good Amorino coffee
13. when the sun is setting in the sky everybody knows it's movie time
14. culorile metalizate si tocurile inalte
15. fast cars
16. masssaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaageeeeeeeeee
17. nouvelle vague
18. les aviateurs
19. canile mari colorate
20. ceaiuri, ceaiuri, ceaiuri
21. boulangeria de langa, prima nu a 2a
22. smiling people
23. unafraid givers
24. nu putem schimba lumea, dar putem redecora
25. learn new stuff
26. hugs
27. grow up nice and steady
28. insignele.

Don't grow up, it's a trap. I wonder if we can remain kids when we have tones of résponsabilités.
I'm just trying to find my way and do good in the process.

de Duminica

1. sfarsitul asta de saptamana a venit cu vreme minunata! asa ca I felt blessed si m-am plimbat aiurea prin Strasbourg.

2. imi plac la nebunie adunarile tip "vide greniers" unde vine lume multa si frumoasa si vinde lucurile de care nu mai au nevoie (la preturi derizorii, of course). un fel de "talcioc" dar fara rusi si fara tigani.

3. am descoperit un nou local super tare unde prepara brunchuri bio duminica. se numeste "pur etc" si ideea este bestiala.

4. mi-am facut, in sfarsit, programare la coafor pentru sambata viitoare. langa opera. the usual.

5. am descoperit un cartier atat de frumooos (halles tribunal)! parca il si vad. plus ca este destul de aproape de gara. mi-ar placea tare mult sa ma pot muta acolo anul viitor.

6. sushi! Planet sushi

 

7. just take in the sun. sleep on a bench. enjoy the ride. the calm before the storm.

Asteptarea

Este cea mai urata parte din proces. Asteptarea. You are just lingering between life and death, between sorrow and joy, between black and white. And what do you do while life is passing you by?





Drink a good coffee and eat à maccaron or à chataigne.







that seems to be a good option and then work you ass off to DO THINGS DONE!

 and meanwhile you realize that spring moved on...this was in Mai, on my street...

and then you realize that summer moved on also....

and that autumn is here. and all that's left is some sand in your shoes, the thought of freedom, the coffee and the ...lust for life!

So come with me baby, have a cigar!

retro light are on and sometimes, just sometimes, old friends can turn into something else, something borrowed, something new, every me and every you. Right, Placebo?

leather jacket, black t-shirt, cut jeans...autumn is here and so are the old habits who die hard, hard, hard...

dance me 'till the end of time

Inainte de prima zi :
" Mai nu stiu ce naiba a fost in capul meu, cum sa aleg stagiul de urgente pediatrice chirurgicale? Rahat! Nici macar nu stiu cum sa fac suturi! What the fuck was I thinking??? May I start panicking now?".
Prima zi :
" Well, astia sunt externii tai, use them as you wish and this is your first patient. Madalina quelle est votre technique pour les sutures? Are you gonna do the triple bidimensional trispacial supercalifragislistic suture? Well , yes, I have my own technique : it's called learn while you do it!"
Prima garda :
" Cum adica NU AM SEFI IN SPITAL?? Cum adica sunt acasa??? Aaaa, sefu, ma scuzati ca va deranjez ... cand sunteti de astreint... dar am o rana foarte profunda si...ah cum se sutureaza de fapt? pe straturi si apoi faci puncte blair donati...da, sefu, sa traiti, ca eu fac din astea in fiecare zi! futut-ti @@@@####§! So I've searched on youtube and I did it!!"
" In 5 minute aterizeaza dragonul! Ce Doamne iarta-ma dragon...adica elicopterul! Trebuie sa mergem le Heliport sa recuperam pacientul! Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, pentru ca am mai facut asta de 1000 de ori!"

Am plans de extenuare, de neputinta, de recunoasterea limitelor, de ciuda, de nervi pentru ca au fost sefi care m-au facut din om neom. Pentru ca oamenii astia care sunt Profesori Universitari si ar trebuie sa te invete nu o fac. Din diverse motive. Dar se asteapta ca tu sa stii sa faci TOT. Ca doar ce aia masii, esti intern, grow the fuck up!

Ultima garda ( ieri) :
- m-am trezit, am facut baie, mi-am pregatit geanta ( crocsi , sosete, stetoscop, ecuson, stampila, cheile de la birou, cartela de la parcare, apa...), mi-am zis rugaciunea
- am vb cu ai mei
- am fost la cofetaria de langa si am cumparat prajituri pentru infirmiere
- am luat masina si am plecat
- am condus pana la spital cu radioul meu preferat ON radio regenbogen ( da, ascult un radio german pentru ca imi displace puternic muzica franceza)
- am ajuns, am coborat din masina, mi-am luat lucrurile, am incuiat
- am trecut cartela in fata usii, magie, s-a deschis
- am luat liftul pana la 6, am intrat la vetsiare, am luat o tinuta de bloc, m-am schimbat, mi-am aranjat lucrurile in baie si am coborat la 2
- am intrat la urgente, am pus prajiturile in frigider si apoi m-am apucat de treaba
- primul copil avea o plaga profunda intre degetele de la picioare! ( este incredibil de dificil de suturat pentru ca pielea este foarte fina si nu ai mult spatiu de manevra) si a continuat la fel de catastrofic ( plaga testiculara, muscatura de caine la nivelul fetei...)
- ne-am oprit la 3 dimineata cand am reusit sa mancam si sa bem un pahar de champagne! si sa mancam prajiturile
- mi-am luat la revedere, am multumit, le-am multumit
- cheers darlings!
- infirmierele, gipsoterapeutul, chirurgii, au venit
- a fost ok
- am plecat cu inima impacata, mi-am facut munca corect, pana la sfarsit.

Am invatat mult, am ras, am plans, am trait alaturi de ei, m-au adoptat. Unii au vazut competenta din mine, unii au crezut ca sunt varza...oh, well... in the end you just take the good stuff and you continue your road.
Si, Doamne, cate am invatat si cate ar mai fi fost de invatat ( sa fac gipsuri, sa suturez, sa reduc pronatii dureroase, sa interpretez radiografii, sa diagnostichez cazuri chirurgicale, sa extrag capuse, diverse obiecte din nas/urechi). Voila quelques photos.

Asta a fost stagiul de urgente pediatrice chirurgicale. And it was good but thanks God it has ended!

J-1

in 12 ore trebuie sa fiu la aeroport si eu de-abia am ajuns in strasbourg.
c'est pas grave, intotdeauna am visat sa imi fac bagajele ca indiana jones, pe ultima suta de metri sa arunc totul in valiza! si asta cred ca o sa si fac! de fapt, asta sunt pe cale sa fac!

muy tranquila! yes...avion, cafea, lonely planet, croaziera...ihaaaa! te gandesti ca au meritat toti neuronii arsi la urgente si toate noptile nedormite.


asa ca vacanta placuta mie! o sa incerc sa va incant cu ceva poze as I go by!

ganduri

Ideea alearga prin mine, fara preget. Se aprinde, se stinge, ca un uroborus. Alerg si alerg si alerg. Mintea aluneca, se curge, se stinge, se atinge, din foc in foc ajunge si prelinge al timpului orar. Oare de cand, cum, incotro si mai presus de tot, toti si toate : de ce am plecat? De ce plec mereu? Se zice ca dragostea dureaza 3 ani. Eu cred ca uneori chiar mai putin. Dragoste amara ca ploaia de vara si unda sprintara a inimii fugara. M-am pierdut, din nou, printre degete, fara pregete, pe ale mofturoasei primaveri "amestece" de vant cu furtuna si bruma de nebuna speranta. Speranta vibranta in a lumii sansa la o nesperata si duioasa renastere spectaculoasa.
I just thought I knew better.
Lumina din lumina si Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut...
Tintesc peretele alb cu o incapatanare demna de cel mai mare catar.
No one ever told you baby how this is gonna be, what will happen to you baby, guess you'll have to wait and see...
Un Phoenix tasneste din emisfera dreapta iar emisfera stanga incearca sa il prinda si sa il dreseze. Dar Phoenixul nu se lasa. Din cenusa in cenusa, din gand in fapta, din fiinta-n nefiinta si vesnic aprinsa-ntrebare, in zare : de unde sa incepi si unde sa termini? Te lasi dus de val. With all the changing seasons of your life, maybe you'll get it right, next time!



" I've seen everything imaginable
Pass before these eyes
I've had everything that's tangible
Honey you'd be surprised
I'm a sexual innuendo
In this burned out paradise
If you turn me on to anything
You better turn me on tonight...

...I see you standin'
Standin' on your own
It's such a lonely place for you
For you to be
If you need a shoulder
Or if you need a friend
I'll be here standing
Until the bitter end
No one needs the sorrow
No one needs the pain
I hate to see you
Walking out there
Out in the rain
So don't chastise me
Or think I, I mean you harm
Of those that take you
Leave you strung out
Much too far..."

I should have known you're crazy! :))) But guess what : you didn't expect to find someone crazier than you!

Imi amintesc cand am aruncat cu marul ala in perete, asta ca sa nu ti-l arunc in fata! Cum s-a zdrobit, zgomotul, gestul, ura, muschii incordati, mimica ta, totul in reluare, apoi botul tau ca si cum tu ai fii fost singurul care conta pe lumea asta...I would have done everything for you, there was a time! Mansarda aia mica si inghesuita dar cu iz romantic, mersul pe jos care facea piciorul pe jos, emotia, stadionul in picioare, ochi in ochi si suflet in suflet, concertele, drumul inapoi cu o margareta in par si soarele in ochi...formalismele de cacat, teposenia de fatada, ochii lumii, it didn't ever matter to me but to you, yes! there is a special light, it keeps on shinning bright.  Ma simteam permanent ca in videoclipul ala de la Guns N' Roses in care Slash conduce masina aia si sar de pe sosea, in gol. Asta era senzatia zilnica. The thrill and the horror mixed. And still I wish I could have loved you more...dar stii ce? slash eram eu! haha! sac!

Ganduri de duminica

uneori iti vine sa te ciupesti ca sa te trezesti.

esti in ultimul an de facultate..." vous êtes en quelle année d'etudes?"..."arghm...le 9 émé!"...

uneori lucrurile par sa nu mai termine iar lateori timpul este un castigator mondial la sprint.

eu azi la cabinet : " sefu, what's this sytink???!!"   sefu mandru : "c'est l'odeur d'escalyptus!" eu fata verde el stralucind de mandrie. cum ca gusturile nu se discuta, dar se pot accepta, mai ales daca iti sunt impuse :p

Germania este raiul cumparaturilor alimentare. Franta raiul cumparaturilor gentilor. Romania raiul cumparaturilor textile.

Astazi la radio, Robie Williams : " Supreme", uitasem cat de mult imi place cantecul asta!



When you're feeling down and you don't succeed...listen to Coldplay and lights will guide you home!

Sunt foarte mandra ca am decoperit metoda plasticului pus pe pare brise : nu mai tb sa imi inghete dimineata mainile pe ustensila de curatat gheata si zapada! Huray...am descoperit America! :p Vespucci sa imi ziceti! Da?

Am vazut o pisica tare frumoasa, tare, tare frumoasa. Dar nu vreau pisica, adica as vrea dar nu.
Deci nu clar da.

Maine sunt de garda, I love the smell of fresh surgical sutures in the morning, smells like...victory!

Urasc iarna din 2 motive : imi crapa mainile si trebuie sa dau zapada jos de pe masina. Atat! Incep sa ma aseman cu ai mei. Panicking!

Astazi i-am aratat Omului o poza cu mine din cls. a4a. A conchis, plin de seriozitate, ca semanai perfect cu taica-to! Mda :)

A propos de tata, amd ecsoperit ca locul lui preferat din Strasbourg : Porkus, o carmangerie, are si resto. Asa ca, la urmatoarea vizita : Porkus here we come!

Am sansa de a locui in orasul cu cea mai frumoasa catedrala din Europa : Notre Dame de Strasbourg!



ce frumos e cand te scoli dimineata si viata te loveste in fata si vrei sa fii ca asta vara : bronzat si asteptand in gara! cu totii stim ca-i firg afara si-ti piere iar cheful de scoala...



ice skating ring everywhere I see, my car was covered by à 3 cm layer of solid rock glass... the only thing that you DO NOT want to see after à 24 hours night shift... I've never been happier to see my boulanger in my entire life, 25 minutes from the parking lot to my appart ( usually 5 minutes :) now I can proudly say that I can ice skate ?? !! :)

every now and then I miss a lot being at my parents house, doing nothing, except going out all day long, "pe livada'.

lupul isi schimba blana dar naravul ba.
zilele astea am vazut si un urs pacalit de o vulpe.
am zis si ca strugurii sunt acrii pentru ca nu am ajuns la ei.

apreciez o cafea buna acompaniata de o "religioasa" ca la carte.

mi-ar trebui vreo 2 zile de stat sub patura ca sa imi revin dupa vremea din ultima vreme si dupa orarul de munca.

se pare ca nici in Germania si nici in Elvetia vremea nu este mai bune, primesc stiri de pe frontul de Est zilnic. Nu neaparat imbucuratoare. La Sydney e viata frate, cineva o arde la soare pe acolo. In UK it sucks. Iar in Norvegia este zapada si frig de crapa pietrele dar picticul inveseleste casa. Egiptul se lupta cu extremistii iar in Taiwan toate sunt bune si frumoase. Brazilia is chillaxing, ca de obicei iar in Chile la vita e bella. Italiei i se rupe ca de obicei...Canada este pe val...iar Martinica isi asteapta vizitatorii.

it's strange to have friends scattered all over the Globe!

so have a good one, friends!

in my secret life

in my secret life I was to guns 'n' fucking roses concert and it was pure awesomeness.

in my secret life am reinceput sa ascult clasica muzica, din cand in cand, cand imi permit luxul acesta timpul si starea de spirit. imi amintesc crystal clear de prima mea caseta, cumparata din banii pusi deoparte. am cumparat-o cand ma intorceam de la meditatiile de chimie. profa statea in Schei si ca sa ma intorc acasa trebuia sa iau 6/34 din Livada Postei. asa ca treceam in fiecare saptamana pe langa libraria St. O. Iosif cea mai mare si mai dotata librarie din Brasov, la vremea respectiva. Eram clasa a 9a. Venind la un profil de bio-chimie fara sa stii o boaba de chimie nu a fost o idee pentru care m-am felicitat. Si asa au inceput meditatiile, influentate mai mult de casa profei, de originea ei nobila, de drumul saptamanal care imi permitea o escapada in centru, prin librarii, de parcul de la Saguna, in fine, in ultimul rand de chimie.

Asa ca am intrat in Steo si tin minte si acum ca standul unde se vindeau casete era in fata. De la intrare, mergeai drept inainte printre sirurile de carti si apoi ajungeai in fata standului magic! Imi aduc aminte si buimaceala : ce sa aleg? Mozart, Bach, Ceaikovski, Vivaldi, Beethoven, Enescu, Porumbescu...Ce mai! Magazin de bunatati.

Am plecat prin zapada proaspat cernuta pe asfaltul meu drag, ducand in buzunarul de la piept, de langa inima, Anotimpurile lui Vivaldi. And that's a secret I'll never tell!

Nu regret nici astazi alegera facuta. Apoi au urmat altii.

Si nu o sa uit niciodata cum au descoperit parintii mei muzica clasica, prin mine. Nu cred ca este muzica lor de suflet, nu au fost construiti sa rezoneze asa dar tot i-a cuprins fiorul maretiei acestei creatii.

Profa de chimie imi zicea mereu ca "oamenii simplii" nu inteleg multe lucruri. Si ca nici nu este un fapt cugetat si bun sa ii expui la lucruri prea savante. Dupa 27 de ani de viata, ii dau dreptate, pe alocuri. Eu cred ca "oamenii simplii" sunt capabili uneori de mai multa simtire decat oamenii cu arabescuri interioare. Nu cred ca asta ii face nici mai buni, nici mai rai. Oameni suntem cu totii, dar atat de diferiti!



Mereu am visat sa merg la Balul de la Viena! Atata cultura si stralucire, intr-un singur edificiu!

shake it

shake it like a polaroid picture, even if it's freezing cold outside! and it's raining instead of snowing!!! arghhhhh



so :



and to finish the day in a Marie style :

Imaginea nu imi apartine, este luata de pe face book.

Si am gasit un site care mie imi place mult, ma relaxeaza, e ca un fresh de kiwi, e momentul meu de evadare din cotidian. Arata ca de fapt romanii sunt chic at heart and not only. De fapt, intre romance si frantuzoaice este o foarte mare discrepanta la capitolul aspect exterior. Desigur, este o diferenta culturala. Valorile sunt cu totul altele. Si, totusi, un pic de rimel, un pic de pudra si o urma de "rouge" nu a omorat pe nimeni. I'm just saying.

anotimpurile. iarna.

" Libertatea nu inseamna lene si nepasare.
  Libertatea ESTE responsabilitate.
  Daca tu nu iti asumi responsabilitatea, o va face altcineva pentru tine.
  Asa devii sclav."

                      OSHO

Ieri a nins cu fulgi mari, ca atunci cand eram mica. S-a si pus un pic zapada pe acoperisurile adormite. Fumul iese molatic din casele adormite; imi imaginez lemnele rabufnind intr-un semineu dormitand. O pisica se plimba agale prin camera de zi, dand tarcoale vazei chinezesti atat de dragi stapanei ei. Apoi se aseaza langa semineu, picotind fericita : " I haz it all!". In curte, cainele latra vesel, face ture, zburda, e vesel, ce mai : "trezireeeeeeeea, oameni buni! ninge, ninge, ningeeeeeeeeeeeeeeeeee! scoateti-ma si pe mine la plimbare printre fulgii astia minunati, o sa ii prind pe toti cu limba scoasa, va rrrrog!". Iar in casa, ei bine, in casa ea citeste lenes pe un balansoar iar el lucreaza pe laptop. Asta a fost ieri.

Azi ploua si este innorat asa ca motivatia de a iesi de sub plapuma este minima, noroc ca avem indatoriri de rezolvat. Iar, apoi, sala ne asteapta, kg nu o sa se dea jos singure :) Dar, deocamdata, dimineata a inceput linistita cu o cafea, o felie de tarta cu mere si cu " Scrisori din Rusia din 1839".

I zi tihnita va doresc!

memento mori

Si, totusi, ar fi mare pacat sa mor acum.
Mai am atatea lucruri de explorat si cucerit.
Nu am dat tot ce am de dat. si nu am primit tot ce pot sa primesc.
Iar cand faci lucrurile pe jumate simti ca mori in fiecare zi.
Nu mai imi pot controla simtirile, it's beyond me.
I am who I am it's just that lately I don't recognise myself any more.

O mantie neagra ma acopera si nu ma lasa sa respir, sa zambesc, sa sper. Cred ca se numeste Disperare.
O frica mare pune stapanire pe mine, o frica imensa pe care nici un om nu ar trebui sa o simta. De obicei, reusesc sa imi calmez fricile, le tin in lesa si nu le dau drumul niciodata. Dar se pare ca un doberman a evadat, fiind aliat cu puterea noptii. Un doberman negru si mare care ma haituieste. Care ma trezeste dimineata la 6 si nu ma lasa in gradina viselor dar imi deschide gradina cosmarurilor.
Piei de aici, Satana! Doamne ajuta! Eu sunt mic, tu fa-ma mare si mai ales nu ma lasa.

It's funny how sometimes things look so clear. You could grab them! Take the good decision, make the right turn in your life. But you can't! At least, not for the moment!



Melodia asta e antidotul meu. Numai ca are un defect : nu funtioneaza mereu!

Cateodata...

Cateodata ce poti tu face cel mai mult nu este indeajuns pentru ceilalti.
Cateodata ai vrea sa te ascunzi sub patura si sa nu mai iesi de acolo.
Cateodata iti spui ca, uite, miroase a toamna si copacii sunt colorati, uite ca viata e frumoasa, totusi.
Cateodata ai vrea ca totul sa mearga struna numai ca merge ca o struna rupta sau demielinizata.
Cateodata vrei o vacanta in care sa pleci pe o insula pustie, tu cu un cocotier si cu niste carti.
Cateodata multumesti pentru tot ceea ce ai avut si pentru tot ceea ce ai in viata ta.
Cateodata ai vrea sa faci mai multe dar nu stii cum.
Catodata esti super eficient iar cateodata, de cele mai multe ori, esti varza. Une grande et belle choux fleur, c'est ça que tu est!
Cateodata ai vrea sa te uiti la multe filme, unul dupa altul, cu pauza doar de mers la toaleta si facut un ceai cald.
Cateodata iti spui ca este mai frumos sa daruiesti decat sa primesti.
Cateodata iti dai seama ca esti norocos chiar daca te simti ghiniost.
Cateodata exista mai rau dar si MAI BINE!
Iar cateodata ma gandesc la ce va urma...where do we go from here?



Cateodata iti dai seama ca nu te poti schimba si ca nu vrei sa te schimbi.
Cateodata esti cine esti si asta nu se schimba!

bilantz

bilantzul blitz al celor 6 luni de stagiu in serviciul de urgente pediatrice chirurgicale :

       - am invatat ca, copiii nu sunte niste oameni mari in miniatura, si trebuie tratati ca atare
       - educatia face un copil
       - sa fac enspe mii de suturi/ atele/ gipsuri
       - am invatat chirurgie viscerala, diagnosticele de baza
        - am invatat ca imi place la nebunie sa ii invat pe altii ceea ce stiu eu sa fac
        - ca un om tanar este un om care are sufletul tanar
        - ca oricat de greu ar parea intotdeauna se gaseste o cale de iesire
       - ca pot trai fara sa dorm, fara sa mananc mai mult de o zi
     

Sincer, mi-a placut mult stagiul asta. Motiv pentru care o sa mai fac garzi, chiar daca eu am terminat stagiul.

Urmeaza medicul generalist pt 6 luni.

On verra :)

don't panic

We live in a beautiful world, yes we do, yes we do...
Where do we go? Nobody knows, I just have to say I'm on my way...



Uneori ai vrea sa te faci mic, mic si sa te bagi in buzunarul de la piept al oamenilor mari, sa vezi si tu pe unde calatoresc, ce lume cunosc ei, cu cine si cum stau la taclale, daca au ticuri enervante ca si restul muritorilor.

Avantajul job-ului meu? Sunt in contact permanent cu Mari Oameni, care ma inspira, care imi restabilesc increderea in umanitate si in lumina. Ei te scot din intuneric, iti lumineaza drumul si, daca ai ochii si mintea deschise, te pun pe traiectoria buna, ca sa nu mai iesi niciodata de pe orbita.

Dezavantajul job-ului meu? Mizeria umana vazuta zi de zi, invidie si faptul ca sunt in contact permanent cu oameni tampiti, prosti, idioti, necultivati, rai.

Bottom line : un idiot reuseste sa puna deseori in umbra un Om Mare doar pentru ca are gura mai mare si soricul mai gros.

My point : nici un job din lume nu te scuteste de micimea sufletului omenesc dar tine numai si numai de tine ca sa iesi in lumina. Iar lucrurile nu devin niciodata mai usoare, numai ca nopi devenim mai buni. Sa stii care iti sunt punctele slabe, sa le recunsoti si sa incerci sa le ameliorezi, asta te face un om mare. Nu aroganta!

O calatorie foarte lunga a inceput cu o plecare in lume, singura, doar cu trollerul meu.

Am fost descurajata si incurajata constant. Am ales sa ii ascult pe cei care ma incurajau. Gura lumii nu o sa o putem inchide niciodata. Iar deseori oamenii vad cu ochii rai rezultatele muncii noastre si asta numai pentru ca nu au fost martorii traseului anevoios pana la atingerea scopului mult dorit. Daca ar stii, nu ar mai judeca atat de mult, poate ca ar intelege...singuratatea alergatorului de cursa lunga.

Poate ca in viata nu le poti avea pe toate. Dar cum ajungi sa te multumesti cu ceea ce ai? Asta e partea cea mai grea, still working on it.

Sa ai curajul sa spui DA si NU. Sa stii ce trebuie sa alegi. Sa poti sa lasi tot ce ai drag in urma si sa pleci, sperand la un viitor mai bun, sperand sa ajungi un Om Mare!

Si drumul e lung si greu, spinos si interesant, dulce si amar, uneori te lasi colpesit de disperare, ca apoi sa o iei de la capat, in lupta contra rutinei, disperarii, confortului...

Nimeni nu resita fara repere, fara puncte de sprijin...I'll wait for you there, like a stone!

Iar apoi sa nu uitam ca oricat de glamorous si happy ar fi aparentele, everybody hurts sometimes :



!!! Nici una dintre poze nu imi apartine, toate sunt preluate de pe FaceBook de pe Art Revolution!