in my secret life

in my secret life I was to guns 'n' fucking roses concert and it was pure awesomeness.

in my secret life am reinceput sa ascult clasica muzica, din cand in cand, cand imi permit luxul acesta timpul si starea de spirit. imi amintesc crystal clear de prima mea caseta, cumparata din banii pusi deoparte. am cumparat-o cand ma intorceam de la meditatiile de chimie. profa statea in Schei si ca sa ma intorc acasa trebuia sa iau 6/34 din Livada Postei. asa ca treceam in fiecare saptamana pe langa libraria St. O. Iosif cea mai mare si mai dotata librarie din Brasov, la vremea respectiva. Eram clasa a 9a. Venind la un profil de bio-chimie fara sa stii o boaba de chimie nu a fost o idee pentru care m-am felicitat. Si asa au inceput meditatiile, influentate mai mult de casa profei, de originea ei nobila, de drumul saptamanal care imi permitea o escapada in centru, prin librarii, de parcul de la Saguna, in fine, in ultimul rand de chimie.

Asa ca am intrat in Steo si tin minte si acum ca standul unde se vindeau casete era in fata. De la intrare, mergeai drept inainte printre sirurile de carti si apoi ajungeai in fata standului magic! Imi aduc aminte si buimaceala : ce sa aleg? Mozart, Bach, Ceaikovski, Vivaldi, Beethoven, Enescu, Porumbescu...Ce mai! Magazin de bunatati.

Am plecat prin zapada proaspat cernuta pe asfaltul meu drag, ducand in buzunarul de la piept, de langa inima, Anotimpurile lui Vivaldi. And that's a secret I'll never tell!

Nu regret nici astazi alegera facuta. Apoi au urmat altii.

Si nu o sa uit niciodata cum au descoperit parintii mei muzica clasica, prin mine. Nu cred ca este muzica lor de suflet, nu au fost construiti sa rezoneze asa dar tot i-a cuprins fiorul maretiei acestei creatii.

Profa de chimie imi zicea mereu ca "oamenii simplii" nu inteleg multe lucruri. Si ca nici nu este un fapt cugetat si bun sa ii expui la lucruri prea savante. Dupa 27 de ani de viata, ii dau dreptate, pe alocuri. Eu cred ca "oamenii simplii" sunt capabili uneori de mai multa simtire decat oamenii cu arabescuri interioare. Nu cred ca asta ii face nici mai buni, nici mai rai. Oameni suntem cu totii, dar atat de diferiti!



Mereu am visat sa merg la Balul de la Viena! Atata cultura si stralucire, intr-un singur edificiu!

spring

I am tired! My head is spinning me around myself, patients are hunting me...I need a break from all the real life. And now here comes the FUN, FUN, FUN, SUCH FUNnnnn...





Am decis ca merit o mini vacanta in Elvetia. Asa ca maine imi iau iubitul de mana si ne aventuram in capitala Elvetiei, Berna!


Vine Pastele dar parca anul asta nu l-am simtit :( Din pacate. Pastele este sarbatoarea mea preferata. Un prilej imens de bucurie, de reintoarcere catre mine si catre cer. Dar anul asta am fost departe si ma simt departe. Dar nu ma plang, ci vreau sa multumesc. Vreau sa ii multumesc Celui dintre nori pentru toate sansele pe care mi le-a oferit in viata, pentru familia mea imperfect de perfecta, pentru meseria minunata pe care o am, pentru ca am in viata mea oameni minunati.



Norocul nu vine daca nu il chemi. Trebuie sa iti doresti cu adevarat un lucru ca sa il capeti. Dar sa iti doresti asa; cu ardoare. Si minunea se va intampla. Trebuie sa avem incredere in noi si in El.

Pastele asta vine cu o schimbare. Stagiul meu de adictologie se termina la sfarsitul lunii ( am intalnit aici oameni speciali si am invatat enorm de multe lucruri utile de la pacientii mei si de ceilalti doctori) si eu ma mut in nord; in Wissembourg, la granita cu Germania, pentru stagiul de medicina interna ( urmatoarele 6 luni din viata mea). E MINUNAT! Atat de mult mi-am dorit sa fac medicina interna si sa mer intr-un orasel frumos. Si dorinta mi s-a implinit. Iti multumesc!

Iar iubitul meu e aici. As vrea sa nu mai plece. Vreau sa avem o casa si un labrador!!!


















Photos from here.

vine,vine Primavara :)

Sau cel putin asa imi place mie sa cred ca e pe vine.
Azi, 2 Martie 2011, Pfastatt, Franta e cer senin dar bate un vant cumplit care iti intra in oase ca un cutit. Tremur, tusesc, imi vine sa injur, sa dau un sut la ceva. Naiba sa o ia de vreme. Apoi respir, vantul imi taie elanul. Ma calmez. Ajung la cantina, dupa o dimineata infernala la spital. Infirmierele astea chiar sunt varza. In fine. Ma uit plina de speranta spre frigiderul cu antreuri si deserturi si...nimic....nici un desert cu macar un strop de ciocolata. A 2 a zi consecutiv fara. Propun o revolutie in randurile personalului care pranzeste la cantina. Sunat mandra de mine. Ma exprim clar, am convingeri, le expun, lumea se entuziasmeaza. "Gata, dra Dr.! Daca nici maine nu primim nimic cu ciocolata facem greva!" Spiritul francez m-a patruns. Ma intorc multumita in camera. E frig sau am eu frisoane, nici nu mai stiu. Imi beau linistita cafeaua si ma gandesc ca ar fi o idee buna sa scriu ceva asa...de primavara pe blog. Numai ca nu prea am inspiratie. Dar, totusi continui sa scriu, sunt ambitioasa. Ma pregatesc sa ma intorc la spital, sa mai socializez cu pacientii. Apoi ar trebui sa merg la o sedinta. Dar nu ma duc. Prefer sa citesc, incuiata in birou.
Totusi, sunt rupta in mii de bucati. Imi spun ca intr-o zi o sa incetez si ca o sa traiesc doar pentru mine. Ma mint frumos. Sunt optimista in pesimismul meu.
Totusi, primavara se apropie. Soarele rasare mai repede si apune mai tarziu. Vreau geamuri mai mari sau macar care sa nu fie fumurii, sa am lumina. Vantul se sparge de geamul mansardei mele. E mai rau ca o mare involburata.
Soarele e prezent, aducator de optimism si de vesti bune.
Primavara e pe vine.
E o certitudine acum.
Ieri a fost ziua Tatalui meu. I-am zis "La multi ani!" la telefon. S-a bucurat. Eu m-am intristat. M-am gandit ca a mai trecut o primvara peste el. As vrea sa ajung la pctul in care chiar sa ii pot ajuta. Sunt niste parinti mandrii. Fata lor este Dr. rezident in Franta. Este. Mai exista inca.
Cred ca o sa fie bine.
VINO PRIMAVARA FRUMOASA! VINO CU VERDE SI SOARE! CU BUCURII SI MINUNI!
EU TE ASTEPT AICI, CU BRATELE SI SUFLETUL DESCHISE!