Contract

This is the part when I say thank you. Thank you to all my friends who are always there for me. You lift me up when I am down (you know it's rare but when I'm down I'm really like 10 feet under). You make me sing, dance, smile, dream. You are  always there. Even if we are scatered all over the world.

Yesterday we celebrated me getting my dream job. And they were warm, happy, optimistic and just...perfect people! I wouldn't change a think about them! So we went and danced the night away. They made me forget some pains and made me a super nova! Hei, I even drunk beer! At 6 AM I was coming back home with M. and the birds were singing. The quiet was soooo perfect. And we stopped, hugged and said : "This moment is perfect!". So I am writing it down in order not to forget it. We know each other for like 6 months but we are...we know each other! He's my brother from another mother. 


" If it's one thing that I've learned over the years is that it only takes one person, one patient, one moment to change your life forever. To change your perspective, color your thinking, to force you to reevaluate everything you think you know. To make you to ask yourself the toughest questions : do you know who you are? do you understand what had happened to you? do you want to live this way?" 

Yes, I want to live the life that I am living. I am happy with my choices. It was a long way 'till here. 

I don't know how long I will stay but I know that I will do my best every day to improove. 

Give and never give up! 

Unafraid givers this is what I love the most!

My first bottle of champgane opened by moi (it was a long process, but nobody was hurt! :)

spring

I am tired! My head is spinning me around myself, patients are hunting me...I need a break from all the real life. And now here comes the FUN, FUN, FUN, SUCH FUNnnnn...





Am decis ca merit o mini vacanta in Elvetia. Asa ca maine imi iau iubitul de mana si ne aventuram in capitala Elvetiei, Berna!


Vine Pastele dar parca anul asta nu l-am simtit :( Din pacate. Pastele este sarbatoarea mea preferata. Un prilej imens de bucurie, de reintoarcere catre mine si catre cer. Dar anul asta am fost departe si ma simt departe. Dar nu ma plang, ci vreau sa multumesc. Vreau sa ii multumesc Celui dintre nori pentru toate sansele pe care mi le-a oferit in viata, pentru familia mea imperfect de perfecta, pentru meseria minunata pe care o am, pentru ca am in viata mea oameni minunati.



Norocul nu vine daca nu il chemi. Trebuie sa iti doresti cu adevarat un lucru ca sa il capeti. Dar sa iti doresti asa; cu ardoare. Si minunea se va intampla. Trebuie sa avem incredere in noi si in El.

Pastele asta vine cu o schimbare. Stagiul meu de adictologie se termina la sfarsitul lunii ( am intalnit aici oameni speciali si am invatat enorm de multe lucruri utile de la pacientii mei si de ceilalti doctori) si eu ma mut in nord; in Wissembourg, la granita cu Germania, pentru stagiul de medicina interna ( urmatoarele 6 luni din viata mea). E MINUNAT! Atat de mult mi-am dorit sa fac medicina interna si sa mer intr-un orasel frumos. Si dorinta mi s-a implinit. Iti multumesc!

Iar iubitul meu e aici. As vrea sa nu mai plece. Vreau sa avem o casa si un labrador!!!


















Photos from here.

Lalalalalalalaaaaaa

Soare si voie buna! Dupa multi nori si ceata si ploaie si zapada si frig interior si exterior.


Numai in momentul in care un membru al familiei devine bolnav ne dam seama ca si el e fragil. Chiar daca e poate un munte de om. Cand durerea ii ingenuncheaza pe acesti oameni puternici care strang din dinti si merg mai departe pana in ultimul moment este cu adevarat impresionant. Si tremuri si plangi si nu mai stii incotro s-o apuci. Nu e ca si cum ai trata un strain. E greu sa iti tratezi propria familie mai ales cand esti million miles away ( literally speaking). Nu poti decat sa speri, sa te rogi. Ca doar el e puternic si mereu s-a ridicat atunci cand a cazut. Apoi un gand timid si ucigator se infiltreaza otravit in cotloanele mintii tale devastate de durere : "Dar cat o sa se mai poata ridica? E si el om. NU; nu e om, e Tata!". Dar e spre bine, norii furtunii incep sa se indeparteze.


Maine ma duc la film. Nu m-am hotarat inca la care dar cred ca nu o sa am prea multe optiuni. Pentru ca in Franta majoritatea filmelor sunt dublate in franceza. Asa ca probabil o sa ajung la vreo siroposenie de comedie romantica pe care nu si-au dat osteneala sa o dubleze. Dar e ok. Sunt atat de zombie dupa ce se termina saptamana de munca incat tot ce imi doresc este sa ma plimb, sa dorm, sa citesc si sa ma uit la filme. Aaaa, da si in ultima vreme ma incoltesc 2 porniri puternice dar in totala contradictie cu mine : 1. am chef sa alerg ( as in joging...everyone who knows me knows that this means pure insanity for me) si 2. I sometimes feel the urge to cook ( which again is at the bottom of my to do list).


Dar stiti de ce imi este mie dor cu adevarat? Sa ma plictisesc. Ca in vacantele de liceu cand taiam frunza la caini toata vacanta. Mergeam destul de frecvent la Bran si stateam pe bancheta de la masina cu verisoara mea si mancam mere. Sau mergeam in expeditii cu verii mei mai mici. Doamne, cat de bine era! Oricum vremurile alea nu se mai intorc. Asa ca acum incerc sa invat chestii noi.


Imi doresc o floare noua pentru ca actualmente am 3 plante in camera : 1 moarta pe 3 sferturi pt ca nu are pamant destul iar in Franta gasesti pamant pt flori numai Primavara, nr.2 si 3 sunt ok numai ca nu fac flori. Asa ca am ochit eu una "eftina si frumoasa si plina de flori" la SuperU asa ca maine ma duc sa o achizitionez! BUIAAAAAAAAAAA!

Si acum ocupatia preferata este facutul planurilor pt vacanta de Paste. O sa am si eu o vacanta de 4 zile asa ca am cazut de comun acord cu El ca mergem in Germania. In Karlsruhe. Aha , baby, that's where we're going! Deocamdata stiu 4 lucruri depre orasul asta:
1. ca e mare, which is GREAT! 290736 de locuitori dupa Wikipedia si e sediul Curtii Constitutionale a Germaniei.
2. ca arhitectul orasului Washington D.C. s-a inspirat dupa arhitectura acestui oras
3. ca are multe tramwaie si eu ador tramvaiele!

Asa ca weekendul asta o sa incerc sa ma relaxez si sa enjoy the sun. Il faut profiter! Pentru ca se pare ca a partir de Dimanche o sa se strice vremea pa aici.

Iar gandul ca mai e o luna si vine si El imi da Ariiiiiiipi mai ceva ca un Redbull :p

8 Martie

8 Martie 2011, Pfastatt, France.

La multi ani, femeie!

Pentru ca esti puternica, pentru ca esti unde esti, pentru ca ai avut si ai curaj, pentru ca te intretii, pentru ca ai planuri, pentru ca indraznesti sa think outside the box and see a bigger picture!

Pentr ca porti copii cu drag, ii nasti, ii cresti si le dai tot ce ai mai bun!

Pentru ca esti mama, sora, iubita, copil si toate astea in acelasi timp!

Pentru ca te gandesti la tine pe ultimul plan desi ar trebui sa fii mereu pe primul.

Pentru toate astea si multe altele felicitari.

"La multi ani,mama!" (chiar daca nu imi citesti blogul) si mii de multumiri pentru ca ne-ai dus in spate atatia ani!

Eu nu am rezolutii de anul nou. Mi se pare o porcarie conceptul. Dar de acest 8 Martie imi promit sa am mai multa grija de mine si sa fiu mai puternica.



"Cand greseste nu o certa,
E prea mica si nu stie ce vrea,
Adu-i zapada,
Adu-i fulgi de nea,
Ajut-o sa vada ce se-ntampla-n ea."

pentru El!

TIM!

:) imi e dor sa ma pui sa fac exercitii in Parcul Central :p


a se observa hotararea si determinarea din ochii mei si ultima sfortare dinaintea lesinului :))

vine,vine Primavara :)

Sau cel putin asa imi place mie sa cred ca e pe vine.
Azi, 2 Martie 2011, Pfastatt, Franta e cer senin dar bate un vant cumplit care iti intra in oase ca un cutit. Tremur, tusesc, imi vine sa injur, sa dau un sut la ceva. Naiba sa o ia de vreme. Apoi respir, vantul imi taie elanul. Ma calmez. Ajung la cantina, dupa o dimineata infernala la spital. Infirmierele astea chiar sunt varza. In fine. Ma uit plina de speranta spre frigiderul cu antreuri si deserturi si...nimic....nici un desert cu macar un strop de ciocolata. A 2 a zi consecutiv fara. Propun o revolutie in randurile personalului care pranzeste la cantina. Sunat mandra de mine. Ma exprim clar, am convingeri, le expun, lumea se entuziasmeaza. "Gata, dra Dr.! Daca nici maine nu primim nimic cu ciocolata facem greva!" Spiritul francez m-a patruns. Ma intorc multumita in camera. E frig sau am eu frisoane, nici nu mai stiu. Imi beau linistita cafeaua si ma gandesc ca ar fi o idee buna sa scriu ceva asa...de primavara pe blog. Numai ca nu prea am inspiratie. Dar, totusi continui sa scriu, sunt ambitioasa. Ma pregatesc sa ma intorc la spital, sa mai socializez cu pacientii. Apoi ar trebui sa merg la o sedinta. Dar nu ma duc. Prefer sa citesc, incuiata in birou.
Totusi, sunt rupta in mii de bucati. Imi spun ca intr-o zi o sa incetez si ca o sa traiesc doar pentru mine. Ma mint frumos. Sunt optimista in pesimismul meu.
Totusi, primavara se apropie. Soarele rasare mai repede si apune mai tarziu. Vreau geamuri mai mari sau macar care sa nu fie fumurii, sa am lumina. Vantul se sparge de geamul mansardei mele. E mai rau ca o mare involburata.
Soarele e prezent, aducator de optimism si de vesti bune.
Primavara e pe vine.
E o certitudine acum.
Ieri a fost ziua Tatalui meu. I-am zis "La multi ani!" la telefon. S-a bucurat. Eu m-am intristat. M-am gandit ca a mai trecut o primvara peste el. As vrea sa ajung la pctul in care chiar sa ii pot ajuta. Sunt niste parinti mandrii. Fata lor este Dr. rezident in Franta. Este. Mai exista inca.
Cred ca o sa fie bine.
VINO PRIMAVARA FRUMOASA! VINO CU VERDE SI SOARE! CU BUCURII SI MINUNI!
EU TE ASTEPT AICI, CU BRATELE SI SUFLETUL DESCHISE!