Nabadaiosul drum spre casa

A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.

E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.

De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.

Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).

Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?

Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...

Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!

Momentul unei zile din Basel

Si ne plimbam noi ca 2 flori prin Basel si la un moment dat ni s-a facut foame. Dar nu asa orice fel de foame ci o foame din aia crunta. Bun, moment de cumpana...ce si unde putem noi manca in Basel? Ca de buget limitat. Hai sa mancam la fratii nostri turci. Ca doar mai ieftin de atat nu gasim iar pozele arata destul de apetisant. Bine, recunoastem, eram atat de infometati incat incepeam sa vedem pui la rotisor in loc de oameni, pe strada. Bun, on y va? On y va, papoi!

Ok, intram noi in fast food sau restaurant rapide depinde in ce tara va aflati :P si comandam un sis kebap si El ceva cu legume. Si primi 2 portii super generoase plus 4 trigoane de paine super buna din partea casei si purcedem noi la devorarea portiilor gargantuesti. Mancarea delicioasa, poate un pic cam spicy. Timp in care incepem noi sa ne minunam de cat de bine au reusit sa se adapteze turcii in Elvetia: tin sa precizez ca fast food-ul sclipea de curatenie, personalul avea uniforme CURATE, era pe acolo o doamna care stergea mesele si gemurile din 5 in 5 minute, toalete super curate ( dar voi reveni in curand cu un post in exclusivitate legat de toaletele din Elvetia, care m-au impresionat profund, nu mai gasesc eu toalete ca alea pe oriunde o sa mai calatoresc), in fine totul incredibil de curat pentru un fast food turcesc.

Pe fundal, normal ca auzeam numai melodii cu "habibi.habibi" si "iala,iala" dar mancarea era atat de buna incat mai ca nu auzeam miorlaielile din fundal cand deodata...pam pam...PAUSE FOR EFFECT...si hai cu maneaua romaneascaaaaaaaa...mai exact,cred ca era guta sau copilul minune, eu nu ii deosebesc dar El sustinea ca e Adi minune...si da-i cu maneaua...hai,hai!
Stupoare: eram intr-un fast food turcesc din Elvetia si ascultam manele romanesti!
Se duce de rapa lumea asta.
Apoi ne-a bufnit un ras isteric pe amandoi si, bineinteles, ca am anuntat lumea ce se asculta in fast foodurile turcesti din Elvetia.
Si, nu, nu a fost doar o coincidenta nefericita pentru ca apoi a mai urmat o melodie de la Akcent :)

Oricum, mancarea a fost ieftina si buna, am iesit de acolo cu burtile pline si cu o manea in repertoriu!

Iar a2a zi am ales un restaurant chinezesc ca sa fim siguri ca evitam incidentele neplacute, am fost la Mr. Wong, al carui pui cu sos dulce-picant ne va ramane in amintire for ever end ever!
God bless Mr. Wong, fast food-ul turces si chinezoii din Paris, unde se mananca extraordinar de bine si de ieftin! si castanele!!!

"La multi ani si un An Nou fericit!"

I love Basel! Incep sa ma indragostesc de Elvetia, mai ales ca pana acum am vazut cel putin 2 Starbucksuri in Basel, dar trecand peste asta, chiar si femeile de serviciu vorbesc engleza in Basel!!! La youthhostelul unde am stat, pe langa faptul ca absolut totul stralucea de curatenie, personalul vorbea cel putin 3 limbi: germana,franceza si engleza. Si camerele de la hostel au fost mult mai curate, mari, genial mobilate decat orice hostel sau hotel de 2 stele la care am stat in Paris. Plus lumea foarte amabila si cordiala, fara sa fie falsa. Efectiv oamenii pareau mult mai abordabili. Am mancat la un fast food turcesc unde am primit portii delicioase si uriase de mancare, la un pret rezonabil. Si marea surpriza a venit in momentul in care am auzit o manea :)) nu ne-a venit sa credem! in Basel, Elvetia, am ascultat Adi Minune...cred ca el era. Dar s-ar putea sa ma isnel, cert e ca am ascultat o manea romaneasca intr-un fast food turcesc din Elvetia. Si apoi Akcent, asta a fost mai suportabil. In rest, tramwaie frumoase, catedrale superbe si un muzeu magic de papusi!



A mai trecut un An. Privind in urma, un An cu realizari frumoase. Un an cu suisuri si cobarasuri dar una peste alta plin de iubire si de sprijin. Plin de magia bucuriei de a avea parinti minunati, prieteni adevarati si un iubit minunabil!


Eu imi doresc ca anul asta nou sa aduca sanatate pentru mine si pentru toti cei dragi mie. Si pace in lume. Si sa reusesc tot ce mi-am propus anul trecut si nu am reusit sa fac, din diverse motive.

Imi doresc sa devin mai nesimtitoare. Sa devin mai puternica. Sa imi depasesc limitele.

Sa invat sa spun:" NU!".

Sa nu imi refuz micile bucurii cotidiene.

Sa nu uit ca music is the healer no matter who you are!



Si sa incep noul an asa...:)