jardin d'hiver sau "cabana"

Stau cu o cafea calda in fata. Cafea cu aroma de alune de padure. In timp ce sorb fiecare picatura ma uit la cei doi tipi care dorm pe canapeaua mea. Care va sa zica sunt in the pack. That's what they told me yesterday. Si eu, totusi, nu inteleg cum naiba ma bag mereu in rahaturi din astea? Cum nu pot eu sa fiu "the one" for one man but part of the pack. Because I am such a good player, ain't I? Si nu stiu si nu imi sta in fire sa "ma dau la un tip". Nu pot. Si daca imi place de mor. Daca nu face el pasul I shall be forever not his. Poate ca sunt traditionalista dar sangele apa nu se face. Asa ca ma aleg mereu cu o parte din gasca pe canapea dar cu inima plina de amintiri frumoase, un zambet pe buze si acum un loc de cazare la Londra.


Oricum demult nu ma mai intreb "cum ar fi fost daca". Traiesc in prezent.
Iar prezentul este aceasta iarna blanda, cu soare, cu orhideea pe cale sa infloreasca, cu my casa plina, cu prieteni buni si ras nebun. Plimbare prin ger dar cu soare si un cer albastru azuriu. Si, totusi, caut o fata, caut pe cineva dar se pare ca nu am puterea sa il recunosc. Speranta este ca poate el ma va recunoaste.


E cald si placut. E soare. In curand o sa plecam spre centru, o sa bem o cafea cu lapte, o sa mancam un croissant si apoi o sa urcam in catedrala. De pe platforma o sa vedem tot Strasbourgul. Si o sa ne simtim binecuvantati pentru ca locuim aici. Apoi o sa coboram razand, evitand capcana porumbeilor si o sa mergem la muzeu.


I like my days here. It just gets better and better. Chillax. Respira si fii constient de asta, bucura-te de gradina ta de iarna, din interior. Unde sunt multe flori de gheata, cafea geniala si oameni minunati la un garden party! Si fonDU, cougars and the wolf of london aka wolfy!

momentul prezent

Multi oameni spun ca trebuie sa traim in prezent. Nu in trecut, nu in viitor, ci in prezent. Ca ce e dus e dus si nu se mai intoarce. Ca ce-a fost verde s-a uscat. 

Eu cred ca trebuie sa incercam sa traim in prezent dar ca avem nevoie de trecutul si viitorul nostru ca sa ne construim armonios, frumos, tridimensional. Pentru ca suntem suma actiunilor noastre si amalgamul de amprente ale oamenilor pe care i-am intalnit pana acum. Extraordinar de minunati sau incredibil de execrabili, toti si-au pus amprenta asupra personalitatii noastre; in diverse masuri.

Eu imi iubesc trecutul si am intalnit atatia oameni minunati incat sunt o mare de bucurie. M-au format frumos, cred ca am fost mereu un elev bun, am incercat sa ma las modelata. Desi sunt de o incapatanare rara. 

Prietenii ii pot impartii pe etape, pe sexe, pe culori de piele, pe tipuri de ras, pe tipul de mers, dupa ce beau, ce mananca, dupa tipul de magie pe care il stapanesc dar i-as deosebi chiar si cu ochii inchisi. Pentru ca, da, eu am prieteni magici. Am prieteni calatori, preieteni cu radacini, prieteni cu maini magice, prieteni cu vorbe maiastre, prieteni tacuti, prieteni exuberanti, prieteni care ingrijesc oameni si prieteni care ingrijesc suflete. 

Aici vorbim de un traseu de viata. La un moment dat, in vietile noastre, am avut un cel mai bun prieten. Si, daca suntem foarte norocosi, il pastram pe traseul nostru.

Eu era sa o pierd. Era sa se piarda, era sa ne pierdem. Din fericire, inca este aici. 

Si numai noi stim si ne amintim de doua maini, suflete si priviri impletite, cu rasul pana la urechi.

Sunt baltile noastre tomnatice in care saream cu voiosie, udandu-ne pana la gat.

Sunt momentele de neuitat petrecute pe banca din parcul din cetatea Sighisoara, eu cu, capul in poala ei, ea punandu-miu descantece in par. 

Noi alergand in pijamale cautand un net café ca eu sa pot vorbi cu el.

Noi la concerte, la Iris, la Cargo.

Noi in Braila, in Constanta, in Vama, in Sighisoara, in Brasov, in Bucuresti.

Noi simplu.

Noi pe banca noastra de la Saguna, sub copacul nostru.

Noi in cimitir, noi in barul ala de blackeri de pe sitei.

Noi la ea pe fotoliu, in camera ei, din apartamentul de langa mine, tesandu-ne visele si traiectoriiile de viata in timp ce ascultam iris.

Noi cantand, plangand, razand, fugind.

Ea sceptica eu increzatoare in oameni dar atat de pline de vise si de lumina.

Era o ploaie de toamna calda, noi mergeam agale prin parc, pluteam usor, pe umbra unui nor, mana-n-mana ochii in ochii. Lumina calda a toamnei noastre dragi ne-a scaldat mereu in brasov, in parc, pe dupa ziduri, la turnuri, in livada. 

Ea mi-a taiat blugii, mi-a facut o minunata panza de paianjen pe ei in care inca mai am impletite vise, o cruce invers si mi-a scris pe ei STORM. Pentru ca, da, eu sunt Furtuna. Mi-a facut chiar si o zgarda din piele pe care mi-a scris cu capse : STORM. Ca sa nu ma pierd, ca sa nu ma piarda.

Apoi am plecat pe drumurile noastre dar cred ca influenta reciproca a fost masiva. 

Suntem asa cum ne vad cei din jurul nostru, de cele mai multe ori.

Se spune ca ceea ce ne deranjeaza la altii sunt , de fapt, propriile noastre defecte.

Eu as putea sa vorbesc despre L. zile intregi. Mereu as gasi o amintire noua in cotloanele sertarelor cu amintiri. Cred ca, ea face parte din mine. 

Era sa o pierd si...era sa ma pierd. Cam atat pentru azi. Cam atat despre Nongrata mea :)

Apoi mai e A. He's simply the best. Mai tot liceul am fost nedespartiti. He's like my brother from another mother?! Am mers pe munti, am mers in delta, am mers prin cluj si prin brasov, prin bucuresti, prin strabsourg, prin concerte, pe la muzee, prin cluburi. Este arhitectul meu special. Cel mai special arhitect de vise. Si el m-a desenat. O furtune verde fluo pe un fond negru. Fulgerul care despica trunchiul. Ma cunoaste si cand suntem amandoi suntem fericiti.

D. e in India, traieste intr-o comunitate de hippioti si e libera si frumoasa, as always.

M. s-a mutat in NY city, e mariner ca si Goe, deghizat in fotograf.

D. de la Rasnov e grefier. E pisi ca in prima zi.

Oama e tot in bucuresti, comunista ca in prima zi.

Sharky e la cj devine un reumatolog mare si se lupta cu mizeria vietii.

Psyko e la cj si devine un medic internist mare si se bucura impreuna cu dani de o viata geniala.

Alice freaca menta, as always.

T. face ceasuri.

D. e la Paris.

Si ar mai fi inca multi. In episodul viitor.

Asa ca nu am cum sa nu ma gandesc la trecut.

Viitorul mi-l imaginez mereu.

Visarea este starea mea de spirit! :)

Va iubesc pe toti si pe fiecare in parte! Cheers to us!

ZA PA DA!! E AI CI!! TAKE COVEEER!

Oameni buni,ninge!

A ajuns zăpada și la mine, în colțul ăsta uitat de lume. E GER DE CRAPĂ PIETRELE, NINGE ȘI ZĂPADA SCÂRȚÂIE SUB BOCANCI!

Bonusurile primite iarna asta, for instant
1 bucată bilet la RHCP cu Omu meu
1 bucată bilet la METALLICA biensur aussi avec mon homme
1 bucată bilet la Lacul Lebedelor cu colegii mei, baletul din Sankt Petersburg
o vizită de la Omu meu drag
un Revelion alături de oameni dragi și fumoși.

And guess what??? WINTER HAS JUST BEGUN!!! MUAHHAHA

Așa că vă dores o iarnă fericită oameni dragi și frumoși!

Don`t you just love the moments when winter starts drawing flowers on your windows? Et puis meme s`il fait froid la geometrye du flocons du neige est simplement magnifique!



haha asta e melodia de la Revelionul cu Lili. I wonder sometimes if you still remember it :)

liniste si pace

what a day. categoric cea mai busy garda de pana acum. pentru liniste si zen...

Coana Jean

oricine ma cunoaste cat de cat stie ca eu imi iubesc plantele. so, natural, cand am ajuns in Franta am facut pe naiba-n patru si am facut rost de 3 plante. 2 mostenire de la Diana, predecesoarea mea :p si una imprumutata de catre o dna de la personal. si am dus eu munca de resuscitare cu ele vreo 4 luni bune. 2 le-am pus cat de cat pe, picioare, una e inca in agonie. dar cresteau mari frumoase verzi si fericite. le-am gasit si ghivece pe masura. in fine, viata curgea linistita in mica noastra camera. ele ma binedispuneau cu verdele lor iar eu , in schimb, le udam, le puneam in lumina si le iubeam.

pana cand s-a intamplat tragedia.

tragedia fiind Coana Jean! Coana Jean este femeia de serviciu, neagra fie ziua in care am intalnit-o! bun, de la inceput ne-am displacut reciproc. ea slaba ca o scandura, cu nasul ascutit si un neg mare pe fata, ascutita toata numai palaria de vrajitoare ii mai lipsea. frantuzoica scorpie tipica. eu am tot incercat sa ocolesc conflictele dar asta a devenit din ce in ce mai greu.

mai ales azi cand era sa o omor. sa o strang de gat cu mainile astea doua. sa fac moarte de om nu alta.

mi-a spart ghivecele cu flori. cand am intrat in camera, la pauza de pranz am vazut pe jos numai pamant, cioburi de ghiveci si plantele mele rasfirate pe jos. am crezut ca mor. like literally dying! am tras o tura buna de plans si am pornit in cautarea Coanei Jean ca sa o strang de gat. Dar a scapat scarba, nu am gasit-o! Am mai tras o tura de plansa si apoi am plecat in centru ca sa ma supun le chinurile frumusetii.

bun...ce sa fac ce sa fac cesafac? in camera nu mai imi venea sa intru asa ca am plecat la munca mai repede.

si ma suna colega mea ca sa imi spuna ca a venit la mine in camera ca sa imi aduca ceasca de afternoon coffee si ca atunci cand a vazut dezastrul si-a dat seama ca o sa fac o criza de nervi si a adunat tot ce a putut! isn`t she adorable? yes, she is! iti multumesc mult de tot!!!

asa ca seara nu a trebuit sa mai dau cu ochii de mega catastrofa, ci numai de resturile...respectiv 2 plante agonizate in 2 suporturi distruse. asa ca...le-am aruncat. oricat m-a durut inima. acum din cosul meu de gunoi rasare viata. si maine tare ma tenteaza sa ii fac Coanei Jean urme de noroi pe tot culoarul proaspat spalat de la un capat la altul. norocul ei ca nu sunt o persoana razbunatoare and that I can raise above! but there`s a limit for rising above and she should be aware of that `cause someday I will, maybe, stop raising above!

anyways...deja am imprumutat o planta de la colega...si poate o sa imi cumpar una galbena frumoasa, frumoasa, cu multe floriiiiiii!!!! in ghiveci de tabla ca sa moara Coana Jean...muhahahaha!!!

btw explicatia lui Dutu este ca s-a suparat ca nu am mai adus palinca din Romania, asta dupa ce aproape mi-a golit sticla, nestiuta de nimeni (crede ea). Coana Jean, coana Jean, or fi francezii sireti dar si romanii sunt perspicace atunci cand vine vorba de vinul lor.

pana una alta..."pupa-i in bot si papa tot!", vorba lui Caragiale!