on dit en avril ne te decouvre pas d'un fil!
but all the pretty pretty ones will leave you low and blow your mind!
how the fuck did I get involved in this in the first place?
Se afișează postările cu eticheta psihanaliza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihanaliza. Afișați toate postările
luni, 14 aprilie 2014
hate today
no love for tomorrow :) ah MM how I've missed you!
on dit en avril ne te decouvre pas d'un fil!
but all the pretty pretty ones will leave you low and blow your mind!
how the fuck did I get involved in this in the first place?
on dit en avril ne te decouvre pas d'un fil!
but all the pretty pretty ones will leave you low and blow your mind!
how the fuck did I get involved in this in the first place?
marți, 30 iulie 2013
strit
Azi luam toti pranzul in bucataria spitalului de zi ( strit = psihiatrul, eu = interna, infirmiera, asistenta, secretara si asistenta sefa). Si turuiam noi vrute si nevrute, la care psiul imi zice :
" Madalina, tu va être psychiatre!"
Mi-a stat inima in loc. Literalmente. I had a dream!
" Madalina, tu va être psychiatre!"
Mi-a stat inima in loc. Literalmente. I had a dream!
vineri, 10 mai 2013
on the road again
they say that there is nothing that the road can't heal.
I say they are right!
who are they?
that's a secret I'll never tell.
6 ore de condus, imi place mirosul de drum, de motor incins, soarele care ghideaza mereu, schimbarea vitezelor, zgomotul cauciucurilor, benzinaria de pe marginea drumului cu cafeaua vesnica ceamibunacafeadinlumelamomentulrespectiv! tirurile, farurile noaptea, vantul rece, copacii de pe marginea drumului care dau impresia de banda desenata! dar mai ales vitezaa! singurul moment din lume in care poti sa canti din toti rarunchii asta :
cand unii te vad si te plac si ar vrea sa fie ca tine. dar ei nu stiu nimic despre tine.
to live to tell your story.
un mustang si road 66 este visul suprem. poate cu tine sau fara, cel pe care nu l-am cunoscut inca sau l-am cunsocut si l-am lasat sa plece. sau cu un/o total stranger, sau cu un/o cea mai buna prietena.
again and again and again home is your heart is! but my heart has no home!
is there something more important than to have a memorable life?
sometimes I feel like I am 100 years old but still a baby!
60 revolutions per minut, this is my regular speed!
this song that I have sang for just a few!
cateodata te simti atat de bine incat iti este frica sa te bucuri; incat stii ca va urma ceva rau.
dar daca urmezi drumul tau...totul este sa iti asculti inima si mintea.
cand eram mica credeam ca destinul fiecaruia este gravat in scoarta de tei, nu stiu de ce tei, pentru ca imi placea mirosul probabil. in plus tei=mare. cat de singur poti fii inconjurat de oameni.
ti s-a intamplat vreodata sa vezi totul din afara corpului tau, incet, incet sa iesi din tine...and nothing else matters!
sa traiesti atemporal, sa iesi din lumea asta cand vrei, sa iei masina, avionUL, elicopterul, vaporul si sa pleci, sa pleci, sa plecccccccciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
sa-ti fie drumul lin si noaptea aproape
pe-ntinderea de soapte sa-ti mangai parul,
lin
sa ma atingi si sa ma stingi
pe veci,
din cinci in cinci
zile calatoare
iele zburatoare
ierni fulgeratoare
pasari migratoare!
un soare terapeutic si liniste!
tatuajul cu aripile lui hermes!
A très bientôt mes amis!
I say they are right!
who are they?
that's a secret I'll never tell.
6 ore de condus, imi place mirosul de drum, de motor incins, soarele care ghideaza mereu, schimbarea vitezelor, zgomotul cauciucurilor, benzinaria de pe marginea drumului cu cafeaua vesnica ceamibunacafeadinlumelamomentulrespectiv! tirurile, farurile noaptea, vantul rece, copacii de pe marginea drumului care dau impresia de banda desenata! dar mai ales vitezaa! singurul moment din lume in care poti sa canti din toti rarunchii asta :
cand unii te vad si te plac si ar vrea sa fie ca tine. dar ei nu stiu nimic despre tine.
to live to tell your story.
un mustang si road 66 este visul suprem. poate cu tine sau fara, cel pe care nu l-am cunoscut inca sau l-am cunsocut si l-am lasat sa plece. sau cu un/o total stranger, sau cu un/o cea mai buna prietena.
again and again and again home is your heart is! but my heart has no home!
is there something more important than to have a memorable life?
sometimes I feel like I am 100 years old but still a baby!
60 revolutions per minut, this is my regular speed!
this song that I have sang for just a few!
cateodata te simti atat de bine incat iti este frica sa te bucuri; incat stii ca va urma ceva rau.
dar daca urmezi drumul tau...totul este sa iti asculti inima si mintea.
cand eram mica credeam ca destinul fiecaruia este gravat in scoarta de tei, nu stiu de ce tei, pentru ca imi placea mirosul probabil. in plus tei=mare. cat de singur poti fii inconjurat de oameni.
ti s-a intamplat vreodata sa vezi totul din afara corpului tau, incet, incet sa iesi din tine...and nothing else matters!
sa traiesti atemporal, sa iesi din lumea asta cand vrei, sa iei masina, avionUL, elicopterul, vaporul si sa pleci, sa pleci, sa plecccccccciiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
sa-ti fie drumul lin si noaptea aproape
pe-ntinderea de soapte sa-ti mangai parul,
lin
sa ma atingi si sa ma stingi
pe veci,
din cinci in cinci
zile calatoare
iele zburatoare
ierni fulgeratoare
pasari migratoare!
un soare terapeutic si liniste!
tatuajul cu aripile lui hermes!
A très bientôt mes amis!
duminică, 10 martie 2013
the golden hour
Cat de multe lucruri poti face intr-o ora?
Nu foarte multe...sa citesti, sa te plimbi, sa faci sport, sa iesi la o cafea, sa stai in trafic, sa pui benzina, sa faci cumparaturi...sa razi, sa te certi, sa incerci sa intelegi, sa (te) ierti...sau enorm de multe. Sunt sigura ca ati experimentat sentimentul de dilatare a timpului. So many ideas/minut...
In medicina o ora poate schimba viata unui om that's why we call it the golden hour!
Asa ca daca vreodata viata mea o sa fie in mainile unui rezident, vreau sa am o lista pe care sa o rememorez, cu cele mai marete ganduri ale mele. Si voi avea incredere in el asa cum pacientii mei au avut si au incredere in mine.
Asa cum eu am invatat sa go with the flow, it takes years of practice, not knowing when you'll be able to sleep/eat/drink/pee. It's difficult like hell because for 24 golden hours your life doesn't belong to you anymore. You are your patients God. And if anything goes wrong, you're the only responsible.
Suturi, gips, rasini, politraumatizati, abuzati ( fizic sau psihic), apendicite, torsiuni testiculare, invaginatii, traume craniene, politraumatizati...toti sunt in mainile tale. Trebuie sa prioritizezi! Sa inveti sa explici calm, chiar daca pacientul/apartinatorii urla/plang/nu pot ( vor) sa inteleaga. Uneori nu poti face nimic. And then you have to let go!
Nu o sa uit niciodata primul meu anunt de cancer. La o femeie tanara. Nu era cinstit, nu vedeam rostul, nu vedeam de ce eu? De ce ea? Am intrat in camera, i-am explicat, apoi am vazut cum efectiv se micsora, sub ochii mei, in pat. As fi vrut sa fiu tare, ca o stanca. Instead of that I started crying while explaining the treatment options. And then the miracle happened : femeia s-a ridicat din pat, a venit la mine si m-a luat in brate. Mi-a spus ca e ok, ca o sa ma obisnuiesc cu timpul sa dau astfel de vesti, ca asta e destinul ei si ca eu trebuie sa fiu tare pentru ca o sa mai dau vesti din astea. 7 zile mai tarziu eram de garda si am visat 2 ochi care ma priveau ca si cum ma rugau sa ii las sa plece. 2 ore mai tarziu am primit un apel : era la urgente, in coma. Am incercat sa o transfer pe oncologie, pe reanimare, fara succes. 5 ore mai tarziu murea in serviciul meu. Si atunci am inteles ochii : eu nu eram pregatita sa ii dau drumul. But she was never mine. I got attached. It was human, but I am a doctor. So do you do that? Or not. So I learned to let go. To care but without influencing the decisions of my patients.
Eu am ales de multa vreme sa ma implic in viata pacientilor mei daca este dorinta lor. De aceea sunt mult mai inclinata spre partea de psihoterapie decat de medicina. Ma intereseaza pacientul ca si intreg. Dar mai ales mintea, pentru ca de acolo pleaca totul!
Ce fel de doctor este ala care urmeaza niste recomandari si atat? Nu este un doctor, este un robotel fricos! Experienta personala nu ii mai foloseste la nimic, caci ii este prea frica sa iasa din "legea scrisa". Dar ce te faci cand legea scrisa se schimba tot la 2-3 ani? Cine mai e Dumnezeul tau? Si ce folos ca ii tratezi hipertensiunea, diabetul sau astmul daca omul e deprimat? Si daca nu are chef decat sa moara? Why not speak with him? It's so easy. Words always win, even tough we loose.
Sometimes we're angry, tired, we don't have an "easy" job. Being close to your patients it's not easy. It's a choice. Well, I choose life, smile, words. I choose psychiatry over somatic medicine. I choose drug addicts and "crazy people". Because somehow they have a glow! Because that's where I belong! I wanna know that I did something in this life a part from prescribing medicines. I wanna be a part of my patients life and I want to lift him up!
Nu foarte multe...sa citesti, sa te plimbi, sa faci sport, sa iesi la o cafea, sa stai in trafic, sa pui benzina, sa faci cumparaturi...sa razi, sa te certi, sa incerci sa intelegi, sa (te) ierti...sau enorm de multe. Sunt sigura ca ati experimentat sentimentul de dilatare a timpului. So many ideas/minut...
In medicina o ora poate schimba viata unui om that's why we call it the golden hour!
Asa ca daca vreodata viata mea o sa fie in mainile unui rezident, vreau sa am o lista pe care sa o rememorez, cu cele mai marete ganduri ale mele. Si voi avea incredere in el asa cum pacientii mei au avut si au incredere in mine.
Asa cum eu am invatat sa go with the flow, it takes years of practice, not knowing when you'll be able to sleep/eat/drink/pee. It's difficult like hell because for 24 golden hours your life doesn't belong to you anymore. You are your patients God. And if anything goes wrong, you're the only responsible.
Suturi, gips, rasini, politraumatizati, abuzati ( fizic sau psihic), apendicite, torsiuni testiculare, invaginatii, traume craniene, politraumatizati...toti sunt in mainile tale. Trebuie sa prioritizezi! Sa inveti sa explici calm, chiar daca pacientul/apartinatorii urla/plang/nu pot ( vor) sa inteleaga. Uneori nu poti face nimic. And then you have to let go!
Nu o sa uit niciodata primul meu anunt de cancer. La o femeie tanara. Nu era cinstit, nu vedeam rostul, nu vedeam de ce eu? De ce ea? Am intrat in camera, i-am explicat, apoi am vazut cum efectiv se micsora, sub ochii mei, in pat. As fi vrut sa fiu tare, ca o stanca. Instead of that I started crying while explaining the treatment options. And then the miracle happened : femeia s-a ridicat din pat, a venit la mine si m-a luat in brate. Mi-a spus ca e ok, ca o sa ma obisnuiesc cu timpul sa dau astfel de vesti, ca asta e destinul ei si ca eu trebuie sa fiu tare pentru ca o sa mai dau vesti din astea. 7 zile mai tarziu eram de garda si am visat 2 ochi care ma priveau ca si cum ma rugau sa ii las sa plece. 2 ore mai tarziu am primit un apel : era la urgente, in coma. Am incercat sa o transfer pe oncologie, pe reanimare, fara succes. 5 ore mai tarziu murea in serviciul meu. Si atunci am inteles ochii : eu nu eram pregatita sa ii dau drumul. But she was never mine. I got attached. It was human, but I am a doctor. So do you do that? Or not. So I learned to let go. To care but without influencing the decisions of my patients.
Eu am ales de multa vreme sa ma implic in viata pacientilor mei daca este dorinta lor. De aceea sunt mult mai inclinata spre partea de psihoterapie decat de medicina. Ma intereseaza pacientul ca si intreg. Dar mai ales mintea, pentru ca de acolo pleaca totul!
Ce fel de doctor este ala care urmeaza niste recomandari si atat? Nu este un doctor, este un robotel fricos! Experienta personala nu ii mai foloseste la nimic, caci ii este prea frica sa iasa din "legea scrisa". Dar ce te faci cand legea scrisa se schimba tot la 2-3 ani? Cine mai e Dumnezeul tau? Si ce folos ca ii tratezi hipertensiunea, diabetul sau astmul daca omul e deprimat? Si daca nu are chef decat sa moara? Why not speak with him? It's so easy. Words always win, even tough we loose.
Sometimes we're angry, tired, we don't have an "easy" job. Being close to your patients it's not easy. It's a choice. Well, I choose life, smile, words. I choose psychiatry over somatic medicine. I choose drug addicts and "crazy people". Because somehow they have a glow! Because that's where I belong! I wanna know that I did something in this life a part from prescribing medicines. I wanna be a part of my patients life and I want to lift him up!
luni, 4 aprilie 2011
that's the way we like it! :)
Vorba unui psihiatru este intodeauna bullet proof :"Aici nu se pune problema de incompetenta, nu suntem noi incapabili, ci este vorba despre un caz extrem de complex."
:D
Dixit!
de aici
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
