La inceput nu simti nimic dar ai o presimtire. Ceva care te zgandare in piept. O neliniste, ca un pui care se zbate intr-o colivie. Nu reusesti sa identifici sentimentul si ii dai mai departe.
Serviciu, pandemie, pacienti, beletristica, proiecte profesionale, plante, flori, sport, proiecte, seriale si muzica. Multa muzica. Because "music is the healer, no matter who you are", God bless Bonobo.
Apoi germineaza un gand, se naste o teama. Un "dar daca". Si reiei totul in cap pentru ca ai momentele tale de anxietate si ai nevoie de planuri. De lucruri solide, de certitudini. Ca atunci cand faci scufundari. Trebuie sa ai un echipament de incredere si apoi te scufunzi fara probleme. Daca ai o butelie de oxigen care are scurgeri nu te scufunzi pentru ca nu esti suicidal. Well, this is how it should be in everyday life as well. You earn trust. Nu te cufunzi cu o butelie de oxigen care pierde oxigen pentru ca risti sa nu mai iesi la suprafata.
Asta este teoria. In practica sunt 1000 de sentimente, ganduri, circumstante care interfereaza. Because you don't want to be a quitter, you don't wanna be the loser (although everybody loves a loser) and because everybody wants to love and be loved (the ones who say otherwise are just lying to themselves, trust me, I've been there as well).
Dar apoi iti dai seama ca nu mai este o neliniste ci un sentiment bine instaurat. O durere surda in piept. Si atunci stii : ceva nu este in regula. Alarm, alarm, alarm! Ai fost déjà in locul asta, iti este familiar, il cunosti ca pe propria ta palma. Stii ca esti la o rascruce. Poate chiar la un punct de non return. Trebuie sa iti inghiti unele cuvinte, sentimente, sa le reformulezi. Ai vrea sa te bagi in pat cu Uaf si sa il strangi tare in brate. Ca la fiecare moment de cumpana. Sau ai vrea macar ca cineva sa iti sopteasca ca totul va fi bine. Dar nu auzi soapta asta.
Si nu reusesti sa te faci inteles. Si poate nu e din vina ta. Furia intra in scena. Si ai chef sa urlii ca un lup, sa alergi pana cazi lat, sa te avanti in furtuna. Pentru ca apoi linistea sa curga-n tine.
duminică, 10 mai 2020
joi, 12 decembrie 2019
vitrine/la piata
cum o fi sa stai, sa numeri parai si sa nu ai nici un fel de griji?
cum o fi sa bei de 5000 de lei...
si cum ar fi daca-ntr-o buna zi nu ai mai fii tu?
si cum ar fi sa asculti AB4 la CT? intr-un bloc turn, pe plaja.
oare cum ar fi sa fii vanzator la piata sau intr-un magazin de LUX?
sau intr-o piata de LUX! ce este luxul?
no…"in your house I long to be, room by room patiently…"
La piata
Nu prea imi plac schimbarile, am micile mele obiceiuri si ma perturba schimbarea. Sunt ca o grumpy old lady. Schimbarea lucrurilor provoaca probabil o aprehensiune a esecului. Umana. Dar greu de acceptat pentru micii nevrozati ce suntem. J'aime mes petites habitudes!
Par exemple, de vreo 5 ani vizitez piata, sambata dimineata. La piata din Neudorf, Strasbourg.
Acest obicei i-l datorez Tinei. La fel ca si mancatul legumelor. La fel ca si acceptarea celorlalti si the striving for happiness but this will be detailed in another post.
Numai ca spre nefericirea noastra Tina a trebuit sa se mute la Paris, dupa ce a terminat PHdul. Numai acolo si-a gasit de lucru. Job-ul este uimitor. Parisul nu o pasioneaza, nici parizienii iar Strasbourgul ii lipseste enorm. Iar eu am ramasa fara un partener de facut piata.
Adica mi se pare de rahat. Piata este my happy place. My silent place. Locul unde imi pun gandurile in ordine. Mie imi place la piata, imi place mult, imi place de mor. Unii oameni chiar mor in piata. Ca domnul vanzator de la taraba cu produse din Italia, rapus de un infarct la locul de munca, in fata familiei lui.
Imi place mult si raionul de flori. Cu doamna florareasa care lucreaza impreuna cu fiul ei. Cateodata imi daruiesc flori. Are mereu zambetul pe buze, chiar si cand nu ii merge bine. De vreo doi ani nu mai lucreaza la piata. Nu stiu ce s-a intamplat. A disparut pur si simplu. As fi putut sa intreb ceilalti pietari ce s-a intamplat dar nu am indraznit. Mici nevrozati dupa culm ziceam. Rebeliunea nu este o calitate universala.
Doamna Harriet Tubman ar fi zis cam asa : "Am eliberat 1000 de sclavi. As fi putu sa eliberez inca 1000 daca ar fi stiut ca sunt sclavi."
Dar viata continua. Si viata continua. Si cu siguranta piata continua as the show must go on!
So I go on, as you go on...as we go on in circles...so here we go again.
"You don't know my mind, you don't know mi mind, dark necessities are part of my design!" RHCP
cum o fi sa bei de 5000 de lei...
si cum ar fi daca-ntr-o buna zi nu ai mai fii tu?
si cum ar fi sa asculti AB4 la CT? intr-un bloc turn, pe plaja.
oare cum ar fi sa fii vanzator la piata sau intr-un magazin de LUX?
sau intr-o piata de LUX! ce este luxul?
no…"in your house I long to be, room by room patiently…"
La piata
Nu prea imi plac schimbarile, am micile mele obiceiuri si ma perturba schimbarea. Sunt ca o grumpy old lady. Schimbarea lucrurilor provoaca probabil o aprehensiune a esecului. Umana. Dar greu de acceptat pentru micii nevrozati ce suntem. J'aime mes petites habitudes!
Par exemple, de vreo 5 ani vizitez piata, sambata dimineata. La piata din Neudorf, Strasbourg.
Acest obicei i-l datorez Tinei. La fel ca si mancatul legumelor. La fel ca si acceptarea celorlalti si the striving for happiness but this will be detailed in another post.
Numai ca spre nefericirea noastra Tina a trebuit sa se mute la Paris, dupa ce a terminat PHdul. Numai acolo si-a gasit de lucru. Job-ul este uimitor. Parisul nu o pasioneaza, nici parizienii iar Strasbourgul ii lipseste enorm. Iar eu am ramasa fara un partener de facut piata.
Adica mi se pare de rahat. Piata este my happy place. My silent place. Locul unde imi pun gandurile in ordine. Mie imi place la piata, imi place mult, imi place de mor. Unii oameni chiar mor in piata. Ca domnul vanzator de la taraba cu produse din Italia, rapus de un infarct la locul de munca, in fata familiei lui.
Imi place mult si raionul de flori. Cu doamna florareasa care lucreaza impreuna cu fiul ei. Cateodata imi daruiesc flori. Are mereu zambetul pe buze, chiar si cand nu ii merge bine. De vreo doi ani nu mai lucreaza la piata. Nu stiu ce s-a intamplat. A disparut pur si simplu. As fi putut sa intreb ceilalti pietari ce s-a intamplat dar nu am indraznit. Mici nevrozati dupa culm ziceam. Rebeliunea nu este o calitate universala.
Doamna Harriet Tubman ar fi zis cam asa : "Am eliberat 1000 de sclavi. As fi putu sa eliberez inca 1000 daca ar fi stiut ca sunt sclavi."
Dar viata continua. Si viata continua. Si cu siguranta piata continua as the show must go on!
So I go on, as you go on...as we go on in circles...so here we go again.
"You don't know my mind, you don't know mi mind, dark necessities are part of my design!" RHCP
duminică, 10 februarie 2019
exercitiu de imaginatie
daca atunci cand eram mica vroiam sa fiu doctor
si apoi vroiam sa ma fac amabasador
si apoi m-am gandit ca limbile straine imi vor fi utile la ceva in viata
si cititul meu drag, reading my life away
si mersul pe jos, de pe alexandru vlahuta pana "pe livada" mi-a facut ordine in cap si in suflet
si daca iubirile mele m-au invatat un miliard de lucruri
si daca plecarile mele m-au facut mai puternica
si daca am trait 1000 de vieti si de morti prin calatoriile mele
si daca sentimentele le-am aruncat in Marea Caribelor
si daca am fost impreuna sa vedem Piratii din Caraibe
si ne-am dansat iubirea, durerea, sperantele si deziluziile...
asta inseamna ca in 2 ani voi vorbi germana
asta insemana ca voi avea un nou pasaport
asta inseamna ca toamna asta eu voi fi noi
si noi vom fi casatoriti si curand vom fi 3
si vom scrie si citi alte milioane de carti impreuna
si zambetul nostru va straluci de 1000 de ori mai puternic
si ne vom dansa viata in piruete si fluturari de vant si de par majestuoase
si Ikebana
as vrea ca fiecare om din viata mea sa stie cat de mult a insemnat pentru mine si ce impact puternic a avut pentru traiectoria mea
as vrea sa vad visul romanesc si sa-i spun cat il urasc, in continuare
se pare ca incepe o noua era
Amin!
PS : cat as vrea ca Alina si Viorica sa ma vada acum! Sper ca sunteti mandre de mine, de acolo de sus! Up ^^ never look back!
si apoi vroiam sa ma fac amabasador
si apoi m-am gandit ca limbile straine imi vor fi utile la ceva in viata
si cititul meu drag, reading my life away
si mersul pe jos, de pe alexandru vlahuta pana "pe livada" mi-a facut ordine in cap si in suflet
si daca iubirile mele m-au invatat un miliard de lucruri
si daca plecarile mele m-au facut mai puternica
si daca am trait 1000 de vieti si de morti prin calatoriile mele
si daca sentimentele le-am aruncat in Marea Caribelor
si daca am fost impreuna sa vedem Piratii din Caraibe
si ne-am dansat iubirea, durerea, sperantele si deziluziile...
asta inseamna ca in 2 ani voi vorbi germana
asta insemana ca voi avea un nou pasaport
asta inseamna ca toamna asta eu voi fi noi
si noi vom fi casatoriti si curand vom fi 3
si vom scrie si citi alte milioane de carti impreuna
si zambetul nostru va straluci de 1000 de ori mai puternic
si ne vom dansa viata in piruete si fluturari de vant si de par majestuoase
si Ikebana
as vrea ca fiecare om din viata mea sa stie cat de mult a insemnat pentru mine si ce impact puternic a avut pentru traiectoria mea
as vrea sa vad visul romanesc si sa-i spun cat il urasc, in continuare
se pare ca incepe o noua era
Amin!
PS : cat as vrea ca Alina si Viorica sa ma vada acum! Sper ca sunteti mandre de mine, de acolo de sus! Up ^^ never look back!
sâmbătă, 9 februarie 2019
2019
PH
1 stagiu
2 mémoire-uri
Nunta
Inceputul unei Carti
"tell me something girl
aren't you tired trying to fill the void?"
"I bow down to pray
I try to make the worse seem better
lord, show me the way to
Cut trough all this worn out leather"
(Lady Gaga, "Million Reasons")
California dreaming in Brasov
Intr-o zi o sa ma fac eu mare si o sa o tai de aici
O sa plec cat mai departe
O sa locuiesc in Franta...Brasovul sufletului meu
Oare ce au devenit colegii mei de facultate?
Sharky, Psyko, Anda, Andreea, Puiu&Cata, Radu&Robert, Alexandra, Iulia, Cristina, Ana
Puiu cu Mickey Mouse-ul pe urechi, batand ritmul cu femurul pe tabla de examen
Au fost niste ani minunati!
Bucuresti, iarba, Bonobo, o veche casa aristocratica, cu ferestre uriase si arbori mareti
"They agree that the see is the best place to live...
...So they live for the day 'cause tomorrow they may not be able to walk in the sky...
...Music is the healer, no matter who you are!..."
(Bonobo, "Walk in the sky")
"- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?"
- Doctor. Doctor in Franta."
Imi traiesc visul din copilarie dar visul se transforma mereu.
"- Ce vrei sa fii cand o sa fii mare?
- Michele Obama."
Visul se transforma, oamenii la fel, continua miscare, perpetum mobile.
Aveam un perpetum mobile cand eram adolescenta.
Ca orice lucru tanjit si obtinuit, m-am plictisit repede...
1 stagiu
2 mémoire-uri
Nunta
Inceputul unei Carti
"tell me something girl
aren't you tired trying to fill the void?"
"I bow down to pray
I try to make the worse seem better
lord, show me the way to
Cut trough all this worn out leather"
(Lady Gaga, "Million Reasons")
California dreaming in Brasov
Intr-o zi o sa ma fac eu mare si o sa o tai de aici
O sa plec cat mai departe
O sa locuiesc in Franta...Brasovul sufletului meu
Oare ce au devenit colegii mei de facultate?
Sharky, Psyko, Anda, Andreea, Puiu&Cata, Radu&Robert, Alexandra, Iulia, Cristina, Ana
Puiu cu Mickey Mouse-ul pe urechi, batand ritmul cu femurul pe tabla de examen
Au fost niste ani minunati!
Bucuresti, iarba, Bonobo, o veche casa aristocratica, cu ferestre uriase si arbori mareti
"They agree that the see is the best place to live...
...So they live for the day 'cause tomorrow they may not be able to walk in the sky...
...Music is the healer, no matter who you are!..."
(Bonobo, "Walk in the sky")
"- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?"
- Doctor. Doctor in Franta."
Imi traiesc visul din copilarie dar visul se transforma mereu.
"- Ce vrei sa fii cand o sa fii mare?
- Michele Obama."
Visul se transforma, oamenii la fel, continua miscare, perpetum mobile.
Aveam un perpetum mobile cand eram adolescenta.
Ca orice lucru tanjit si obtinuit, m-am plictisit repede...
vineri, 21 septembrie 2018
Toamna 2018
"A venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva :
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
luni, 6 februarie 2017
Nabadaiosul drum spre casa
A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
duminică, 20 noiembrie 2016
reality check!
Tocmai m-am intors din vacanta in Noua Caledonie. 3 saptamani de vacanta, soare, mare, nisip alb, palmieri, vetsul salbatic caledonian, rodeo, Insula Pinilor, snorkeling, botez de plonjare, piete colorate, inotat cu testoase si "dolce far niente".
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
 |
| Plaja de la Anse Vata/Anse Vata beach |
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)