Nu mi-am dorit niciodata sa zbor in spatiu. Imi e frica. Incredibil de frica sa imi pierd pamantul de sub picioare. In mod dubios nu imi e frica de ocean, de scufundari, de munti, de prapastii. Dar de spatiu da! Nu m-as urca intr-o naveta spatiala pentru nimic in lume!
In ultima vacanta am fost 8 zile pe vapor. Cu mici acostari in porturi. Totusi, 8 zile pe mare. Nu am stiut cum o sa (imi) fie. Mi-am luat cu mine medicamente contra raului de mare si cu toate panzele sus!
Si, Doamne, cum mi-au fost daramate toate barierele. Sa te vezi inconjurat de apa, cat vezi cu ochii apa. Iar apoi sa vezi bancuri de pesti zburatori care ieseau la aer pentru cate o acrobatie si delfinii care se jucau cu vaorul, il ocoleau, il surpindeau, faceau ture, 8 uri, inotau sarind, parca zambindu-ne. Cate are marea de oferit! In primul rand liniste si mii de stele si bariere de corali si minunate specii acvatice. Cum e sa stai pe punte, cu vantul biciuindu-ti fata? Cum e sa dormi noaptea pe "acoperisul" vaporului, intins pe spate, cu mainile sub cap, contempland spectacolul celest, stelele fara numar, stralucind nebuneste, jucand in constelatii, chemandu-te spre ele? Este PRICELESS !! Asa este! Un asa sentiment de libertate si de curaj rar mi-a fost dat sa experimentez. A fost atat de uimitor incat, in mai multe randuri, mi-am spus : " Doamne, daca mor acum, nu imi pare rau. Sunt fericita! Am facut tot ce am vrut sa fac. I lived by my rules, I did it my way!". Cafeaua bauta inainte de rasarit, invelita in stratul roz de vise! Saritul in apa, snorkelingul, testoasele uriase care treceau pe sub mine, apa clara, pestii, bariera de corali, plajele parasite, palmierii, nisipiul alb si fin, casele de vis, oamenii ciocolatii cu zambetul colgate si miere in ochi. In marea asta mi-am aruncat ultimele regrete. Le-am pus intr-o sticla de sticla imaginara, inchisa cu un dop de pluta sigilat cu ceara rosie pe care erau insemnele Furtunii. Si am aruncat sticla cat am putut eu de departe. Apoi totul a parut mai usor, mai luminos, mai clar. Viitorul nu s-a limpezit dar temerile au disparut.
As putea sa vorbesc ore intregi despre experienta Marii dar prefer sa va las cu niste poze.
Curcubeul vazut in apa, intr-o dimineata, a fost magic. Si nu cred ca voi putea uita vreodata apusul magnific, cu cerul arzand, rosu portocaliu cu irizatii de aur topit, pe marea linistita, umbrita de palmierii cunoscuti din vis, din copilarie ( de pe rochia neagra a mamei cu apusuri insangerate pe fond de palmieri). Nicicand nu am putut visa ca o sa vad asta in realitate. Apoi am invatat ca daca iti doresti ceva cu adevarat, trebuie doar sa ceri si sa crezi pana la ultimul punct din tine ca vei primii ceea ce ai cerut. " Cere si ti se va da!"
Jurnal de bord Iulie, Marea Caraibelor :
" Aici nu avem notiunea timpului. Nu stiu in ce data suntem azi si nici ora nu o cunosc. Stiu doar ca nu e nici prima nici ultima zi pe mare. Restul nu conteaza. Telefonul nu imi mai funtioneaza inca de cand am ajuns in Martinica. Restul lumii imi e strain. Realitatea mea e aici. Acum. Ieri m-am gandit la tine cand lasam urme efemere pe acea plaja quasi pustie. Oare ai fost si tu pe Marea asta? Ai pus si tu piciorul in apa cristal clear si un gand fugar a fugit spre mine? Pentru ca desi incerci sa simplifici totul esti foarte complicat. Atat de complicat incat nici (tu) nu (te) mai recunosti.
Sentimentul asta ca timpul se opreste in loc si ca timpul se dilata nu poate exista in multe locuri pe Pamant!"
