Duminica tihnita. Murakami. Soare.

si nu prea.

stau si ma uit la peretele alb din fata mea. pe el este un calendar cu mignoni. Unique, cu un minion imbracat intr-o haina de iarna, cu un bat care are atarnata la capat o bocceluta rosie cu puncte albe. Aceasta este imaginea lunii februarie 2016. Un mignon unic, pe cale sa plece. Asta imi aduce aminte de o replica din Madagascar(da, iubesc animatiile si de-abia astept sa vizionez Zootopia): "But I am unique!"(Marty, zebra), moment in care toate zebrele care beau apa din lac se intorc spre el si,cu acceasi expresie faciala, zic:"We're all unique!". Cam asa ma simt si eu, uneori.

Constienta de munca pe care o fac ma intreb constant care este limita dintre renuntare, resemnare, traire in prezent si multumire cu ceea ce am(si am destul de multe), aspiratie spre mai bine, mai mult, ambitie, lacomie si mediocritate. Cand cerem prea mult si cand ne multumim cu platitudini pentru ca "nu se poate mai mult"? Discutam despre asta cu Aurea, prietena mea din Mexic care actualmente isi continua PHD-ul in Amsterdam.
Adevarul este ca nu stiu ce sa cred. Constant invatata sa imi imping limitele mai departe si mai departe, cred ca ar trebui sa invat sa ma retrag cand ajung in momentul in care am dat ce am avut mai bun. Carcotasii ar putea spune ca se cheama renuntare, altii intelepciune.

Imi aduc aminte de ziua in care am renuntat la sah, in copilarie. Imi amintesc ca si cum ar fi astazi. Era o zi frumoasa de primavara, cu soare, cred ca aveam vreo 8 ani si le-am zis alor mei, hotarata:
"Eu nu mai vreau sa merg la sah!" 
"De ce, Mada?"
"Pentru ca nu imi place sa pierd. Si nu pot castiga mereu."
"ok. Dar stii, in viata, nu putem mereu sa castigam. Sigur nu mai vrei sa incerci, mami?"
"Sigur. Nu sunt pregatita sa pierd."

Problema este, dupa mine, faptul ca nu invatam niciodata sa pierdem. Cum naiba sa inveti sa pierzi? As zice ca acum accept cu gratie infrangerile si stiu sa ma retrag la timp dar inseamna oare asta ca am invatat sa pierd?! Sau ca m-am resemnat, ca am devenit un om plecat sub furtunile vietii si ca fetita care vroia totul a murit? Inseamna ca am murit? Ca now I settle for less than perfection?

Cum faci sa tragi o linie despartitoare nepartinitoare? Asa, ca sa iesi bine totusi, nu cu mandria sifonata.

El imi spunea ca asta e problema cu oamenii destepti, gandesc prea mult. Ca ar trebui sa traiasca mai mult momentul. Eu nu stiu daca ganditul te face neaparat un om (mai) destept. Ciuma timpurilor noastre este lipsa de gandire.

Si ma gandesc ca acum este momentul meu, momentul in care ma desprind cat mai lin posibil si plec. Pentru prima oara in viata mea, incerc sa nu creez valuri. Mi-am luat hotararea in liniste. A fost un drum sinuos, de luni si luni de zile si de nopti dar am convingerea ca am luat decizia buna.

Imi place tare mult cum scrie Haruki Murakami, mi se pare cusut pe inima cu fir de argint:
"Singur in crangul cimitirului, Sobolanul privea in gol prin parbriz. La cativa metrii in fata masinii, terenul se termina brusc, iar mai incolo se contopea cu intinderea intunecata a cerului, cu marea si cu strazile cufundate in noapte. Si-a
rezemat coatele de volan si privea nemiscat vazduhul. Tinea intre degete o tigara neaprinsa, trasand cu ea in aer desene coplicate si complet lipsite de semnificatie...

... Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am agsit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo treizeci de ani."

Haruki Murakami, "Pinball,1973"

Lumina asta calda care se revarsa in incapere imi da putere. Rocking chair-ul asta este tronul meu iar cartea-mi este sceptru. Am reusit unde altii au esuat. Am gresit unde altii au facut bine si am invatat. Chiar daca marai mereu cred ca m-am si maturizat, asa un pic.

Curios, poate, de data asta nu mai imi este absolut deloc frica de aspectul material al mutarii. De lasarea in urma a memoriilor, a lucrurilor materiale. Nu, de data asta voi pleca cu inima libera si cu aripile marg deschise. Ca un Phoenix. Pentru ca de data asta alegerea de a pleca mai departe imi apartine in totalitate. Nu plec din cauza banilor, a colegilor sau a conditiilor de lucru de toata jena din Romania. Nope. Plec pentru ca am nevoie de o pauza si asum asta pana in varful unghiilor. Asa ca acum incepe cautarea activa. Faza a2a. S-a terminat cu visarea serioasa. Am trecut la faza de actiune.

Bonzaiiiiiiiiiiiiiiiiii!

Marble mountains, Vietnam, August 2015.

Concertul Morcheeba

Strasbourg 13 Noiembrie 2013.
Am ajuns cam cu 10 minute inainte sa inceapa concertul si am fost surpinsa de marea de oameni de toate varstele, most of them geeks :)

In fata mea stateau doua tipe care...semanau cu noi (L always on my mind...) : aveau ruj rosu inchis, unghii negre, par lung, imbracate in negru si tipau si sareau si urlau cat le tineau vocile. Mai tii minte cand ne-am intors pe jos de la concertul Cargo din Livada si ploua? Era toamna si ne tineam de mana. Cantam tare si saream in balti. Alergam : "camaradul meu de sange, doar de tine imi e dor, va spun tot ce am in matze and I don't care about you at all...'cause I love chaos!"

She looks like an angel, she sings like an angel, she's Skye Edwards from Morcheeba!

" I thought that you were wise but you were otherwise!"

Am si cateva melodii filmate dar nu reusesc sa le uploadez :( it was awesome!

Asa ca va las cu un mini clip de la Paris, tot de anul asta!Lovely song, lovely lady, amazing group!

TIR 28

" A doctor puts on his white coat to save lives, to fight death but once he takes it off he's vulnerable, just like anybody else. Human.
We're all gonna die. We don't get to say much on how or when BUT we do get to decide on how we're gonna live. So do it, decide!
Is this the live you wanna live?
Is this the person you wanna love?
Is this the best you can be?
Can you be stronger, kinder, more compassionate?
Decide. Breathe in, breathe out and decide. The waiting could kill you.
You make a decision and than the world has to turn. The consequences unfall out of your hands.
There is only one thing that seems to be clear in those moments, while you wait, whatever you chose will be wrong..."  G.A.

But make a choice and never regret it! 'cause the thing you once did was the thing that you wanted the most at that moment! So just live and let die!



Azi eram blocata in trafic intre 2 tiruri. Ma claxoneaza tirul din dreapta, ma uit in sus, un nene mustacios numai zambet iesit pe jumatate pe geamul TIRului imi facea cu mana in disperare, zambind. Avea numar de Romania, imi vazuse numarul de Brasov! Faith restored in humanity, it saved the day! Mi-a venit sa ma dau jos din masina, in mijlocul coloanei, sa il imbratisez! Dar in loc de asta am facut si eu entuziasta cu mana si i-am zambit frumos. Apoi am accelerat si l-am lasat in urma. Reach out and touch faith!

Sunday brunch

Masinile alearga pe strada fara de sfarsit. Rotile aluneca lin pe asfaltul gri, ud. Ploua incet si ploaia ma linisteste. E racoare, timp prielnic pentru munca. Dar si pentru visare. Visez mult, cu ochii larg deschisi la oameni, calatorii, lucruri ce vor venii. Si asta e genial : ca desi visez stiu ca totul e posibil. Ca nimic nu e sigur dar ca totul e posibil.

Telefonul poate suna in orice clipa ca sa ma smulga din cocoonul camerei si sa ma trimita la spital. Sunt de astreint. Asta inseamna ca dublez rezidentul de garda si ca daca este vreun bloc operator sunt chemata la spital pentru a asigura continuitatea la urgente pediatrice chirurgicale. I like it. A lot! Quite strange for someone who doesn't especially like children. Imi place adrenalina, sentimentul de utilitate, imi place la nebunie sa fac suturi, sa reduc fracturi, sa fac gipsuri, sa pun tractiuni la Zenith, sa fac diagnostice chirurgicale. Asta este unul dintre drumurile care m-a gasit si nu pot decat sa ma bucur.
Dar ieri si azi a fost asa, chill.

Cu alta ocazie o sa va povestesc despre couchsurfing. Este un proiect absolut minunat la care particip de vreo 7 ani. Prin intermediul caruia am cunoscut oameni frumosi. Oameni pe care i-am gazduit, care m-au gazduit, sau oameni cu care am baut un pahar, am jucat jocuri de societate, am cantat, am slacuit lineul. O sa va povestesc si despre tipul pe care l-al adoptat, impreuna cu fulga, colega mea de apartament. Cum ea mi-a zis la opra trei dimineata, in camera mea, ca :" You meet the weirdest people, ever!". Asta in conditiile in care ea este o persoana ciudata :) Si cum, uneori, merit un wall head pentru ca o palm face is just not enough!

Ma gandesc la planul viitor and I don't want to jinx it!

Ieri am facut un brunch acasa, cu celine, mathilde si fulga. Pancakes sweet and salty. We just chatted like girls do. And laughed the afternoon away! Am baut cidru si am povestit cate-n luna si-n stele in timp ce lebedele alunecau majestuoase pe apele canalului din spatele balconului. Apoi ne-am uitat la 2 filme. Eu si Celine. Mathilde si Fulga au adormit instantaneu ( au fost de garda Vineri, exista o explicatie). Ma uitam la fetele astea 2 cum dormeam asa duse, si la celine care radea langa mine. Si imi sunt dragi. Pentru ca au incercat sa imi incropeasca o familie departe de acasa. Si au reusit. Acum am cel putin 2 case. O sa le duc curand in Romania, sa imi descopere tara si oamenii.

Iar azi am iesit la un brunch in oras, fix langa catedrala. Cred ca v-am mai povestit eu deja despre "Bistrot et chocolat" care este situat langa Catedrala Notre Dame de Strasbourg . Si care face niste minunatii culinare! Ca sa nu mai vorbesc de cacaoa lor cu gust de portocale, despre diferitele tipuri de ceaiuri si ciocolate bio :)
Este foarte special locul asta si nu doar prin locatie. Apoi ni s-a alaturat si Médérik si cum ieri a fost ziua lui, l-am dus la un winstub unde l-am indopat la cererea lui speciala cu flammekueche aka tarte flambée una dintre specialitatile excelente ale Alsaciei. Unul dintre cele mai bune locuri pentru a manca tarte flambée fara sa iti lasi acolo jumatate din buget este Au Brasseur. Iar berile lor artizanale sunt pas mal ( si asta vine de la o persoana care nu apreciaza berea).

So, daca sunteti in trecere prin Strasbourg nu uitati sa dati o tura pe catedrala notre dame de strasbourg, pe la bistrot et chocolat, pe la au brasseur si, categoric, la Amorino pentru the best gelato in town! Strasbourgul este un oras foarte frumos si practic, o sa revin cu mai multe descrieri si hinturi, candva. Imi dau seama ca traiesc in Strasbourg de un jumate si ca nu stiu cand m-am indragostit de orasul asta atipic si frumos!

A trecut o salvare pe langa casa. Cainele vecinului a inceput sa urle iar. Il sperie groaznic salvarile, de fiecare data urla 5 minute dupa trecerea unei salvari. Este un caine foarte comic : mic, negru, indesat, grasun, trecut bine de prima tinerete, cu o coada scurta si mereu ridicata, care nu stie sa mearga ca toti cainii ci sare! Iar catelul asta sagalnic locuieste intr-o veche casa alsaciana, impreuna cu stapanii lui ( un cuplu de alsacieni destul de varsta a 3a sau seniori asa cum sunt numiti atat de frumos aici). Da, stau langa o casa alsaciana cu un caine minunat si cu flori la ferestre.

O sa ma intorc si eu la oile mele negre. Pe curand!

hope

hope is a 4 letters word! everything that kills me makes me feel alive!



"...You can feel like a part of something if you're part of the scene
You can make your life look pretty add a little ice and gin,
Wash off the make-up and prepare the aspirin
Well you can get out of this party dress but you can't get out of this skin..."




uneori, trebuie doar sa ceri! sa te rogi din tot sufletul si sa ceri!

un punct

Sunt un punct intr-o mare de puncte. Colorate. Punctele formeaza totul. Apele, pamantul, cerul, focul, vantul. Prezentul, trecutul si viitorul. Poze pixelate si uneori blurate. Dar fara un punct nimic nu mai este la fel?!





Nu mi-am dorit niciodata sa zbor in spatiu. Imi e frica. Incredibil de frica sa imi pierd pamantul de sub picioare. In mod dubios nu imi e frica de ocean, de scufundari, de munti, de prapastii. Dar de spatiu da! Nu m-as urca intr-o naveta spatiala pentru nimic in lume!





In ultima vacanta am fost 8 zile pe vapor. Cu mici acostari in porturi. Totusi, 8 zile pe mare. Nu am stiut cum o sa (imi) fie. Mi-am luat cu mine medicamente contra raului de mare si cu toate panzele sus!





Si, Doamne, cum mi-au fost daramate toate barierele. Sa te vezi inconjurat de apa, cat vezi cu ochii apa. Iar apoi sa vezi bancuri de pesti zburatori care ieseau la aer pentru cate o acrobatie si delfinii care se jucau cu vaorul, il ocoleau, il surpindeau, faceau ture, 8 uri, inotau sarind, parca zambindu-ne. Cate are marea de oferit! In primul rand liniste si mii de stele si bariere de corali si minunate specii acvatice. Cum e sa stai pe punte, cu vantul biciuindu-ti fata? Cum e sa dormi noaptea pe "acoperisul" vaporului, intins pe spate, cu mainile sub cap, contempland spectacolul celest, stelele fara numar, stralucind nebuneste, jucand in constelatii, chemandu-te spre ele? Este PRICELESS !! Asa este! Un asa sentiment de libertate si de curaj rar mi-a fost dat sa experimentez. A fost atat de uimitor incat, in mai multe randuri, mi-am spus : " Doamne, daca mor acum, nu imi pare rau. Sunt fericita! Am facut tot ce am vrut sa fac. I lived by my rules, I did it my way!". Cafeaua bauta inainte de rasarit, invelita in stratul roz de vise! Saritul in apa, snorkelingul, testoasele uriase care treceau pe sub mine, apa clara, pestii, bariera de corali, plajele parasite, palmierii, nisipiul alb si fin, casele de vis, oamenii ciocolatii cu zambetul colgate si miere in ochi. In marea asta mi-am aruncat ultimele regrete. Le-am pus intr-o sticla de sticla imaginara, inchisa cu un dop de pluta sigilat cu ceara rosie pe care erau insemnele Furtunii. Si am aruncat sticla cat am putut eu de departe. Apoi totul a parut mai usor, mai luminos, mai clar. Viitorul nu s-a limpezit dar temerile au disparut.





As putea sa vorbesc ore intregi despre experienta Marii dar prefer sa va las cu niste poze.





Curcubeul vazut in apa, intr-o dimineata, a fost magic. Si nu cred ca voi putea uita vreodata apusul magnific, cu cerul arzand, rosu portocaliu cu irizatii de aur topit, pe marea linistita, umbrita de palmierii cunoscuti din vis, din copilarie ( de pe rochia neagra a mamei cu apusuri insangerate pe fond de palmieri). Nicicand nu am putut visa ca o sa vad asta in realitate. Apoi am invatat ca daca iti doresti ceva cu adevarat, trebuie doar sa ceri si sa crezi pana la ultimul punct din tine ca vei primii ceea ce ai cerut. " Cere si ti se va da!"









Jurnal de bord Iulie, Marea Caraibelor :
" Aici nu avem notiunea timpului. Nu stiu in ce data suntem azi si nici ora nu o cunosc. Stiu doar ca nu e nici prima nici ultima zi pe mare. Restul nu conteaza. Telefonul nu imi mai funtioneaza inca de cand am ajuns in Martinica. Restul lumii imi e strain. Realitatea mea e aici. Acum. Ieri m-am gandit la tine cand lasam urme efemere pe acea plaja quasi pustie. Oare ai fost si tu pe Marea asta? Ai pus si tu piciorul in apa cristal clear si un gand fugar a fugit spre mine? Pentru ca desi incerci sa simplifici totul esti foarte complicat. Atat de complicat incat nici (tu) nu (te) mai recunosti.





Sentimentul asta ca timpul se opreste in loc si ca timpul se dilata nu poate exista in multe locuri pe Pamant!"

1 iunie

Copii din toata lumea, uniti-va!
1 Iunie = ziua MEA!

Ce primeam de ziua asta cand eram mica : plimbari, rasfat...viata, dom'le!
Ce primesc la 27 de ani de ziua asta? O garda!
Et voile comment les choses "evoluent"! Mais c'est pas grave, there is an age for everything 'cause anyway all we are is "smoke on the water" :



Dar ma gandeam eu asa cum sa nu indepartez copilul din mine. Este o idee care ma urmareste. Sa fii matur, responsabil dar in acelasi timp sa nu te pierzi in proces, sa privesti lumea cu o continua fascinatie si sete de cunoastere. Sa nu iti refuzi niciodata micile placeri vinovate, fara sa cazi in extreme. Sa fii fericit tu cu tine. No regrets just memories. No failures just lessons to be learn. No tomorrow just today. No commercial ice cream but home made gelato! Travel somewhere, kiss a stranger, go with the wind. Someday, I will do this, someday "I'll be Saturday night!". But not today. De maine ma las!

Dar pana maine e azi si azi e ziua noastra! Asa ca azi o sa muncesc, cu bucurie, iar maine o voi celebra cu oameni dragi mie.

Pentru ca, inca o data, "there is no wrong, there is no right, the circle only has one side!"
Pana data viitoare va las cu una din "trupele" copilariei mele : OCS :)

seaside

cine merge in vacanta de vara in Martinica? moi! yup, yup!

se zice ca prietenul la nevoie se cunoaste. se mai zice si ca toti cainii ajung in rai.
azi mi-am luat un moment in soare. si am multumit pentru tot ce am si ce nu am.
pentru tot ce am trait, am dat si am primit. am pierdut si nici ca am stiut.
zile-au fost un joc neintrerupt, nu am stiut decat sa uit mereu ca maine voi fi tot eu.



si stiu ca am obosit, dar daca dupa colt ma asteapta mai mult!



marea am sa o ascult, sa imi spuna c-am gresit candva...
de-as vedea ca ai pleca, valuri mari as invoca, sa imi aduca amintirea ta...

de fapt, vezi tu...eu nu am fost niciodata a ta, nici a celui de-al 2 lea...Eu am fost mereu numai a lui. Si nu stiu daca asta o sa se schimbe vreodata.

Adio 2012...si nu numai

La revedere 2012. La revedere tristete, retinere, durere, neputinta, furie, lacrimi. Adio!

Hello 2013. Hello sunshine, colours, addictology, true mind speaking, free feelings, smiling.

People don't change. They never had. They never will change. It's human nature. Let's just face the facts and move on with our lives, shall we?

stare de spirit

azi m-am trezit usor intoarsa pe dos, ca si ieri de altfel, ca si ultimele luni din viata mea imi veti spune. nu pot sa va contrazic. I can't shake this feeling that something is going wrong. that I am on the other side of the island, the boring and the not so shiny one. El dormea si am stat un pic sa il privesc. E chinuit si in somn si in viata reala, he can't shake his demons. Eventually they will get him. Apoi am facut cateva nimicuri prin casa. Am citit o tura. Am incercat sa imi fac de mancare dar toate oalele, tigaile, tavile, ceainicele s-au rasculat impotriva mea si era sa ma ard de vreo 2 ori. Apoi a venit intrebarea : "cand te apuci de invatat"? Cred ca asta a fost bonboana de pe coliva. Pentru ca, you see, sometimes it gets so hard...uneori am impresia ca nu mai pot sa invat, ca am atins saturatia, ca nu mai am rabdare, ca nu mai pot si gata. De unde inca o caruta de frustrari! Cum adica NU MAI POT??? Adica eu sunt prosta, nu mai intra, care-i faza, eu nu stiu sa merg pe tocuri? Probabil ca de vina e si stilul meu de invatat, in liniste totala, la biroul meu, in lumina, habar nu am.

Si nu ma simt prea ajutata, nu pot trai in nervi, frustrari, negru, pesimism, nu pot!

Si nu pot sa explic sentimentul asta care ma bantuie, nici nodul de lacrimi care sta sa curga in orice moment, nici greutatea care ma apasa pe piept la fiecare respiratie. Eu nu mai vreau, nu mai pot, nu mai stiu. Punct. Vreau ceva nou, o veste buna, un lucru care sa ma faca sa merg mai departe, sa fiu Eu din nou.

Ar trebui sa depasesc starea asta si uneori reusesc, as avea indrazneala sa zic chiar : de cele mai multe ori. Si apoi vine un val care ma doboara, out of nowhere.

Probabil ca devenit obositor si pentru cei din jurul meu sa ma vada "transformata". Multi nu inteleg, majoritatea. Iar telefonul nu mai suna ca altadata ca sa "ies in oras". Oamenii nu iti acorda timp ca sa fii slab , sa fii dezarmat, asa cum suntem toti la un moment dat, in viata noastra. Asa ca stau in casa si astept sa imi treaca. Si chiar daca suna, uneori nu mai ai puterea sa zici "Da!". Ai ajuns omul ala pe care il urasti pentru ca nu il intelegi, care nu iese pentru ca e prea ocupat sa stea acasa sa faca nimic.

In the end, we are just moods.
In the end, there are no friends, just people that we meet at some point in our lives, with whom we share stuff, and then we pass the point. Asta ar trebui cel putin sa reusesc sa cred, atunci cand imi e greu sa le dau drumul oamenilor la care tin.

Video luat de pe youtube.
Imagine preulata de pe face book.

Melodia asta am ascultat-o pe repeat cand mi-am dat cambridgeul, pe parcursul celor 3 zile de probe. That I will not forget!

don't panic

We live in a beautiful world, yes we do, yes we do...
Where do we go? Nobody knows, I just have to say I'm on my way...



Uneori ai vrea sa te faci mic, mic si sa te bagi in buzunarul de la piept al oamenilor mari, sa vezi si tu pe unde calatoresc, ce lume cunosc ei, cu cine si cum stau la taclale, daca au ticuri enervante ca si restul muritorilor.

Avantajul job-ului meu? Sunt in contact permanent cu Mari Oameni, care ma inspira, care imi restabilesc increderea in umanitate si in lumina. Ei te scot din intuneric, iti lumineaza drumul si, daca ai ochii si mintea deschise, te pun pe traiectoria buna, ca sa nu mai iesi niciodata de pe orbita.

Dezavantajul job-ului meu? Mizeria umana vazuta zi de zi, invidie si faptul ca sunt in contact permanent cu oameni tampiti, prosti, idioti, necultivati, rai.

Bottom line : un idiot reuseste sa puna deseori in umbra un Om Mare doar pentru ca are gura mai mare si soricul mai gros.

My point : nici un job din lume nu te scuteste de micimea sufletului omenesc dar tine numai si numai de tine ca sa iesi in lumina. Iar lucrurile nu devin niciodata mai usoare, numai ca nopi devenim mai buni. Sa stii care iti sunt punctele slabe, sa le recunsoti si sa incerci sa le ameliorezi, asta te face un om mare. Nu aroganta!

O calatorie foarte lunga a inceput cu o plecare in lume, singura, doar cu trollerul meu.

Am fost descurajata si incurajata constant. Am ales sa ii ascult pe cei care ma incurajau. Gura lumii nu o sa o putem inchide niciodata. Iar deseori oamenii vad cu ochii rai rezultatele muncii noastre si asta numai pentru ca nu au fost martorii traseului anevoios pana la atingerea scopului mult dorit. Daca ar stii, nu ar mai judeca atat de mult, poate ca ar intelege...singuratatea alergatorului de cursa lunga.

Poate ca in viata nu le poti avea pe toate. Dar cum ajungi sa te multumesti cu ceea ce ai? Asta e partea cea mai grea, still working on it.

Sa ai curajul sa spui DA si NU. Sa stii ce trebuie sa alegi. Sa poti sa lasi tot ce ai drag in urma si sa pleci, sperand la un viitor mai bun, sperand sa ajungi un Om Mare!

Si drumul e lung si greu, spinos si interesant, dulce si amar, uneori te lasi colpesit de disperare, ca apoi sa o iei de la capat, in lupta contra rutinei, disperarii, confortului...

Nimeni nu resita fara repere, fara puncte de sprijin...I'll wait for you there, like a stone!

Iar apoi sa nu uitam ca oricat de glamorous si happy ar fi aparentele, everybody hurts sometimes :



!!! Nici una dintre poze nu imi apartine, toate sunt preluate de pe FaceBook de pe Art Revolution!

despre fericire

Am gasit un post despre fericire, pe un blog care mie imi place foarte mult. Si pe care il citesc de cate ori am ocazia. Imi place atat de mult incat uneori recitesc articole.

Iar postul asta despre fericire, mi s-a parut foarte cunoscut, poate pentru ca asa gandesc si eu.

M-am gandit sa il impartasesc cu voi, cei 2-3 oameni care imi cititi exercitiile de compunere :)

Et voila!

de pe Verde Ursuz

textul apartine integral acestui blog!