Pentru ca filmul lui Nanni Moretti este o bijuterie de argint vintage. Cu multe fatete prafuite care trebuie doar un pic sterse de praful timpului.
Pentru ca am decis sa il vizionez ca sa va pot acompania, macar imaginar, la sfarsit de drum.
Poate ca mi-a placut atat de mult pentru ca am putut sa vad acompanierea persoanei iubite, pana la sfarsit. Acompaniere pe care eu nu am avut "privilegiul" sa o fac. Mi s-a taiat o" sansa" de a afla probabil niste raspunsuri, de a (ma) ierta si de a acompania pana cand moartea ne-ar fi despartit.
Dar ea a ales sa se stinga ca o lumanare. Singura, demna, imprastiindu-si in lume ultimul suflu de lumina.
Imi e dor de dumneavoastra Doamna Itu si,desi, va inteleg decizia imi lipsiti enorm.
Cu drag,
Madalina
PS: Mia Madre este o mica lectie despre viata si moarte, acceptare si laisser aller pe care v-o recomand cu draga inima.
stau si ma uit la peretele alb din fata mea. pe el este un calendar cu mignoni. Unique, cu un minion imbracat intr-o haina de iarna, cu un bat care are atarnata la capat o bocceluta rosie cu puncte albe. Aceasta este imaginea lunii februarie 2016. Un mignon unic, pe cale sa plece. Asta imi aduce aminte de o replica din Madagascar(da, iubesc animatiile si de-abia astept sa vizionez Zootopia): "But I am unique!"(Marty, zebra), moment in care toate zebrele care beau apa din lac se intorc spre el si,cu acceasi expresie faciala, zic:"We're all unique!". Cam asa ma simt si eu, uneori.
Constienta de munca pe care o fac ma intreb constant care este limita dintre renuntare, resemnare, traire in prezent si multumire cu ceea ce am(si am destul de multe), aspiratie spre mai bine, mai mult, ambitie, lacomie si mediocritate. Cand cerem prea mult si cand ne multumim cu platitudini pentru ca "nu se poate mai mult"? Discutam despre asta cu Aurea, prietena mea din Mexic care actualmente isi continua PHD-ul in Amsterdam.
Adevarul este ca nu stiu ce sa cred. Constant invatata sa imi imping limitele mai departe si mai departe, cred ca ar trebui sa invat sa ma retrag cand ajung in momentul in care am dat ce am avut mai bun. Carcotasii ar putea spune ca se cheama renuntare, altii intelepciune.
Imi aduc aminte de ziua in care am renuntat la sah, in copilarie. Imi amintesc ca si cum ar fi astazi. Era o zi frumoasa de primavara, cu soare, cred ca aveam vreo 8 ani si le-am zis alor mei, hotarata:
"Eu nu mai vreau sa merg la sah!"
"De ce, Mada?"
"Pentru ca nu imi place sa pierd. Si nu pot castiga mereu."
"ok. Dar stii, in viata, nu putem mereu sa castigam. Sigur nu mai vrei sa incerci, mami?"
"Sigur. Nu sunt pregatita sa pierd."
Problema este, dupa mine, faptul ca nu invatam niciodata sa pierdem. Cum naiba sa inveti sa pierzi? As zice ca acum accept cu gratie infrangerile si stiu sa ma retrag la timp dar inseamna oare asta ca am invatat sa pierd?! Sau ca m-am resemnat, ca am devenit un om plecat sub furtunile vietii si ca fetita care vroia totul a murit? Inseamna ca am murit? Ca now I settle for less than perfection?
Cum faci sa tragi o linie despartitoare nepartinitoare? Asa, ca sa iesi bine totusi, nu cu mandria sifonata.
El imi spunea ca asta e problema cu oamenii destepti, gandesc prea mult. Ca ar trebui sa traiasca mai mult momentul. Eu nu stiu daca ganditul te face neaparat un om (mai) destept. Ciuma timpurilor noastre este lipsa de gandire.
Si ma gandesc ca acum este momentul meu, momentul in care ma desprind cat mai lin posibil si plec. Pentru prima oara in viata mea, incerc sa nu creez valuri. Mi-am luat hotararea in liniste. A fost un drum sinuos, de luni si luni de zile si de nopti dar am convingerea ca am luat decizia buna.
Imi place tare mult cum scrie Haruki Murakami, mi se pare cusut pe inima cu fir de argint:
"Singur in crangul cimitirului, Sobolanul privea in gol prin parbriz. La cativa metrii in fata masinii, terenul se termina brusc, iar mai incolo se contopea cu intinderea intunecata a cerului, cu marea si cu strazile cufundate in noapte. Si-a
rezemat coatele de volan si privea nemiscat vazduhul. Tinea intre degete o tigara neaprinsa, trasand cu ea in aer desene coplicate si complet lipsite de semnificatie...
... Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am agsit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo treizeci de ani." Haruki Murakami, "Pinball,1973"
Lumina asta calda care se revarsa in incapere imi da putere. Rocking chair-ul asta este tronul meu iar cartea-mi este sceptru. Am reusit unde altii au esuat. Am gresit unde altii au facut bine si am invatat. Chiar daca marai mereu cred ca m-am si maturizat, asa un pic.
Curios, poate, de data asta nu mai imi este absolut deloc frica de aspectul material al mutarii. De lasarea in urma a memoriilor, a lucrurilor materiale. Nu, de data asta voi pleca cu inima libera si cu aripile marg deschise. Ca un Phoenix. Pentru ca de data asta alegerea de a pleca mai departe imi apartine in totalitate. Nu plec din cauza banilor, a colegilor sau a conditiilor de lucru de toata jena din Romania. Nope. Plec pentru ca am nevoie de o pauza si asum asta pana in varful unghiilor. Asa ca acum incepe cautarea activa. Faza a2a. S-a terminat cu visarea serioasa. Am trecut la faza de actiune.
Everyday I go to work I feel like going on a holiday 'cause I have to pass to the metal detector gate, like at the airport.
The annoying fact is that I have like 399998665 pairs of shoes and every effin one of them makes the detector beep. Every effin day! No matter what shoes I wear, no matter of the rainy/sunny weather I beep.
The strange fact is that even when I take off my shoes and my jacket I still ring sometimes.
I guess I must have an iron heart. I always supposed it was like that.
I've got 3 hearts and ones for sale.
Social distortion, we're all a social distortion.
Three hearts as one. Lion heart. Fearless heart. Never give up!
Alo, Madalina, this is M... (the midwife) you have to go to HTP. There's a pregnant woman with a severe heroine withdrawal syndrome. 5 months. no follow up. Social status:disaster(no home, sex industry)..
Well, I'm in prison this morning so I cannot just leave like this. Then we have the ob-gyn staff. 3 consults and then I'll go.
No, you have to go now.
No, it will wait 'till 6 PM.
Tuesday 9.30 AM
Good morning, Madalina, here's L...(the psychiatrist) there's a woman at HTP. You have to go and see her ASAP.
F... you, I won't do what you tell me! As I've said, I'll be there at 6 PM, AFTER I finish my shift in prison and AFTER my consultations. Tuesday 10.00 AM
Hello, Madalina, N.....on the line(chief nurse)
I've said 6 PM!!!
OK, could you at least give the ob-gyn some explanations on the phone.
NO, I cannot give directions without seeing the patient. What's wrong with you people!?!!!
Tuesday morning 10.30 AM
Hello Dr R this is the ob-gyn intern. May I ask you some questions??
What's the pb people, I'm working in prison, I have to see patients, how can I do this is everyone keeps calling me non stop??§!§§§
OK, do this and this and this...
Does she at least wants a substitution treatment?
Yes.
Okay I'll be there as soon as I can.
6 PM
I've met the patient.
I've went to see her every morning and evening before and after work.
12h working days.
After 4 months a healthy, beautiful, bundle of joy was burn.
Mme H respected our "deal" made in that hospital room at 7.00 PM.
I'll trust her and respect her as a patient and a human being. I'll help her find a home and have access to decent health care.
In exchange regular medical check ups, no drugs and no working on the streets. We shook hands and then I knew that we both have no returning.
No one believed in us. We've had to make it! Against all odds and misconceptions.
Because we were outcasts and we knew how much means an open heart and a smile.
She did it! She was shining with her baby in her arms.
And that day I've felt in love with my 3rd job: pregnancy and drugs!
Profesoara de limba si literatura romana, in Brasov. Sambata, 26 Decembrie 2016, s-a stins din viata Dna Itu, in apartamentul ei din Brasov. Singura. Pentru multi oameni este doar un nume. Mie mi-a fost a2a mama, la egalitate cu Alina(prietena ei cea mai buna si matusa mea drag, secerata de un neoplasm acum 5 ani). Le-am pierdut pe amandoua, in timp ce eu eram in plina lupta pentru ascensiune, departe, in tara decadentei si a modei. O mare parte din omul care sunt astazi le-o datorez lor. Dna Itu a fost modelul meu feminin de eleganta si de idealism. Femeia independenta, prin excelenta. Cu ea si prin ea am indragit tot ce inseamna moda. Ea m-a pregatit ani intregi pentru olimpiadele de limba romana si pentru viata. Am crezut,naiv, ca si in acest an o voi revedea in fata unei cesti de cafea la Bistro de l”Arte, ca in fiecare an cand veneam in Romania. Ca sa ne tesem firul povestii de unde il lasasem ultima oara. Anul acesta norocul meu si suferinta ei s-au terminat. Nu m-a mai asteptat vocea ei inconfundabila, plina de bucurie sincera la capatul firului:„Madalinaaaa, esti in Romania!„ Steaua mea s-a stins in deplina discretie pe 26 Decembrie, asa cum a si trait. Am 3 inimi si una a murit astazi(Alina si Dna Itu au fost una). Mi-au ma ramas 2. Dar lumea a pierdut un om stralucit(or), un model de integritate si gust cum astazi rar se mai fabrica. Si anul acesta se va termina in intuneric si in durere. Dna Itu, va iubesc simplu si frumos. Imi lipsiti. Si doare. Nu pot decat sa sper ca acum sunteti cu Alina, intr-un loc mai bun. A dumneavostra, Madalinuța
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
" Choose life. Choose a job.
Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television,
Choose washing machines, cars, compact disc players, and electrical tin
openers. Choose good health, low cholesterol and dental insurance.
Choose fixed- interest mortgage repayments. Choose a starter home.
Choose your friends. Choose leisure wear and matching luggage. Choose a
three piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose
DIY and wondering who you are on a Sunday morning. Choose sitting on
that couch watching mind-numbing sprit- crushing game shows, stuffing
fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it
all, pishing you last in a miserable home, nothing more than an
embarrassment to the selfish, fucked-up brats you have spawned to
replace yourself. Choose your future. Choose life... But why would I
want to do a thing like that?
I chose not to choose life: I
chose something else. And the reasons? There are no reasons. Who need
reasons when you've got heroin?"
