I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.
I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted.
Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life.
Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this).
I've said "fuck you all" and left.
I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.
I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.
'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence.
In august 2016 eram inca in Vietnam. Ca sa inchei ciclul calatoriei m-am reintors in Ho Chi Minh city(Saigon) pentru 3 zile. Un oras extrem de aglomerat, zgomotos peste masura din cauza scuterelor si a cladirilor in constructie dar minunat de colorat si primitor.
So as I was venturing in the town ...
La un moment dat statea sa ploua si m-am gandit ca o cafea mi-ar prinde bine (Vietnam este a2a tara producatoare de cafea din lume, dupa Brazilia si au o cafea absolut dementiala). Asa ca incep sa caut o cafenea in ghidul meu, in timp ce mergeam, si ochii mi se opresc pe o cafenea cosy. Ma opresc, privesc prin geam si cantaresc in gand nehotararea mea. Si cum intalnirile mele cele mai placute si bogate au fost intamplatoare ezit. O doamna pe la vreo 60-70 de ani imi face semn cu mana sa ma apropii. Deschid usa cafenelei, ma aventurez inauntru si ma asez la o masa. Ospatara se apropie de mine cu meniul si imi zambeste cu gura pana la urechi.
Vietnamezii(asiaticii in general) iubesc turistii. Daca as fi cinica as spune ca vad saci de bani, plimbandu-se pe strazile lor deci posibilitati nelimitate de a castiga bani. Dar nu sunt cinica.
Asa ca ii zambesc inapoi ospatarei si doamnei care mi-a facut semn sa intru. Imi vine macha-ul latté si doamna se aseaza langa mine si incepe sa imi vorbeasca intr-o engleza impecabila(ceea ce este foarte rar in Asia). Socializam cam 30 de minute si apoi ma intreaba daca am fost la piata Ben Thanh Market(care este punctul "nevralgic" al Saigonului). Mda, am fost, overpriced memories for dumb tourists who don't know where to look for something else. Si in momentul ala m-am gandit: "Doamne, incearca sa imi vanda ceva sau sa ma duca la magazinul unei rude care vinde ceva". But just for the thrill I've said:"Da, am cumparat aproape tot ce vroiam in afara de cafea si o rasnita de cafea. Cum nu stiam preturile nu am vrut sa ma aventurez."(in Vietnam negociatul este regula de baza numai ca atunci cand nu stii de la ce pret de baza ar trebui sa pleci negocierea devine o idee mai complicata pentru ca poti jignii vanzatorul/te poti fraierii). Doamana imi propune sa vina cu mine la piata, stiind preturile de baza o sa imi fie mai usor. OK. Plecam spre piata, ajungem, doamna negociaza pentru mine si imi cumpar cafeaua(the squirrel poop one!). Dupa care imi spune ca trebuie neaparat sa gust un anume tip de fructe vietnamiene as in: Thanh Long(dragon fruit), Chôm Chôm(rambutan), Durians, Manh Cut(mangostreens), Nhan(longan). Mi-a cumparat o cantitate considerabila de fructe, pe care mi-a oferit-o. Apoi a insistat sa mergem la o cafenea impreuna, unde mi-a spus ca au cel mai bun ceai verde din oras si nu am fost dezamagita. Am aflat ca are doi baieti care studiaza in USA, de unde si engleza ei impecabila. Cand ne-am despartit ploua asa ca mi-a chemat un taxi si m-a dus pana la AirBnb-ul meu. A insistat sa plateasca pentru taxi. Ce doamna draguta si ce fata norocoasa care a dat peste ea.
Asta este numai una dintre intamplarile din Vietnam, care imi este foarte draga. M-am indragostit de Vietnam si de localnici. Este same same but different from other asian countries, my friend.
Acum sunt inapoi in Strasbourg where not much is happening but at least I have my friends.
Pentru mai multe informatii despre fructele din Vietnam accesati urmatorul link
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templu, Hanoi, Vietnam
Comerciant, Saigon, Vietnam
Stela funerara a unui medic, Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Prajitura din orez, specifica pentru casatorii, Saigon, Vietnam
Smoothie&stir fried food, Saigon, Vietnam
Mekong Delta, Saigon, Vietnam
Templu, Saigon, Vietnam
Templu, Saigon, Vietnam
Bitexco Financial Tower, Saigon, Vietnam(cladire construita in forma unei flori de lotus)
stau si ma uit la peretele alb din fata mea. pe el este un calendar cu mignoni. Unique, cu un minion imbracat intr-o haina de iarna, cu un bat care are atarnata la capat o bocceluta rosie cu puncte albe. Aceasta este imaginea lunii februarie 2016. Un mignon unic, pe cale sa plece. Asta imi aduce aminte de o replica din Madagascar(da, iubesc animatiile si de-abia astept sa vizionez Zootopia): "But I am unique!"(Marty, zebra), moment in care toate zebrele care beau apa din lac se intorc spre el si,cu acceasi expresie faciala, zic:"We're all unique!". Cam asa ma simt si eu, uneori.
Constienta de munca pe care o fac ma intreb constant care este limita dintre renuntare, resemnare, traire in prezent si multumire cu ceea ce am(si am destul de multe), aspiratie spre mai bine, mai mult, ambitie, lacomie si mediocritate. Cand cerem prea mult si cand ne multumim cu platitudini pentru ca "nu se poate mai mult"? Discutam despre asta cu Aurea, prietena mea din Mexic care actualmente isi continua PHD-ul in Amsterdam.
Adevarul este ca nu stiu ce sa cred. Constant invatata sa imi imping limitele mai departe si mai departe, cred ca ar trebui sa invat sa ma retrag cand ajung in momentul in care am dat ce am avut mai bun. Carcotasii ar putea spune ca se cheama renuntare, altii intelepciune.
Imi aduc aminte de ziua in care am renuntat la sah, in copilarie. Imi amintesc ca si cum ar fi astazi. Era o zi frumoasa de primavara, cu soare, cred ca aveam vreo 8 ani si le-am zis alor mei, hotarata:
"Eu nu mai vreau sa merg la sah!"
"De ce, Mada?"
"Pentru ca nu imi place sa pierd. Si nu pot castiga mereu."
"ok. Dar stii, in viata, nu putem mereu sa castigam. Sigur nu mai vrei sa incerci, mami?"
"Sigur. Nu sunt pregatita sa pierd."
Problema este, dupa mine, faptul ca nu invatam niciodata sa pierdem. Cum naiba sa inveti sa pierzi? As zice ca acum accept cu gratie infrangerile si stiu sa ma retrag la timp dar inseamna oare asta ca am invatat sa pierd?! Sau ca m-am resemnat, ca am devenit un om plecat sub furtunile vietii si ca fetita care vroia totul a murit? Inseamna ca am murit? Ca now I settle for less than perfection?
Cum faci sa tragi o linie despartitoare nepartinitoare? Asa, ca sa iesi bine totusi, nu cu mandria sifonata.
El imi spunea ca asta e problema cu oamenii destepti, gandesc prea mult. Ca ar trebui sa traiasca mai mult momentul. Eu nu stiu daca ganditul te face neaparat un om (mai) destept. Ciuma timpurilor noastre este lipsa de gandire.
Si ma gandesc ca acum este momentul meu, momentul in care ma desprind cat mai lin posibil si plec. Pentru prima oara in viata mea, incerc sa nu creez valuri. Mi-am luat hotararea in liniste. A fost un drum sinuos, de luni si luni de zile si de nopti dar am convingerea ca am luat decizia buna.
Imi place tare mult cum scrie Haruki Murakami, mi se pare cusut pe inima cu fir de argint:
"Singur in crangul cimitirului, Sobolanul privea in gol prin parbriz. La cativa metrii in fata masinii, terenul se termina brusc, iar mai incolo se contopea cu intinderea intunecata a cerului, cu marea si cu strazile cufundate in noapte. Si-a
rezemat coatele de volan si privea nemiscat vazduhul. Tinea intre degete o tigara neaprinsa, trasand cu ea in aer desene coplicate si complet lipsite de semnificatie...
... Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am agsit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo treizeci de ani." Haruki Murakami, "Pinball,1973"
Lumina asta calda care se revarsa in incapere imi da putere. Rocking chair-ul asta este tronul meu iar cartea-mi este sceptru. Am reusit unde altii au esuat. Am gresit unde altii au facut bine si am invatat. Chiar daca marai mereu cred ca m-am si maturizat, asa un pic.
Curios, poate, de data asta nu mai imi este absolut deloc frica de aspectul material al mutarii. De lasarea in urma a memoriilor, a lucrurilor materiale. Nu, de data asta voi pleca cu inima libera si cu aripile marg deschise. Ca un Phoenix. Pentru ca de data asta alegerea de a pleca mai departe imi apartine in totalitate. Nu plec din cauza banilor, a colegilor sau a conditiilor de lucru de toata jena din Romania. Nope. Plec pentru ca am nevoie de o pauza si asum asta pana in varful unghiilor. Asa ca acum incepe cautarea activa. Faza a2a. S-a terminat cu visarea serioasa. Am trecut la faza de actiune.
Alo, Madalina, this is M... (the midwife) you have to go to HTP. There's a pregnant woman with a severe heroine withdrawal syndrome. 5 months. no follow up. Social status:disaster(no home, sex industry)..
Well, I'm in prison this morning so I cannot just leave like this. Then we have the ob-gyn staff. 3 consults and then I'll go.
No, you have to go now.
No, it will wait 'till 6 PM.
Tuesday 9.30 AM
Good morning, Madalina, here's L...(the psychiatrist) there's a woman at HTP. You have to go and see her ASAP.
F... you, I won't do what you tell me! As I've said, I'll be there at 6 PM, AFTER I finish my shift in prison and AFTER my consultations. Tuesday 10.00 AM
Hello, Madalina, N.....on the line(chief nurse)
I've said 6 PM!!!
OK, could you at least give the ob-gyn some explanations on the phone.
NO, I cannot give directions without seeing the patient. What's wrong with you people!?!!!
Tuesday morning 10.30 AM
Hello Dr R this is the ob-gyn intern. May I ask you some questions??
What's the pb people, I'm working in prison, I have to see patients, how can I do this is everyone keeps calling me non stop??§!§§§
OK, do this and this and this...
Does she at least wants a substitution treatment?
Yes.
Okay I'll be there as soon as I can.
6 PM
I've met the patient.
I've went to see her every morning and evening before and after work.
12h working days.
After 4 months a healthy, beautiful, bundle of joy was burn.
Mme H respected our "deal" made in that hospital room at 7.00 PM.
I'll trust her and respect her as a patient and a human being. I'll help her find a home and have access to decent health care.
In exchange regular medical check ups, no drugs and no working on the streets. We shook hands and then I knew that we both have no returning.
No one believed in us. We've had to make it! Against all odds and misconceptions.
Because we were outcasts and we knew how much means an open heart and a smile.
She did it! She was shining with her baby in her arms.
And that day I've felt in love with my 3rd job: pregnancy and drugs!
Profesoara de limba si literatura romana, in Brasov. Sambata, 26 Decembrie 2016, s-a stins din viata Dna Itu, in apartamentul ei din Brasov. Singura. Pentru multi oameni este doar un nume. Mie mi-a fost a2a mama, la egalitate cu Alina(prietena ei cea mai buna si matusa mea drag, secerata de un neoplasm acum 5 ani). Le-am pierdut pe amandoua, in timp ce eu eram in plina lupta pentru ascensiune, departe, in tara decadentei si a modei. O mare parte din omul care sunt astazi le-o datorez lor. Dna Itu a fost modelul meu feminin de eleganta si de idealism. Femeia independenta, prin excelenta. Cu ea si prin ea am indragit tot ce inseamna moda. Ea m-a pregatit ani intregi pentru olimpiadele de limba romana si pentru viata. Am crezut,naiv, ca si in acest an o voi revedea in fata unei cesti de cafea la Bistro de l”Arte, ca in fiecare an cand veneam in Romania. Ca sa ne tesem firul povestii de unde il lasasem ultima oara. Anul acesta norocul meu si suferinta ei s-au terminat. Nu m-a mai asteptat vocea ei inconfundabila, plina de bucurie sincera la capatul firului:„Madalinaaaa, esti in Romania!„ Steaua mea s-a stins in deplina discretie pe 26 Decembrie, asa cum a si trait. Am 3 inimi si una a murit astazi(Alina si Dna Itu au fost una). Mi-au ma ramas 2. Dar lumea a pierdut un om stralucit(or), un model de integritate si gust cum astazi rar se mai fabrica. Si anul acesta se va termina in intuneric si in durere. Dna Itu, va iubesc simplu si frumos. Imi lipsiti. Si doare. Nu pot decat sa sper ca acum sunteti cu Alina, intr-un loc mai bun. A dumneavostra, Madalinuța
A mai trecut un an cu bucurii mai mari si mai mici. Mai mult mai mari decat mai mici as fi tentata sa zic.
Pentru mine anul se termina la Craciun. Si incepe in Martie. Pe 1 Martie. Perioada dintre este o perioada de plutire in care te gandesti, razgandesti, hotarasti si reshotarasti ce vei face anul viitor. In cazul meu unde mergi in vacanta(da,stiu, first world problems), daca iti cumperi sau nu masina si daca da de care, mutatul intr-un nou apartament(all bymyselfffff, at last!), daca schimbi locul de munca sau nu(si meanwhile, OMFG mai am si anul asta 2examene de supraspecializare), a depune sau nu cererea de cetatenie franceza si dosarul de ph.
Viata este cum ne-o facem, mereu am sustinut asta. Dar, clar, daca nu ai un dram de noroc este foarte complicat sa iti urmezi visele.
Dutuleii au venit in vacanta la Strasbourg si stau la mine de 3 saptamani. Au fost 3 saptamani de pace, bucurie, plimbari, indestulare, toate asezonate cu zambete multe si voie buna. Este bine cateodata sa ai iar 10 ani, sa-ti aduca parintii cafeaua la pat, sa faca si sa puna masa. Sa fie casa vesela si plina de oameni, constant cel putin 4. Sa mergem sa mancam la prieteni si sa fii mandra de parintii tai ca de astrele de pe cer. Sa zici:"Una este luna si unici sunt parintii mei!". Au niste social skill-uri de ma dau pe spate constant!
Prima cina a fost la un cuplu mixt de prieteni(ea frantuzoaica, el britanic, bebe oscar mixt si pisica Rita tafnoasa), totul a mers ca uns. Am ras, am mancat, am schimbat cadouri, ne-am jucat cu Oscar, am fugarit-o pe Rita(sportul meu preferat de week-end) iar ai mei au fost ca pestii in apa. Am discutat mai ales despre mirodenii si feluri de mancare. Vinul a curs, la fel si ciocolata si fricile ascunse. Oamenii sunt buni, iar parintii mei sunt geniali!
A doua cina a fost la un cuplu de prieteni iranieni. Dupa ce si-au revenit ai mei din socul initial produs de grandoarea apartamentului si de covoarele persane(de la mama lor) s-au dezlegat limbile datorita caviarului iranian, whiskey-ului si a muzicii(greceasca, iraniana, jazz american). S-au despartit ca fratii, tata primind in cadou argintarie antica, ei fiind colectionari. No bun, oamenii sunt buni, iar parintii mei geniali.
Cina de Craciun am servit-o cu Tina(prietena mea slovena, Dr in bio-chimie, I'm so proud of her!), Fulga(colocatara) si ai mei. Alcoolul a dezlegat limbile si a deschis sufletele iar la sfarsit vorbeam toti "balcanica". Sintagma preferata,fiind:"Haide misco!!" A2a zi Tina a miscat-o spre Slovenia iar noi spre centrul Strasbourg-ului!
Am avut un orar foarte incarcat de citit beletristica, plimbat, pozat si odihnit.
Maine plecam la Brasov iar apoi eu ma intorc la Strasbourg.
Vesti bune noul an imi aduce cu formari la Paris, Nantes, Montpellier, Nancy si Strasbourg.
Asa ca va doresc si voua un an nou plin de bucurii,impliniri personale si profesionale.
La anul si la multi ani!
PS: va las cu un snob si o soparla. Iar sportul nr2, dupa fugarirea Ritei prin apartament, este alergatul diminieata dupa tramway, ca sa nu intarzi la munca.
Ca sa inteleg adevaratul sens al cuvantului canicula m-am mutat eu in Franta?
NU!
Ca ma topesc ca o inghetata pe canapea, sa transpir iesind de la dus, sa fac alergie, la propriu, m-am mutat eu in Strasbourg?
NU!
Si atunci va intreb eu pe voi WTF??!! 41° toata ziua, 35° grade noaptea! How am I suppose to sleep? How am I suppose to function working all day long without air conditioning? Nu v-ati fi asteptat la asta de la un spital din Franta,nu? Ei bine realitatea este cruda si inflexibila : nu este aer conditionat, avem doar ventilatoare care recircula doar aerul cald (deci, eficienta zero) si lucram cu halatele din bumbac peste hainele de strada. DAR avem dus la munca! Este, dom'le, ca trag cu urechea si cu ochiul toti colegii de sex masculin (cu exceptia celor gay si poate a celui transexual?!) nu mai conteaza. Oricum in momentul in care iesi de la dus esti acoperit de transpiratie, so why bother? (cred ca pe varianta asta functioneaza pacientii mei care isi imagineaza ca, fiind uzi in permanenta nu mai am au nevoie de dus ca doar si ala tot cu apa sa face, macar transpiratia e moka).
In afara de canicula asta infecta am si vesti bune.
De la inceputul lui mai am inceput sa lucrez si la spital, pe addictologie. Finally I am payed for doing the specialty that I was trained to do. And I'm loving it in all her complexity, addictology is the QUEEN! When I am not doing this I am at prison break. Everything advances as planned. Soon I will conquer the world!
Meanwhile I am saving money for buying a car (asta dupa ce mi-am dat seama ca ma pot descurca perfect si fara voiture, mai putin cand sunt de astreint si sunt totusi de astreint o saptamana/5). Deci, desi nu imi face nici o placere deosebita sa fiu eco unfriendly by buying a new car it seems that I don't have a choice.
In august plec in V A C A N T A. Atat de bine ilustrat e cuvantul asta de hit-ul Madonnei :
Plec D O U A SAPTAMANI I N T R E G I in Vietnam! My feet are itchy already! I haven't been on a trip since Mai, S(LOVE)ENIA si Venice (blearch, o sa scriu poate vreodata un post despre cum mi-a displacut profund Venetia si despre cum SLOVENIA KICKS ASS).
Asta daca nu o sa ma descompun pana atunci, din cauza caldurii.
Intr-o zi ma intorceam de la Prison Break, cu tramvaiul, si eram foarte concentrata in unul de cursurile de addicto : cred ca era cel despre complicatiile hepatice ale exogenozei cronice. Si cum aveam castile in urechi, eram concentrata in lumea mea in mod :"vizualizare 3d a cirozei hepatice". La un moment dat mi s-a parut ca barbatul asezat pe scaunul din fata mea incearca sa comunice cu mine asa ca imi scot castile din urechi si intreb, politicos, "pardon?". La care omul ma intreaba daca asta este meseria mea, sa ingrijesc "aceste" persoane. I-am raspuns obosita si mandra ca : "Oui." La care acel necunoscut mi-a zis admirativ si cu ochii plini de bunatate : "C'est ca l'humanité!".
Si atunci m-am gandit cu bucurie ca o umanista idealista pasionata de literatura si-a gasit manusa perfecta in adictologie. No regrets.
O sa revin in curand, sper, cu o postare despre Slovenia si Venetia. Si poate despre Portugalia (I am deeply in love with this country and with her people).
I love Berlin because it reminds me of how easy and pleasant life's actually and about how we are complicating it!
Before going to Berlin I was not in a very happy place : work, friends...people...I was feeling kind of confused and lost in translation. I was in such a hurry all the time, I didn't have patience anymore, I wanted answers and I was getting kind of radical which is sort of not me. And the worst part is that I've almost stop dreaming my life away.
So I kind of spontaneously decided to go there. Berlin wasn't even on my wishlist of cities that I wanted to visit. But I had a friend there and I was kind of curious so...there I went.
First of all Berlin is relaxed : smiling people everywhere with a beer in their hand, chatting outside in the sun, with their dogs (with no leash!) just sharing some smiles, exchange some ideas.
Second : every person that I've been in contact with spoke perfect english!
Fear cand hold you prisoner. Hope can set you free.
So I kind of new that even if I get lost (which was often the case :) I will akways find someone to help me.
Big monuments, large avenues, good food and drinks and partyyyyyyyyyyyyyy! It's amazing how on the same street you can have a russian, a thai, an italian and a pakistani restaurant. You get to see a metal bar next to a latino club and it's all cool.
Also everybody is smoking in bars and clubs. Which bothered me at the begining but reminded me of Cluj. So it was cool. I danced and laughed and shared coffee and food with people met randomly on the street. People tried to sell me weed and I even got mistaken for a prostitute (because I was wearing high heels) which is kind of funny (years for now I will laugh with L. : hey do you remember that time when I came to visit you in Berlin and I was mistaken for a prostitute? Yes, it was funny!). People where simple, dressed in black and not dressed to impress, happy, with lots of tattoes, mohawks, funky, funny, colored, of all types, spanish, italians, turkish...
Someone told me that in Berlin are more architects than cab drivers.
No one screams, no one runs, no one is rude. At least the people that I've met.
They say that you see what you want to see. That what you see is a reflection of you. I've chosen to see the beautiful in Berlin, the alternative, the good coffee and the smiling people. Peace. Because the rest is not important.
I got scare tissue in Berlin. I got better. It will always be my happiness reminder with his squats, his music, the people. It's true that a friend in need is a friend indeed but a funny sarcastic friend with a big heart, beer and a lovely top flor apartment is better.
I mean it's simple : viata e frumoasa si nimic nu merita regrete. So just do what you feel like doing and don't regret it. Regrets just complicate life and don't solve anything. Don't look back in anger. Live in the moment because you never know if you'll still be there for the next moment. And dream, dream big so you can achieve big things.
Don't waste your time on people who don't deserve you. People that bring out the best of you are the only valid option.
I am always saying that there is nothing that the road can't heal. I truly believe this. One voyage as often as possible keeps the doctor away...and the sun in your life. We are what we give to other people. I've chosen to give love. So if you give me nothing, nothing is what you get.
W A L K I N G A R O U N D in Berlin parks, museums, bars I found my lost equilibre. And it felt good, natural, it felt like home. Oh, and they also have huge Flea Markets! When Didi left for the rainbow community I didn't get it. It took me a while. But she was happy so it was ok. Now we're all just fine : in africa, europe or australia united we stand! We are bulletproof now :)
