PH
1 stagiu
2 mémoire-uri
Nunta
Inceputul unei Carti
"tell me something girl
aren't you tired trying to fill the void?"
"I bow down to pray
I try to make the worse seem better
lord, show me the way to
Cut trough all this worn out leather"
(Lady Gaga, "Million Reasons")
California dreaming in Brasov
Intr-o zi o sa ma fac eu mare si o sa o tai de aici
O sa plec cat mai departe
O sa locuiesc in Franta...Brasovul sufletului meu
Oare ce au devenit colegii mei de facultate?
Sharky, Psyko, Anda, Andreea, Puiu&Cata, Radu&Robert, Alexandra, Iulia, Cristina, Ana
Puiu cu Mickey Mouse-ul pe urechi, batand ritmul cu femurul pe tabla de examen
Au fost niste ani minunati!
Bucuresti, iarba, Bonobo, o veche casa aristocratica, cu ferestre uriase si arbori mareti
"They agree that the see is the best place to live...
...So they live for the day 'cause tomorrow they may not be able to walk in the sky...
...Music is the healer, no matter who you are!..."
(Bonobo, "Walk in the sky")
"- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?"
- Doctor. Doctor in Franta."
Imi traiesc visul din copilarie dar visul se transforma mereu.
"- Ce vrei sa fii cand o sa fii mare?
- Michele Obama."
Visul se transforma, oamenii la fel, continua miscare, perpetum mobile.
Aveam un perpetum mobile cand eram adolescenta.
Ca orice lucru tanjit si obtinuit, m-am plictisit repede...
sâmbătă, 9 februarie 2019
vineri, 21 septembrie 2018
Toamna 2018
"A venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva :
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
cu umbra unui copac sau, mai bine,
sau mai bine cu umbra ta...
Ma tem ca nu o sa te mai vad, uneori,
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pan'la nori,
Ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
Si el o sa te-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropi de pietre si tac
Iau cuvintele si le inec in mare
Suier luna si o rasar si o prefac
Intr-o dragoste mare..."
Fac poze cu telefonul, vorbesc franceza, locuiesc in Strasbourg, conduc masini rapide, plec in vacante exotice, vorbesc repede, zambesc mult, incerc sa simt mai putin si imi zic ca cea mai frumoasa zi...o sa vina. Imi traiesc visul. Rapid, intens. Musc din viata. In fata mea se deschid posibilitatile ca si foile unui physalis. Viata imi surade si sar obstacolele unul cate unul.
Femeie emanciata?! Fetita? Eleva eterna.
Ador florile de physalis. Ador toamna. Ador lumina toamnei, culorile toamnei, mirosurile toamnei, inceputul nou. Premonitia gerului muscator de sincer, al cerului perfect albastru peste marea alba de zapada.
Pofta de viata. Senzualitate.
O bijuterie de bijutier pe o straduta laturalnica din Strasbourg. Un inel de logodna cu un con si frunze tomnatice. Aur galben. Valorile de viata. Familia e familie, ca in viata cu Louie. Ce desen animatic magic.
Astept naturalizarea, astept concursul de PH, inot ca sa imi termin ultimul mémoire.
Incerc sa fiu mai eco. Incerc sa nu ma mai enervez si sa nu mai imi fac griji.
Toamna sa fie cu mine si cu cei dragi mie!
Imi place sa cred ca nu ma las purtata de viata ca o frunza. Imi place sa am o senzatie de control. Iluzorie. In viata nu controlam mare lucru.
" Calatoria asta e un balamuc
Nu-ti face griji pentru nimic in univers
Maine vom rade de azi
Daca vrei sa stii : sunt ABSOLUT TREAZ!"
https://www.youtube.com/watch?v=tLhjo-ahDb0
luni, 6 februarie 2017
Nabadaiosul drum spre casa
A trecut si vacanta de iarna. 9 zile intregi acasa, la Brasov, incojurata de familie si prieteni.
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
E epic drumul Strasbourg-Brasov, every fucking time.
Tram C pana la gara Strasbourg - tren pana la Saint Louis - shuttle bus pana la aeroportul trifrontalier
- avion wizz air pana la Bucuresti - autocar CDI/bus+tren pana la Brasov.
De data asta singurul motiv pentru care am reusit sa prind avionul de la Basel a fost faptul ca a fost amanata plecarea cu aproximativ o ora. Poate un pic mai mult. A fost nebunie la prison break (nu am putut sa plec mai repede) si, in timp ce eram in tren, m-a lovit ideea : "Bai, esti nebun, o sa pierd avionul!!!" Apoi m-am linistit spunandu-mi ca, worse case scenario, mai am unul mai pe seara. Unul dintre avantajele lucrului pe o glie straina este ca,da,iti poti lua alt bilet fara sa bagi gaura la bugetul de pensii sau fara sa iti vinzi un rinichi (nu sariti ca ma duc cu Wizz Air-ul nu cu fly emirates). Dar, se pare, ca am ajuns la fix. Apoi, se pare, ca bagajul meu era mai greu cam cu 2 kg decat cele 23 de kg platite. Stai calma, madame, c'est ne pas grâve! Scot cartile et voilà, fix 23 de kg :D Da, sunt magician in timpul liber. Ca iar m-a luat lombo sciatica de la kg purtate in spate e bonbonul de pe coliva. Eh, ajungem noi si la coliva...patience! Reusesc sa imi scanez biletul, trec pe la controlul de bombe, lichide, arme albe si alte cele. Era sa naucesc o madame politista, aruncandu-i o cizma in cap. Fara sa vrea. Dar ma grabeam atat de tare incat am inceput sa ma dezbrac din mers (haina, fular, cizme, colier, bratara...). Am trecut testul cu brio (cred ca este prima data din viata mea cand nu bipai cand trec prin poarta detectoare de metale) si am mers ultra repede spre poarta de imbarcare (nici macar nu am avut timp sa snifai niste parfumuri Tom Ford-btw sper sa revin cu o postare despre Nocturnal Animals, ultimul film al sus numitului, absolut minunat) unde am gasit o hoarda de romani incinsi de la atata asteptare si gata pusi pe scandal. Am expirat fericita! Intr-adevar eram in drum spre casa, nu gresisem poarta de imbarcare : o coada à la "pisatul boului" cu oameni dand marunt din buze. Ca de obicei, doi tineri imberbi "smekeri de bucale" au incercat sa fenteze la bagajul de mana (every fucking time e un romana care incearca) : adica ai unul mic moca si daca vrei unul mai mare sau 2 mici trebuie sa scoti banii de la tescherea. Si astia si-au zis : "Lasa, frate, ca merge si asa, il indesam!". Il indesi pe dracu ca de elvetian nu se trece! NEIN! Si au decartat smekerii la franci elvetieni ca s-au lins pe bot. Au invatat lectia ad aeternam. Sau, cel putin, pâna data viitoare.
Aterizam la Bucuresti si incepe cautarea micro bus-ului saau al autocarului spre Brasov! Ma las racolata de primul care striga BRAAASOOOOV ca imi era greu bagajul. Ai mei m-au sfatuit sa iau micro-busul pt ca, chiar daca platesc un pic mai mult, ma lasa foarte aproape de casa pe cand autocarul nu opreste decat la gara, dar-ar naiba-n el sofer. Si imi frec eu multumita mainile pt ca ne urca intr-un mini bus. Dar micro-busul era numai temporar, pana venea autocarul. Hait! Asa ca a trebuit sa negociez cu soferul ca sa ma lase si pe mine mai aproape de casa. Nu e ca si cum nu ar fi fost fix in drumul lui spre gara Brasov. Trecea fix prin fata blocului in care locuiesc eu. Baiul este ca daca ma lasa la gara nu ma duce nici un taxi pana acasa, motivand ca este prea aproape! I'm not joking people, de nenumarate ori a trebuit sa ma duc pe jos/cu busul pentru ca taximetristii nu au nevoie de bani. Am oferit de 2-3 ori pretul normal dar nu sunt impresionati. Deloc. Dar am negociat bine si m-a lasat soferul fix acasa (nu, nu am platit nimic in plus. nu stiati ca branenii sunt scotienii romanilor??).
Apoi a trebuit sa trec strada si sa parcurg o distanta de vreo 500 de metrii pana la scare blocului. Si ce n'était pas une mince affaire pentru ca drumul era inghetat. Ziceai ca sunt pe lacul lebedelor, fara lebede si fara balerinii aia buni rau. Eram singura cu trollerul de 23 de kg, imprumutat de la colegu' de apartament, si cu ghiozdanul de cam 7 kg. Pe gheata. O singura data am reusit sa incerc sa patinez si m-au tinut 2 persoane. Nu stiu sa patinez. Nu vroiam sa invat sa patinez intr-o vineri seara la ora 23 pe trotuarul din Brasov, de pe bulevardul Alexandru Vlahuta, la -20 de grade. Dupa ce am reusit sa trec strada, neregulamentar e clar, o mare de (gheata) posibilitati s-a asternut la picioarele mele :
1) sa ma trag pe fund pana la scara blocului, sa sun sa coboare ai mei si sa cada ei cu trollerul?
2) sa ma pun pe troller si sa incerc sa ma folosesc de el ca de o sanie? (unde naiba sunt cainii cand ai nevoie de ei??)
3) sa incerc sa merg ca si cum as fi facut pe mine, incet, incet, si sa sper ca ajung pâna la scara fara nici un os rupt, cu trolerul si demnitatea intacte?
Am tras la sorti, in capul meu, am ales varianta 3, am urcat trolerul in scara si apoi m-a ajutat tata.
Lung drum. Cum mai sa nu dai cu un pic de sare pe gheata, cum sa nu o spargi, cum sa lasi sa se formeze un strat ondulat de gheata de cam 4 cm grosime pe toata suprafata trotuarului? Cum sa poata iesii bietii oameni pe strada? E bataie de joc...Aterizasem din prezent intr-un trecut negru si injust! Si nici macar nu imi imaginam cum aveau sa degenereze lucrurile in urmatoarele zile...
Dar caldura casei si a parintilor m-a facut sa uit de tot. Si de a2a zi, la ski!
duminică, 20 noiembrie 2016
reality check!
Tocmai m-am intors din vacanta in Noua Caledonie. 3 saptamani de vacanta, soare, mare, nisip alb, palmieri, vetsul salbatic caledonian, rodeo, Insula Pinilor, snorkeling, botez de plonjare, piete colorate, inotat cu testoase si "dolce far niente".
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
 |
| Plaja de la Anse Vata/Anse Vata beach |
miercuri, 12 octombrie 2016
Mega concertul Aerosmith 18 iunie 2010 Bucuresti
Aerosmith este una dintre sufletele mele de suflet pe care la ascult cu placere inca din generala. Vocea rugoasa a lui Steve Tyler m-a vrajit si m-a dus pe aripile vantului de nenumarate ori. Am dansat pe "Crazy" si pe "Girls of summer" de cate ori am avut ocazia sa o ascult, am plans pe "I don't wanna miss a thing", am sarit pe "Love in an elevator", am strigat din toti plamanii pe "Pink", "Walk this way" si "Dude it looks like a lady". Sunt ferm convinsa ca "Jaded" este una dintre melodiile vietii mele si imi place sa cred ca "I'm livin' on the edge".
"Dream on" mi-a insotit fiecare examen impreuna cu "Livin' on a prayer" de la Bon Jovi.
Ce mai, mi-am trait implinirile, esecurile, iubirile, despartirile, calatoriile spre centrul pamantului mereu insotita de Aerosmith.
Asa ca nu am putut rata ocazia de a-i vedea in concert la Bucuresti. Am avut sansa de a gasi un loc fix in fata scenei si de a ma bucura de o adevarata desfasurare de forte à la Aerosmith.
Asa o energie zdrobitoare, asa un glamour si miscari de scena putine banduri am. Si line up-ul a fost perfect. Ce conta ca era inainte de examene? Eu m-am dus. Si m-am si intors cu o margareta in par si cu un zambet larg cat casa poporului. Este unul dintre concertele care imi vor ramane pe veci in inima pentru ca este un grup care te castiga, pe care il admiri pentru creativitatea si constanta in ciuda lungii lor cariere (si a trecutului incarcat de addictii-la alcool,medicamente si alte droguri- impartit inconstant cu chitaristul Joe Perry), pentru rezolvarea conflictelor in intern si pentru nebunia lor vestimentara. Steven Tyler face parte din grupul Aerosmith de 46 ani si este supranumit "The demon of screamin'" si "The toxic twins" (alaturi de Joe Perry) este atat de usor sa vibrezi pe "Dream on" si "Jaded" si nu vad cum ai putea ramande indiferent la "Cryin" sau la "Janie's got a gun". Cum sa nu fii trist la sfarsitul unei relatii pe "I don't wanna miss a thing" sau pe "Hole in my soul". Eu am fost impacata pe "Nobodys fault" si vrajita pe "Rag doll".
It's a feeling. I love them!
" Dream on, dream on, dream until your dreams come true!"
marți, 11 octombrie 2016
Rough on the edges
I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.
I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted.
Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life.
Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this).
I've said "fuck you all" and left.
I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.
I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.
'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence.
 |
| Vietnam 2015 |
 |
| Montpellier, France, Mai 2016 |
 |
| Montpellier, Mai 2016 |
 |
| Far, Montpellier 2016 |
duminică, 28 august 2016
fata visatoare si catedrala Notre Dame de Strasbourg 1
care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)