Tocmai m-am intors din vacanta in Noua Caledonie. 3 saptamani de vacanta, soare, mare, nisip alb, palmieri, vetsul salbatic caledonian, rodeo, Insula Pinilor, snorkeling, botez de plonjare, piete colorate, inotat cu testoase si "dolce far niente".
Ca intotdeauna, am cunoscut oameni minunati pe drum!
O sa revin cu o relatare amanuntita a calatoriei spre si in Noua Caledonie care sper ca va fi utila tuturor celor gata de aventura! Pentru ca, da, Marea Caledonie este in primul rand o mare aventura, mai ales pentru o calatoare solo.
Deocamdata fac fata socului termic si decalajului orar asa cum pot : o baie fierbinte, o carte buna, pijamale de iarna si o patura!
I've just came back from my holidays in New Caledonia. 3 weeks of holidays, sun, sea, white sand, palm trees, the Caledonian wild west, rodeo, the Island of Pines, snorkeling, dive, colorful markets, swimming with the turtles and "dolce far niente".
I will come back with details, step by step, of my trip to New Caledonia. I hope this will be useful for everyone who wants to hop in this adventure. Because, yes, first of all NC is first of all a rad adventure, especially for solo travelers.
For the moment, I'm just coping as well as I can with the thermal shock and the jet lag : a hot bath, a great book, winter p-jas and a blanket!
Aerosmith este una dintre sufletele mele de suflet pe care la ascult cu placere inca din generala. Vocea rugoasa a lui Steve Tyler m-a vrajit si m-a dus pe aripile vantului de nenumarate ori. Am dansat pe "Crazy" si pe "Girls of summer" de cate ori am avut ocazia sa o ascult, am plans pe "I don't wanna miss a thing", am sarit pe "Love in an elevator", am strigat din toti plamanii pe "Pink", "Walk this way" si "Dude it looks like a lady". Sunt ferm convinsa ca "Jaded" este una dintre melodiile vietii mele si imi place sa cred ca "I'm livin' on the edge".
"Dream on" mi-a insotit fiecare examen impreuna cu "Livin' on a prayer" de la Bon Jovi.
Ce mai, mi-am trait implinirile, esecurile, iubirile, despartirile, calatoriile spre centrul pamantului mereu insotita de Aerosmith.
Asa ca nu am putut rata ocazia de a-i vedea in concert la Bucuresti. Am avut sansa de a gasi un loc fix in fata scenei si de a ma bucura de o adevarata desfasurare de forte à la Aerosmith.
Asa o energie zdrobitoare, asa un glamour si miscari de scena putine banduri am. Si line up-ul a fost perfect. Ce conta ca era inainte de examene? Eu m-am dus. Si m-am si intors cu o margareta in par si cu un zambet larg cat casa poporului. Este unul dintre concertele care imi vor ramane pe veci in inima pentru ca este un grup care te castiga, pe care il admiri pentru creativitatea si constanta in ciuda lungii lor cariere (si a trecutului incarcat de addictii-la alcool,medicamente si alte droguri- impartit inconstant cu chitaristul Joe Perry), pentru rezolvarea conflictelor in intern si pentru nebunia lor vestimentara. Steven Tyler face parte din grupul Aerosmith de 46 ani si este supranumit "The demon of screamin'" si "The toxic twins" (alaturi de Joe Perry) este atat de usor sa vibrezi pe "Dream on" si "Jaded" si nu vad cum ai putea ramande indiferent la "Cryin" sau la "Janie's got a gun". Cum sa nu fii trist la sfarsitul unei relatii pe "I don't wanna miss a thing" sau pe "Hole in my soul". Eu am fost impacata pe "Nobodys fault" si vrajita pe "Rag doll".
It's a feeling. I love them!
" Dream on, dream on, dream until your dreams come true!"
I'm not an easy like Sunday morning person. I'm rough on the edges.
I don't want excuses, I want results. Mediocrity isn't accepted.
Being compassionate with everyone is a must. You discriminate because of a religion, a skin color, a belief, a not so clean record, of clothes, of looks you get the fuck out of my unit. And, yes, I'm tough! If not I couldn't resist until now. I know what I want and I'm gonna get it. I'm going to dance my way trough life.
Since I was a child some people doubted me : I'm to short, I'm to shy, I don't speak loud, I mumble if I'm scared, I don't come from an intellectual enough family (after whom standards?), I should lose some weight, I should stop wearing my baggy jeans, out with my nose piercing!, no red lipstick it will make visible my "stache" (seriously, from my high school class responsible who was a very very unprepared biology teacher and a bag full of communists ideology and speeches told me this).
I've said "fuck you all" and left.
I've done my thing as my "not smart/noble enough parents" thought me. I've been honest, fair, I've worked my ass of and I was strict as fuck! Of course this gets you into problems in an era where "political fairness" reins. But you know what? What counts is the life of your patient. You're continuously distracted, you're continuously tired, we ask constantly to much from you, you feel like you can't do it anymore? Then quit, probably you're not made for this job.
I'm so sick and tired to seeing doctors who don't care about their patients. It makes me sad and it helps me realize how lucky I was to stumble upon doctors who were also great human beings.
'cause for me a good doctor has to listen, feel and don't judge his patient. Then comes the knowledge, as essential as it's for me it's not the essence.
care va fi urmat de fata si clinica de psihiatrie or be careful what you wish 'cause it might come true!
Acum aproape 6 ani o fata a aterizat la strasbourg cu un troler burdusit, cu un cap plin de vise si cu o inima hotarata si curata.
A facut couch surfing primele 2 saptamani in Strasbourg. S-a luptat cu administratia/birocratia franceza si cu ploaia. Nu stia ce calvar urma sa fie pana si deschiderea unui cont la banca. Cont fara de care nu putea fi platita. Plata fara de care nu putea sa gaseasca o locuinta de inchiriat. Locuinta fara de care nu putea sa-si deschida un cont la banca deoarece ii trebuia adresa. Adica era un cerc vicios.
Nu cunostea pe nimeni in strasbourg sau pe langa strasbourg. La facultate i se cereau multe documente pentru rezidentiat si administratia parea inflexibila. Dupa cateva luni si-a dat seama ca accentul trebuia pus pe PAREA pentru ca erau mai mult decat flexibili in functie de persoana din fata si de circumstante. Iar dupa cativa ani a imprumutat mult din nonsalanta franceza cand venea vorbe de dead-lineuri si documente cerute de institutii de stat, considerand adesea ca:"On est large!".
Dupa 2 saptamani reci si ploioase la Strasbourg a trebuit sa se mute in sudul Alsaciei(adica in Haut-Rhin), intr-un sat uitat de lume, ca sa isi efectueze primul stagiu din macheta rezidentiatului de medicina generala: addictologia. Dar addictologia era foarte interesanta, pacientii dornici de schimbare si personalul foarte sustinator asa ca primele 6 luni in Alsacia au trecut relativ repede. Timp de 6 luni a fost adoptata de doamnele care lucrau la bucatarie. Oamenii spun ca alsacienii sunt foarte reci si, oarecum, discriminatori cu alte natii/francezii din alte regiuni dar fata nu a observat lucrul acesta. Nu numai ca au hranit-o timp de 6 luni dar i-au si spalat/calcat hainele, fara absolut nici o obligatie. Au fost familia ei timp de 6 luni. Cu ele fata si-a exersat franceza(in ciuda accentului alsacian:) le iubeste si le va fi vesnic recunoscatoare. Cand s-a incheiat stagiul una din ele a transportat fata+bagajele ei pana in nordul Alsaciei, unde urma sa faca urmatorul stagiu de rezidentiat: medicina interna. Fata a aflat in primele 2 luni ce insemna "permis de travail"(permis de munca) si flotant. Inseamna iadul caci fata nu avea si nu are rabdare asa ca sa stea la coada la primarie/prefectura ore in sir era/este un chin. Dar toate trec si fata invata ca rabdarea este o virtute. La fel ca si inabusirea sentimentelor/neexprimarea lor in public.
Inainte de a pleca a strans tare fata in brate si i-a spus:"Capul sus! Mereu tot inainte! Niciodata inapoi!".
Apoi fata a lucrat si s-a construit/instruit timp de 6 luni in nordul Alsaciei(adica in Bas-Rhin). Si acolo a dat peste alti oameni faini. Doctori old school, clinicieni desavarsiti. Inconjurata de oameni simpli si buni a crescut intr-un mediu fara jocuri de culise, cu oameni sinceri. Atunci a inceput primele garzi, a trebuit sa faca primul anunt de cancer si a avut primul deces(pe care nu o sa il uite niciodata:cancer metastazat literalmente peste tot). Intre timp a descoperit ca si aici oamenii sunt uniti de choucroute, flammkuchen, bibeleskaes, baeckoff si un sluck de schnaps. Si atunci s-a gandit ca totul trece prin stomac si prin buzunar. Pana la ora actuala contrariul nu i-a fost demonstrat. Asa ca timp de 6 luni a muncit non stop si a plecat cu un bagaj insemnat de consecinte noi. Fara teama de garzi. Tot in acest interval si-a cumparat si primul automobil, un Suzuki Ignis gri metalizat. It was love at first side. Apoi ajutata de prieteni si cu Garfield-ul urias in dreapta soferului a pornit-o spre urmatorul stagiu de 6 luni: pediatrie si ginecologie, de retour in Sudul Alsaciei.
"... you say I move so fast that you can hardly see
you say I move so fast how can you be with me?
but my heart beats slow!..."
" Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am gasit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo 30 de ani."
Haruki Murakami, "Pinball,1973"
Viitorul 2.
Viata este ca o plimbare rapida cu o decapotabila. Ma vad conducandu-mi decapotabila cu ochelarii mei de soare stelari si cu o esarfa verde crud/neagra cu libelule pe cap. Rujul rosu mat defineste look-ul meu si o calc fara mila. Vantul imi biciueste obrajii nemilos si din boxe urla korn/manson/rhcp sau o chilluiesc ascultand bonobo/rem/angus and julia stone/audioslave. Padadammm. Valizele sunt in portbagaj iar in dreapta mea sta cineva. Cineva binevoitor si iubitor. Oprim sa bem un milkshake 'cause "my milkshake brings all the boys on the yard, damn right is better then yours!". Apoi drumul se intinde in fata mea ca o esarfa de matase gri, serpuitoare. Addictia mea nu se vindeca. Am jurat pe munca, drum, aventura si libertate. Asta e crezul meu. Fumez o blonda pentru ca eu prefer cancerul epidermoid...si beau un whiskey in the jar, uitandu-ma la cactusii mai inalti decat mine, cu flori la capatai. Cerul arde si eu cu el. Lust for life.
I'm looking for freedom and to find it costs everything I have!...
Trecutul 3.
Azi am mancat o nectarina alba si gustul care mi-a explodat in gura m-a dus instantaneu pe malul marii, la Saturn, in fata hotelului Sirena, unde lucrau parintii mei, in fiecare vara. Plecam spre mare cu o valiza plina ochi de carti impumutate de la biblioteca mea din brasov. Si citeam! Toata vara! Fara pauza! Ma rog, doar cu pauze ca sa ma duc la chioscul de langa plaja sa beau un pahar de sifon cu "sirop" de kiwi! Si ca sa fac schimb de "abtibilduri" cu echipe de fotbal/caini. Centre de interes diferite, deh, eram un copil "complex". Puteam sa citesc seara, pe terasa restaurantului unde lucrau ai mei chiar daca eram asezata la masa de langa orchestra(care mi se parea foarte cool la vremea respectiva, pana cand am mai crescut si mi-am dat seama la ce nivel inalt puteau sa stalceasca cuvintele in engleza). Imi amintesc cum tata pleznea de mandrie cand ma vedea. Costica, chitaristul, imi furase inima.
Dar ce imi placea mie cel mai mult si cel mai mult sa fac vara era sa:
1) miros teii in floare. pana astazi mirosul de flori de tei este unul dintre mirosurile mele preferate. daca stiti vreun parfum care are miros de flori de tei va rog frumos sa imi spuneti!
2) Sa urc pana pe acoperisul hotelului Sirena. cu liftul. 14 etaje. "Sper sa nu observe doamna de la lift ca sunt neinsotita de un adult." Ajungem pe acoperis. Usile se deschideau incet. Tin minte ca prima oara mi-a fost frica sa ma apropi de margine si sa ma uit imprejur. Am ametit asa ca m-am intins pe jos, pe acoperisul unei cladiri de 14 etaje. dar nu m-am lasat. Zi de zi m-am apropiat tot mai mult de balustrada. Vroiam sa vad marea!!! Marea mea. Am reusit.
Am indraznit sa le spun alor mei ce faceam numai cand am plecat la facultate la cluj, 10 ani mai tarziu.
Calitatea asta am cultivat-o cu grija de-a lungul vietii: perseverenta! I am the keeper!
In august 2016 eram inca in Vietnam. Ca sa inchei ciclul calatoriei m-am reintors in Ho Chi Minh city(Saigon) pentru 3 zile. Un oras extrem de aglomerat, zgomotos peste masura din cauza scuterelor si a cladirilor in constructie dar minunat de colorat si primitor.
So as I was venturing in the town ...
La un moment dat statea sa ploua si m-am gandit ca o cafea mi-ar prinde bine (Vietnam este a2a tara producatoare de cafea din lume, dupa Brazilia si au o cafea absolut dementiala). Asa ca incep sa caut o cafenea in ghidul meu, in timp ce mergeam, si ochii mi se opresc pe o cafenea cosy. Ma opresc, privesc prin geam si cantaresc in gand nehotararea mea. Si cum intalnirile mele cele mai placute si bogate au fost intamplatoare ezit. O doamna pe la vreo 60-70 de ani imi face semn cu mana sa ma apropii. Deschid usa cafenelei, ma aventurez inauntru si ma asez la o masa. Ospatara se apropie de mine cu meniul si imi zambeste cu gura pana la urechi.
Vietnamezii(asiaticii in general) iubesc turistii. Daca as fi cinica as spune ca vad saci de bani, plimbandu-se pe strazile lor deci posibilitati nelimitate de a castiga bani. Dar nu sunt cinica.
Asa ca ii zambesc inapoi ospatarei si doamnei care mi-a facut semn sa intru. Imi vine macha-ul latté si doamna se aseaza langa mine si incepe sa imi vorbeasca intr-o engleza impecabila(ceea ce este foarte rar in Asia). Socializam cam 30 de minute si apoi ma intreaba daca am fost la piata Ben Thanh Market(care este punctul "nevralgic" al Saigonului). Mda, am fost, overpriced memories for dumb tourists who don't know where to look for something else. Si in momentul ala m-am gandit: "Doamne, incearca sa imi vanda ceva sau sa ma duca la magazinul unei rude care vinde ceva". But just for the thrill I've said:"Da, am cumparat aproape tot ce vroiam in afara de cafea si o rasnita de cafea. Cum nu stiam preturile nu am vrut sa ma aventurez."(in Vietnam negociatul este regula de baza numai ca atunci cand nu stii de la ce pret de baza ar trebui sa pleci negocierea devine o idee mai complicata pentru ca poti jignii vanzatorul/te poti fraierii). Doamana imi propune sa vina cu mine la piata, stiind preturile de baza o sa imi fie mai usor. OK. Plecam spre piata, ajungem, doamna negociaza pentru mine si imi cumpar cafeaua(the squirrel poop one!). Dupa care imi spune ca trebuie neaparat sa gust un anume tip de fructe vietnamiene as in: Thanh Long(dragon fruit), Chôm Chôm(rambutan), Durians, Manh Cut(mangostreens), Nhan(longan). Mi-a cumparat o cantitate considerabila de fructe, pe care mi-a oferit-o. Apoi a insistat sa mergem la o cafenea impreuna, unde mi-a spus ca au cel mai bun ceai verde din oras si nu am fost dezamagita. Am aflat ca are doi baieti care studiaza in USA, de unde si engleza ei impecabila. Cand ne-am despartit ploua asa ca mi-a chemat un taxi si m-a dus pana la AirBnb-ul meu. A insistat sa plateasca pentru taxi. Ce doamna draguta si ce fata norocoasa care a dat peste ea.
Asta este numai una dintre intamplarile din Vietnam, care imi este foarte draga. M-am indragostit de Vietnam si de localnici. Este same same but different from other asian countries, my friend.
Acum sunt inapoi in Strasbourg where not much is happening but at least I have my friends.
Pentru mai multe informatii despre fructele din Vietnam accesati urmatorul link
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Templu, Hanoi, Vietnam
Comerciant, Saigon, Vietnam
Stela funerara a unui medic, Templul Literaturii, Hanoi, Vietnam
Prajitura din orez, specifica pentru casatorii, Saigon, Vietnam
Smoothie&stir fried food, Saigon, Vietnam
Mekong Delta, Saigon, Vietnam
Templu, Saigon, Vietnam
Templu, Saigon, Vietnam
Bitexco Financial Tower, Saigon, Vietnam(cladire construita in forma unei flori de lotus)
Din ciclul: "If travelling was free, you'd never see me again!".
Balanta decizionala. Slalom emotional. Spune-i cum vrei tu dar alege. Pick a boo say hello.
La sfarsitul unei lungi sesiuni de formare de 4 zile am iesit "hs" adica sfarsita. Aproape ca nu mai puteam sa deschid gura. O sfarseala psihologica si fizica nefireasca dupa o formare care ar fi trebuit sa imi dea numeroase piste pentru a imi diversifica/imbogati practica profesionala cotidiana. Ei bine, nu. M-am trezit in mijlocul unei hoarde de moase complexate de statutul lor. Cu niste formatori "intepeniti in sistem", dupa cum ar spune "Mia Madre". Un spatiu care se doreste deschis dialogului dar unde nu exista un spatiu de discutii reale. Oricum, cred ca in Franta nu am nici o sansa de a avea o formare mai buna decat formarea de "Terapii cognitivo-comportamentale si dependente" de la Chambery(avand ca formatori o pshiatra si un psiholog din Geneva), calitate elvetiana.
Tarandu-ma eu(la propriu, devenisem mega ursuza, grumpy cat level) de la o zi la alta de curs(7 ore de curs timp de 4 zile consecutive), ca de nu mai am nici eu 18 gloante, imi zice una dintre formatoare:
"- Si ce ati vizitat pana acum in Nantes?
- Mmm. una alta: baruri, restauri, castelul ducilor de Bretagne, le lieu curieu(locul curios), catedrala, galeriile...en fin una alta.
- Daca stati si in week-end va sugerez sa mergeti la Ocean. 20 de minute cu trenul: Nantes-Saintes Nazaire, este minunat!
- Mhm. Va multumesc frumos de sugestie, sa aveti o seara placuta.."(politeturile de rigoare).
De prisos sa spun ca a2a zi la 9.20 dimineata eram in gara, cu biletul cumparat. Destinatia: OCEANUL ATLANTIC sau mai precis zis cu Golful Biscay? Eram cu zambetul in inima pentru ca ultima mea vizita in Tarile Loarei(Pays de la Loire) dateaza din protoistorie(de acum 8 ani, cand am fost studenta Erasmus timp de un an in Angers). Si,desi, imi amintesc cu precizie ca a fost o experienta umana nu prea reusita cu localnicii("angevini" din cale afara de burghezi si antipatici) mi-am facut buni prieteni expati.
Post experienta Erasmus mi-am promis ca nu o sa mai pun picioarele in Franta pentru nimic in lume. 2 ani mai tarziu ma instalam la Strasbourg si imi incepeam rezidentiatul. No regrets.
Ador Franta ca obiectiv turistic si eram nerabdatoare sa redescopar Oceanul.
Am debarcat in gara Saint Nazaire si uite ce am vizitat eu(in ordine aleatorie fiindca m-am pierdut de nenumarate ori:):
- Dolmenul
- Portul
- Submarinul ESPADON
- Escal-ATLANTIC
- Jardin des plantes
- faleza
- cartierul construit pe vremea cand Saint Nazaire era o statiune balneara, pe la sfarsitul secolului 19
- si Carrefour-ul pentru ca muream de foame dupa 5 ore de mers(pe un perete era scris:"300 de ani de sclavie si tot ce am obtinut este un CDD!", contract de munca de durata determinata. afirmatia este trista dar adevarata).
Submarinul Espadon mi-a placut la nebunie! Este primul submarin francez care a ajuns la Polul Nord in 1964. In 25 de ani de serviciu, submarinul fabricat in 1958 a facut de 17 ori inconjorul pamantului. In timpul zilei submarinul folosea lumina galbena iar in timpul noptii lumina rosie pentru a pastra ritmul nictemeral al echipajului. Ascultarea sonarului a fost un moment foarte intens, deosebirea sunetelui facut de un banc de pesti, de un alt submarin nuclear sau de un iceberg este fascinanta. Escadronul este,la propriu, o bucata de istorie care merita vizitata daca aveti drum pe la Saint Nazaire. Pe o nota amuzanta nu trebuie sa fii nici claustrofob si nici obez ca sa lucrezi intr-un submarin...
De la dolmen nu ma asteptam la nimic dar am fost placut surprinsa (poate pentru ca nu am termen de comparatie?).
Pozele nu sunt inca descarcate de pe aparatul de fotografiat dar sper sa revin in curand si cu pozele.
Daca doriti detalii despre Espadon: http://www.saint-nazaire-tourisme.com/page/2/7
Pentru ca filmul lui Nanni Moretti este o bijuterie de argint vintage. Cu multe fatete prafuite care trebuie doar un pic sterse de praful timpului.
Pentru ca am decis sa il vizionez ca sa va pot acompania, macar imaginar, la sfarsit de drum.
Poate ca mi-a placut atat de mult pentru ca am putut sa vad acompanierea persoanei iubite, pana la sfarsit. Acompaniere pe care eu nu am avut "privilegiul" sa o fac. Mi s-a taiat o" sansa" de a afla probabil niste raspunsuri, de a (ma) ierta si de a acompania pana cand moartea ne-ar fi despartit.
Dar ea a ales sa se stinga ca o lumanare. Singura, demna, imprastiindu-si in lume ultimul suflu de lumina.
Imi e dor de dumneavoastra Doamna Itu si,desi, va inteleg decizia imi lipsiti enorm.
Cu drag,
Madalina
PS: Mia Madre este o mica lectie despre viata si moarte, acceptare si laisser aller pe care v-o recomand cu draga inima.
stau si ma uit la peretele alb din fata mea. pe el este un calendar cu mignoni. Unique, cu un minion imbracat intr-o haina de iarna, cu un bat care are atarnata la capat o bocceluta rosie cu puncte albe. Aceasta este imaginea lunii februarie 2016. Un mignon unic, pe cale sa plece. Asta imi aduce aminte de o replica din Madagascar(da, iubesc animatiile si de-abia astept sa vizionez Zootopia): "But I am unique!"(Marty, zebra), moment in care toate zebrele care beau apa din lac se intorc spre el si,cu acceasi expresie faciala, zic:"We're all unique!". Cam asa ma simt si eu, uneori.
Constienta de munca pe care o fac ma intreb constant care este limita dintre renuntare, resemnare, traire in prezent si multumire cu ceea ce am(si am destul de multe), aspiratie spre mai bine, mai mult, ambitie, lacomie si mediocritate. Cand cerem prea mult si cand ne multumim cu platitudini pentru ca "nu se poate mai mult"? Discutam despre asta cu Aurea, prietena mea din Mexic care actualmente isi continua PHD-ul in Amsterdam.
Adevarul este ca nu stiu ce sa cred. Constant invatata sa imi imping limitele mai departe si mai departe, cred ca ar trebui sa invat sa ma retrag cand ajung in momentul in care am dat ce am avut mai bun. Carcotasii ar putea spune ca se cheama renuntare, altii intelepciune.
Imi aduc aminte de ziua in care am renuntat la sah, in copilarie. Imi amintesc ca si cum ar fi astazi. Era o zi frumoasa de primavara, cu soare, cred ca aveam vreo 8 ani si le-am zis alor mei, hotarata:
"Eu nu mai vreau sa merg la sah!"
"De ce, Mada?"
"Pentru ca nu imi place sa pierd. Si nu pot castiga mereu."
"ok. Dar stii, in viata, nu putem mereu sa castigam. Sigur nu mai vrei sa incerci, mami?"
"Sigur. Nu sunt pregatita sa pierd."
Problema este, dupa mine, faptul ca nu invatam niciodata sa pierdem. Cum naiba sa inveti sa pierzi? As zice ca acum accept cu gratie infrangerile si stiu sa ma retrag la timp dar inseamna oare asta ca am invatat sa pierd?! Sau ca m-am resemnat, ca am devenit un om plecat sub furtunile vietii si ca fetita care vroia totul a murit? Inseamna ca am murit? Ca now I settle for less than perfection?
Cum faci sa tragi o linie despartitoare nepartinitoare? Asa, ca sa iesi bine totusi, nu cu mandria sifonata.
El imi spunea ca asta e problema cu oamenii destepti, gandesc prea mult. Ca ar trebui sa traiasca mai mult momentul. Eu nu stiu daca ganditul te face neaparat un om (mai) destept. Ciuma timpurilor noastre este lipsa de gandire.
Si ma gandesc ca acum este momentul meu, momentul in care ma desprind cat mai lin posibil si plec. Pentru prima oara in viata mea, incerc sa nu creez valuri. Mi-am luat hotararea in liniste. A fost un drum sinuos, de luni si luni de zile si de nopti dar am convingerea ca am luat decizia buna.
Imi place tare mult cum scrie Haruki Murakami, mi se pare cusut pe inima cu fir de argint:
"Singur in crangul cimitirului, Sobolanul privea in gol prin parbriz. La cativa metrii in fata masinii, terenul se termina brusc, iar mai incolo se contopea cu intinderea intunecata a cerului, cu marea si cu strazile cufundate in noapte. Si-a
rezemat coatele de volan si privea nemiscat vazduhul. Tinea intre degete o tigara neaprinsa, trasand cu ea in aer desene coplicate si complet lipsite de semnificatie...
... Oare cat as mai avea de mers ca sa ajung si eu intr-un loc ce mi se potriveste? Si unde e locul acela? M-am tot gandit, dar n-am agsit altceva mai potrivit decat carlinga unui avion torpilor cu doua locuri. Tampita idee. Intai si intai, avioanele torpiloare au disparut din peisaj de vreo treizeci de ani." Haruki Murakami, "Pinball,1973"
Lumina asta calda care se revarsa in incapere imi da putere. Rocking chair-ul asta este tronul meu iar cartea-mi este sceptru. Am reusit unde altii au esuat. Am gresit unde altii au facut bine si am invatat. Chiar daca marai mereu cred ca m-am si maturizat, asa un pic.
Curios, poate, de data asta nu mai imi este absolut deloc frica de aspectul material al mutarii. De lasarea in urma a memoriilor, a lucrurilor materiale. Nu, de data asta voi pleca cu inima libera si cu aripile marg deschise. Ca un Phoenix. Pentru ca de data asta alegerea de a pleca mai departe imi apartine in totalitate. Nu plec din cauza banilor, a colegilor sau a conditiilor de lucru de toata jena din Romania. Nope. Plec pentru ca am nevoie de o pauza si asum asta pana in varful unghiilor. Asa ca acum incepe cautarea activa. Faza a2a. S-a terminat cu visarea serioasa. Am trecut la faza de actiune.
Everyday I go to work I feel like going on a holiday 'cause I have to pass to the metal detector gate, like at the airport.
The annoying fact is that I have like 399998665 pairs of shoes and every effin one of them makes the detector beep. Every effin day! No matter what shoes I wear, no matter of the rainy/sunny weather I beep.
The strange fact is that even when I take off my shoes and my jacket I still ring sometimes.
I guess I must have an iron heart. I always supposed it was like that.
I've got 3 hearts and ones for sale.
Social distortion, we're all a social distortion.
Three hearts as one. Lion heart. Fearless heart. Never give up!
Alo, Madalina, this is M... (the midwife) you have to go to HTP. There's a pregnant woman with a severe heroine withdrawal syndrome. 5 months. no follow up. Social status:disaster(no home, sex industry)..
Well, I'm in prison this morning so I cannot just leave like this. Then we have the ob-gyn staff. 3 consults and then I'll go.
No, you have to go now.
No, it will wait 'till 6 PM.
Tuesday 9.30 AM
Good morning, Madalina, here's L...(the psychiatrist) there's a woman at HTP. You have to go and see her ASAP.
F... you, I won't do what you tell me! As I've said, I'll be there at 6 PM, AFTER I finish my shift in prison and AFTER my consultations. Tuesday 10.00 AM
Hello, Madalina, N.....on the line(chief nurse)
I've said 6 PM!!!
OK, could you at least give the ob-gyn some explanations on the phone.
NO, I cannot give directions without seeing the patient. What's wrong with you people!?!!!
Tuesday morning 10.30 AM
Hello Dr R this is the ob-gyn intern. May I ask you some questions??
What's the pb people, I'm working in prison, I have to see patients, how can I do this is everyone keeps calling me non stop??§!§§§
OK, do this and this and this...
Does she at least wants a substitution treatment?
Yes.
Okay I'll be there as soon as I can.
6 PM
I've met the patient.
I've went to see her every morning and evening before and after work.
12h working days.
After 4 months a healthy, beautiful, bundle of joy was burn.
Mme H respected our "deal" made in that hospital room at 7.00 PM.
I'll trust her and respect her as a patient and a human being. I'll help her find a home and have access to decent health care.
In exchange regular medical check ups, no drugs and no working on the streets. We shook hands and then I knew that we both have no returning.
No one believed in us. We've had to make it! Against all odds and misconceptions.
Because we were outcasts and we knew how much means an open heart and a smile.
She did it! She was shining with her baby in her arms.
And that day I've felt in love with my 3rd job: pregnancy and drugs!
Profesoara de limba si literatura romana, in Brasov. Sambata, 26 Decembrie 2016, s-a stins din viata Dna Itu, in apartamentul ei din Brasov. Singura. Pentru multi oameni este doar un nume. Mie mi-a fost a2a mama, la egalitate cu Alina(prietena ei cea mai buna si matusa mea drag, secerata de un neoplasm acum 5 ani). Le-am pierdut pe amandoua, in timp ce eu eram in plina lupta pentru ascensiune, departe, in tara decadentei si a modei. O mare parte din omul care sunt astazi le-o datorez lor. Dna Itu a fost modelul meu feminin de eleganta si de idealism. Femeia independenta, prin excelenta. Cu ea si prin ea am indragit tot ce inseamna moda. Ea m-a pregatit ani intregi pentru olimpiadele de limba romana si pentru viata. Am crezut,naiv, ca si in acest an o voi revedea in fata unei cesti de cafea la Bistro de l”Arte, ca in fiecare an cand veneam in Romania. Ca sa ne tesem firul povestii de unde il lasasem ultima oara. Anul acesta norocul meu si suferinta ei s-au terminat. Nu m-a mai asteptat vocea ei inconfundabila, plina de bucurie sincera la capatul firului:„Madalinaaaa, esti in Romania!„ Steaua mea s-a stins in deplina discretie pe 26 Decembrie, asa cum a si trait. Am 3 inimi si una a murit astazi(Alina si Dna Itu au fost una). Mi-au ma ramas 2. Dar lumea a pierdut un om stralucit(or), un model de integritate si gust cum astazi rar se mai fabrica. Si anul acesta se va termina in intuneric si in durere. Dna Itu, va iubesc simplu si frumos. Imi lipsiti. Si doare. Nu pot decat sa sper ca acum sunteti cu Alina, intr-un loc mai bun. A dumneavostra, Madalinuța
